ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 25/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 25/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința penală

nr. 126 din 9 august 2013 a Tribunalului Buzău, secția penală, s-au dispus

următoarele:

În baza art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 alin. (1) - 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.M.L. la

pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor

deosebit de grav comisă asupra părții vătămate P.T. la data de 25 ianuarie

2013.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 192

alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. s-a dispus

condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru

infracțiunea de violare de domiciliu, în baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru

infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal comisă asupra părții

vătămate minore T.I. la data de 25 ianuarie 2013, iar în baza art. 2 alin. (1),

pct. 1 din Legea nr. 61/1999, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa

de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de port fără drept a cuțitului.

În baza art. 33 lit.

a) - 34 lit. b), art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și

lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului G.L.M. și s-a dedus din pedeapsă reținerea

din 26 ianuarie 2013 și arestul preventiv de la 27 ianuarie 2013 la zi.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. i s-a dispus confiscarea cuțitului cu mâner din corn de cerb ce a

fost folosit de către inculpat la săvârșirea infracțiunii.

În latură civilă, s-a

luat act că partea vătămată P.T. nu s-a constituit parte civilă.

Totodată, a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 2.229,20 RON cu titlu de despăgubiri civile către

Spitalul Județean de Urgență Buzău, reprezentând cheltuieli de spitalizare

ocazionate de internarea părții vătămate P.T. în perioada 26 ianuarie 2013 - 4

februarie 2013 și la plata sumei de 3.000 RON daune morale către partea

vătămată minoră T.I., prin reprezentant legal G.M.L.

În baza art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului

Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea de probe biologice de

la inculpat, la data rămânerii definitive a sentinței, în vederea introducerii

profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Începând cu data de

17 septembrie 2011, inculpatul și martora G.M.L. au dezvoltat o relație de

concubinaj. De la aceeași dată, concubina inculpatului a adus în domiciliul

acestuia și pe minora T.I., în vârstă de 6 ani, rezultată din căsătoria ei cu

T.D.

La data de 20

ianuarie 2013, G.M.L. a plecat din domiciliul inculpatului motivat de faptul că

acesta o agresa atunci când consuma băuturi alcoolice și s-a mutat cu partea

vătămată P.T., în domiciliul mamei acestuia din urmă, P.A.

În ziua de 21

ianuarie 2013, martora a luat-o și pe minora T.I. la domiciliul părții

vătămate.

În seara de 25

ianuarie 2013, în jurul orelor 20:00, după ce a consumat băuturi alcoolice,

inculpatul a hotărât să o răpească pe minora T.I. pentru a-și determina

concubina să revină la domiciliul său. În acest sens, inculpatul a pătruns,

fără drept, în domiciliul martorei P.A., pe poarta asigurată cu un zăvor, iar

ulterior a intrat în camera în care se afla minora. Aceasta a fost luată de

către inculpat, fără voia sa, iar pe drum către domiciliul inculpatului, a fost

obligată să meargă prin zăpadă, în condițiile în care nu avea încălțăminte,

minora declarând organelor de urmărire penală că inculpatul a amenințat-o cu un

cuțit pe care îl avea asupra sa.

Potrivit declarației

martorei T.M., sora inculpatului, întrucât minora plângea în momentul în care a

intrat în domiciliul părinților săi, inculpatul a amenințat-o din nou cu

cuțitul, obligând-o să rămână în cameră, deși aceasta era speriată și începuse

să țipe.

Martora G.M.L. l-a

rugat pe P.T. să o ajute să o ia pe minoră de la domiciliul inculpatului. Ca

urmare, cei doi s-au deplasat împreună la locuința inculpatului, partea

vătămată luând asupra sa o creangă dintr-un pom, susținând că a fost avertizat

de către martoră în sensul că inculpatul s-ar putea să aibă asupra sa un cuțit.

În timp ce se aflau

în curtea locuinței inculpatului, acesta și partea vătămată au început să se

lovească reciproc, în această împrejurare inculpatul aplicându-i părții

vătămate 3 lovituri cu cuțitul în regiunea abdominală stângă, toracică stângă

și în mâna dreaptă.

Incidentul a fost

auzit de către martorii T.A., C.M. și F.M., care au intervenit pentru a aplana

conflictul.

Martora G.M. a

susținut că i-a luat inculpatului cuțitul în momentul în care acesta o lovea pe

partea vătămată.

În urma loviturilor

primite, partea vătămată a fost internată în Spitalul Județean de Urgență

Buzău, în perioada 26 ianuarie - 4 februarie 2013, cu diagnosticul „plagă

înjunghiată penetrantă abdominală; plagă perforată gastrică; plagă ligament

gastro-splenic; peritonită generalizată; ocluzie mecanico-inflamatorie; sindrom

aderențial; plagă toracică nepenetrantă", în cuprinsul raportului

medico-legal constatându-se că leziunile prezentate de partea vătămată au

necesitat pentru vindecare 45 - 50 zile de îngrijiri medicale, viața acesteia

fiind pusă în pericol.

În fața primei

instanțe, inculpatul a declarat că recunoaște infracțiunile pentru care a fost

trimis în judecată, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen. cu privire la judecata în cazul recunoașterii vinovăției.

Prima instanță a

constatat însă că, în raport cu disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., cererea inculpatului nu poate fi admisă întrucât tentativa la

infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen., raportat la

art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru care a fost

trimis în judecată este exceptată de la aplicarea procedurii de judecată

simplificate.

În consecință, prima

instanță a procedat la judecarea cauzei conform procedurii de drept comun.

În urma analizării

probatoriului administrat, prima instanță a constatat ca fiind neîntemeiată

apărarea inculpatului în sensul că a fost provocat de către partea vătămată

care a intrat în curtea sa, reținând în acest sens faptul că acțiunile părții

vătămate au fost determinate de luarea minorei din domiciliu, această situație

nefiind considerată a fi fost de natură să-i creeze inculpatului o puternică

tulburare sau emoție, astfel cum prevede art. 73 lit. b) C. pen.

În consecință, pe

baza materialului administrat în cauză, instanța fondului a apreciat că, în

drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C.

pen., constând în pătrunderea fără drept în locuința mamei părții vătămate,

P.A.; port fără drept de cuțit, prev. de art. 2 alin. (1), pct. 1 din Legea nr.

61/1991, republicată; lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189

alin. (1), (2) C. pen., privind pe partea vătămată T.I., în vârstă de 6 ani și

tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., parte

vătămată fiind P.T.

Totodată, constatând

că prin Sentința penală nr. 185 din 23 noiembrie 1999 a Tribunalului Buzău,

pronunțată în Dosarul nr. 778/1999, inculpatul a fost condamnat pentru

tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen, cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și

că, anterior, acesta a mai fost condamnat și pentru infracțiunile de violare de

domiciliu și furt calificat, pedepse ce au fost contopite cu cea aplicată prin

Sentința penală nr. 185/1999, dispunându-se executarea pedepsei rezultante de 8

ani închisoare din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 20

septembrie 2004, cu un rest de 1.167 zile rămase neexecutate (3 ani, 2 luni și

11 zile), durata pedepsei sus-menționate împlinindu-se în noiembrie 2007, prima

instanță a reținut că infracțiunile ce fac obiectul cercetării în prezenta

cauză au fost comise de inculpat în stare de recidivă postexecutorie.

Totodată, întrucât

anterior inculpatul a mai comis o tentativă la infracțiunea de omor, prima

instanță a reținut la încadrarea juridică dată tentativei de omor și

dispozițiile privind omorul deosebit de grav, prev. de art. 176 lit. c) C. pen.

Vinovăția

inculpatului a fost reținută de prima instanță pe baza următoarelor mijloace de

probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice,

declarațiile părții vătămate P.T., certificatul medico-legal eliberat părții

vătămate, declarațiile martorilor G.M.L., T.A., C.M., T.M., P.A., T.V., toate

coroborate cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică care a constatat

că inculpatul a avut discernământul păstrat la data comiterii faptelor, dar și

cu declarația acestuia prin care a recunoscut comiterea infracțiunilor.

La individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere

criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții

generale, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol

social al faptelor săvârșite, datele ce caracterizează persoana inculpatului

precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La stabilirea în

concret a gradului de pericol social a infracțiunilor comise s-au reținut modul

și mijloacele de săvârșire a acestora, scopul urmărit, împrejurările comiterii

faptelor, urmările produse. S-a reținut în acest sens că inculpatul a exercitat

asupra victimei mai multe acțiuni agresive constând în lovituri repetate cu

cuțitul, pe fondul consumului de alcool, aspect ce imprimă infracțiunii un

caracter grav.

Deopotrivă, s-a

reținut că pericolul social ridicat al infracțiunii mai rezultă și din

manifestarea de violență deosebită a inculpatului care le-a relatat martorei

T.M. și concubinului acesteia, după comiterea faptei, că l-a tăiat pe T., că

„i-a dat de nu mai scapă, întrucât l-a înjunghiat între coaste",

susținerea inculpatului fiind apreciată ca având relevanță și sub aspectul

poziției subiective a acestuia față de urmarea faptei de tentativă la omor

deosebit de grav pe care a comis-o, în sensul că acesta a acționat cu intenția

de a suprima viața victimei, folosind la exercitarea violențelor un obiect apt

de a provoca leziuni grave, iar agresiunile sale vizând zone vitale a corpului.

Prima instanță a avut

în vedere și conduita sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, dar

și împrejurările comiterii infracțiunilor în stare de recidivă postexecutorie

prev. de art. 37 lit. b) C. pen., precum și faptul că inculpatul a acționat

violent pentru a o determina pe fosta concubină să se întoarcă la domiciliul

său.

În latură civilă,

prima instanță a luat act că partea vătămată P.T. nu s-a constituit parte

civilă, iar în ceea ce privește acțiunea civilă exercitată Spitalul Județean de

Urgență Buzău, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale,

în baza art. 14 C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ. și art. 313 din Legea nr.

95/2006, a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2.229,20 RON

despăgubiri civile către Spitalul Județean de Urgență Buzău, reprezentând

cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate P.T., în

perioada 26 ianuarie 2013 - 4 februarie 2013, astfel cum a rezultat din

decontul depus la dosar.

De asemenea, prima

instanță a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON daune morale către

partea vătămată minoră T.I., prin reprezentantul legal G.M.L., în conformitate

cu art. 14, art. 17 C. proc. pen. și art. 998 și 999 C. civil, acțiunea civilă

în acest sens fiind exercitată din oficiu, în conformitate cu art. 17 C. proc.

pen.

S-a reținut în acest

sens că inculpatul i-a cauzat minorei suferințe fizice și psihice prin fapta de

lipsire de libertate în mod ilegal, aceasta fiind luată de inculpat din

domiciliu, în timpul nopții, într-o ținută sumară, obligată să meargă prin

zăpadă fără a avea încălțăminte, amenințată cu cuțitul și obligată să rămână în

locuința părinților inculpatului.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.M.L. care, prin

intermediul apărătorului din oficiu, a criticat hotărârea atacată sub aspectul

greșitei individualizări judiciare a pedepselor, susținând că, în raport cu

atitudinea procesuală corespunzătoare pe care a adoptat-o pe parcursul

procesului penal, dar și cu împrejurările concrete în care au fost săvârșite

faptele, respectiv pe fondul consumului de alcool și al relațiilor tensionate

cu partea vătămată majoră P.T., care l-a provocat intrând în curtea locuinței

sale, se impune ca pedepsele să fie reduse.

Prin Decizia penală

nr. 178 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie a fost respins ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul G.M.L. împotriva Sentinței penale nr. 126 din 9 august 2013 a

Tribunalului Buzău, deducându-se din pedeapsa aplicată acestuia durata

reținerii și arestării preventive de la 26 ianuarie 2013 la zi și menținându-se

măsura arestării preventive a acestuia.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a constatat că situația de fapt reținută de

prima instanță este corectă, din probele administrate în cauză, respectiv:

procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto,

declarațiile părții vătămate P.T., certificatul medico-legal, declarațiile

martorilor G.M.L., T.A., C.M., T.M., P.A., T.V., raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică a inculpatului și declarațiile acestuia prin care a

recunoscut comiterea infracțiunilor rezultând că, în seara zilei de 25 ianuarie

2013, în jurul orelor 20:00, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul

s-a deplasat în domiciliul părții vătămate P.T., unde cu patru zile înainte se

mutase fosta sa concubină, martora G.M.L., de unde a răpit-o pe fiica acesteia

din urmă, minora în vârstă de șase ani T.I.

Constatând ulterior

acest aspect, G.M.L. a rugat-o pe partea vătămată P.T. să o ajute să își

recupereze copilul, motiv pentru care cei doi s-au deplasat la domiciliul

inculpatului. La respectiva locație au fost întâmpinați de inculpat care l-a

lovit pe P.T., apoi cei doi s-au lovit reciproc, îmbrâncit, momente în care

inculpatul, cu cuțitul pe care îl avea asupra sa, a lovit-o pe partea vătămată

în regiunea abdominală stângă, toracică stângă și în mâna dreaptă.

S-a mai reținut că,

în urma loviturilor primite, partea vătămată P.T. a prezentat leziuni pentru a

căror vindecare a necesitat 40 - 45 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus

victimei viața în primejdie.

Raportat la contextul

factual anterior prezentat, instanța de control judiciar a apreciat, în acord

cu instanța fondului, că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C.

pen., constând în pătrunderea fără drept în locuința mamei părții vătămate,

P.A., port fără drept de cuțit, prev. de art. 2 alin. (1), pct. 1 din Legea nr.

61/1991, republicată, lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189

alin. (1), (2) C. pen., privind pe partea vătămată T.I., în vârstă de 6 ani și

tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., parte

vătămată fiind P.T.

Apărarea inculpatului

în sensul că a lovit partea vătămată întrucât aceasta l-a provocat, intrând

fără drept, în domiciliul lui, a fost apreciată de către instanța de apel ca

neîntemeiată, reținându-se în acest sens că imobilul unde locuia inculpatul nu

se afla în proprietatea acestuia, ci a părinților săi, în clădire locuind

inculpatul, părinții acestuia, cu sora sa, martora T.M., precum și concubinul

și cei doi copii ai acesteia.

Deopotrivă

neîntemeiată a fost apreciată și critica inculpatului privind cuantumul

pedepselor aplicate în fond, instanța de apel reținând în acest sens că, în

raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite - rezultând

din modul și circumstanțele săvârșirii acestora - inculpatul a luat copilul

minor în vârstă de numai 6 ani din imobilul unde acesta locuia împreună cu mama

sa, în haine de casă și desculț, obligându-l să meargă astfel în plină iarnă pe

zăpadă, pe jos, până în imobilul unde locuia, iar ulterior, a lovit-o cu

cuțitul pe victima P.T. - dar și cu persoana inculpatului care anterior a mai

comis un omor, pedepsele aplicate inculpatului de către instanța de fond au

fost corect individualizate atât din punct de vedere al cuantumului acestora,

dar și al modalității de executare.

Pentru considerentele

prezentate, apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.M.L.

În cuprinsul

motivelor de recurs depuse la data de 30 decembrie 2013, prin e-mail,

apărătorul desemnat să acorde asistență juridică din oficiu recurentului

inculpat a criticat hotărârile pronunțate în cauză prin prisma cazului de

casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., sub

aspectul greșitei încadrări juridice dată faptelor, sens în care a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, în

principal, schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă la omor

deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 176

alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de

art. 182 C. pen. și aplicarea unei pedepse pentru această faptă, în condițiile

reținerii art. 320

1

C. proc. pen., iar în subsidiar, reținerea în

favoarea inculpatului a circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. a)

C. pen.

În argumentarea

criticilor invocate, apărarea inculpatului nu a arătat care sunt argumentele

pentru reținerea în sarcina acuzatului a infracțiunii mai puțin grave prev. de

art. 182 C. pen., pledând pentru constatarea incidenței în cauză a

circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) C. pen., cu motivarea

că inculpatul a acționat pe fondul consumului de alcool, numai pentru a se

apăra de partea vătămată care pătrunsese, fără drept, în curtea locuinței sale,

cu scopul precis de a-l agresa.

Argumentele detaliate

în cuprinsul motivelor scrise de recurs au fost susținute și oral, în fața

instanței de casație, la data de 7 ianuarie 2014, de către apărătorul desemnat

din oficiu pentru asistența juridică a recurentului inculpat, acestea fiind

redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând recursul

declarat de inculpatul G.M.L. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prioritar, se constată

că în raport cu data pronunțării deciziei atacate, 25 septembrie 2013, în cauză

sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013.

Totodată, se constată

că inculpatul a motivat recursul în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., respectiv prin memoriul depus la data de 30 decembrie

2013 de către apărătorul desemnat din oficiu.

Trecând la analiza

criticilor formulate de inculpat în recurs, circumscrise cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte

reține următoarele:

În cadrul acestui caz

de casare, inculpatul, prin apărător, a criticat încadrarea juridică dată uneia

dintre faptele pentru care a fost condamnat, solicitând admiterea recursului,

casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 alin. (1)

lit. c) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 182 C. pen. și aplicarea unei

pedepse pentru această faptă, în condițiile reținerii disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Critica privind

greșita încadrare juridică dată faptei de tentativă de omor deosebit de grav nu

a fost însă invocată și în apel, inculpatul criticând în fața instanței de prim

control judiciar numai greșita individualizare judiciară a pedepselor, urmare

unei injuste valorificări a circumstanțelor reale de săvârșire a faptelor și a

datelor privind persoana sa.

În consecință,

neexistând un motiv de apel care să vizeze greșita încadrare juridică dată

faptei de tentativă de omor deosebit de grav pentru care a fost condamnat

inculpatul, Înalta Curte se găsește în imposibilitatea de a cenzura din acest

punct de vedere hotărârea atacată.

Se constată în acest

sens că recursul nu devoluează decât asupra chestiunilor de drept, hotărârea

atacată urmând a fi cenzurată prin raportare la dezlegarea pe care instanța de

apel a dat-o criticilor cu care a fost învestită și la cazurile de casare

prevăzute de lege.

Prin urmare, chiar

dacă inculpatul a exercitat ambele căi de atac, instanța de recurs nu poate

analiza omisso medio o critică nesupusă cenzurii instanței de apel, căci

recursul vizează hotărârea, iar nu cauza în ansamblul său.

În cadrul aceluiași

caz de casare, inculpatul a reiterat și critica privind omisiunea reținerii în

favoarea sa a circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) C. pen.

Critica este

neîntemeiată, Înalta Curte reținând că argumentele expuse de instanța de apel

sub acest aspect sunt pe deplin valabile.

Se constată în acest

sens că din probatoriul administrat în cauză rezultă că întregul incident a

fost provocat de către inculpat care, urmărind reîntoarcerea concubinei sale la

domiciliul părinților săi, a răpit-o pe partea vătămată minoră G.M.L., în

vârstă de 6 ani, de la domiciliul mamei acesteia și a părții vătămate P.T., și,

sub amenințarea cu un cuțit, a dus-o la domiciliul părinților săi, în condiții

total improprii: noaptea, pe timp de iarnă, desculță și în pijamale.

La solicitarea mamei

minorei, partea vătămată P.T. s-a deplasat împreună cu aceasta la domiciliul

părinților inculpaților, fără a fi înarmată. În curtea locuinței

sus-menționate, inculpatul a atacat-o pe partea vătămată, lovind-o cu un cuțit

în regiunea abdominală stângă, toracică stângă și în mâna dreaptă, leziunile

cauzate astfel, care au pus în primejdie viața părții vătămate, necesitând 40 -

45 zile de îngrijiri medicale.

Or, în raport de

contextul factual sus-menționat care, de altfel, nu a fost contestat de către

inculpat, se constată că în cauză nu se poate vorbi despre incidența

circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) C. pen., inculpatul

neacționând în legitimă apărare.

Din oficiu, analizând

critica în mod strict prin raportare la cazul de casare invocat, dar și la

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, se constată că

pedepsele aplicate inculpatului au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor

legale, în limitele prevăzute de normele de incriminare pentru fiecare dintre

cele patru infracțiuni săvârșite de către acesta și în condițiile reținerii

art. 37 lit. b) C. pen., dispozițiile art. 320 alin. (7) teza a II-a C. proc.

pen. fiind deopotrivă just aplicate în cauză în raport de statuările cuprinse

în Decizia nr. 16 din 18/11/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Față de cele reținute

și neidentificând niciuna din situațiile încadrate în celelalte cazuri de

casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, potrivit art. 385

10

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

inculpatul G.M.L., ca nefondat.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la

26 ianuarie 2013 la 7 ianuarie 2014.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de

500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.L. împotriva Deciziei penale nr.

178 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 26

ianuarie 2013 la 7 ianuarie 2014.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 7 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - LM