ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 299/2014

Decizia nr. 299/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3434 din 22 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei de interes, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâții A. și B.; a respins acțiunea formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâții A., B. și D., ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata către pârâtul B. a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin Decizia nr. 3795181 din 2 septembrie 2011 emisă de președintele A. pentru buna desfășurare a activității și reprezentare a A. în relațiile cu terții, în absența președintelui interimar se împuternicește în calitate de reprezentant al președintelui, dl. comisar șef de poliție D., trezorier general și membru al Consiliului național. Atribuțiile de conducere și reprezentare a A., precum și angajarea organizației profesionale în relațiile cu E. ori alte instituții, inclusiv mass media, se vor exercita de comisarul șef de poliție D. în baza prerogativelor conferite de lege pentru președinte.

Prin cererea din 5 septembrie 2011 adresată președintelui interimar al A., trezorierului general D. și celorlalți membri ai Biroului executiv central, reclamantul a contestat această decizie arătând care sunt motivele de fapt și de drept pentru care consideră că decizia este nulă de drept.

De asemenea, prin cererea din 18 ianuarie 2012 adresată A., reclamantul a solicitat înscrierea discutării și soluționarea mai multor subiecte în cadrul ședinței A. din data de 18 ianuarie 2012, întrucât la stabilirea ordinii de zi nu s-a ținut cont de solicitările sale, printre care și aceea de discutare și anulare a Deciziei președintelui A. nr. 3795181 din 2 septembrie 2011, pe care o consideră netemeinică, nejustificată și nelegală, din motivele invocate în adresa din 05 septembrie 2012.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâți, Curtea a reținut că reclamantul a îndeplinit anterior sesizării instanței procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a solicitat emitentului anularea acestei decizii, astfel încât se impune respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

Neîntemeiată a fost considerată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de cei doi pârâți, având în vedere că emitentul deciziei contestate este președintele A., astfel că există identitate între cei doi pârâți și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.

Totodată, instanța de fond a respins excepția lipsei de interes, întrucât reclamantul urmărește anularea deciziei cu posibilitatea împuternicirii sale ca reprezentant al președintelui A., dată fiind calitatea sa de vicepreședinte al A. care, în opinia sa, îl îndreptățește să aibă calitatea de reprezentat al președintelui A.

Pe fondul cauzei, Curtea a înlăturat punctual susținerile reclamantului, reținând că decizia contestată a fost emisă, potrivit mențiunilor din preambulul său, în temeiul art. 43 lit. f) din H.G. nr. 1305/2002 privind Regulamentul de organizare și funcționare a A. și avându-se în vedere dispozițiile art. 43 lit. a) din aceeași H.G. Din moment ce în preambulul deciziei se menționează în mod expres că H.G. nr. 1305/2002 privește Regulamentul de organizare și funcționare a A., Curtea a apreciat că este evident că art. 43 lit. e) și f) invocat ca temei de drept al emiterii deciziei se regăsește în cuprinsul acestui regulament.

Cu privire la argumentele reclamantului referitoare la confuzia în decizie, între împuternicirea la conducerea Biroului executiv central și împuternicirea (delegarea) de reprezentare în relațiile cu terții, Curtea a constatat că nu este vorba despre nicio confuzie pe care ar fi făcut-o emitentul deciziei, având în vedere că cele două aspecte invocate de reclamant constituie atribuții distincte ale președintelui A., iar în raport de temeiul juridic al emiterii deciziei, s-a reținut că prin aceasta nu a fost exercitată atribuția prev. de art. 43 lit. d), în sensul că președintele A. nu l-a împuternicit pe comisarul șef D. la conducerea Biroului executiv central, ci a fost exercitată atribuția prev. de art. 43 lit. e), prin împuternicirea acestuia în calitate de reprezentant al președintelui A. în relațiile cu terții.

Prima instanță a apreciat că au fost respectate aceste prevederi din regulament care stabilesc că împuternicirea de reprezentare se acordă membrilor organelor de conducere sau președintelui de onoare, reținând că persoana împuternicită are calitatea de membru al A. care, potrivit art. 49 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 360/2002, reprezintă unul dintre organele de conducere și control ale A.

Cât privește afirmația că împuternicirile de reprezentare se dau ocazional, nu au caracter permanent și nu pot fi date prin decizii ale președintelui A., Curtea a constatat că reclamantul nu precizează ce dispoziții legale sau din regulament prevăd o asemenea interdicție.

Mai mult, art. 43 lit. f) din regulament conferă președintelui A. competența de emitere a deciziilor pentru organizarea și desfășurarea activității A., or nu se poate considera că împuternicirea de reprezentare a președintelui nu are legătură cu desfășurarea activității A.

Curtea a constatat că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, nu are de analizat condițiile în care pârâtul a fost desemnat președinte interimar al A., instanța nefiind învestită cu un capăt de cerere având ca obiect anularea actului de desemnare a pârâtului în calitate de președinte interimar al A.

Atâta timp cât actul prin care pârâtul a fost desemnat în această calitate nu a fost anulat, continuă să își producă efectele, astfel că decizia contestată este emisă de un organ competent, contrar susținerii reclamantului.

O altă critică adusă deciziei se referă la faptul că persoana împuternicită prin decizie ca reprezentat al președintelui A. este trezorier general, incompatibil să-l înlocuiască pe ordonatorul principal de credite (președintele A.), întrucât semnează simultan pentru cele două calități, pe foarte multe acte.

Sub acest aspect, s-a reținut că reclamantul nu precizează care sunt prevederile care nu permit desemnarea trezorierului general în calitate de reprezentat al președintelui A. și că nu este vorba, așa cum s-a arătat, despre împuternicirea la conducerea Biroului executiv central. Aprecierea că era necesară, în prealabil emiterii deciziei, o consultare a membrilor Biroului executiv central nu are suport în disp. H.G. nr. 1305/2002 care aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a A.

Netemeinicia deciziei a fost invocată și prin prisma faptului că nu este motivată de comiterea unor abateri și încălcarea unor norme statutare de către reclamant, care ar fi putut constitui motivul unei măsuri de restrângere a atribuțiilor și drepturilor sale ca vicepreședinte al Corpului.

Instanța de fond a apreciat că, în situația în care pârâtul își exercită atribuția prev. de art. 43 lit. e (situație care se regăsește și în speță), are posibilitatea de a acorda împuternicire de reprezentare președintelui de onoare sau membrilor organelor de conducere și nu are obligația de a acorda această împuternicire vicepreședintelui A.

Față de aceste considerente, s-a constatat că decizia ce formează obiectul acțiunii este legală, nefiind emisă cu încălcarea prevederilor invocate în motivarea acțiunii, iar în speță nu se poate reține existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004care să justifice suspendarea executării deciziei în temeiul art. 14 din această lege.

Atâta timp cât nu este îndeplinită una dintre aceste condiții, Curtea nu a mai analizat susținerilor reclamantului referitoare la paguba iminentă, soluția dată cererii de suspendare a executării neputând fi decât cea a respingerii.

În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reclamantul a fost obligat la plata către pârâtul B. a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus.

Împotriva sentinței civile nr. 3434 din 22 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamantul C. și pârâtul B., prin care s-a solicitat, de către primul recurent, admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinței atacate și urmare rejudecării litigiului admiterea acțiunii în contencios administrativ și anularea Deciziei președintelui A. nr. 3795181 din 2 septembrie 2011, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, și, de către recurentul pârât, admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii date de curtea de apel în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, și obligarea la plata în întregime a cheltuielilor de judecată.

S-au invocat, prin cererea formulată de reclamantul C., motivele de recurs prevăzute de art. 304 pt. 8 și pct. 9 C. proc. civ., și s-a precizat că judecătorul fondului a interpretat eronat ceea ce recurentul a contestat din decizia atacată, anume acele dispoziții prin care au fost delegate atribuții de conducere și s-a dispus cu privire la angajarea organizației profesionale în absența președintelui interimar, și a aplicat greșit legea, prin aceea că a apreciat necorespunzător că nu se poate reține o restrângere a atribuțiilor și drepturilor reclamantului ce îi revin în calitate de vicepreședinte al A., atâta vreme cât prin decizie nu este exercitată atribuția prevăzută de art. 43 lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare al A. Or, s-a relevat, prin art. 2 din Decizia nr. 3795181 din 2 septembrie 2011 s-a împuternicit nelegal, cu încălcarea art. 43 lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare al A., ca în lipsa președintelui o altă persoană, neprevăzută de regulament, să exercite atribuții de conducere, iar constatarea existenței unei atare împrejurări conducea la constatarea nulității de drept a art. 2 din decizia președintelui A., în temeiul prevederilor art. 18 alin. (3) din Regulamentul Ordinii Financiare, potrivit cărora ”Actele juridice încheiate cu încălcarea atribuțiilor conferite prin lege sau prin prezentul regulament sunt nule de drept”.

Reclamantul C. a invocat, ca motive de recurs, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., și faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, și că hotărârea recurată se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, și a conchis că a fost dovedit, cu probele administrate în proces, caracterul neîntemeiat și nelegal al dispozițiilor art. 2 din Decizia nr. 3795181/2011 a președintelui A.

Recurentul pârât B. a susținut, prin cererea de recurs, incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, demersul procedural al reclamantului fiind inadmisibil în condițiile în care nu a fost respectată procedura prealabilă în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În aceleași condiții, a fost criticată sentința curții de apel, pe aspectul greșitei aplicări a legii, și prin referire la prevederile art. 274 C. proc. civ., pârâtul B. considerând că instanța de judecată a procedat eronat la reducerea onorariului de avocat, motivat de lipsa de complexitate a cauzei, deși depunerea întâmpinării, respectiv depunerea notelor de ședință au implicat studiu dosar, studiu acțiune civilă, etc.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de părți, Înalta Curte reține următoarele:

În mod întemeiat a fost respinsă, prin hotărârea recurată, printre altele, excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, invocată de pârâții A. și B.

Într-adevăr, s-a probat în cauză că prin cererea înregistrată din 5 septembrie 2011 la Biroul Executiv Central al A., adresată președintelui interimar al A., trezorierului general D. și celorlalți membri ai Biroului Executiv Central, și aflată la fila 6 dosar, reclamantul a contestat Decizia nr. 3795181/2011 a președintelui A., a arătat, în concret, care sunt motivele de fapt și de drept în raport de care a considerat că decizia avută în vedere este nulă de drept, și a solicitat anularea și ”retragerea sa din uz”. Ulterior, prin cererea înregistrată din 18 ianuarie 2012 la Biroul Executiv Central al A., adresată A., aflată la fila 7 dosar, reclamantul a solicitat a se dispune înscrierea, pe ordinea de zi a ședinței A. din data de 18 ianuarie 2012, a mai multor subiecte, în vederea discutării și soluționării, printre care și a celui privitor la anularea Deciziei președintelui A. nr. 3795181/2011, care a fost considerată netemeinică, nejustificată și nelegală, pe temeiul motivelor invocate în adresa din 5 septembrie 2011.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază, asemenea instanței de fond, că solicitările formulate de reclamant prin cererile mai sus menționate, îndeosebi prin cererea înregistrată din 5 septembrie 2011, depuse anterior introducerii acțiunii în contencios administrativ și prin care s-a cerut anularea și ”retragerea din uz”, practic revocarea Deciziei nr. 3795181 din 2 septembrie 2011 a președintelui A., întrunesc cerințele prevăzute de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, fiind astfel îndeplinită în litigiu procedura plângerii prealabile.

Sub aspectul fondului litigiului, se constată, pe de o parte, că obiectul acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. l-a constituit anularea integrală a Deciziei nr. 3795181 din 2 septembrie 2011 a președintelui A., prin care pentru buna desfășurare a activității și reprezentarea A. în relațiile cu terții, în absența președintelui interimar, a fost împuternicit în calitate de reprezentant al președintelui comisarul șef de poliție D., trezorier general și membru al A. (art. 1), și prin care s-a dispus exercitarea atribuțiilor de conducere și reprezentare a Corpului, precum și angajarea organizației profesionale în relațiile cu E. ori alte instituții, inclusiv mass-media, de către același comisar șef de poliție D. în baza prerogativelor conferite de lege pentru președinte (art. 2), și, pe de altă parte, că prezintă relevanță în cauză, în drept, prevederile art. 43 și art. 18 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a A. aprobat prin H.G. nr. 1305/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ”președintele are următoarele atribuții: a) reprezintă Corpul în relațiile cu terții, pe plan intern și internațional; b) conduce și coordonează activitatea membrilor Biroului executiv central; c) convoacă Biroul executiv central în ședințe de lucru; d) în lipsa sa, împuternicește la conducerea Biroului executiv central pe unul dintre președinți; e) acordă împuternicire de reprezentare membrilor organelor de conducere sau președintelui de onoare; f) emite decizii pentru organizarea și desfășurarea activității Corpului; g) îndeplinește orice alte atribuții încredințate de organele de conducere ale Corpului” (art. 43) și, respectiv, ”Actele juridice încheiate cu încălcarea atribuțiilor conferite prin lege sau prin prezentul regulament sunt nule de drept” (art. 18 alin. (2)).

Se observă, în primul rând, prin raportare la temeiurile de drept invocate în actul administrativ contestat de reclamant, anume dispozițiile art. 43 lit. e) și f) din Regulamentul de organizare și funcționare a A., că în mod corect judecătorul fondului, cu o motivare clară și convingătoare, a înlăturat ca neîntemeiate motivele din acțiune prin care s-a susținut că decizia atacată a fost emisă de un organ necompetent și că era necesară, prealabil emiterii acesteia, consultarea membrilor Biroului executiv central al A.

Înalta Curte consideră, al doilea rând, că prima instanță a statuat judicios în sensul că sunt legale dispozițiile din Decizia nr. 3795181 din 2 septembrie 2011 a președintelui A. prin care a fost împuternicit comisarul șef de poliție D., trezorier general și membru al A., să reprezinte, în absența președintelui interimar, atât președintele cât și A. din România, în relațiile cu terții, inclusiv în relațiile cu E., alte instituții, mass-media, acestea avându-si temeiul în textul art. 43 lit. e) din Regulamentul de organizare și funcționare a A., care stabilește că președintele A. acordă împuternicire de reprezentare membrilor organelor de conducere sau președintelui de onoare. Or, este necontestat că persoana împuternicită avea, la momentul emiterii deciziei, cât și ulterior, calitatea de membru al consiliului național care, potrivit art. 49 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă unul din organele de conducere ale A.

Însă, cât privește criticile recurentului referitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat sub aspectul dispoziției de la art. 2 din Decizia nr. 3795181 din 2 septembrie 2011 a președintelui A. prin care comisarul șef de poliție D., trezorier general, a fost împuternicit să exercite atribuțiile de conducere a A. (corect, a Biroului executiv central), Înalta Curte reține că acestea sunt întemeiate, instanța de fond apreciind greșit, urmare examinării legalității și temeiniciei deciziei atacate în exclusivitate prin prisma temeiurilor juridice indicate în cuprinsul acesteia, că nu se pune în litigiu problema exercitării de către președintele A. a atribuției prevăzute de art. 43 lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare a A. aprobat prin H.G. nr. 1305/2002, cu modificările și completările ulterioare, ci numai a atribuției prevăzute de art. 43 lit. e), de acordare a împuternicirii de reprezentare membrilor organelor de conducere sau președintelui de onoare.

Or, decizia atacată de reclamant pe calea contenciosului administrativ cuprinde nu numai dispoziții de acordare a împuternicirii de reprezentare unui membru al unui organ de conducere al A., a căror conformitate cu prevederile art. 43 lit. e) din Regulament a fost pe deplin stabilită, ci și dispoziții lovite de nulitate absolută în conformitate cu art. 18 alin. (2) din același act normativ, în concret cele prin care a fost împuternicită să exercite atribuțiile de conducere a activității membrilor Biroului executiv central ale președintelui A. (prevăzută de art. 43 lit. b) din Regulament), evident în lipsa acestuia, o altă persoană decât cea indicată expres de art. 43 lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare a A., anume unul dintre vicepreședinți.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt întemeiate o parte din motivele de recurs invocate de reclamant, și că se impune anularea parțială a actului administrativ în litigiu, urmează a se dispune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. din 1865, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de C. împotriva sentinței civile nr. 3434 din 22 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, va fi modificată sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului, a anulării Deciziei nr. 3795181 din 2 septembrie 2011 emisă de președintele A. în ceea ce privește exercitarea de către comisarul șef de poliție D., trezorier general, a atribuțiilor de conducere a activității A., în absența președintelui interimar, și a obligării reclamantului, conform art. 276 C. proc. civ., la plata în favoarea pârâtului B. a sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de fond, și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate, prin care au fost respinse excepțiile lipsei de interes, lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâții A. și B..

În raport de soluția dată recursului formulat de reclamant, de cele reținute prin prezenta decizie, sub aspectul corectei respingeri de către judecătorul fondului a excepției inadmisibilității acțiunii (datorită lipsei procedurii plângerii prealabile), și de împrejurarea că urmare admiterii numai în parte a acțiunii în contencios administrativ s-a dispus obligarea reclamantului la plata în favoarea pârâtului persoană fizică a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, recursul declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 3434 din 22 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, se privește ca nefondat, urmând a fi respins.

În baza art. 274 C. proc. civ. din 1865, intimații A. și B. vor fi obligați la plata în favoarea recurentului C. la plata sumei de 7,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C. împotriva sentinței civile nr. 3434 din 22 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului și anulează Decizia nr. 3795181 din 2 septembrie 2011 emisă de președintele A. în ceea ce privește exercitarea de către comisarul-șef de poliție D. a atribuțiilor de conducere a activității A., în absența președintelui interimar.

Obligă reclamantul la plata către pârâtul B. a sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată stabilite conform art. 276 C. proc. civ.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de către B.

Obligă intimații la plata în favoarea recurentului C. a sumei de 7,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2014.