ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 274/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 274/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele cauzei. Obiectul acțiunii

Prin

contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, sub nr. 763/54/2012,

reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâta A.N.I., a solicitat instanței să

dispună anularea Raportului de Evaluare nr. 15626/G din 15 martie 2012, emis,

de pârâta, apreciind că nu se află în stare de incompatibilitate.

În motivarea contestației, reclamantul arată,

în esență, că în mod greșit s-a reținut starea de incompatibilitate începând cu

data de 19 iunie 2008, deoarece ar fi deținut atât funcția de primar al com. Terpezita,

județul Dolj cât și calitatea de comerciant persoana fizică având în vedere că

nu a desfășurat acte de comerț ci o activitate specifică celei de agricultor,

obiectul de activitate al Întreprinderii familiale al cărui membru a fost,

fiind cultivarea cerealelor și plantelor leguminoase.

La termenul de judecată din 27 septembrie

2012 a fost depusă o completare la acțiune, invocând nulitatea raportului de

evaluare, având în vedere că raportul de evaluare, a fost efectuat în baza unei

sesizări anonime.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 237/2013 a Curții de

Apel Craiova a fost respinsă cererea de suspendare a judecării cererii,

formulată în raport de dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

fiind respinsă ca nefondată și acțiunea formulată de reclamantul P.C. prin care

a solicitat anularea Raportului de Evaluare nr. 15626/G/II din 15 martie 2012

întocmit de A.N.I.

În motivarea sentinței, instanța a reținut,

în esență, că cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea Dosarului

penal nr. 4431/P/2012, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals privind reclamația adresată A.N.I.

și atribuită fraudulos numitului A.G., înscris care a stat la baza raportului de

evaluare, este nefondată având în vedere că dosarul penal nu poate avea o

influență directă în soluționarea prezentei cauze, raportul A.N.I. fiind

întocmit la sesizarea din oficiu a acestei instituții.

Excepția nulității raportului de evaluare,

excepție invocată prin cererea completatoare la acțiune, a fost respinsă,

instanța reținând că A.N.I. a parcurs procedura sesizării din oficiu cu privire

la respectarea de către reclamant a regimului juridic al incompatibilității și

conflictelor de interese.

Starea de incompatibilitate a fost reținută

în temeiul sesizării din oficiu întrucât, sesizarea formulată de persoana

fizică a vizat doar averea reclamantului nu și conflictul de interese sau

incompatibilitate.

Pe fondul cauzei, instanța analizând

conținutul dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea

demnităților publice, a reținut că legiuitorul a reglementat situația de incompatibilitate

rezultată din deținerea simultană a funcției de primar și viceprimar, primar

general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte

al consiliului județean cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Din documentele aflate la dosarul cauzei și

din susținerile ambelor părți se reține că reclamantul nu a contestat că de la

data alegerii în funcția de primar a deținut și deține în continuare calitatea

de reprezentant/membru în întreprinderea familială.

Ceea ce susține reclamantul este faptul că nu

poate fi echivalată calitatea de membru în întreprinderea familială cu aceea de

comerciant persoană fizică.

Actul normativ care reglementează modalitatea

de constituire și funcționare a întreprinderilor familiale îl reprezintă O.U.G.

nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele

fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale,

act normativ care la art. 31 prevede că” Membrii întreprinderii familiale sunt

comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul

comerțului și răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de

reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune, dacă

acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul,

corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1).”

Așadar, membrul în întreprinderea familială

dobândește calitatea de comerciant de la data înregistrării acesteia în

registrul comerțului.

Conform certificatului de înregistrare din 22

martie 2010, „P.E.C. Î.F.” a fost înregistrată în registrul comerțului la data

de 29 iunie 2005, aceasta fiind așadar data de la care membrii întreprinderii,

inclusiv reclamantul a dobândit calitatea de comerciant.

Chiar în Acordul de constituire al

întreprinderii familiale, la art. 9, este reluată prevederea legală potrivit

căreia de la data înregistrării în registrul comerțului membrii întreprinderii

dobândesc calitatea de comerciant.

În consecință, instanța de fond a apreciat

caracterul neîntemeiat al susținerilor reclamantului care, deși își recunoaște

calitatea de membru în întreprinderea familială, neagă, în pofida dispozițiilor

legale, calitatea de comerciant, fiind fără relevanță aspectele legate de

faptul că nu a încheiat niciun contract cu vreo instituție a statului sau că nu

a făcut acte de comerț în sensul cumpărării produselor pentru a le vinde.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 237 din 6

iunie 2013 a Curții de Apel Craiova a formulat recurs, reclamantul P.C.

solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și

trimiterea cauzei în vederea suspendării judecării până la finalizarea Dosarului

penal nr. 4431/P/2012 de a cărei soluție depinde și soluționarea cauzei de

față.

În subsidiar, recurentul a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza pe fond, să fie

admisă contestația formulată și anulat Raportul de evaluare nr. 1562/G/II din 15

martie 2012 emis de A.N.I.

În motivarea recursului, recurentul arată că

în mod greșit instanța a respins cererea de suspendare a judecării cauzei,

având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ.

În speță, infracțiunile pentru care s-a

început urmărirea penală au o influență hotărâtoare asupra modului de

soluționare a cauzei, atât timp cât la baza Raportului de evaluare contestat a

stat un înscris pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale.

Raportul de evaluare este nul din punct de

vedere procedural, având în vedere că acest raport s-a efectuat în baza unei

sesizări anonime, interzisă de prevederile legale.

Lucrarea este fundamentată pe o petiție

semnată de un anume A.G., persoana care însă nu există, sesizarea care a stat

la baza întregii proceduri de evaluare și verificare a A.N.I. fiind făcută de o

persoană cu identitate falsă.

Sesizarea făcută de numitul A.G. este o

petiție în care nu sunt trecute datele de identitate ale persoanei, situație în

care în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 27/2002 în sensul

că „Petițiile anonime și cele în care sunt trecute datele de identitate ale

persoanei nu se iau în considerare și se clasează”.

Sesizarea ulterioară, din oficiu, s-a

întemeiat pe relatările din petiția unanimă, care nu trebuia luată în considerare.

Nu se poate reține sesizarea din oficiu, în

condițiile în care în raportul contestat se specifica doar că la lucrarea de față

a fost conexată sesizarea din oficiu nr. 7423/2012, fără a se specifica

modalitatea în care s-a făcut, în raport de dispozițiile art. 12 alin. (2) din

Legea nr. 176/2010.

Față de actele de la dosar, este evident că

toate actele de procedură și toate etapele obligatorii au fost efectuate în

baza sesizării anonime și nu în baza celei din oficiu, motiv pentru care

acestea sunt lovite de nulitate.

Chiar dacă, A.N.I. a dispus conexarea

lucrării făcute în baza sesizării anonime cu o sesizare din oficiu, nu se poate

reține legalitatea raportului în condițiile în care sesizarea din oficiu s-a

conexat cu un document lovit de nulitate.

Pe fondul cauzei se susține că, în mod greșit

a fost reținută starea de incompatibilitate a reclamantului care nu are

calitatea de comerciant persoană fizică, noțiunea de comerciant fiind definită

de art. 7 din C. com.

Simplul fapt că o persoană fizică este

înregistrată în Registrul Comerțului nu îi conferă calitatea de comerciant, iar

săvârșirea unor acte singulare de comerț nu acordă celui ce le-a făcut

calitatea de comerciant prevăzută de art. 7 C. com.

Reclamantul nu a desfășurat activități

comerciale în nume propriu și nici ca o profesie obișnuită, obiectul de

activitate al întreprinderii familiale al cărui membru a fost, fiind cultivarea

cerealelor și plantelor leguminoase.

Nu a făcut acte de comerț în sensul

cumpărării în scopul de a revinde ci a folosit semințele din producție proprie,

le-a cultivat și, apoi o dată sau de două ori pe an, întreprinderea familială

le-a vândut.

Atât judecătorul fondului cât și inspectorul A.N.I.

s-au mărginit a analiza mecanic dispozițiile art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008 și art.

87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 16/2003 fără să analizeze scopul și spiritul

legii.

A fi membru într-o asociație familială nu

determină automat calitatea de comerciant iar măsura propusă de A.N.I. și

menținută de instanță este rezultatul unei interpretări eronate a legii fără a

se analiza dacă activitatea reclamantului a fost a unui comerciant și în ce

măsură aceasta ar fi în realitate incompatibilă cu funcția de primar al unei

comune.

Inspectorii de integritate și instanța de

fond trebuia să analizeze situația de fapt în sensul de a stabili dacă

activitatea efectivă a reclamantei în asociație îl face incompatibil cu funcția

de primar.

Intimata A.N.I. a formulat întâmpinare prin

care a invocat nulitatea recursului în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepție respinsă de instanță în ședința

publică din data de 28 ianuarie 2014.

Pe fondul cauzei, intimata solicita în

esență, respingerea recursului ca nefondat pentru aceleași motive expuse și în

întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual.

Prin notele scrise depuse la dosar în data de

28 ianuarie 2015, recurentul a invocat noi motive de recurs, subsumate

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motive ce nu vor fi

analizate, fiind depuse peste termenul prevăzut de art. 301 raportat la art. 303

pct. 1 C. proc. civ., motivele noi invocate nefiind motive de ordine publică în

sensul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport de

criticile formulate cu respectarea dispozițiilor art. 301 și 303(1) C. proc.

civ., în limitele investirii și ținând cont de dispozițiile legale incidente se

constată că recursul este nefondat.

Prima critică formulată de recurent vizează

aplicarea eronată a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, norma în

discuție având caracter permisiv, și anume când s-a început urmărirea penală

pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce

urmează a se da.

În cauza de față, în ședința publică din 6

iunie 2013 reclamantul a solicitat instanței să dispună suspendarea judecării

cauzei până la soluționarea definitivă a plângerii penale formulate de A.G.,

plângere ce formează obiectul Dosarului nr. 4431/P/2012.

Din petiția aflată în copie la fila 63 - 64

dosar fond, rezultă că numitul A.G. a formulat plângere penală împotriva unui

autor necunoscut sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub

semnătură privată și uz de fals.

La dosarul cauzei nu au fost depuse acte din

care să rezulte susținerea reclamantului în sensul că în Dosarul penal nr. 4431/P/2012

s-a dispus începerea urmăririi penale dar în raport de conținutul plângerii

formulate, instanța de fond în mod corect a respins cererea de suspendare,

având în vedere că Raportul de evaluare contestat a fost întocmit în baza sesizării

din oficiu a A.N.I., iar soluția ce urmează a fi dată în dosarul penal nu are o

influență hotărâtoare asupra hotărârii din prezenta cauză.

Prin raportul de evaluare s-a constatat

starea de incompatibilitate a reclamantului P.C., raport întocmit în baza

sesizării din oficiu, iar dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

evocă ipoteza când acțiunea civilă este sau devine dependentă de soluția ce

s-ar da în acțiunea penală.

Nu trebuie ignorate nici dispozițiile art. 22

alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței

penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la

existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Este evident că soluția ce urmează a fi dată

în Dosarul nr. 4431/P/2012 ca urmare a plângerii penale formulate de A.G. pentru

săvârșirea infracțiunii de fals sub semnătură privată și uz de fals, nu poate

avea o „înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată” în sensul

dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Asupra oportunității suspendării în ipoteza

prevăzută de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., apreciază instanța de

judecată, norma în discuție având un caracter permisiv (C.C., Decizia nr. 262

din 15 octombrie 2002) iar în raport de situația de fapt și drept expusă, se

constată de instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile

legale incidente, motivele de recurs vizând suspendarea judecății nefiind

întemeiate.

Cu privire la excepția nulității Raportului

de evaluare nr. 15626/G/II din 15 martie 2012 emis de A.N.I., se constată că

instanța de fond în raport de situația de fapt și drept reținută în mod corect a

respins excepția.

Este adevărat că la data de 10 iunie 2011,

numitul A.G. a formulat o sesizare la A.N.I., înregistrată sub nr. 1527 dar din

conținutul sesizării aflate la fila 14 - 17, dosar fond, rezultă că prin

sesizarea menționată au fost semnalate aspecte cu privire la averea numiților P.C.,

primarul com. Terpezita, județul Dolj.

În baza sesizării menționate au fost

efectuate cercetări cu privire la evaluarea averii, în Dosarul nr. 70503/S/II

din 15 iunie 2011.

La baza raportului de evaluare a cărui

nulitate se solicită a stat sesizarea din oficiu înregistrată sub nr. 7423/A/II

din 8 februarie 2012 cu respectarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) și alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, dispoziții interpretate corect de prima

instanță.

Nici pe fondul cauzei, motivele de recurs

invocate, în sensul că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile

legale incidente, nu pot fi reținute.

Astfel, prin Raportul de evaluare contestat,

s-a reținut că d-nul P.C. deține funcția de primar al com. Terpezita, Județul

Dolj, începând cu data de 19 iunie 2008 fiind validat în mandatul 2008 - 2012

prin sentința civilă nr. 10149 din 19 iunie 2008 a Judecătoriei Craiova.

Da la data numirii în funcție, respectiv 19

iunie 2008 și până la data întocmirii raportului de evaluare, 15 martie 2012

domnul P.C. a deținut și deține simultan, atât funcția de primar al com.

Terpezita, cât și calitatea de comerciant persoana fizică, fiind membru în

întreprinderea familială „P.E.C. Î.F.” dar și reprezentant al acestei întreprinderi

în perioada 19 iunie 2008 - 11 noiembrie 2011 context în care față de situația expusă

prin Raportul de evaluare întocmit de A.N.I., s-a apreciat ca fiind incidente

dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) și art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea

nr. 161/2003 „Funcția de primar și viceprimar, primar general al municipiului

București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, este incompatibil

cu (…) calitatea de comerciant persoană fizică” (…).

Potrivit art. 91 alin. (1) și (3) teza I din

Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, starea de

incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, alesul local putând

renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage

starea de incompatibilitate în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în

funcție.

Analizând cele două dispoziții legale expuse

se poate concluziona că dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003

nu permit exercitarea simultană, de către aceiași persoană, a unei funcții sau

demnități publice și a unei activități economice, în calitate de comerciant

persoană fizică.

Desigur, opțiunea aparține în exclusivitate

destinatarului normei conform art. 91 din Legea nr. 161/2003, care poate

exercita ori activitatea economică în calitate de comerciant persoană fizică,

ori funcția sau demnitatea publică.

Nu trebuie omis nici considerentele Deciziei

Curții Constituționale nr. 275/2011 prin care s-a reținut că incompatibilitatea

stabilită prin dispozițiile art. 87 lit. g) din Legea nr. 161/2003 reprezintă o

măsură „necesară și utilă pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcției

publice și în mediul de afaceri, precum și pentru prevenirea și combaterea

corupției, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparțialitate a

funcției publice”.

Recurentul - reclamant nu a contestat calitatea

sa de membru în întreprinderea familială ci calitatea sa de comerciant persoană

fizică.

Dispozițiile art. 2 lit. h) din O.U.G. nr. 44/2008

definesc noțiunea de „întreprindere familială” ca fiind acea „întreprindere

economică fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană

fizică împreună cu familia sa”.

Art. 31 din același act normativ stabilește

că „Membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la

data înregistrării acestora în registrul comerțului (…)”, iar din probatoriul

administrat în cauză rezultă că „P.E.C. Î.F.” a fost înregistrată în Registrul

comerțului la dada de 29 iunie 2005, de la această dată numitul P.C. dobândind

calitatea de comerciant.

Ca urmare este lipsit de importanță juridică

faptul că recurentul nu a încheiat contracte cu instituțiile statului sau că nu

a făcut acte de comerț în sensul cumpărării și revânzării de produse, în

condițiile în care singura condiție impusă de legiuitor prin dispozițiile art. 87

lit. g) din Legea nr. 161/2003 pentru reținerea stării de incompatibilitate

este exercitarea simultană a funcției de demnitate publică și a unei activități

economice în calitate de comerciant persoană fizică.

Recurentul arată că instanța de fond nu a analizat

scopul legii A.N.I. și spiritul legii, susținere inexactă în raport de

dispozițiile imperative ale dispozițiilor art. 87 lit. g) care nu permit

exercitarea simultană a funcției de demnitate publică și a unei activități

economice, calitatea de comerciant fiind dobândită în cauza de față în raport

de dispozițiile art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat

la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul

formulat de P.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.C. împotriva sentinței

nr. 237 din 06 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

ianuarie 2015.