ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1197/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1197/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 1197/2015
Asupra cererii de revizuire de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 16 februarie 2015, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 299 din 5 aprilie 2012 a Tribunalului Mureș, secția civilă, cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 punctele 1, 2, 3, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 158 - 159
1
alin. (4) C. proc. civ., coroborat cu art. 323 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate competența materială în soluționarea cererii de revizuire, Înalta Curte reține următoarele:
În raport de prevederile art. 159
1
alin. (4) C. proc. civ., "la prima zi de înfățișare judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina."
Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (1) și (2) C. proc. civ. "cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere", iar "în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice", textul de lege introducând o normă de competență materială de ordine publică, imperativă, având în vedere și specificul revizuirii de cale extraordinară de atac de retractare.
Raportând aceste dispoziții procedurale la situația concretă a cauzei, Înalta Curte constată că din conținutul cererii rezultă că s-a invocat motivul privind contrarietatea de hotărâri (art. 322 pct. 7), fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ. privitoare la instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire.
Cum decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, aplicând regula de competență menționată mai sus, rezultă că instanța competentă material să soluționeze cererea de revizuire este Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte declină competența de soluționare a cererii de revizuire a Deciziei nr. 299 din 5 aprilie 2012 a Tribunalului Mureș, secția civilă, formulată de revizuentul A., în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 299 din 5 aprilie 2012 a Tribunalului Mureș, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2015.
Procesat de GGC - MI