ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.E.I., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - ANRP și C.D., a solicitat următoarele: - Obligarea în solidar a pârâtelor la plata daunelor interese conform art. 1530 C. civ. și art. 580 3 alin. (2) C. proc. civ., în valoare de 122.735 euro, valoare ce se va reactualiza corespunzător până la data emiterii titlului de plată. - Să se constate refuzul repetat al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - ANRP de a se conforma titlului executoriu acordat în baza Legii nr. 10/2001, anume Sentința civilă nr. 2757 din 24 iunie 2009 a C.A.

București, secția a VIII-a în Dosar nr. 1057/2/2009, având ca obiect obligarea pârâtei la efectuarea în regim de urgenta a evaluării cu trimiterea dosarului la evaluator. - Să se constata încălcarea Protocolului 1 art. 1 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 160 din 6 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins atât cererea formulată de reclamanta P.E.I., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru lipsa calității procesuale pasive, cât și cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte: Prin Sentința civilă nr. 2757 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, s-a admis în parte acțiunea reclamantei P.E.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dispunând obligarea acestei pârâte la efectuarea în regim de urgență a procedurii de evaluare prin transmiterea dosarului la un evaluator, precum și la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și respinsă în consecință acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.

Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1928 din 16 aprilie 2010, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin respingerea recursului formulat de către Comisia Centrală. Având în vedere că acțiunea inițială a reclamantei în contradictoriu cu pârâta ANRP a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive, s-a constatat că reclamanta nu a justificat abilitarea pârâtei de a sta în judecată nici în prezenta cauză. Referitor la cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a constatat că acesta a executat obligația impusă de instanță, în sensul că a înaintat dosarul reclamantei evaluatorului desemnat, fiind chiar întocmit și raportul de evaluare.

S-a reținut că fapta ilicită a pârâtei nu a fost de natură a produce reclamantei prejudiciul pretins, anume lipsirea sa de suma reținută în cuprinsul raportului de evaluare, câtă vreme hotărârea judecătorească a cărei neexecutare se reclamă nu a statuat asupra îndreptățirii reclamantei la plata acestei sume, mai ales că dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare din 1 iulie 2010, dispun ca pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că nu s-ar putea reține vreo culpă a autorității. 3. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă Împotriva Sentinței civile nr. 1610 din 6 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta P.E.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond, susținând în esență că după pronunțarea hotărârii, judecătorul a revenit asupra părerii sale, dispozitivul sentinței motivate fiind modificat în ceea ce privește respingerea acțiunii ca neîntemeiată în contradictoriu cu Statul Român prin C.C.S.D., în loc de respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, recurenta a susținut că sentința este sumar motivată, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii și este sancționată cu desființarea acesteia. A mai arătat recurenta că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța a aplicat greșit în cauză dispozițiile O.U.G.

nr. 62/2010, obligația de executare născându-se față de C.C.S.D. încă din data de 24 iunie 2009 când sentința a rămas definitivă. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de actele și lucrările dosarului dar și de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., constată că nu este incident în cauză nici un motiv de casare sau de modificare a sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2757 din 24 iunie 2009, a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la efectuarea în regim de urgență a procedurii de evaluare prin transmiterea dosarului la un evaluator, precum și la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată și a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă". Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat, conform Deciziei nr. 1928 din 16 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanta solicita obligarea în solidar a pârâtelor la plata daunelor interese și constatarea refuzului repetat al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - ANRP de a se conforma titlului executoriu acordat în baza Legii nr. 10/2001, anume Sentința civilă nr. 2757 din 24 iunie 2009, opinie împărtășită și de Înalta Curte. Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale. Mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că decizia atacată este legală.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte. Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei referitoare la situația potrivit căreia judecătorul fondului, după pronunțarea hotărârii, ar fi revenit asupra părerii sale și ar fi modificat dispozitivul sentinței, nefiind aduse niciun fel de probe în sensul celor susținute. Criticile recurentei privind motivarea pretins necorespunzătoare a hotărârii atacate este, de asemenea, nefondată. Sentința conține toate elementele de fapt și de drept care au format convingerea instanței asupra soluției pronunțate și toate mențiunile prevăzute de art. 261 C. proc.

civ. Motivarea unei hotărâri judecătorești este atributul exclusiv al magistratului, iar împrejurarea că în considerentele acesteia nu sunt cuprinse toate alegațiile justițiabililor iar argumentele de fapt și de drept nu sunt prezentate în modalitatea dorită de aceștia nu reprezintă un motiv de nelegalitate și nu înseamnă că hotărârea nu a fost corespunzător motivată, cum greșit susține recurentul. Astfel potrivit art. 24 alin. (1) și 2 din Legea nr. 554/2004 "În cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Răspunderea juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații. Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind fapta culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul. Neîndeplinirea obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.

În cauza analizată lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos. Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului, că pârâta a fost obligată să trimită dosarul la evaluator, nu să emită titlul de despăgubire, obligația impusă de instanță fiind executată, în sensul că a fost înaintat dosarul reclamantei evaluatorului desemnat, fiind chiar întocmit și raportul de evaluare. În mod corect instanța de fond a constatat că îndeplinirea cu întârziere a obligației stabilite de către instanță în sarcina pârâtei, nu a fost de natură a produce reclamantei prejudiciul pretins, anume lipsirea sa de suma reținută în cuprinsul raportului de evaluare, câtă vreme hotărârea judecătorească a cărei neexecutare se reclamă nu a statuat asupra îndreptățirii reclamantei la plata acestei sume, ci asupra trimiterii dosarului către un evaluator.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse și constatând că nu sunt motive de reformare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.E.I. împotriva Sentinței civile nr. 1610 din 6 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV