ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1642/2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1642/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând

asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 170/F

din 07 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a I-a penală, în

temeiul art. 597 alin. (4) rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc.

pen., s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de

contestatorul condamnat C.G. cu privire la sentința penală nr. 339/F din data

de 08 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în Dosarul nr. 7180/2/2013 (rămasă definitivă prin Decizia nr. 190/A din data

de 27 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

În temeiul art.

275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata

către stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se

dispune astfel, s-au reținut următoarele:

La data de 16

iulie 2015, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București contestația

la executare prin care contestatorul condamnat C.G., invocând dispozițiile art.

598 alin. (1) lit. c) (teza I) C. proc. pen., a solicitat lămurirea unor

pretinse dispoziții contradictorii din sentința penală nr. 339/F din data de 08

octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

Dosarul nr. 7180/2/2013 (rămasă definitivă prin Decizia nr. 190/A din data de

27 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), cu privire

la pedepsele accesorii și complementare, susținând că, în cazul amândurora, ar

trebui să se constate suspendarea executării lor pe durata suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei principale.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a reținut următoarele

aspecte:

Prin sentința penală

nr. 339/F din data de 08 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7180/2/2013,

Curtea de Apel București, secția I penală, a hotărât astfel:

În temeiul art.

396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.G. la pedeapsa

principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală, în variantă agravată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2)

din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin

Legea nr. 50/2013) cu aplic, art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art.

65 alin. (2), (3) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, lit. b) și lit. c) din același cod (dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția

de reprezentant fiscal și orice altă funcție care determină conducerea

evidenței contabile), pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art.

71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a

interzicerii exercitării acelorași drepturi.

În temeiul art.

861 alin. (1) și art. 71 alin. (5) din V.C.P., a dispus suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe un

termen de încercare de 7 ani, stabilit și calculat potrivit art. 862 din

același cod.

A dispus

executarea pedepsei complementare începând cu data rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare.

În temeiul art.

863 alin. (1) lit. a)-d) și alin. (2) din V.C.P., a impus inculpatului ca, pe

durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere: să se prezinte trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad; să anunțe, în prealabil, aceluiași

serviciu, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să

justifice, aceluiași serviciu, schimbarea locului de muncă; să comunice,

aceluiași serviciu, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui

de existență.

A atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 rap. la art. 83 și la art. 84 din V.C.P.,

referitoare la cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art.

397 alin. (1) rap. la art. 19 alin. (1), (5) C. proc. pen., a admis acțiunea

exercitată de partea civilă A.N.A.F. și a obligat pe inculpat să plătească acesteia,

cu titlu de daune materiale, suma de 594.590,5 lei, plus obligațiile fiscale

accesorii, datorate și calculate, potrivit C. proc. fisc., începând cu data

scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății.

În temeiul art.

397 alin. (2), (4) și art. 249 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen. rap. la art. 2

din Legea nr. 241/2005, a instituit sechestra asigurător asupra tuturor

bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, în vederea garantării plății

daunelor anterior menționate, până la concurența valorii lor, această măsură,

executorie de la data pronunțării sentinței, urmând să fie adusă la îndeplinire

de către A.N.A.F.

În temeiul art.

13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a dispus ca o copie de pe dispozitivul

hotărârii de condamnare să fie comunicată, la data rămânerii ei definitive, O.N.R.C.

În temeiul art.

274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei

de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

În fapt, s-a

reținut că inculpatul, cu intenție directă și calificată, în calitate de

asociat coordonator al S.C.P.A. „C., S. și Asociații", în baza căreia a

îndeplinit funcția de reprezentant fiscal al acelei entități, fiind și singurul

răspunzător de conducerea evidenței contabile a acesteia (în lipsa dovedirii încheierii

unui contract de prestări servicii cu un contabil autorizat), a omis să

evidențieze, în actele contabile ale societății respective sau în alte

documente legale ale acesteia, aferente anului 2008, suma de 1.698.830 lei,

încasată la data de 17 martie 2008, în urma punerii în executare silită a unui

contract de asistență juridică încheiat cu clienta l.M.L., în scopul

sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cu consecința

prejudicierii bugetului de stat cu suma totală de 594.590,5 lei (echivalentul a

mai mult de 100.000 euro la data faptei), din care suma de 322.777,7 lei

reprezentând T.V.A., iar suma de 271.812,8 lei reprezentând impozit pe venit.

Prin Decizia nr.

190/A din data de 27 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 7180/2/2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat împotriva sentinței penale anterior menționate, care a

rămas astfel definitivă.

Curtea de Apel

București, în cauza de față, a constatat că, în speță, contestația la executare

cu judecarea căreia a fost sesizată este nefondată, pentru considerentele care

se vor arăta în cele ce urmează:

Contrar

susținerii contestatorului condamnat, s-a constatată că, în speță, nu există

nicio nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, referitor la

pedepsele accesorii și complementare, dispozițiile din hotărârea respectivă

fiind clare și neechivoce sub acest aspect, în sensul suspendării executării

pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare al suspendării sub

supraveghere a executării principale și, respectiv, al executării pedepsei

complementare, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare (27 mai 2015).

S-a mai reținut

că aceste dispoziții au făcut obiectul controlului de legalitate și temeinicie

al instanței de apel, care, fiind sesizată cu o cale de atac având efect

integral devolutiv, le-a menținut ca atare, printr-o hotărâre definitivă.

Prin actuala

contestație la executare, contestatorul condamnat a urmărit, în fapt, nu

înlăturarea unei pretinse nelămuriri (în realitate inexistentă), ci modificarea

dispoziției definitive, cu autoritate de lucru judecat, privind executarea

pedepsei complementare, în sensul suspendării și a acesteia, pe lângă cea a

pedepsei accesorii, solicitarea sa fiind lipsită de temei, întrucât nicio

dispoziție legală nu permite o astfel de soluție.

Chiar în lipsa

unei dispoziții exprese în V.C.P., jurisprudența aferentă acestuia (reținut a

fi legea penală mai favorabilă inculpatului condamnat și aplicat, sub aspectul

pedepselor accesorii și complementare, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr.

187/2012) a statuat, în mod constant, executarea pedepsei complementare

începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în condițiile

în care, conform codului respectiv (ca de altfel și celui actual), nu este

legal posibilă, precum în cazul pedepsei accesorii, suspendarea executării

sale, în situația unei pedepse principale cu executare suspendată, fie

condiționat, fie sub supraveghere.

Împotriva sentinței

penale nr. 170/F din 07 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a I-a

penală, a formulat contestație, contestatorul C.G., cauza fiind înregistrată pe

rolul Înaltei Curți la data de 09 noiembrie 2015, sub nr. 4463/2/2015.

Până la data de

03 decembrie 2015, contestatorul nu a motivat contestația formulată și nici nu

s-a prezentat în cadrul dezbaterilor pentru a o susține, însă la aceeași dată,

în cursul ședinței de judecată, au fost transmise la dosarul cauzei note de

ședință formulate, în scris, de către contestator.

Prin notele de

ședință transmise la dosarul cauzei, contestatorul a solicitat, în temeiul art.

425 alin. (7) pct. 2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 170/F/2015

și admiterea contestației la executare promovate, cu consecința constatării că

drepturile car i-au fost interzise, atât ca pedeapsă complementară cât și ca

pedeapsă accesorie, având în vedere identitatea acestora, sunt suspendate pe

întreaga perioadă.

În esență,

contestatorul a reiterat criticile invocate la instanța de fond în cadrul

contestației la executare, susținând că pe de o parte, prin sentința penală nr.

339/F din 08 octombrie 2014 a Curții de Apel București (definitivă prin Decizia

nr. 190 din 27 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a dispus

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), teza a II-a, lit. b) și lit.

c) au fost suspendate pe o perioadă de 7 ani (ca pedeapsă accesorie),

dispunându-se totodată executarea lor pe o perioadă de 5 ani (ca pedeapsă

complementară).

A mai susținut

contestatorul că în mod evident pe o perioadă de 5 ani interzicerea acestor

drepturi apare ca fiind atât de suspendat cât și de executat, ceea ce în fapt

este imposibil.

A mai susținut

contestatorul că a arătat în fața Curții de Apel București că apreciază a fi

necesară o interpretare în favoarea persoanei condamnate, astfel încât instanța

ar trebui să constate că interzicerea acestor drepturi este suspendată pe o

perioadă de 7 ani.

Analizând

criticile formulate în scris prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei

prezente, prin raportare la hotărârea atacată, Înalta Curte constată că prezenta

contestație este nefondată pentru următoarele considerente;

Dispozițiile art.

598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. prevăd -."contestația împotriva

hotărârii penale se poate face în când se ivește vreo nelămurire cu privire la

hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare"

Prin sentința

penală nr. 339/F din 08 octombrie 2014 a Curții de Apel București, printre

altele s-a dispus: „în temeiul art. 65 alin. (2), (3) din V.C.P., aplică

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) din același cod

(dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice,

dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și

dreptul de a ocupa funcția de reprezentant fiscal și orice altă funcție care

determină conducerea evidenței contabile), pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art.

71 alin. (1), (2) din V.C.P., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a

interzicerii exercitării acelorași drepturi.

În temeiul art.

861 alin. (1) și art. 71 alin. (5) din V.C.P., dispune suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe un

termen de încercare de 7 ani, stabilit și calculat potrivit art. 86 din același

cod.

Dispune

executarea pedepsei complementare începând cu data rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare."

Înalta Curte,

constată că, în cauza prezentă nu este vorba despre vreo nelămurire cu privire

la hotărârea care se execută sau de vreo împiedicare la executare, dispozițiile

penale în ceea ce privește atât pedepsele complementare cât și pedepsele

accesorii fiind aplicate în mod judicios de către Curtea de Apel București prin

hotărârea de condamnare a contestatorului prezent.

De asemenea, Înalta

Curte reține că prin sentința penală amintită (definitivă prin Decizia nr. 190

din 27 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), privind modul de

redactare a dispozitivului hotărârii nu se constată vreo nelămurire a

executării pedepselor atât cea principală cât și cele complementare și

accesorii, astfel încât nu este incident vreun caz de lămurire a soluției

dispuse în cauza de condamnare a inculpatului C.G.

Solicitarea

contestatorului în sensul că ar fi necesară o interpretare în favoarea persoanei

condamnate, astfel încât instanța ar trebui să constate că interzicerea acestor

drepturi este suspendată pe o perioadă de 7 ani, nu poate fi primită.

Dispozițiile

legale se interpretează și se aplică întocmai în condițiile și în baza

procedeului judiciar stabilit prin norma în materie și nicidecum potrivit unei

interpretări proprii dată de subiecții de drept din cauzele în discuție

soluționate de instanțele naționale.

Că, prezentul

contestator își manifestă nemulțumirea cu privire la procedeul judiciar de

stabilire a pedepselor complementare și accesorii reținute în sarcina sa, nu

poate conduce la admiterea unei astfel de critici ca fiind fondate, stabilirea

pedepselor fiind prevăzută de legiuitor în scopul aplicării ei întocmai prin

norma de drept în materie.

Prin urmare, nu

se poate reține în cauza de față că ar fi aplicabile disp. art. 598 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., astfel încât Înalta Curte va respinge, ca nefondată,

contestația formulată de către contestatorul condamnat C.G. împotriva sentinței

penale nr. 170/F din 07 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a I-a

penală.

Văzând și

dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația formulată de către contestatorul condamnat C.G.

împotriva sentinței penale nr. 170/F din 07 octombrie 2015 a Curții de Apel

București, secția a I-a penală.

Obligă

contestatorul condamnat la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se avansează din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 03 decembrie 2015.