ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 7/2016

Asupra contestației

în anulare, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 136 din 21 ianuarie 2015,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost

respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B.E. SRL Vatra Dornei

împotriva Deciziei nr. 183 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte a reținut ca pârâta SC B.E. SRL a criticat hotărârea

atacată sub aspectul soluționării excepției prematurității, excepției lipsei

unui drept subiectiv și lipsei calității procesuale active a reclamantei și

excepției lipsei mandatului reclamantei din partea Statului Român.

Analizând criticile

formulate, Înalta Curte a reținut, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., invocate de recurentă, că soluția instanței de apel este perfect

legală, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia

constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe

baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată în cauză.

În ceea ce privește

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a

susținut că excepția prematurității acțiunii a fost respinsă de instanța de

apel fără temei legal, iar modul în care instanța a făcut inaplicabile

dispozițiile art. 720 C. proc. civ., reprezintă o încălcare, respectiv o

aplicare greșită a legii.

Asupra acestei

critici, instanța de recurs a reținut că scopul concilierii prealabile vizează

preîntâmpinarea unui litigiu între părți, al evitării unor costuri suplimentare

constând în cheltuieli de judecată, odată declarat procesul pârâtul având

posibilitatea achiesării la pretențiile reclamantei în condițiile art. 275 C.

proc. civ. sau al soluționării pe cale amiabilă a litigiului oricând în cursul

judecății.

Astfel, posibilitatea

soluționării amiabile a litigiului a existat în tot timpul scurs de la data

sesizării instanței de judecată, însă recurenta-pârâtă nu și-a manifestat

intenția de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, ci mai mult, și-a

manifestat atât în mod tacit, cât și în mod expres intenția de a nu soluționa

litigiul pe cale amiabilă, mai ales atunci când a înțeles să reitereze pe tot

parcursul litigiului susținerile, care în opinia sa, ar fi impus admiterea

excepției lipsei procedurii prealabile a concilierii.

Așa fiind, în mod

legal, instanța de control judiciar a reținut că prezentul litigiu a parcurs

mai multe cicluri procesuale, iar de la data înregistrării cererii de chemare

în judecată - 17 august 2009 - până la soluționarea apelului - 30 iunie 2014 -

părțile au avut posibilitatea de a-și cunoaște poziția procesuală, de a lua

cunoștință de probele invocate în susținere și de a încerca stingerea

litigiului pe cale extrajudiciară.

A mai reținut

instanța, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că în speță nu se poate face

abstracție de considerentele Deciziei de casare nr. 135 din 13 ianuarie 2012

prin care Curtea de Apel Suceava a statuat în mod irevocabil în ceea ce

privește excepțiile lipsei unui drept subiectiv și lipsei calității procesuale

a reclamantei, iar împrejurarea că s-a procedat la recalificarea căii de atac

nu prezintă nicio relevanță în privința puterii de lucru judecat de care se

bucură decizia instanței de recurs.

De asemenea, s-a mai

reținut în ceea ce privește lipsa mandatului, că instanța de apel a apreciat în

mod legal faptul că reclamanta a învederat, la termenul de judecată din 25

martie 2013, în fața Tribunalului Suceava, că prezenta acțiune a fost formulată

în nume propriu, fiind nefondate criticile recurentei formulate sub acest

aspect.

Împotriva acestei

decizii, contestatoarea SC B.E. S.R.L., prin lichidator CLI. P.M. a formulat

contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 24 iulie

2016.

În motivarea

contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., contestatoarea SC B.E. SRL a susținut că instanța de recurs a omis să se

pronunțe asupra motivului de recurs privind excepția lipsei mandatului special

al intimatei-reclamante din partea Statului Român - reprezentat legal, cu titlu

general, de Ministerul de Finanțe ori, cu titlu special, de Agenția Naționala

pentru Resurse Minerale.

În acest mod, practic

instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs privind imposibilitatea

reclamantului de a formula o asemenea acțiune, în lipsa unui mandat special din

partea Statului Român, indiferent de cine este acesta reprezentat - Ministerul

de Finanțe sau Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

În acest sens,

contestatoarea apreciază că instanța de recurs cât și cea de apel au reținut

doar faptul că reclamantul a formulat acțiunea în nume propriu, fără însă să

analizeze dacă acest subiect de drept poate formula o astfel de acțiune, iar

faptul că reclamantul a susținut că a promovat acțiunea în nume propriu nu este

de natura a prezenta temeiul de drept necesar pentru ca Direcția Generala a

Finanțelor Publice să acționeze în numele și pentru Statul Român.

În acest context, se

susține că SC B.E. SRL a contestat tocmai dreptul reclamantului de a intenta un

proces în numele și pentru Statul Român, în lipsa unui mandat specific, or

instanța de recurs reține că reclamantul afirmă că acționează în interes

propriu.

Mai susține

contestatoarea, că instanța de recurs a reținut, strict formal, că reclamanta

înțelege să formuleze cererea în nume propriu și nu în numele Statului Român,

cu toate că legea nu-i acorda o asemenea legitimare procesuală, astfel că, în

lipsa unui raport de reprezentare juridică convențională, reprezentare legală

deținând pentru Statul Român doar Ministerul de Finanțe, reclamanta nu are

calitate procesuală activă.

Mai mult decât atât,

potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) pct. 3 din Legea minelor nr. 61/1998,

autoritatea competentă care reprezintă interesele statului în domeniul

resurselor minerale este Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

Prin întâmpinarea

depusă de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași -

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava la data de 18 septembrie

2015 s-a solicitat respingerea contestației în anulare.

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiului de drept

invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru

considerentele ce urmează:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere

instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile

prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o noua

judecată.

În speță,

contestatoarea SC B.E. S.R.L., prin lichidator CLI. P.M. și-a întemeiat în

drept calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., învestind instanța cu o contestație în anulare specială.

Din analiza

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. rezultă că legiuitorul a statuat

admisibilitatea contestației în anulare speciale în cazul a două situații,

respectiv: "când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale" și "când instanța respingând recursul s-au admițându-l

numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

modificare sau de casare".

În motivarea căii de

atac de retractare exercitate, contestatoarea a susținut că instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor formulate, respectiv a omis să

analizeze motivul de recurs privind excepția lipsei mandatului special al

intimatei-reclamante Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava

din partea Statului Român.

Motivul prevăzut la

teza a II-a a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., invocat în speță, are în vedere

erori ale instanței de recurs constând în omisiunea de a cenzura unele dintre

motivele de recurs.

În speță, Înalta

Curte apreciază că nu poate fi reținută incidența evocatei norme, întrucât

aceasta consemnează expres omisiunea examinării motivului de recurs, iar nu a

argumentelor de fapt sau de drept invocate de parte.

Astfel, în raport de

cele expuse, Înalta Curte, reține că motivul invocat de contestatoare în sensul

celor arătate este nefondat, instanța de recurs nefiind ținută să răspundă

tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate în susținerea motivului de

casare, ci le poate analiza global, printr-un raționament juridic de sinteză,

ori să cerceteze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a

se cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea

contestației în anulare, prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ.

În acest context,

instanța de recurs a reținut în ceea ce privește invocarea lipsei

împuternicirii speciale din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru a

reprezenta Statul Român, faptul că prezenta acțiune nu a fost formulată de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava în calitate de

împuternicit al Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentat al statului, ci

în nume propriu. Acest considerent a fost reținut de către instanța de apel și

menținut de instanța de recurs, cu motivarea că prezenta acțiune nu vizează

aspecte ce țin de dreptul de proprietate al Statului Român asupra resurselor

minerale situate pe teritoriul și în subsolul țării, ci de legalitatea

Contractului de cesiune de contract nr. 72 din 10 iunie 2002 încheiat între SC

B.M.W. SRL și SC B.E. SRL Vatra Dornei. În concluzie, s-a apreciat că

formularea prezentei acțiuni nu necesită un mandat special din partea

Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentat al Statului Român.

Din această

perspectivă, se constată că instanța de recurs a analizat motivele de recurs cu

care a fost învestită, răspunzând criticilor formulate de recurentă,

contestația în anulare fiind nefondată în contextul în care motivele pretins

necercetate sunt simple afirmații, formulate în susținerea motivelor de recurs,

nu critici subsumate vreunuia dintre motivele de nelegalitate invocate.

Ca atare, nu se poate

aprecia că soluția instanței de recurs este consecința unei erori, în sensul neobservării

aspectelor invocate, ci consecința analizei coroborate a criticilor subsumate

motivelor de nelegalitate invocate de recurentă.

Totodată, se reține

că nemulțumirea contestatoarei cu privire la soluția pronunțată sau cu privire

la argumentele care au format convingerea instanței de recurs nu poate

constitui motiv de admisibilitate a contestației în anulare, iar aspectele

invocate în motivarea cererii nu reprezintă omisiuni în sensul art. 318 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ.

În consecință, se constată

că dezlegarea dată recursului, prin decizia a cărei anulare se solicită, nu

este rezultatul omisiunii de cercetare a vreunui motiv de recurs, iar prezenta

contestație în anulare este nefondată din perspectiva dispozițiilor art. 318

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ. va

respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC B.E. S.R.L.,

prin lichidator CLI. P.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC B.E. S.R.L., prin lichidator CLI.

P.M., împotriva Deciziei nr. 136 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 5398/86/2009/al**.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 ianuarie 2016.

Procesat

de GGC - NN