ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 7/2016

Asupra contestației în anulare, constată următoarele: Prin Decizia nr. 136 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B.E. SRL Vatra Dornei împotriva Deciziei nr. 183 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut ca pârâta SC B.E. SRL a criticat hotărârea atacată sub aspectul soluționării excepției prematurității, excepției lipsei unui drept subiectiv și lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepției lipsei mandatului reclamantei din partea Statului Român.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte a reținut, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurentă, că soluția instanței de apel este perfect legală, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată în cauză. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că excepția prematurității acțiunii a fost respinsă de instanța de apel fără temei legal, iar modul în care instanța a făcut inaplicabile dispozițiile art. 720 C. proc. civ., reprezintă o încălcare, respectiv o aplicare greșită a legii.

Asupra acestei critici, instanța de recurs a reținut că scopul concilierii prealabile vizează preîntâmpinarea unui litigiu între părți, al evitării unor costuri suplimentare constând în cheltuieli de judecată, odată declarat procesul pârâtul având posibilitatea achiesării la pretențiile reclamantei în condițiile art. 275 C. proc. civ. sau al soluționării pe cale amiabilă a litigiului oricând în cursul judecății. Astfel, posibilitatea soluționării amiabile a litigiului a existat în tot timpul scurs de la data sesizării instanței de judecată, însă recurenta-pârâtă nu și-a manifestat intenția de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, ci mai mult, și-a manifestat atât în mod tacit, cât și în mod expres intenția de a nu soluționa litigiul pe cale amiabilă, mai ales atunci când a înțeles să reitereze pe tot parcursul litigiului susținerile, care în opinia sa, ar fi impus admiterea excepției lipsei procedurii prealabile a concilierii.

Așa fiind, în mod legal, instanța de control judiciar a reținut că prezentul litigiu a parcurs mai multe cicluri procesuale, iar de la data înregistrării cererii de chemare în judecată - 17 august 2009 - până la soluționarea apelului - 30 iunie 2014 - părțile au avut posibilitatea de a-și cunoaște poziția procesuală, de a lua cunoștință de probele invocate în susținere și de a încerca stingerea litigiului pe cale extrajudiciară. A mai reținut instanța, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că în speță nu se poate face abstracție de considerentele Deciziei de casare nr. 135 din 13 ianuarie 2012 prin care Curtea de Apel Suceava a statuat în mod irevocabil în ceea ce privește excepțiile lipsei unui drept subiectiv și lipsei calității procesuale a reclamantei, iar împrejurarea că s-a procedat la recalificarea căii de atac nu prezintă nicio relevanță în privința puterii de lucru judecat de care se bucură decizia instanței de recurs.

De asemenea, s-a mai reținut în ceea ce privește lipsa mandatului, că instanța de apel a apreciat în mod legal faptul că reclamanta a învederat, la termenul de judecată din 25 martie 2013, în fața Tribunalului Suceava, că prezenta acțiune a fost formulată în nume propriu, fiind nefondate criticile recurentei formulate sub acest aspect. Împotriva acestei decizii, contestatoarea SC B.E. S.R.L., prin lichidator CLI. P.M. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 24 iulie 2016. În motivarea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea SC B.E. SRL a susținut că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs privind excepția lipsei mandatului special al intimatei-reclamante din partea Statului Român - reprezentat legal, cu titlu general, de Ministerul de Finanțe ori, cu titlu special, de Agenția Naționala pentru Resurse Minerale.

În acest mod, practic instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs privind imposibilitatea reclamantului de a formula o asemenea acțiune, în lipsa unui mandat special din partea Statului Român, indiferent de cine este acesta reprezentat - Ministerul de Finanțe sau Agenția Națională pentru Resurse Minerale. În acest sens, contestatoarea apreciază că instanța de recurs cât și cea de apel au reținut doar faptul că reclamantul a formulat acțiunea în nume propriu, fără însă să analizeze dacă acest subiect de drept poate formula o astfel de acțiune, iar faptul că reclamantul a susținut că a promovat acțiunea în nume propriu nu este de natura a prezenta temeiul de drept necesar pentru ca Direcția Generala a Finanțelor Publice să acționeze în numele și pentru Statul Român.

În acest context, se susține că SC B.E. SRL a contestat tocmai dreptul reclamantului de a intenta un proces în numele și pentru Statul Român, în lipsa unui mandat specific, or instanța de recurs reține că reclamantul afirmă că acționează în interes propriu. Mai susține contestatoarea, că instanța de recurs a reținut, strict formal, că reclamanta înțelege să formuleze cererea în nume propriu și nu în numele Statului Român, cu toate că legea nu-i acorda o asemenea legitimare procesuală, astfel că, în lipsa unui raport de reprezentare juridică convențională, reprezentare legală deținând pentru Statul Român doar Ministerul de Finanțe, reclamanta nu are calitate procesuală activă. Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) pct. 3 din Legea minelor nr. 61/1998, autoritatea competentă care reprezintă interesele statului în domeniul resurselor minerale este Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

Prin întâmpinarea depusă de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava la data de 18 septembrie 2015 s-a solicitat respingerea contestației în anulare. Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiului de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o noua judecată. În speță, contestatoarea SC B.E.

S.R.L., prin lichidator CLI. P.M. și-a întemeiat în drept calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., învestind instanța cu o contestație în anulare specială. Din analiza dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. rezultă că legiuitorul a statuat admisibilitatea contestației în anulare speciale în cazul a două situații, respectiv: "când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale" și "când instanța respingând recursul s-au admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare". În motivarea căii de atac de retractare exercitate, contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor formulate, respectiv a omis să analizeze motivul de recurs privind excepția lipsei mandatului special al intimatei-reclamante Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava din partea Statului Român.

Motivul prevăzut la teza a II-a a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., invocat în speță, are în vedere erori ale instanței de recurs constând în omisiunea de a cenzura unele dintre motivele de recurs. În speță, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută incidența evocatei norme, întrucât aceasta consemnează expres omisiunea examinării motivului de recurs, iar nu a argumentelor de fapt sau de drept invocate de parte.

Astfel, în raport de cele expuse, Înalta Curte, reține că motivul invocat de contestatoare în sensul celor arătate este nefondat, instanța de recurs nefiind ținută să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate în susținerea motivului de casare, ci le poate analiza global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să cerceteze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a se cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare, prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. În acest context, instanța de recurs a reținut în ceea ce privește invocarea lipsei împuternicirii speciale din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru a reprezenta Statul Român, faptul că prezenta acțiune nu a fost formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava în calitate de împuternicit al Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentat al statului, ci în nume propriu.

Acest considerent a fost reținut de către instanța de apel și menținut de instanța de recurs, cu motivarea că prezenta acțiune nu vizează aspecte ce țin de dreptul de proprietate al Statului Român asupra resurselor minerale situate pe teritoriul și în subsolul țării, ci de legalitatea Contractului de cesiune de contract nr. 72 din 10 iunie 2002 încheiat între SC B.M.W. SRL și SC B.E. SRL Vatra Dornei. În concluzie, s-a apreciat că formularea prezentei acțiuni nu necesită un mandat special din partea Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentat al Statului Român. Din această perspectivă, se constată că instanța de recurs a analizat motivele de recurs cu care a fost învestită, răspunzând criticilor formulate de recurentă, contestația în anulare fiind nefondată în contextul în care motivele pretins necercetate sunt simple afirmații, formulate în susținerea motivelor de recurs, nu critici subsumate vreunuia dintre motivele de nelegalitate invocate.

Ca atare, nu se poate aprecia că soluția instanței de recurs este consecința unei erori, în sensul neobservării aspectelor invocate, ci consecința analizei coroborate a criticilor subsumate motivelor de nelegalitate invocate de recurentă. Totodată, se reține că nemulțumirea contestatoarei cu privire la soluția pronunțată sau cu privire la argumentele care au format convingerea instanței de recurs nu poate constitui motiv de admisibilitate a contestației în anulare, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu reprezintă omisiuni în sensul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. În consecință, se constată că dezlegarea dată recursului, prin decizia a cărei anulare se solicită, nu este rezultatul omisiunii de cercetare a vreunui motiv de recurs, iar prezenta contestație în anulare este nefondată din perspectiva dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ. va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC B.E. S.R.L., prin lichidator CLI. P.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC B.E. S.R.L., prin lichidator CLI. P.M., împotriva Deciziei nr. 136 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 5398/86/2009/al**. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2016. Procesat de GGC - NN