ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 25/2014

Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 126 din 9 august 2013 a Tribunalului Buzău, secția penală, s-au dispus următoarele: În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.M.L. la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav comisă asupra părții vătămate P.T. la data de 25 ianuarie 2013. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu, în baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal comisă asupra părții vătămate minore T.I. la data de 25 ianuarie 2013, iar în baza art. 2 alin. (1), pct. 1 din Legea nr. 61/1999, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de port fără drept a cuțitului. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b), art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului G.L.M. și s-a dedus din pedeapsă reținerea din 26 ianuarie 2013 și arestul preventiv de la 27 ianuarie 2013 la zi. În baza art. 118 lit. b) C. pen. i s-a dispus confiscarea cuțitului cu mâner din corn de cerb ce a fost folosit de către inculpat la săvârșirea infracțiunii. În latură civilă, s-a luat act că partea vătămată P.T. nu s-a constituit parte civilă. Totodată, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.229,20 RON cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Județean de Urgență Buzău, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate P.T.

în perioada 26 ianuarie 2013 - 4 februarie 2013 și la plata sumei de 3.000 RON daune morale către partea vătămată minoră T.I., prin reprezentant legal G.M.L. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la data rămânerii definitive a sentinței, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: Începând cu data de 17 septembrie 2011, inculpatul și martora G.M.L. au dezvoltat o relație de concubinaj. De la aceeași dată, concubina inculpatului a adus în domiciliul acestuia și pe minora T.I., în vârstă de 6 ani, rezultată din căsătoria ei cu T.D.

La data de 20 ianuarie 2013, G.M.L. a plecat din domiciliul inculpatului motivat de faptul că acesta o agresa atunci când consuma băuturi alcoolice și s-a mutat cu partea vătămată P.T., în domiciliul mamei acestuia din urmă, P.A. În ziua de 21 ianuarie 2013, martora a luat-o și pe minora T.I. la domiciliul părții vătămate. În seara de 25 ianuarie 2013, în jurul orelor 20:00, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a hotărât să o răpească pe minora T.I. pentru a-și determina concubina să revină la domiciliul său. În acest sens, inculpatul a pătruns, fără drept, în domiciliul martorei P.A., pe poarta asigurată cu un zăvor, iar ulterior a intrat în camera în care se afla minora.

Aceasta a fost luată de către inculpat, fără voia sa, iar pe drum către domiciliul inculpatului, a fost obligată să meargă prin zăpadă, în condițiile în care nu avea încălțăminte, minora declarând organelor de urmărire penală că inculpatul a amenințat-o cu un cuțit pe care îl avea asupra sa. Potrivit declarației martorei T.M., sora inculpatului, întrucât minora plângea în momentul în care a intrat în domiciliul părinților săi, inculpatul a amenințat-o din nou cu cuțitul, obligând-o să rămână în cameră, deși aceasta era speriată și începuse să țipe. Martora G.M.L. l-a rugat pe P.T. să o ajute să o ia pe minoră de la domiciliul inculpatului. Ca urmare, cei doi s-au deplasat împreună la locuința inculpatului, partea vătămată luând asupra sa o creangă dintr-un pom, susținând că a fost avertizat de către martoră în sensul că inculpatul s-ar putea să aibă asupra sa un cuțit.

În timp ce se aflau în curtea locuinței inculpatului, acesta și partea vătămată au început să se lovească reciproc, în această împrejurare inculpatul aplicându-i părții vătămate 3 lovituri cu cuțitul în regiunea abdominală stângă, toracică stângă și în mâna dreaptă. Incidentul a fost auzit de către martorii T.A., C.M. și F.M., care au intervenit pentru a aplana conflictul. Martora G.M. a susținut că i-a luat inculpatului cuțitul în momentul în care acesta o lovea pe partea vătămată.

În urma loviturilor primite, partea vătămată a fost internată în Spitalul Județean de Urgență Buzău, în perioada 26 ianuarie - 4 februarie 2013, cu diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă abdominală; plagă perforată gastrică; plagă ligament gastro-splenic; peritonită generalizată; ocluzie mecanico-inflamatorie; sindrom aderențial; plagă toracică nepenetrantă", în cuprinsul raportului medico-legal constatându-se că leziunile prezentate de partea vătămată au necesitat pentru vindecare 45 - 50 zile de îngrijiri medicale, viața acesteia fiind pusă în pericol. În fața primei instanțe, inculpatul a declarat că recunoaște infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. cu privire la judecata în cazul recunoașterii vinovăției. Prima instanță a constatat însă că, în raport cu disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cererea inculpatului nu poate fi admisă întrucât tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată este exceptată de la aplicarea procedurii de judecată simplificate. În consecință, prima instanță a procedat la judecarea cauzei conform procedurii de drept comun.

În urma analizării probatoriului administrat, prima instanță a constatat ca fiind neîntemeiată apărarea inculpatului în sensul că a fost provocat de către partea vătămată care a intrat în curtea sa, reținând în acest sens faptul că acțiunile părții vătămate au fost determinate de luarea minorei din domiciliu, această situație nefiind considerată a fi fost de natură să-i creeze inculpatului o puternică tulburare sau emoție, astfel cum prevede art. 73 lit. b) C. pen.

În consecință, pe baza materialului administrat în cauză, instanța fondului a apreciat că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., constând în pătrunderea fără drept în locuința mamei părții vătămate, P.A.; port fără drept de cuțit, prev. de art. 2 alin. (1), pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată; lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., privind pe partea vătămată T.I., în vârstă de 6 ani și tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., parte vătămată fiind P.T.

Totodată, constatând că prin Sentința penală nr. 185 din 23 noiembrie 1999 a Tribunalului Buzău, pronunțată în Dosarul nr. 778/1999, inculpatul a fost condamnat pentru tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și că, anterior, acesta a mai fost condamnat și pentru infracțiunile de violare de domiciliu și furt calificat, pedepse ce au fost contopite cu cea aplicată prin Sentința penală nr. 185/1999, dispunându-se executarea pedepsei rezultante de 8 ani închisoare din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 20 septembrie 2004, cu un rest de 1.167 zile rămase neexecutate (3 ani, 2 luni și 11 zile), durata pedepsei sus-menționate împlinindu-se în noiembrie 2007, prima instanță a reținut că infracțiunile ce fac obiectul cercetării în prezenta cauză au fost comise de inculpat în stare de recidivă postexecutorie.

Totodată, întrucât anterior inculpatul a mai comis o tentativă la infracțiunea de omor, prima instanță a reținut la încadrarea juridică dată tentativei de omor și dispozițiile privind omorul deosebit de grav, prev. de art. 176 lit. c) C. pen. Vinovăția inculpatului a fost reținută de prima instanță pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, declarațiile părții vătămate P.T., certificatul medico-legal eliberat părții vătămate, declarațiile martorilor G.M.L., T.A., C.M., T.M., P.A., T.V., toate coroborate cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică care a constatat că inculpatul a avut discernământul păstrat la data comiterii faptelor, dar și cu declarația acestuia prin care a recunoscut comiterea infracțiunilor.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, datele ce caracterizează persoana inculpatului precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. La stabilirea în concret a gradului de pericol social a infracțiunilor comise s-au reținut modul și mijloacele de săvârșire a acestora, scopul urmărit, împrejurările comiterii faptelor, urmările produse. S-a reținut în acest sens că inculpatul a exercitat asupra victimei mai multe acțiuni agresive constând în lovituri repetate cu cuțitul, pe fondul consumului de alcool, aspect ce imprimă infracțiunii un caracter grav.

Deopotrivă, s-a reținut că pericolul social ridicat al infracțiunii mai rezultă și din manifestarea de violență deosebită a inculpatului care le-a relatat martorei T.M. și concubinului acesteia, după comiterea faptei, că l-a tăiat pe T., că „i-a dat de nu mai scapă, întrucât l-a înjunghiat între coaste", susținerea inculpatului fiind apreciată ca având relevanță și sub aspectul poziției subiective a acestuia față de urmarea faptei de tentativă la omor deosebit de grav pe care a comis-o, în sensul că acesta a acționat cu intenția de a suprima viața victimei, folosind la exercitarea violențelor un obiect apt de a provoca leziuni grave, iar agresiunile sale vizând zone vitale a corpului.

Prima instanță a avut în vedere și conduita sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, dar și împrejurările comiterii infracțiunilor în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen., precum și faptul că inculpatul a acționat violent pentru a o determina pe fosta concubină să se întoarcă la domiciliul său. În latură civilă, prima instanță a luat act că partea vătămată P.T. nu s-a constituit parte civilă, iar în ceea ce privește acțiunea civilă exercitată Spitalul Județean de Urgență Buzău, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ.

și art. 313 din Legea nr. 95/2006, a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2.229,20 RON despăgubiri civile către Spitalul Județean de Urgență Buzău, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate P.T., în perioada 26 ianuarie 2013 - 4 februarie 2013, astfel cum a rezultat din decontul depus la dosar. De asemenea, prima instanță a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON daune morale către partea vătămată minoră T.I., prin reprezentantul legal G.M.L., în conformitate cu art. 14, art. 17 C. proc. pen. și art. 998 și 999 C. civil, acțiunea civilă în acest sens fiind exercitată din oficiu, în conformitate cu art. 17 C. proc. pen.

S-a reținut în acest sens că inculpatul i-a cauzat minorei suferințe fizice și psihice prin fapta de lipsire de libertate în mod ilegal, aceasta fiind luată de inculpat din domiciliu, în timpul nopții, într-o ținută sumară, obligată să meargă prin zăpadă fără a avea încălțăminte, amenințată cu cuțitul și obligată să rămână în locuința părinților inculpatului. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.M.L. care, prin intermediul apărătorului din oficiu, a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepselor, susținând că, în raport cu atitudinea procesuală corespunzătoare pe care a adoptat-o pe parcursul procesului penal, dar și cu împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, respectiv pe fondul consumului de alcool și al relațiilor tensionate cu partea vătămată majoră P.T., care l-a provocat intrând în curtea locuinței sale, se impune ca pedepsele să fie reduse.

Prin Decizia penală nr. 178 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.M.L. împotriva Sentinței penale nr. 126 din 9 august 2013 a Tribunalului Buzău, deducându-se din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 26 ianuarie 2013 la zi și menținându-se măsura arestării preventive a acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că situația de fapt reținută de prima instanță este corectă, din probele administrate în cauză, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto, declarațiile părții vătămate P.T., certificatul medico-legal, declarațiile martorilor G.M.L., T.A., C.M., T.M., P.A., T.V., raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului și declarațiile acestuia prin care a recunoscut comiterea infracțiunilor rezultând că, în seara zilei de 25 ianuarie 2013, în jurul orelor 20:00, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul s-a deplasat în domiciliul părții vătămate P.T., unde cu patru zile înainte se mutase fosta sa concubină, martora G.M.L., de unde a răpit-o pe fiica acesteia din urmă, minora în vârstă de șase ani T.I.

Constatând ulterior acest aspect, G.M.L. a rugat-o pe partea vătămată P.T. să o ajute să își recupereze copilul, motiv pentru care cei doi s-au deplasat la domiciliul inculpatului. La respectiva locație au fost întâmpinați de inculpat care l-a lovit pe P.T., apoi cei doi s-au lovit reciproc, îmbrâncit, momente în care inculpatul, cu cuțitul pe care îl avea asupra sa, a lovit-o pe partea vătămată în regiunea abdominală stângă, toracică stângă și în mâna dreaptă. S-a mai reținut că, în urma loviturilor primite, partea vătămată P.T. a prezentat leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 40 - 45 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus victimei viața în primejdie.

Raportat la contextul factual anterior prezentat, instanța de control judiciar a apreciat, în acord cu instanța fondului, că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., constând în pătrunderea fără drept în locuința mamei părții vătămate, P.A., port fără drept de cuțit, prev. de art. 2 alin. (1), pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., privind pe partea vătămată T.I., în vârstă de 6 ani și tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., parte vătămată fiind P.T.

Apărarea inculpatului în sensul că a lovit partea vătămată întrucât aceasta l-a provocat, intrând fără drept, în domiciliul lui, a fost apreciată de către instanța de apel ca neîntemeiată, reținându-se în acest sens că imobilul unde locuia inculpatul nu se afla în proprietatea acestuia, ci a părinților săi, în clădire locuind inculpatul, părinții acestuia, cu sora sa, martora T.M., precum și concubinul și cei doi copii ai acesteia.

Deopotrivă neîntemeiată a fost apreciată și critica inculpatului privind cuantumul pedepselor aplicate în fond, instanța de apel reținând în acest sens că, în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite - rezultând din modul și circumstanțele săvârșirii acestora - inculpatul a luat copilul minor în vârstă de numai 6 ani din imobilul unde acesta locuia împreună cu mama sa, în haine de casă și desculț, obligându-l să meargă astfel în plină iarnă pe zăpadă, pe jos, până în imobilul unde locuia, iar ulterior, a lovit-o cu cuțitul pe victima P.T. - dar și cu persoana inculpatului care anterior a mai comis un omor, pedepsele aplicate inculpatului de către instanța de fond au fost corect individualizate atât din punct de vedere al cuantumului acestora, dar și al modalității de executare.

Pentru considerentele prezentate, apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.M.L. În cuprinsul motivelor de recurs depuse la data de 30 decembrie 2013, prin e-mail, apărătorul desemnat să acorde asistență juridică din oficiu recurentului inculpat a criticat hotărârile pronunțate în cauză prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptelor, sens în care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. și aplicarea unei pedepse pentru această faptă, în condițiile reținerii art. 320 1 C. proc. pen., iar în subsidiar, reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) C. pen. În argumentarea criticilor invocate, apărarea inculpatului nu a arătat care sunt argumentele pentru reținerea în sarcina acuzatului a infracțiunii mai puțin grave prev. de art. 182 C. pen., pledând pentru constatarea incidenței în cauză a circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) C. pen., cu motivarea că inculpatul a acționat pe fondul consumului de alcool, numai pentru a se apăra de partea vătămată care pătrunsese, fără drept, în curtea locuinței sale, cu scopul precis de a-l agresa.

Argumentele detaliate în cuprinsul motivelor scrise de recurs au fost susținute și oral, în fața instanței de casație, la data de 7 ianuarie 2014, de către apărătorul desemnat din oficiu pentru asistența juridică a recurentului inculpat, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Examinând recursul declarat de inculpatul G.M.L. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Prioritar, se constată că în raport cu data pronunțării deciziei atacate, 25 septembrie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Totodată, se constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., respectiv prin memoriul depus la data de 30 decembrie 2013 de către apărătorul desemnat din oficiu. Trecând la analiza criticilor formulate de inculpat în recurs, circumscrise cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele: În cadrul acestui caz de casare, inculpatul, prin apărător, a criticat încadrarea juridică dată uneia dintre faptele pentru care a fost condamnat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. c) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 182 C. pen.

și aplicarea unei pedepse pentru această faptă, în condițiile reținerii disp. art. 320 1 C. proc. pen. Critica privind greșita încadrare juridică dată faptei de tentativă de omor deosebit de grav nu a fost însă invocată și în apel, inculpatul criticând în fața instanței de prim control judiciar numai greșita individualizare judiciară a pedepselor, urmare unei injuste valorificări a circumstanțelor reale de săvârșire a faptelor și a datelor privind persoana sa. În consecință, neexistând un motiv de apel care să vizeze greșita încadrare juridică dată faptei de tentativă de omor deosebit de grav pentru care a fost condamnat inculpatul, Înalta Curte se găsește în imposibilitatea de a cenzura din acest punct de vedere hotărârea atacată.

Se constată în acest sens că recursul nu devoluează decât asupra chestiunilor de drept, hotărârea atacată urmând a fi cenzurată prin raportare la dezlegarea pe care instanța de apel a dat-o criticilor cu care a fost învestită și la cazurile de casare prevăzute de lege. Prin urmare, chiar dacă inculpatul a exercitat ambele căi de atac, instanța de recurs nu poate analiza omisso medio o critică nesupusă cenzurii instanței de apel, căci recursul vizează hotărârea, iar nu cauza în ansamblul său. În cadrul aceluiași caz de casare, inculpatul a reiterat și critica privind omisiunea reținerii în favoarea sa a circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) C. pen. Critica este neîntemeiată, Înalta Curte reținând că argumentele expuse de instanța de apel sub acest aspect sunt pe deplin valabile.

Se constată în acest sens că din probatoriul administrat în cauză rezultă că întregul incident a fost provocat de către inculpat care, urmărind reîntoarcerea concubinei sale la domiciliul părinților săi, a răpit-o pe partea vătămată minoră G.M.L., în vârstă de 6 ani, de la domiciliul mamei acesteia și a părții vătămate P.T., și, sub amenințarea cu un cuțit, a dus-o la domiciliul părinților săi, în condiții total improprii: noaptea, pe timp de iarnă, desculță și în pijamale. La solicitarea mamei minorei, partea vătămată P.T. s-a deplasat împreună cu aceasta la domiciliul părinților inculpaților, fără a fi înarmată. În curtea locuinței sus-menționate, inculpatul a atacat-o pe partea vătămată, lovind-o cu un cuțit în regiunea abdominală stângă, toracică stângă și în mâna dreaptă, leziunile cauzate astfel, care au pus în primejdie viața părții vătămate, necesitând 40 - 45 zile de îngrijiri medicale.

Or, în raport de contextul factual sus-menționat care, de altfel, nu a fost contestat de către inculpat, se constată că în cauză nu se poate vorbi despre incidența circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) C. pen., inculpatul neacționând în legitimă apărare. Din oficiu, analizând critica în mod strict prin raportare la cazul de casare invocat, dar și la cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, se constată că pedepsele aplicate inculpatului au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor legale, în limitele prevăzute de normele de incriminare pentru fiecare dintre cele patru infracțiuni săvârșite de către acesta și în condițiile reținerii art. 37 lit. b) C. pen., dispozițiile art. 320 alin. (7) teza a II-a C. proc.

pen. fiind deopotrivă just aplicate în cauză în raport de statuările cuprinse în Decizia nr. 16 din 18/11/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Față de cele reținute și neidentificând niciuna din situațiile încadrate în celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, potrivit art. 385 10 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul G.M.L., ca nefondat. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 26 ianuarie 2013 la 7 ianuarie 2014. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.L. împotriva Deciziei penale nr. 178 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 26 ianuarie 2013 la 7 ianuarie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2014. Procesat de GGC - LM