ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7561/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7561/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2280 din 25 iunie 2013, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamantul C.C.M.P.E., în contradictoriu cu pârâtul O.I.R. P.O.S.D.R.U. Regiunea S.V. Oltenia și chematul în garanție M.M.F.P.S.P.V. - D.G.A.M. pentru P.O.S.D.R.U., în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului, înregistrată la data de 28 ianuarie 2013, prin care solicită anularea Deciziei nr. 247 din 11 ianuarie 2013 de respingere a contestației formulate împotriva scrisorii standard de informare a beneficiarului din 03 decembrie 2012 în ceea ce privește sumele contestate și, în consecință, declararea ca eligibilă a sumei de 107.808,22 lei, intră sub incidența dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, față de împrejurarea că actul contestat este emis de o autoritate centrală. Prin sentința nr. 345 din 4 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că în speță competența se stabilește în funcție de valoarea sumei reprezentând obligația de plată contestată, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; or, reține curtea de apel, în speță, valoarea litigiului este sub 500.000 lei și, mai mult decât atât, autoritatea emitentă a actului contestat este una de nivel local. Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ. Verificând cauza, Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Olt, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, în speță, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri europene, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.
Conform dispozițiilor art. 46 din actul normativ susmenționat, „Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență” (alin. (1)) iar „Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii” (alin. (2)). De asemenea, potrivit art. 51 alin. (2) din același act normativ, „Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”.
În temeiul normei de trimitere, prevăzută de acest din urmă text legal în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativă emitentă a titlului de creanță atacat, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, în mod unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
Așadar, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei. În speță, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară, conform art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011 - în sumă de 1 07.808,22 lei - asimilată creanțelor fiscale, în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Tribunalului Olt .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.C.M.P.E., în contradictoriu cu pârâtul O.I.R., P.O.S.D.R.U., Regiunea S.V. Oltenia și chematul în garanție M.M.F.P.S.P.V. - D.G.A.M. pentru P.O.S.D.R.U., în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.