ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 141/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta CN C.F. C.F.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., anularea, în parte, a Ordinului nr. 1718/2011 emis de pârât (denumit în continuare O.M.F.P. nr. 1718/2011). În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în Anexa 3 la prezentul ordin, sunt cuprinse la poziția 8.10 septembrie - gările, inclusiv terenurile aferente acestora, iar la poziția 8 octombrie 2010 - alte instalații și clădirile aferente infrastructurii feroviare, inclusiv terenurile aferente acestora.

În opinia reclamantei, Ordinul nr. 1718/2011, potrivit căruia bunurile cuprinse la pozițiile sus menționate, ce fac parte din domeniul privat al CN C.F. C.F.R. SA, au fost trecute în domeniul public al statului, este nelegal, fiind emis cu încălcarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Totodată, reclamanta a arătat că un ordin de ministru nu poate modifica o hotărâre de guvern, în cauza de fata H.G. nr. 581/1998 și H.G. nr. 1705/2006. De asemenea, acest ordin a fost emis prin depășirea competenței legale și constituționale, încălcând și normele de tehnică legislativă prevăzute la art. 6 din Legea nr. 24/2000, precizând și faptul că este generator de prejudicii în patrimoniul său prin transferul fără temei legal a unor bunuri care aparțin domeniului privat, fiind cuprinse în capitalul social al companiei.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3004 din 8 mai 2012 , a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 1718/2011 s-au aprobat Precizările privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. În Anexa 3 la Precizări denumită Clasificația Bunurilor din domeniul public, sunt cuprinse la poziția 8 octombrie 09 - gările, inclusiv terenurile aferente acestora, iar la poziția 8 octombrie 2010 - alte instalații si clădirile aferente infrastructurii feroviare, inclusiv terenurile aferente acestora.

În opinia reclamantei, mențiunile citate aduc atingere patrimoniului ei, prin preluarea din patrimoniul său a bunurilor la care fac referire precizările și includerea lor în domeniul public. Prima instanță a apreciat că ordinul în cauză nu încalcă prevederile din Legea nr. 213/1998 și nici nu prejudiciază patrimoniul acesteia, deoarece nu se operează o schimbarea a domenialității bunurilor. Simpla atribuire a unor numere de cod unor bunuri din domeniul public aflate în concesionare ori în administrare nu echivalează cu transferul acestora dintr-un patrimoniu în altul și deci nu aduce reclamantei niciun prejudiciu material ori de altă natură. Prima instanță a reținut că ordinul contestat nu aduce atingere nici bunurilor proprii ale reclamantei, pentru simplul motiv că acestea nu intră în sfera de aplicare a acestui act administrativ.

În fine, judecătorul fondului nu a reținut susținerile reclamantei cu privire la nerespectarea art. 6 din Legea nr. 24/2000, având în vedere că la dosarul cauzei se află referatul de aprobare a proiectului de ordin. 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 3004 din 8 mai 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs CN C.F. C.F.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac se susține, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1999.

Se menționează că bunurile cuprinse în actul normativ contestat ar putea fi evidențiate în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, numai după îndeplinirea procedurii prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1999. Se arată, de asemenea, că bunurile în cauză aparțin domeniului său privat, sunt cuprinse în capitalul social al companiei, pentru care plătește taxe și impozite, a efectuat operațiunile de reparații ale acestora, astfel că ordinul contestat este generator de prejudicii în ceea ce privește patrimoniul său. În altă ordine, este reiterată critica invocată și în primul ciclu procesual referitoare la faptul că ordinul atacat este nelegal, întrucât nu poate modifica H.G.

nr. 581/1998 privind înființarea CN C.F. C.F.R. SA și H.G. nr. 1705/2006 privind inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Susține recurenta și că la emiterea actului atacat nu au fost respectate dispozițiile art. 6 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora, proiectul de act normativ trebuie însoțit de o expunere de motive, o notă de fundamentare, un referat de aprobare, un studiu de import, aceste condiții nefiind îndeplinite, iar referatul de aprobare nu prezintă număr de înregistrare. Se invocă și depășirea competenței M.F.P., precum și încălcarea prevederilor art. 45 și art. 53 din Constituția României, susținându-se că pârâtul s-a substituit organului legislativ.

3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză s-a solicitat anularea parțială a O.M.F.P. nr. 1718/2011, respectiv Anexa nr. 3, poziția 8.10 septembrie - gările, inclusiv terenurile aferente acestora și poziția 8 octombrie 10 - alte instalații și clădirile aferente infrastructurii feroviare, inclusiv terenurile aferente acestora. Ordinul nr. 1718 din 3 martie 2012 M.F.P., pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, a fost emis în temeiul art. 6 din H.G.

nr. 1705/2006 și art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009, fapt ce rezultă din expunerea de motive din cuprinsul acestuia. Anexa 3 la Precizări cuprinde Clasificația bunurilor din domeniul public al statului, Clasa 8 - Bunuri publice de stat. Astfel cum s-a reținut, ordinul menționat a fost emis în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 6 din H.G. nr. 1705/2006 și în conformitate cu art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009. Întrucât nu s-a dovedit că prevederile în temeiul cărora a fost emis ordinul au fost contestate/ anulate în vreun fel, aserțiunile recurentei privind nelegalitatea ordinului din perspectiva depășirii competenței emitentului, sunt nefondate. În altă ordine, Anexa 3 a Ordinului nr. 1718/2011 se referă la bunuri aflate în proprietatea statului și nu în proprietatea unor persoane fizice sau juridice.

Clasificația din Anexa 3 contestată nu are în vedere un efect translativ de proprietate din patrimoniul vreunei persoane juridice în cel al statului. Ordinul nr. 1718/2011 cu Anexa 3 și pct. 8 octombrie 09 și 8 octombrie 2010, nu produc nicio vătămare niciunei persoane juridice, cu atât mai puțin recurentei-reclamante, dacă bunurile imobile la care se referă sunt în mod legal proprietatea privată a acesteia. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că ordinul în cauză nu încalcă dispozițiile Legii nr. 213/1996, invocate de recurenta-reclamantă atât la judecata în fond cât și în recurs și nu aduce vătămări acesteia. De altfel, aserțiunile recurentei-reclamante referitoare la transferul unor bunuri cuprinse în capitalul său social, respectiv domeniul privat al acesteia, în domeniul public al statului, sunt lipsite de suport real și probator.

În consecință, acțiunea reclamantei nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, fiind în mod corect respinsă. Dincolo de cele reținute anterior, ordinul contestat a fost dat în executarea H.G. nr. 1705/2006, fiind emis în limitele și potrivit normelor ce l-au ordonat, menționate în cuprinsul acestuia, fapt necontestat. Prin urmare, au fost respectate dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 referitoare la ierarhia actelor normative. Dispozițiile art. 6 din Legea nr. 24/2000 invocate de recurentă se referă la proiectele de acte normative, respectiv la „conținutul și fundamentarea concluziilor legislative”. Or, în cauză, se solicită de reclamantă, anularea parțială a Ordinului nr. 1718/2011, invocându-se o vătămare a unui drept privat al său și nu în legătură cu conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative.

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la înscrisul reținut de instanța de fond, respectiv referatul de aprobare, acestea sunt neîntemeiate, cât timp nu s-a probat în vreun fel că acesta nu corespunde unui fapt real, dar și în contextul menționat anterior. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, reține că este corectă soluția instanței de fond și în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de CN C.F. C.F.R. SA împotriva sentinței nr. 3004 din 8 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.