ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2222/2015

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta C.N.P.R. SA prin O.J.P. Argeș a formulat în contradictoriu cu pârâta N.O.M. acțiune în răspundere patrimonială solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunță să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 291.229 RON, reprezentând prejudiciu adus unității reclamante în exercitarea atribuțiunilor de serviciu de către autoarea pârâtei. A solicitat să se constate ca în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare pentru atragerea răspunderii patrimoniale, deoarece la data săvârșirii faptelor, tutoarea pârâtei avea calitatea de salariată a unității reclamante, existau raporturi de muncă, neregulile ce au dus la crearea prejudiciului având un caracter ilicit, în legătură cu munca depusă și totodată existând raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul creat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 254 C. muncii coroborat cu art. 963, 964 alin. (1) și 975 alin. (2) C. civ. și art. 591 C. proc. civ. Tribunalul București prin Sentința civilă nr. 10388 din 6 noiembrie 2014 a constatat că în fapt și în drept, raporturile dintre părți se circumscriu sferei raporturilor juridice civile, întrucât în conformitate cu prevederile art. 266 C. muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit acestui cod.

Mai reține că în cauză între părți nu există raporturi contractuale, iar contractul individual de muncă al defunctei a încetat de drept, în temeiul prevederilor art. 56 alin. (1) lit. a) C. muncii, la data decesului acesteia, anterior nașterii litigiului dintre părți (în discuție nefiind o eventuală transmitere de calitate procesuală) acesta având un caracter strict personal, intuitu personae netransmisibil, astfel că, obligațiile salariatului nu se transmit pe cale contractuală, către moștenitori. Tribunalul a mai reținut că pârâta nu preia calitatea de salariat a defunctei și nu poate fi chemată să răspundă pe temei contractual pentru eventualele pagube materiale produse angajatorului prin faptele defunctei, pentru aceasta fiind necesar ca acest prejudiciu să fie cauzat de salariat prin săvârșirea unei fapte ilicite și personale.

Cum răspunderea patrimonială a salariatului este esențialmente personală, s-a constatat că pârâta nu poate fi chemată în judecată pe tărâm contractual ci, eventual pe temeiul unei îmbogățiri fără justă cauză (dacă și celelalte condiții ale atragerii unei asemenea forme de răspundere sunt îndeplinite), sau civil delictual, după caz, răspundere care nu privește soluționarea unui conflict de muncă prevăzut de C. muncii, drept pentru care s-a decimat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. La rândul său, Judecătoria Pitești, prin Sentința civilă nr. 5252 din 16 iunie 2015, a admis excepția necompetenței sale materiale de soluționare a cauzei, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și în baza dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc.

civ. a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență, suspendând judecata cauzei până la momentul soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Pitești a reținut că potrivit art. 254 alin. (1) C. muncii, salariații răspund patrimonial, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, însă, răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, având aspecte particulare, generate de specificul raporturilor juridice de muncă, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatului fiind necesar îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții de fond între care existența unui contract de muncă valabil încheiat, calitatea de salariat la unitatea păgubită a persoanei chemată să răspundă pentru acoperirea acestuia în existența unui prejudiciu creat patrimoniului angajatorului, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.

S-a apreciat că litigiul se circumscrie pe deplin jurisdicției muncii, pentru că este în discuție soluționarea unui conflict de muncă ce vizează executarea corespunzătoare sau necorespunzătoare a contractului de muncă încheiat de autoarea pârâtei cu reclamanta. Decesul autoarei pârâtei nefiind de natură să schimbe temeiul juridic al cererii de chemare în judecată; nu se pune în discuție angajarea răspunderi personale a pârâtei indiferent dacă temeiul juridic îl constituie dreptul muncii sau dreptul civil; în ambele situații îndeplinirea condițiilor reparării prejudiciului trebuie analizată prin raportare la persoana autorului prejudiciului. Astfel, competența materială aparține tribunalului, iar nu judecătoriei.

Asupra conflictului negativ de competență, în baza art. 22 alin. (5) cu referire la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În esență, problema care se pune în discuție este cea a naturii juridice a raporturilor deduse judecății. Astfel, în timp ce Tribunalul București consideră că între reclamantă și pârâtă, în calitate de moștenitoare a fostei salariate a reclamantei există raporturi de drept civil, ce ar atrage competența judecătoriei, în raport de valoarea prejudiciului de recuperat, Judecătoria Pitești consideră că între reclamantă și pârâtă sunt raporturi de dreptul muncii, întrucât cererea de reparare a prejudiciului trebuie analizată prin raportare la persoana făptuitorului prejudiciului, respectiv, autoarea pârâtei, fostă salariată a reclamantei, ceea ce ar atrage competența tribunalului.

Cu privire la această problemă, se observă că prin cererea formulată de reclamantă, pârâta este chemată în judecată în calitate de unică moștenitoare a defunctei N.V. care a deținut funcția de factor poștal în cadrul O.J.P. Argeș, pentru recuperarea unui prejudiciu în sumă de 291.229 RON, creat prin eventuale achitării în fals a unor pensii de către autoarea sa. Se constată, față de obiectul cererii de chemare în judecată, că între părțile în litigiu nu există raporturi de dreptul muncii, deoarece pârâta nu este salariată a reclamantei și deci nu poate fi chemată să răspundă pe temei contractual pentru eventualele pagube materiale produse angajatorului prin faptele autoarei sale, întrucât este necesar ca prejudiciul să fie cauzat de salariat prin săvârșirea unei fapte ilicite și personale din vina și în legătură cu munca sa.

Or, pârâta nu are și nu a avut calitatea de salariată a reclamantei. Deși Judecătoria Pitești susține că răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, cu aspecte particulare, generate de specificul raporturilor juridice de muncă și arată că pentru a fi antrenată această răspundere este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor de fond, între care existența unui contract de muncă valabil încheiat, calitatea de salariat la unitatea păgubită a persoanei chemată să răspundă, existența unui prejudiciu creat în patrimoniul angajatorului, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului, or, în cauză aceste condiții nu sunt întrunite.

În afară de existența prejudiciului, celelalte condiții necesare atragerii răspunderii contractuale nu sunt îndeplinite, astfel că nu se poate reține că între părțile în litigiu există raporturi de dreptul muncii pentru a atrage competența materială a tribunalului. Chemarea în judecată a pârâtei pentru a răspunde patrimonial pentru un prejudiciu creat de autoarea sa printr-o faptă ilicită săvârșită în legătură cu munca sa în calitate de salariată a reclamantei nu ține de jurisdicția muncii, chiar dacă reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 254 C. muncii, întrucât pârâta nu preia calitatea de salariat a autoarei sale, iar transmiterea sumei reprezentând prejudiciul reclamantei din patrimoniul defunctei în patrimoniul pârâtei chemate în judecată nu se realizează în baza dispozițiilor ce țin de dreptul muncii, de altfel, chiar reclamanta indică ca temei legal al acțiunii și dispozițiile art. 963, 964 alin. (1) și 975 alin. (2) C. civ.

Prin urmare, față de data sesizării instanței, 21 iunie 2012 și valoarea prejudiciului de 291.229 RON, care este sub 500.000 RON, competența materială aparține judecătoriei și cum pârâtul are domiciliul în județul Argeș, Judecătoria Pitești este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză. Așa fiind, față de cele menționate, se constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Pitești.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. Irevocabilă. Pronunțata în ședința publică, astăzi 15 octombrie 2015. Procesat de GGC - MI