ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 141/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

CN C.F. C.F.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., anularea,

în parte, a Ordinului nr. 1718/2011 emis de pârât (denumit în continuare

O.M.F.P. nr. 1718/2011).

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în Anexa 3 la prezentul ordin, sunt cuprinse la poziția

8.10 septembrie  - gările, inclusiv terenurile aferente acestora, iar la

poziția 8 octombrie 2010 - alte instalații și clădirile aferente

infrastructurii feroviare, inclusiv terenurile aferente acestora.

În opinia reclamantei,

Ordinul nr. 1718/2011, potrivit căruia bunurile cuprinse la pozițiile sus

menționate, ce fac parte din domeniul privat al CN C.F. C.F.R. SA, au fost

trecute în domeniul public al statului, este nelegal, fiind emis cu încălcarea

Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Totodată, reclamanta

a arătat că un ordin de ministru nu poate modifica o hotărâre de guvern, în

cauza de fata H.G. nr. 581/1998 și H.G. nr. 1705/2006. De asemenea, acest

ordin a fost emis prin depășirea competenței legale și constituționale,

încălcând și normele de tehnică legislativă prevăzute la art. 6 din Legea nr. 24/2000,

precizând și faptul că este generator de prejudicii în patrimoniul său prin

transferul fără temei legal a unor bunuri care aparțin domeniului privat, fiind

cuprinse în capitalul social al companiei.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 3004 din 8 mai 2012

, a

respins acțiunea

formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 1718/2011

s-au aprobat Precizările privind întocmirea și actualizarea inventarului

centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

În Anexa 3 la Precizări

denumită Clasificația Bunurilor din domeniul public, sunt cuprinse la

poziția 8 octombrie  09 - gările, inclusiv terenurile aferente acestora, iar la

poziția 8 octombrie 2010 - alte instalații si clădirile aferente

infrastructurii feroviare, inclusiv terenurile aferente acestora.

În opinia

reclamantei, mențiunile citate aduc atingere patrimoniului ei, prin preluarea

din patrimoniul său a bunurilor la care fac referire precizările și includerea

lor în domeniul public.

Prima instanță a

apreciat că

ordinul

în cauză nu încalcă prevederile din Legea nr. 213/1998 și nici nu prejudiciază

patrimoniul acesteia, deoarece nu se operează o schimbarea a domenialității

bunurilor.

Simpla atribuire a

unor numere de cod unor bunuri din domeniul public aflate în concesionare ori

în administrare nu echivalează cu transferul acestora dintr-un patrimoniu în

altul și deci nu aduce reclamantei niciun prejudiciu material ori de altă

natură.

Prima instanță a

reținut că ordinul contestat nu aduce atingere nici bunurilor proprii ale

reclamantei, pentru simplul motiv că acestea nu intră în sfera de aplicare a

acestui act administrativ.

În fine, judecătorul

fondului nu a reținut susținerile reclamantei cu privire la nerespectarea art. 6

din Legea nr. 24/2000, având în vedere că la dosarul cauzei se află referatul

de aprobare a proiectului de ordin.

2.

Calea de atac

exercitată

Împotriva sentinței civile

nr. 3004 din 8 mai 2012 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a formulat recurs CN C.F. C.F.R. SA, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac se susține, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea

nr. 213/1999.

Se menționează că

bunurile cuprinse în actul normativ contestat ar putea fi evidențiate în

inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, numai după

îndeplinirea procedurii prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 8 alin. (3)

din Legea nr. 213/1999.

Se arată, de

asemenea, că bunurile în cauză aparțin domeniului său privat, sunt cuprinse în

capitalul social al companiei, pentru care plătește taxe și impozite, a

efectuat operațiunile de reparații ale acestora, astfel că ordinul contestat

este generator de prejudicii în ceea ce privește patrimoniul său.

În altă ordine, este

reiterată critica invocată și în primul ciclu procesual referitoare la faptul

că ordinul atacat este nelegal, întrucât nu poate modifica H.G. nr. 581/1998

privind înființarea CN C.F. C.F.R. SA și H.G. nr. 1705/2006 privind inventarul

centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Susține recurenta și

că la emiterea actului atacat nu au fost respectate dispozițiile art. 6 din

Legea nr. 24/2000, potrivit cărora, proiectul de act normativ trebuie însoțit

de o expunere de motive, o notă de fundamentare, un referat de aprobare, un

studiu de import, aceste condiții nefiind îndeplinite, iar referatul de

aprobare nu prezintă număr de înregistrare.

Se invocă și

depășirea competenței M.F.P., precum și încălcarea prevederilor art. 45 și art.

53 din Constituția României, susținându-se că pârâtul s-a substituit organului

legislativ.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale

incidente, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, reține că acesta este

nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză s-a

solicitat anularea parțială a O.M.F.P. nr. 1718/2011, respectiv Anexa nr. 3,

poziția 8.10 septembrie  - gările, inclusiv terenurile aferente acestora și

poziția 8 octombrie  10 - alte instalații și clădirile aferente infrastructurii

feroviare, inclusiv terenurile aferente acestora.

Ordinul nr. 1718 din 3

martie 2012 M.F.P., pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și

actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al

statului, a fost emis în temeiul art. 6 din H.G. nr. 1705/2006 și art. 10 alin.

(4) din H.G. nr. 34/2009, fapt ce rezultă din expunerea de motive din cuprinsul

acestuia.

Anexa 3 la Precizări

cuprinde Clasificația bunurilor din domeniul public al statului, Clasa 8 -

Bunuri publice de stat.

Astfel cum s-a

reținut, ordinul menționat a fost emis în vederea punerii în aplicare a

prevederilor art. 6 din H.G. nr. 1705/2006 și în conformitate cu art. 10 alin. (4)

din H.G. nr. 34/2009.

Întrucât nu s-a

dovedit că prevederile în temeiul cărora a fost emis ordinul au fost

contestate/ anulate în vreun fel, aserțiunile recurentei privind nelegalitatea

ordinului din perspectiva depășirii competenței emitentului, sunt nefondate.

În altă ordine, Anexa

3 a Ordinului nr. 1718/2011 se referă la bunuri aflate în proprietatea statului

și nu în proprietatea unor persoane fizice sau juridice.

Clasificația din

Anexa 3 contestată nu are în vedere un efect translativ de proprietate din

patrimoniul vreunei persoane juridice în cel al statului.

Ordinul nr. 1718/2011

cu Anexa 3 și pct. 8 octombrie 09 și 8 octombrie 2010, nu produc nicio vătămare

niciunei persoane juridice, cu atât mai puțin recurentei-reclamante, dacă

bunurile imobile la care se referă sunt în mod legal proprietatea privată a

acesteia.

Astfel, în mod corect

instanța de fond a reținut că ordinul în cauză nu încalcă dispozițiile Legii nr.

213/1996, invocate de recurenta-reclamantă atât la judecata în fond cât și în

recurs și nu aduce vătămări acesteia.

De altfel,

aserțiunile recurentei-reclamante referitoare la transferul unor bunuri

cuprinse în capitalul său social, respectiv domeniul privat al acesteia, în

domeniul public al statului, sunt lipsite de suport real și probator.

În consecință,

acțiunea reclamantei nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, modificată și completată, fiind în mod corect respinsă.

Dincolo de cele

reținute anterior, ordinul contestat a fost dat în executarea H.G. nr. 1705/2006,

fiind emis în limitele și potrivit normelor ce l-au ordonat, menționate în

cuprinsul acestuia, fapt necontestat.

Prin urmare, au fost

respectate dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 referitoare la

ierarhia actelor normative.

Dispozițiile art. 6

din Legea nr. 24/2000 invocate de recurentă se referă la proiectele de acte

normative, respectiv la „conținutul și fundamentarea concluziilor legislative”.

Or, în cauză, se

solicită de reclamantă, anularea parțială a Ordinului nr. 1718/2011,

invocându-se o vătămare a unui drept privat al său și nu în legătură cu

conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative.

În ceea ce privește

susținerile recurentei referitoare la înscrisul reținut de instanța de fond, respectiv

referatul de aprobare, acestea sunt neîntemeiate, cât timp nu s-a probat în

vreun fel că acesta nu corespunde unui fapt real, dar și în contextul menționat

anterior.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte, reține că este corectă soluția instanței

de fond și în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de CN C.F. C.F.R. SA împotriva sentinței nr. 3004 din 8 mai 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2014.