ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 937/2015

Decizia nr. 937/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 22 iulie 2013, contestatoarea SC A. SA a formulat în contradictoriu cu intimații B., C. și D. contestație la executare împotriva executării silite pornite în Dosarul de executare silită nr. x/2013 al S.C.P.E.J., E. solicitând anularea executării silite, anularea adresei de înființare a popririi din 09 iulie 2013, anularea somației din 09 iulie 2013, anularea încheierii de stabilire a onorariului și a cheltuielilor de executare silită din 09 iulie 2013 sub aspectul cuantumului onorariului executorului judecătoresc, întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că pentru o simplă somație și pentru o adresă de înființare poprire s-a perceput o sumă de 872.05 lei cu titlu de onorariu și cheltuieli de executare.

Un prim aspect sub care critică contestatoarea caracterul de nelegalitate al actelor de executare silită se referă la faptul că acestea au fost efectuate de un executor necompetent teritorial. întrucât atât sediul contestatoarei cât și sediul terțului poprit se află în București, contestatoarea a considerat că este competent să înființeze poprirea pe conturile contestatoarei deschise la D. doar un executor judecătoresc din circumscripția Curții de Apel București. Totodată, contestatoarea a învederat că locul executării silite este în București iar încuviințarea executării silite prin poprire trebuie să fie pronunțată de o instanță din București.

Contestatoarea a mai solicitat reducerea onorariului executorului judecătoresc,

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. C. proc. civ., art. 699 și art. 722 din același cod.

La data de 09 decembrie 2013 intimații B. și C. au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 3 București, întrucât executarea silită nu s-a rezumat exclusiv la executarea silită prin poprire, ci executarea silită urma a se realiza și prin executare silită mobiliară, imobiliară și prin executare silită directă prevăzută de art. 902 și urm. C. proc. civ.

Pe de altă parte, contestatoarea are pe lângă sediul central din București și sucursale în Arad, Timișoara, Caraș-Severin-Reșița și Caransebeș.

Pe fondul contestației la executare, intimații au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 15309 din 13 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 3 București și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lipova.

La data de 03 februarie 2014 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Lipova.

Prin sentința civilă nr. 94 din 26 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Lipova a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatoare, modificată prin încheierea din 09 iulie 2013 privind stabilirea cheltuielilor de judecată și a fost redus onorariul executorului judecătoresc de la 700 lei la 300 lei, fiind respinse celelalte capete ale contestației.

Împotriva sentinței civile nr. 94 din 26 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Lipova a fost formulat apel la data de 31 martie 2014 de către contestatoare, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Arad - la data de 28 aprilie 2014, în Dosarul nr. x/301/2013.

Prin Decizia civilă nr. 24 din 19 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Arad, secția a ll-a civilă, a fost admisă excepția de necompetență funcțională și declinată competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Arad, secția I civilă.

S-a reținut, în esență, că prin hotărârea nr. 2 din 14 februarie 2014 Colegiul de conducere al Tribunalului Arad s-au stabilit categoriile de litigii, precum și faptul că sunt strict civile indiferent de calitatea părților, toate contestațiile la executare, cu excepția situațiilor când vizează titluri de valoare și alte instrumente financiare, conform art. 226 lit. d) din Legea nr. 71/2011.

La data de 18 iunie 2014 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă, iar prin Decizia civilă nr. 662 din 01 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă, în dosarul Tribunalului Arad - la data de 28 aprilie 2014, în Dosarul nr. x, a fost admis apelul formulat de apelanta-contestatoare împotriva sentinței civile nr. 94 din 26 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Lipova, pe care a anulat-o și, în consecință a dispus trimiterea cauzei spre judecare instanței competente, respectiv Judecătoria sectorului 3 București.

Cauza a fost din nou înregistrată la data de 07 august 2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/301/2014.

Judecătoria sectorului 3 București, secția civilă, prin încheierea din 15 decembrie 2014 a constatat ivit un conflict negativ de competență între Judecătoria Lipova și Judecătoria sectorului 3 București, dispunând înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

S-a reținut că în raport cu dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., instanța a apreciat că în cauză s-a ivit în fața Tribunalului Arad un conflict negativ de competență, dat fiind, în principal, faptul că Dosarul nr. x/301/2014 s-a format pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, prin declinarea cauzei de la Tribunalul Arad.

Dosarul a fost înaintat la instanța supremă la data de 18 martie 2014, iar termenul de judecată a fost stabilit pentru astăzi, când s-a hotărât următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată inexistența conflictului negativ de competență, pentru următoarele considerente:

Pentru a fi în prezența unui conflict negativ de comptență, este necesar ca:

a)- instanțele să se fi declarat necompetente. în cazul în care o instanță își declină competența în favoarea alteia, care, la rândul său, constatându-și propria necompetență, declină competența de soluționare în favoarea unei a treia instanțe, suntem în prezența unui conflict negativ de comptență numai dacă ultima instanță învestită își decline, la rândul său, competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente;

b)- cel puțin una dintre instanțele care s-au declarat necompetente să fie competentă să soluționeze cererea respectivă. Dacă instanța sesizată cu rezolvarea conflictului negativ de competență consideră că niciuna dintre instanțele sesizate nu este competentă, apreciind ca fiind competentă o altă instanță, cererea de stabilirea instanței competente se va respinge, urmând ca părțile să sesizeze instanța competentă.

Față de cele învederate, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinitre condițiile pentru existența unui conflict negativ de competență.

Pe de altă parte, Judecătoria Lipova prin sentința apelată și-a verificat competența în considerarea dispozițiilor art. 131 și 650 alin. (1) din N.C.P.C., așa cum rezultă din practicaua sentinței, fila 12 dosar Lipova, sentința civilă, nr. 94 din 26 februarie 2014 - ceea ce înseamnă că instanța și-a verificat competența și nu mai poate reveni asupra ei.

În condițiile în care judecătorul constată competența instanței sesizate, în prezenta cauză Judecătoria Lipova, are un caracter interlocutoriu, nu va mai putea reveni asupra acestei constatări, fiind înlăturată indirect posibilitatea invocării excepției necompetenței ulterior acestui moment. Rămâne ca această excepție să fie invocată în căile de atac.

Este adevărat că apelanta a invocat excepția necompetenței teritoriale în conformitate cu dispozițiile art. 650 și art. 781 din N.C.P.C., însă în această ipoteză nu se mai putea reveni cu privire la necompetența teritorială.

Un alt aspect demn de relevat este greșita constatare a Tribunalului Arad, secția I civilă, că dispozițiile legale incidente în materie reglementează o competență teritorială exclusivă, precum și greșita apreciere a Judecătoriei sectorului 3 București vizând existența unui conflict negativ de competență.

În primul rând, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) din N.C.P.C., judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, încheierea având caracter interlocutoriu.

Dispozițiile legale anterior menționate instituie obligația de verificare a competenței sesizate, cu deosebire de art. 132 din același cod, obligația instanței de judecată de a determina instanța sau organul cu activitate jurisdicțională competent.

Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) din N.C.P.C., excepția de necompetența se soluționează de către instanța sesizată cu acțiunea principală, conform principiului „ judecătorul acțiunii este judecătorul excepției".

Competența generală a instanțelor judecătorești, în România, justiția se realizează prin instanțele de judecată, principiu consacrat în art. 126 alin. (1) din Constituția României, respectiv:

„Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanța judecătorești stabilite de lege".

Principiul enunțat reprezintă aptitudinea instanțelor judecătorești de a soluționa orice acțiune având ca obiect reclamarea încălcării unui drept, adică competența generală a acestora în raport cu celelalte autorități ale statului.

În al doilea rând, potrivit dispozițiilor art. 713 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula potrivit căreia contestația la executare se soluționează de instanța de executare, iar alin. (2) și (3) ale aceluiași text, reglementează anumite derogări în raport de forma de executare aleasă de creditor (alin. (2)) sau în funcție de forma contestației la executare, respectiv contestația la titlu (alin. (3)).

Instanța de executare este definită prin dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., anume: Judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În ceea ce privește competența, primul alineat al textului comentat consacră regula potrivit căreia aceasta aparține executorului judecătoresc care are sediul în circumscripția teritorială a curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorului ori terțului poprit.

După cum se poate observa, ne aflăm în prezența unei competențe teritoriale alternative, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 116 din N.C.P.C., creditorul poate alege între două birouri execuționale deopotrivă competente.

De reținut că, determinarea executorului judecătoresc reprezintă o operațiune juridică anterioară declanșării executării silite, ce este la îndemâna creditorului care se adresează cu o cerere de executare silită unui executor judecătoresc, iar nerespectarea normelor procedurale privind competența executorului judecătoresc nu poate fi sancționată decât la cererea părții interesate prin invocarea acestui motiv de nulitate necondiționată în cadrul unei contestații la executare propriu-zise, pe temeiul art. 651 alin. (4) C. proc. civ.

Însă, odată învestit un executor judecătoresc, chiar necompetent, instanța de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul său, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, exact ca situația din speță.

Pentru înființarea popririi, competența teritorială aparține executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află sediul principal și/sau sediile secundare ale instituției de credit unde debitorul urmărit are deschise conturile.

De aceea, în mod greșit Tribunalul Arad, secția I a, admis apelul, a anulat sentința pronunțată de Judecătoria Lipova și a trimis spre competentă rejudecare la Judecătoria sectorului 3 București.

Acest aspect fusese tranșat de Judecătoria sectorului 3 București prin sentința civilă nr. 15309 din 13 decembrie 2014, în Dosarul nr. x/301/2013, iar Judecătoria Lipova la rândul său, a soluționat în primă instanță contestația la executare.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată inexistența conflictului negativ de competență și, totodată urmează să trimită cauza la Judecătoria Lipova pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată inexistent conflictul negativ de competență.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2015.