ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2222/2015

Prin cererea de chemare în judecată

reclamanta C.N.P.R. SA prin O.J.P. Argeș a formulat în contradictoriu cu pârâta

N.O.M. acțiune în răspundere patrimonială solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunță să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 291.229 RON,

reprezentând prejudiciu adus unității reclamante în exercitarea atribuțiunilor

de serviciu de către autoarea pârâtei.

A solicitat să se

constate ca în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare pentru atragerea

răspunderii patrimoniale, deoarece la data săvârșirii faptelor, tutoarea

pârâtei avea calitatea de salariată a unității reclamante, existau raporturi de

muncă, neregulile ce au dus la crearea prejudiciului având un caracter ilicit,

în legătură cu munca depusă și totodată existând raportul de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciul creat.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 254 C. muncii coroborat cu art. 963, 964 alin. (1)

și 975 alin. (2) C. civ. și art. 591 C. proc. civ.

Tribunalul București

prin Sentința civilă nr. 10388 din 6 noiembrie 2014 a constatat că în fapt și

în drept, raporturile dintre părți se circumscriu sferei raporturilor juridice

civile, întrucât în conformitate cu prevederile art. 266 C. muncii, jurisdicția

muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la

încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor

individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de cod, precum și a

cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite

potrivit acestui cod. Mai reține că în cauză între părți nu există raporturi

contractuale, iar contractul individual de muncă al defunctei a încetat de

drept, în temeiul prevederilor art. 56 alin. (1) lit. a) C. muncii, la data

decesului acesteia, anterior nașterii litigiului dintre părți (în discuție

nefiind o eventuală transmitere de calitate procesuală) acesta având un

caracter strict personal, intuitu personae netransmisibil, astfel că,

obligațiile salariatului nu se transmit pe cale contractuală, către

moștenitori.

Tribunalul a mai

reținut că pârâta nu preia calitatea de salariat a defunctei și nu poate fi

chemată să răspundă pe temei contractual pentru eventualele pagube materiale

produse angajatorului prin faptele defunctei, pentru aceasta fiind necesar ca

acest prejudiciu să fie cauzat de salariat prin săvârșirea unei fapte ilicite

și personale.

Cum răspunderea

patrimonială a salariatului este esențialmente personală, s-a constatat că

pârâta nu poate fi chemată în judecată pe tărâm contractual ci, eventual pe

temeiul unei îmbogățiri fără justă cauză (dacă și celelalte condiții ale atragerii

unei asemenea forme de răspundere sunt îndeplinite), sau civil delictual, după

caz, răspundere care nu privește soluționarea unui conflict de muncă prevăzut

de C. muncii, drept pentru care s-a decimat competența soluționării cauzei în

favoarea Judecătoriei Pitești.

La rândul său,

Judecătoria Pitești, prin Sentința civilă nr. 5252 din 16 iunie 2015, a admis

excepția necompetenței sale materiale de soluționare a cauzei, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului

București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și în baza

dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curți de

Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență,

suspendând judecata cauzei până la momentul soluționării conflictului negativ

de competență.

Pentru a hotărî

astfel, Judecătoria Pitești a reținut că potrivit art. 254 alin. (1) C. muncii,

salariații răspund patrimonial, pentru pagubele materiale produse angajatorului

din vina și în legătură cu munca lor, însă, răspunderea patrimonială a

salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, având

aspecte particulare, generate de specificul raporturilor juridice de muncă,

pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatului fiind necesar

îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții de fond între care existența unui

contract de muncă valabil încheiat, calitatea de salariat la unitatea păgubită

a persoanei chemată să răspundă pentru acoperirea acestuia în existența unui

prejudiciu creat patrimoniului angajatorului, fapta ilicită și personală a

salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.

S-a apreciat că

litigiul se circumscrie pe deplin jurisdicției muncii, pentru că este în

discuție soluționarea unui conflict de muncă ce vizează executarea

corespunzătoare sau necorespunzătoare a contractului de muncă încheiat de

autoarea pârâtei cu reclamanta. Decesul autoarei pârâtei nefiind de natură să

schimbe temeiul juridic al cererii de chemare în judecată; nu se pune în

discuție angajarea răspunderi personale a pârâtei indiferent dacă temeiul

juridic îl constituie dreptul muncii sau dreptul civil; în ambele situații

îndeplinirea condițiilor reparării prejudiciului trebuie analizată prin

raportare la persoana autorului prejudiciului. Astfel, competența materială

aparține tribunalului, iar nu judecătoriei.

Asupra conflictului

negativ de competență, în baza art. 22 alin. (5) cu referire la art. 20 pct. 2

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În esență, problema

care se pune în discuție este cea a naturii juridice a raporturilor deduse

judecății. Astfel, în timp ce Tribunalul București consideră că între

reclamantă și pârâtă, în calitate de moștenitoare a fostei salariate a

reclamantei există raporturi de drept civil, ce ar atrage competența

judecătoriei, în raport de valoarea prejudiciului de recuperat, Judecătoria

Pitești consideră că între reclamantă și pârâtă sunt raporturi de dreptul

muncii, întrucât cererea de reparare a prejudiciului trebuie analizată prin

raportare la persoana făptuitorului prejudiciului, respectiv, autoarea pârâtei,

fostă salariată a reclamantei, ceea ce ar atrage competența tribunalului.

Cu privire la această

problemă, se observă că prin cererea formulată de reclamantă, pârâta este

chemată în judecată în calitate de unică moștenitoare a defunctei N.V. care a

deținut funcția de factor poștal în cadrul O.J.P. Argeș, pentru recuperarea

unui prejudiciu în sumă de 291.229 RON, creat prin eventuale achitării în fals

a unor pensii de către autoarea sa.

Se constată, față de

obiectul cererii de chemare în judecată, că între părțile în litigiu nu există

raporturi de dreptul muncii, deoarece pârâta nu este salariată a reclamantei și

deci nu poate fi chemată să răspundă pe temei contractual pentru eventualele

pagube materiale produse angajatorului prin faptele autoarei sale, întrucât

este necesar ca prejudiciul să fie cauzat de salariat prin săvârșirea unei

fapte ilicite și personale din vina și în legătură cu munca sa.

Or, pârâta nu are și

nu a avut calitatea de salariată a reclamantei.

Deși Judecătoria

Pitești susține că răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o

varietate a răspunderii civile contractuale, cu aspecte particulare, generate

de specificul raporturilor juridice de muncă și arată că pentru a fi antrenată

această răspundere este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor de fond,

între care existența unui contract de muncă valabil încheiat, calitatea de

salariat la unitatea păgubită a persoanei chemată să răspundă, existența unui

prejudiciu creat în patrimoniul angajatorului, fapta ilicită și personală a

salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului, or, în cauză aceste

condiții nu sunt întrunite.

În afară de existența

prejudiciului, celelalte condiții necesare atragerii răspunderii contractuale

nu sunt îndeplinite, astfel că nu se poate reține că între părțile în litigiu

există raporturi de dreptul muncii pentru a atrage competența materială a

tribunalului.

Chemarea în judecată

a pârâtei pentru a răspunde patrimonial pentru un prejudiciu creat de autoarea

sa printr-o faptă ilicită săvârșită în legătură cu munca sa în calitate de

salariată a reclamantei nu ține de jurisdicția muncii, chiar dacă reclamanta

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 254 C. muncii, întrucât pârâta nu

preia calitatea de salariat a autoarei sale, iar transmiterea sumei reprezentând

prejudiciul reclamantei din patrimoniul defunctei în patrimoniul pârâtei

chemate în judecată nu se realizează în baza dispozițiilor ce țin de dreptul

muncii, de altfel, chiar reclamanta indică ca temei legal al acțiunii și

dispozițiile art. 963, 964 alin. (1) și 975 alin. (2) C. civ.

Prin urmare, față de

data sesizării instanței, 21 iunie 2012 și valoarea prejudiciului de 291.229

RON, care este sub 500.000 RON, competența materială aparține judecătoriei și

cum pârâtul are domiciliul în județul Argeș, Judecătoria Pitești este

competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Așa fiind, față de

cele menționate, se constată că instanța competentă să soluționeze cauza este

Judecătoria Pitești.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședința

publică, astăzi 15 octombrie 2015.

Procesat de GGC - MI