ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2867/2014

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 20123 pe rolul Tribunalului București, reclamantul H.D. a chemat în judecată M.D.R.T., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Ordinului M.D.R.T. nr. 2237/2010 pentru aprobarea reglementării tehnice „Regulament privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri” (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Regulamentul aprobat prin Ordinul M.D.R.T. nr. 2237/2010”).

Hotărârea de declinare a competenței pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 1226 din 8 martie 2013, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Derularea procedurii judiciare și hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 aprilie 2013. Prin precizarea de acțiune formulată la termenul din 23 mai 2013, reclamantul H.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., anularea parțială a Regulamentului aprobat prin Ordinul M.D.R.T. nr. 2237/2010, respectiv a dispozițiilor art. 15 lit. g), art. 16 lit. h), art. 28 lit. b) și art. 41, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 4.787 lei cu titlu de despăgubiri materiale. În motivare, reclamantul a arătat că cerințele cu incidență materială asupra candidaților la examenul de atestare sunt mult mai grele decât cele prevăzute pentru atestarea altor categorii de specialiști în construcții (verificatorii de proiecte, experți tehnici, responsabili tehnici cu execuția). A mai arătat că, prin petițiile înregistrate la M.D.R.T. din 03 martie 2011, din 21 aprilie 2011, din 19 martie 2012 și din 04 mai 2012, a semnalat neregulile respective, dar răspunsurile primite (adresele M.D.R.T. din 20 mai 2011, din 27 martie 2012 și din 11 iunie 2012) nu au fost clarificatoare. Prin sentința nr. 2242 din 4 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a a dmis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, și a respins capătul de cerere în despăgubiri, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală; - a respins acțiunea în anulare, astfel cum a fost precizată de reclamant, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.D.R.A.P. în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect despăgubirile materiale de 4.787 lei, Curtea de apel a reținut că despăgubirile reprezintă cheltuielile efectuate în vederea înscrierii și susținerii examenului de atestare ca auditor energetic pentru clădiri. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că această sumă nu a fost achitată pârâtului, ci altor organisme implicate în procesul de pregătire profesională necesară pentru susținerea examenului. Astfel: factura fiscală din 23 iunie 2010 și chitanța din 23 iunie 2010, în valoare de 1.785 lei au fost emise de U.T.C., în urma contractului de prestări servicii din 2010 încheiat cu reclamantul; suma de 500 euro a fost achitată de reclamant A.I.I.R. - Filiala Valahia, în baza contractului de prestări servicii din 12 iulie 2010, având ca obiect efectuarea unor cursuri de specialitate pentru pregătirea candidaților în vederea susținerii examenului de atestare ca auditori energetici; suma de 454 lei, reprezentând taxa de examinare pentru atestare ca auditori energetici, a fost virată de reclamant, prin ordinul de plată din 15 octombrie 2011, către I.N.C.D. U.-I.N.C.E.R.C., care, potrivit art. 3 din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.D.R.T. nr. 2237/2010, asigură funcționarea secretariatului tehnic ai comisiilor de atestare a auditorilor energetici pentru clădiri, iar, conform art. 41 alin. (1) din același Regulament, fundamentează și aprobă, în condițiile legii, tarife pentru examinarea candidaților și, respectiv, pentru prelungirea dreptului de practică al persoanelor fizice atestate, pentru prelucrarea și interpretarea datelor cuprinse în certificatele de performanța energetică transmise de auditorii energetici pentru clădiri în vederea prelungirii dreptului de practică. Față de aceste dispoziții legale, se reține că I.N.C.D. U.-I.N.C.E.R.C. este instituția care stabilește și încasează tarifele aferente examenului pentru atestarea auditorilor energetici pentru clădiri, iar împrejurarea că Institutul se află sub coordonarea pârâtului, respectiv că regulamentul a fost aprobat printr-un ordin al ministrului dezvoltării regionale și turismului nu este de natură a conferi legitimitate procesuală pasivă M.D.R.A.P. în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect despăgubirile materiale. În ceea ce privește acțiunea în anulare, instanța a reținut că reclamantul a contestat dispozițiile din Regulament, menționate în acțiunea precizată, cu motivarea, în esență, că cerințele impuse ar fi mai grele și mai oneroase decât cele prevăzute pentru atestarea altor categorii de specialiști în construcții (verificatorii de proiecte, experții tehnici, responsabilii tehnici cu execuția etc). De asemenea, Curtea de apel a reținut că este relevantă împrejurarea că reclamantul a susținut și promovat examenul respectiv la data de 30 noiembrie 2011, obținând certificatul de atestare ca auditor energetic pentru clădiri, în specialitatea construcții și instalații. Totodată, cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din 20 iunie 2013, reclamantul a precizat că prin acțiunea de față invocă apărarea unui interes legitim public, solicitând restaurarea principiilor legalității și nediscriminării. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), p) și r) din Legea nr. 554/2004, rezultă că orice persoană care se consideră vătămată se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru recunoașterea, printre altele, a unui interes legitim, ce poate fi nu numai privat, ci și public. În condițiile în care a susținut și promovat examenul de atestare ca auditor energetic pentru clădiri, reclamantul nu invocă apărarea unui interes legitim privat în susținerea prezentei acțiuni în anulare, întrucât nu pretinde o anumită conduită din partea pârâtului, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat. În realitate, prin demersul judiciar, reclamantul invocă exclusiv apărarea unui interes legitim public, solicitând restaurarea principiilor legalității și nediscriminării față de alte categorii similare de experți/specialiști în construcții, cu toate că, prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (1)¹ din Legea nr. 554/2004, invocarea apărării unui interes legitim public se poate face numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 2242 din 4 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul H.D. Printr-o primă critică, recurentul-reclamant susține că prima instanță în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului pentru capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor, în condițiile în care pârâtul, prin Ordinul nr. 2237/20101, și-a asumat rolul de autoritate competentă, calitate confirmată de art. 12 5 din Legea nr. 159/2013, astfel că nu poate fi exonerat de răspundere patrimonială. Sub același aspect, recurentul arată că, în urma impunerii, prin Regulamentul aprobat prin Ordinul M.D.R.T. nr. 2237/2010, a unor condiții (efectuarea cursurilor plătite, efectuarea unui proiect și organizarea examinării de către o societate fără licitație) pentru a căror îndeplinire a efectuat cheltuieli de 4.787 lei, se consideră persoană vătămată, având un interes legitim privat de a recupera suma respectivă de la autoritatea competentă. Totodată, recurentul-reclamant invocă interesul legitim public susținând că este incorect ca autoritatea competentă să trateze diferențiat certificarea unor categorii similare de profesii tehnice și să oprească accesul la calitatea de auditor energetic pentru clădiri a unor specialiști care nu au posibilitatea materială și/sau timp pentru efectuarea cursurilor speciale, deși sunt bine pregătiți în domeniu, iar examenul de certificare triază accesul persoanelor la profesia de auditor energetic.

Considerentele Înaltei Curți Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, în raport cu art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare. În sensul celor expuse anterior, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ având ca obiect anularea dispozițiilor art. 15 lit. g), art. 16 lit. h), art. 28 lit. b) și art. 41 din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.D.R.T. nr. 2237/2010 și obligarea pârâtului la plata sumei de 4.787 lei cu titlu de despăgubiri materiale. Criticile recurentului referitoare la soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri nu pot fi primite. În acest sens, Înalta Curte constată că prima instanță a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat în raport cu dispozițiile incidente, reținând că nu există identitate între persoana chemată în judecată - M.D.R.T. - și subiectele de drept care au încasat sumele pe care reclamantul le pretinde cu titlu de despăgubire, respectiv U.T.C., care a încasat suma de 1.785 lei; A.I.I.R. - Filiala Valahia, care a încasat suma de 500 euro; I.N.C.D. U.-I.N.C.E.R.C., care a încasat suma de 454 lei. Susținerile recurentului referitoare la rolul ce revine ministerului de autoritate competentă în domeniu nu este de natură a justifica în privința sa existența calității procesuale pasive, atâta timp cât ministerul nu este parte a raporturilor juridice în cadrul cărora au fost plătite și încasate sumele pretinse de reclamant. În consecință, întemeiat și legal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a M.D.R.T. și a fost respins capătul de cerere în despăgubiri, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Cu privire la fondul cauzei, așa cum corect a reținut prima instanță, interesul legitim privat urmărit de reclamant nu este fundamentat, atâta timp cât H.D. a promovat examenul din 30 noiembrie 2011 și a obținut certificatul de atestare ca auditor energetic pentru clădiri, în specialitatea construcții și instalații, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), p) și r) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece reclamantul nu a făcut dovada vătămării produse prin actul contestat. În ceea ce privește interesul legitim public, Înalta Curte observă că prima instanță, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) 1 din Legea nr. 554/2004, cu just temei a reținut că un asemenea interes poate fi invocat numai ca petit subsidiar în măsura în care vătămarea decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. Or, atâta timp cât, în cauză, s-a constatat că nu există o vătămare a unui drept subiectiv sau interes legitim privat al reclamantului, nu se poate reține atingerea adusă unui interes legitim public prin actul contestat. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de H.D.