ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7775/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3365/2013 din 11 aprilie 2013, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta U.A.T. a Municipiului Dr. Tr. Severin și pe pârâții M.D.R.T., D.G.C.S.N.F.E., S.C.S.N. - P.O.R. și C.C. a României, prin A.A., în favoarea Curții de Apel Craiova. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că a fost învestită cu o acțiune care are ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 21 septembrie 2012, întocmită de către M.D.R.T.

- D.G.C.S.N.F.E. - S.C.N. P.O.R. în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, precum și a Deciziei nr. 185 din 15 noiembrie 2012, emisă de M.D.R.T. - C.S.C. și că, fiind vorba de acte încheiate de o autoritate publică centrală, respectiv M.D.R.T., devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) parag. 2 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparținând Curții de Apel Craiova. Prin sentința nr. 243/2013 din 10 iunie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta U.A.T. a Municipiului Dr. Tr. Severin, în contradictoriu cu pârâții M.D.R.T., D.G.C.S.N.F.E., S.C.S.N.

- P.O.R. și C.C. a României, prin A.A., în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, în speță, deși cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă se referă la o creanță bugetară care nu depășește 500.000 lei, actele de control contestate sunt încheiate de către o autoritate centrală, astfel de litigii fiind date în competența curților de apel, secțiile administrativ-fiscale.

În raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora r eclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale și, analizând conținutul contractului de finanțare din 15 octombrie 2009, Curtea a constatat că în conținutul art. 23 alin. (1) din contract este inserată prevederea potrivit căreia „în eventualitatea unui litigiu între A.M. P.O.R./O.I. și beneficiar . litigiul va fi soluționat de instanțele judecătorești competente material din raza teritorială a Municipiului București”.

A apreciat Curtea de Apel Craiova că în această situație între părți a avut loc stabilirea convențională a competenței teritoriale, astfel că a luat act de această situație și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 3013 din 9 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, care reglementează competența materială și teritorială în materia contenciosului administrativ, sunt dispoziții de ordine publică, nefiind permisă derogarea de la acestea prin convenția părților; că dispozițiile art. 10 alin. (3) din acest act normativ instituie o competență teritorială alternativă în favoarea reclamantului, legiuitorul recunoscând dreptul acestuia de a opta între instanța de la domiciliul său și instanța de la sediul autorității pârâte; că, prin inserarea în cuprinsul art. 23 alin. (1) din Contractul de finanțare din 15 octombrie 2009, a prevederii potrivit căreia, în eventualitatea unui litigiu între A.M.

P.O.R./O.I. și beneficiar, litigiul va fi soluționat de instanțele judecătorești competente material din raza teritorială a municipiului București, se încalcă dreptul de opțiune prevăzut de legiuitor în favoarea reclamantului, acesta fiind constrâns să se adreseze instanțelor de la sediul autorității pârâte, clauza fiind așadar contrară dispozițiilor art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004.

A reținut curtea că în cazul de față este vorba despre un contract de drept administrativ în cadrul căruia autoritatea publică, în calitate de finanțator, are o poziție supraordonată beneficiarului, clauzele contractuale fiind impuse beneficiarului și nu negociate de pe poziții egale și că, în aceste condiții, prin semnarea contractului de finanțare reclamanta nu și-a exprimat opțiunea pentru soluționarea eventualelor litigii de către o instanță judecătorească din municipiul București, întrucât nu a avut efectiv dreptul de a opta liber, astfel cum acesta îi este recunoscut de dispozițiile art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004.

A apreciat curtea că un argument în acest sens îl constituie și împrejurarea că, inițial, reclamanta a sesizat Tribunalul Mehedinți cu acțiunea în contencios administrativ formulată împotriva Notei de constatare și a deciziei pronunțate în soluționarea contestației, optând, așadar, pentru instanța de la sediul său și nu pentru cea de la sediul autorității pârâte, opțiune care nu mai poate fi modificată ulterior. În concluzie, Curtea a apreciat că prevederea contractuală de la art. 23 alin. (1) din Contractul de finanțare din 15 octombrie 2009 încalcă dreptul de opțiune al reclamantului, astfel cum este consacrat de dispozițiile art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004, neputând produce efecte în ceea ce privește competența teritorială, care rămâne la alegerea reclamantei U.A.T.

Drobeta Turnu Severin, cu precizarea că, prin sesizarea Tribunalului Mehedinți, aceasta a optat deja pentru instanța de la sediul său și nu pentru instanța de la sediul pârâtului. Chiar dacă s-ar trece peste argumentele nelegalității clauzei contractuale prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că prezentul litigiu nu ține de executarea contractului de finanțare, întrucât nu privește modul de îndeplinire de către părți a obligațiilor asumate prin acest contract, ci are ca obiect anularea unor acte administrative emise de autoritatea pârâtă în urma verificării procedurii de atribuire a Contractului din 12 aprilie 2010 pentru prestarea serviciilor de audit, verificarea realizată vizând respectarea prevederilor O.U.G.

nr. 34/2006 în procedura de atribuire și nu aspecte ce țin de executarea contractului de finanțare. Întrucât actele administrative contestate de reclamantă au fost emise în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 și au ca obiect aplicarea unor corecții financiare ca urmare a constatării unor presupuse nereguli în procedura de atribuire a Contractului din 12 aprilie 2010, precum și soluția pronunțată asupra contestației formulate de reclamantă, Curtea a constatat că, și în ipoteza în care s-ar aprecia ca fiind legală prevederea art. 23 alin. (1) din Contractul de finanțare din 15 octombrie 2009, aceasta nu are aplicabilitate în prezenta cauză. Astfel, litigiul nu se referă la executarea obligațiilor izvorâte din contractul de finanțare, ci la acte administrative emise de pârât în cadrul procedurii reglementate de O.U.G.

nr. 66/2011 - Nota de constatare din 21 septembrie 2012 și Decizia de soluționare a contestației nr. 185 din 15 noiembrie 2012 - acte a căror legalitate este contestată. În concluzie, având în vedere argumentele expuse, ținând cont de prevederile art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, precum și împrejurarea că, prin sesizarea Tribunalului Mehedinți cu judecarea prezentei acțiuni, reclamanta U.A.T. Drobeta Turnu Severin și-a exprimat opțiunea pentru o instanță de la sediul său, Curtea a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 21 C. proc.

civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea unui conflict negativ de competență, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 185 din 15 noiembrie 2012 emisă de pârât, prin care s-a respins contestația U.A.T.

a Municipiului Drobeta Turnu Severin și, pe cale de consecință, anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 21 septembrie 2012 întocmită de D.G.C.S.N.F.E. din cadrul M.D.R.T. Decizia nr. 185 din 15 noiembrie 2012 a C.S.C. din cadrul M.D.R.T. a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale. Potrivit art. 2 alin. (1) pct. c din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al U.E. și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Fonduri publice naționale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanțării, plata prefinanțării, înlocuirea fondurilor europene în situația indisponibilității sistării temporare a plății acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum și alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop. Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel). Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalității actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G.

nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale și că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face trimitere, în privința competenței de soluționare a acțiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ fiscale prealabile, la dispozițiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizări, la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ.

Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare și recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific și reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligație bugetară, ce poate fi asimilată noțiunii de contribuție din legislația fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc. În raport de această caracterizare a creanței respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenței materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.

Actele contestate de reclamantă se referă la o creanță bugetară care nu depășește suma de 500.000 lei (respectiv 4.723,48 lei), iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în primă instanță a litigiului se stabilește, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 lei), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.

În speță nu se aplică dispozițiile art. 10 alin. (1) 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea U.E., indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 3 decembrie 2012, anterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea acestui alineat.

În raport de dispozițiile art. 10 alin. (3), care prevăd o competență teritorială alternativă, părțile sunt îndreptățite ca prin convenția lor să opteze pentru una din cele două instanțe deopotrivă competente, or, potrivit contractului de finanțare dintre părți, respectiv art. 23 alin. (1), părțile au stabilit că litigiile se vor soluționa de către instanțele judecătorești competente material din raza teritorială a Municipiului București, astfel încât Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, respectând opțiunea reclamantei. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior, Înalta Curte va trimite cauza la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta U.A.T. a Municipiului Drobeta Turnu Severin și pe pârâții M.D.R.A.P., D.G.C.S.N.F.E., S.C.S.N. - P.O.R. și C.C. a României - A.A., în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2013.