ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2014

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.E.I., în contradictoriu cu

pârâții Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor -

ANRP și C.D., a solicitat următoarele:

-

Obligarea în solidar a pârâtelor la plata daunelor interese conform art. 1530

C. civ. și art. 580

3

alin. (2) C. proc. civ., în valoare de 122.735

euro, valoare ce se va reactualiza corespunzător până la data emiterii titlului

de plată.

-

Să se constate refuzul repetat al Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor - ANRP de a se conforma titlului executoriu acordat în baza

Legii nr. 10/2001, anume Sentința civilă nr. 2757 din 24 iunie 2009 a C.A.

București, secția a VIII-a în Dosar nr. 1057/2/2009, având ca obiect obligarea

pârâtei la efectuarea în regim de urgenta a evaluării cu trimiterea dosarului

la evaluator.

-

Să se constata încălcarea Protocolului 1 art. 1

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin

Sentința nr. 160 din 6 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins atât cererea formulată de

reclamanta P.E.I., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților pentru lipsa calității procesuale pasive, cât și

cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele

aspecte:

Prin

Sentința civilă nr. 2757 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a, s-a admis în parte acțiunea reclamantei P.E.I., în contradictoriu cu

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dispunând obligarea

acestei pârâte la efectuarea în regim de urgență a procedurii de evaluare prin

transmiterea dosarului la un evaluator, precum și la plata sumei de 100 lei cu

titlul de cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință, a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și respinsă în consecință acțiunea formulată în

contradictoriu cu această pârâtă.

Hotărârea

a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1928 din 16 aprilie 2010,

pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin respingerea

recursului formulat de către Comisia Centrală.

Având

în vedere că acțiunea inițială a reclamantei în contradictoriu cu pârâta ANRP a

fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive, s-a constatat că

reclamanta nu a justificat abilitarea pârâtei de a sta în judecată nici în

prezenta cauză.

Referitor

la cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a constatat că acesta a executat

obligația impusă de instanță, în sensul că a înaintat dosarul reclamantei

evaluatorului desemnat, fiind chiar întocmit și raportul de evaluare.

S-a

reținut că fapta ilicită a pârâtei nu a fost de natură a produce reclamantei

prejudiciul pretins, anume lipsirea sa de suma reținută în cuprinsul raportului

de evaluare, câtă vreme hotărârea judecătorească a cărei neexecutare se reclamă

nu a statuat asupra îndreptățirii reclamantei la plata acestei sume, mai ales

că dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare din 1 iulie

2010, dispun ca pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute

în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că nu s-ar putea reține vreo culpă

a autorității.

3.

Motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă

Împotriva

Sentinței civile nr. 1610 din 6 martie 2012 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta

P.E.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta

a criticat hotărârea instanței de fond, susținând în esență că după pronunțarea

hotărârii, judecătorul a revenit asupra părerii sale, dispozitivul sentinței

motivate fiind modificat în ceea ce privește respingerea acțiunii ca

neîntemeiată în contradictoriu cu Statul Român prin C.C.S.D., în loc de

respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

De

asemenea, recurenta a susținut că sentința este sumar motivată, ceea ce

echivalează cu nemotivarea hotărârii și este sancționată cu desființarea

acesteia.

A

mai arătat recurenta că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, întrucât instanța a aplicat greșit în cauză dispozițiile O.U.G. nr.

62/2010, obligația de executare născându-se față de C.C.S.D. încă din data de

24 iunie 2009 când sentința a rămas definitivă.

II.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta

Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și

în raport de actele și lucrările dosarului dar și de prevederile legale

incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., constată că nu este

incident în cauză nici un motiv de casare sau de modificare a sentinței

atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința civilă nr. 2757 din 24 iunie 2009, a obligat Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la efectuarea în regim de urgență a procedurii de

evaluare prin transmiterea dosarului la un evaluator, precum și la plata sumei

de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată și a respins acțiunea față de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă". Sentința a rămas

irevocabilă prin respingerea recursului formulat, conform Deciziei nr. 1928 din

16 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prima

instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanta solicita

obligarea în solidar a pârâtelor la plata daunelor interese și constatarea

refuzului repetat al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - ANRP

de a se conforma titlului executoriu acordat în baza Legii nr. 10/2001, anume

Sentința civilă nr. 2757 din 24 iunie 2009, opinie împărtășită și de Înalta

Curte.

Instanța

de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele

impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanță a

expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii

sale.

Mai

precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele

care au condus la concluzia că decizia atacată este legală.

Argumentele

dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate

expuse de reclamantul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanța de

fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Astfel,

Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei referitoare la

situația potrivit căreia judecătorul fondului, după pronunțarea hotărârii, ar

fi revenit asupra părerii sale și ar fi modificat dispozitivul sentinței,

nefiind aduse niciun fel de probe în sensul celor susținute.

Criticile

recurentei privind motivarea pretins necorespunzătoare a hotărârii atacate

este, de asemenea, nefondată.

Sentința

conține toate elementele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței asupra soluției pronunțate și toate mențiunile prevăzute de art. 261

C. proc. civ.

Motivarea

unei hotărâri judecătorești este atributul exclusiv al magistratului, iar

împrejurarea că în considerentele acesteia nu sunt cuprinse toate alegațiile

justițiabililor iar argumentele de fapt și de drept nu sunt prezentate în

modalitatea dorită de aceștia nu reprezintă un motiv de nelegalitate și nu

înseamnă că hotărârea nu a fost corespunzător motivată, cum greșit susține recurentul.

Astfel

potrivit art. 24 alin. (1) și 2 din Legea nr. 554/2004 "În cazul

neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios

administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să

încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un

înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica

conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie,

pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Răspunderea

juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru

săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului

cauzat cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.

Pentru

antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de

condiții, între acestea fiind fapta culpabilă și vinovăția celui care a cauzat

prejudiciul.

Neîndeplinirea

obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege

se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea

amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004.

Dar,

pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se

dovedească și existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o

vină în neexecutare.

În

cauza analizată lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice,

potrivit celor ce se vor explica mai jos.

Înalta

Curte constată în acord cu judecătorul fondului, că pârâta a fost obligată să

trimită dosarul la evaluator, nu să emită titlul de despăgubire, obligația

impusă de instanță fiind executată, în sensul că a fost înaintat dosarul

reclamantei evaluatorului desemnat, fiind chiar întocmit și raportul de

evaluare.

În

mod corect instanța de fond a constatat că îndeplinirea cu întârziere a

obligației stabilite de către instanță în sarcina pârâtei, nu a fost de natură

a produce reclamantei prejudiciul pretins, anume lipsirea sa de suma reținută

în cuprinsul raportului de evaluare, câtă vreme hotărârea judecătorească a

cărei neexecutare se reclamă nu a statuat asupra îndreptățirii reclamantei la

plata acestei sume, ci asupra trimiterii dosarului către un evaluator.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având

în vedere toate considerentele expuse și constatând că nu sunt motive de

reformare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art.

304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de P.E.I. împotriva Sentinței civile nr. 1610 din 6 martie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV