ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 1951/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1159 din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 302 din 14 octombrie 2014, pronunțată de aceeași instanță, reținând, în esență, că decizia atacată pe calea revizuirii nu evocă fondul.
Împotriva Deciziei nr. 1159 din 18 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs revizuenta A., solicitând casarea acesteia și admiterea acțiunii formulate.
Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
În conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Or, în speță, recurenta a supus cenzurii instanței de recurs o hotărâre judecătorească având ca obiect o cerere de revizuire, anume Decizia nr. 1159 din 18 noiembrie 2014, prin care Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 302 din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin Decizia nr. 302 din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinței nr. 1259 din 22 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, în Dosarul nr. x/86/2010*.
Cum Decizia nr. 302 din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, pe cale de consecință, urmare a aplicării dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ., nici hotărârea dată în calea de atac a revizuirii având ca obiect această decizie nu este supusă recursului, acesta urmând a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1159 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 mai 2015.