Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.07.2015
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2725/2014

HOTĂRÂRE
23.07.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2725/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Educației Naționale București împotriva Sentinței nr. 239 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iulie 2015. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-11-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3108/2016
Decizia nr. 3108/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a
ÎCCJ 2017-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2701/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ ș
ÎCCJ 2018-02-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 504/2018
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I Cererea de chemare în judecată 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Suceava sub nr. x/2015 din 27 aprilie 2015, reclama
ÎCCJ 2014-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3274/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencio
ÎCCJ 2014-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3338/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la data de 11 mai 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de conte
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă