ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2722/2015

Decizia nr. 2722/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2742 din 28 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2015, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal:

- a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de A. cu privire la dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 111/1997

privind forma și conținutul cărții de identitate, ale cărții de imobil și ale fișei de evidență a populației

, art. 2 din H.G. nr. 113/1997

privind conținutul, actualizarea și valorificarea datelor din Registrul permanent de evidență a populației

, art. 8 alin. (1) lit. a), art. 14 și art. 25 lit. a) din H.G. nr. 1375/2006

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor legale privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români

, art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 105/1996

privind evidența populației și cartea de identitate

și art. 6 alin. (1) și (2) și art. 17 din O.U.G. nr. 97/2005

privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români

;

- a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 317 din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/86/2014*.

Împotriva deciziei nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A., înregistrat la Curtea de Apel Suceava la data de 10 iunie 2015, iar la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 6 iulie 2015. Prin notele scrise depuse în ședință publică la termenul din 16 iulie 2015, recurentul a detaliat și a completat argumentele cuprinse în cererea de recurs, arătând, în esență, aspectele expuse în continuare.

Cu referire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, recurentul arată că soluția recurată este întemeiată în drept în ceea ce privește prevederile criticate cuprinse în hotărârile de Guvern. Însă, cu privire la soluția dată excepției de neconstituționalitate invocată cu privire la art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 105/1996 și art. 6 alin. (1) și (2) și art. 17 din O.U.G. nr. 97/2005, calea procesuală aleasă este corectă, întrucât, în cazul admiterii contestației în anulare, ar fi urmat să fie sesizată Curtea Constituțională. În continuare, recurentul expune critici de neconstituționalitate cu privire la prevederile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 105/1996 și art. 6 alin. (1) și (2) și art. 17 din O.U.G. nr. 97/2005, solicitând anularea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată.

Recurentul invocă faptul că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate poate fi invocată în orice fază a litigiului.

În susținerea criticilor de neconstituționalitate, recurentul expune aspecte de ordin istoric și de drept comparat referitoare la cartea de identitate și la codul numeric personal.

Cu referire la soluția de respingere, ca nefondată, a contestației în anulare, recurentul susține că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 508 alin. (2) C. proc. civ. din 2010, întrucât intimatul nu a depus întâmpinare, deși i s-a comunicat, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții, obligativitatea depunerii întâmpinării, iar instanța nu a luat în considerare aspectele invocate în înscrisul depus la data de 25 mai 2015 și susținute la același termen, precum și la termenul de 8 iunie 2015. Recurentul susține că instanța, prin hotărârea recurată, a omis să constate încălcarea de către intimat a prevederilor art. 508 alin. (2) C. proc. civ. din 2010, de natură a conduce la casarea deciziei.

Recurentul critică decizia atacată sub aspectul faptului că instanța în mod greșit nu a reținut incidența motivului prevăzut art. 503 alin. (2) pct. 1 și pct. 3 C. proc. civ. din 2010.

În acest sens, recurentul invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ. din 2010, susținând că instanța, deși nu a sancționat nedepunerea întâmpinării de către intimat, în mod eronat a reținut că a invocat doar motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. din 2010, iar considerentele reprezintă o copiere a argumentelor publicate pe internet referitoare la admisibilitatea contestației în anulare, fără a fi luate în considerare argumentele invocate în cuprinsul contestației în anulare.

Examinând recursul în raport cu dispozițiile legale incidente ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 483 alin. (1) raportat la art. 508 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte constată aspectele arătate în continuare.

3.1. Cu referire la recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de A.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

„Art. 29 – (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia (…).

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile”.

Înalta Curte constată că, prin hotărârea recurată, în mod temeinic și legal s-a reținut că este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de A. cu privire la prevederile art. 1 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 111/1997, ale art. 2 din H.G. nr. 113/1997

și ale

art. 8 alin. (1) lit. a), art. 14 și art. 25 lit. a) din

Normele metodologice aprobate prin H

.G. nr. 1375/2006, întrucât, contrar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aceste dispoziții nu sunt cuprinse în legi sau ordonanțe în privința cărora Curtea Constituțională poate decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate.

Cu referire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 105/1996 și art. 6 alin. (1) și (2) și art. 17 din O.U.G. nr. 97/2005, Înalta Curte constată că, prin hotărârea atacată, în mod corect instanța a reținut că aceste dispoziții, contrar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu au legătură cu soluționarea cauzei în limitele cadrului procesual al contestației în anulare în care a fost invocată excepția. Într-adevăr, dispozițiile respective au legătură cu fondul cauzei, care a fost soluționat definitiv prin decizia nr. 317 din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/86/2014*, însă dispozițiile respective nu au legătură cu soluționarea contestației în anulare, în cadrul căreia se analizează condițiile de admisibilitate potrivit art. 504 raportat la art. 503 C. proc. civ. din 2010.

Pentru considerentele expuse, în raport cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

3.2. Cu referire la recursul declarat împotriva soluției de respingere, ca nefondată, a contestației în anulare formulate de A.

Înainte de a proceda la analiza punctuală a criticilor formulate de recurent, Înalta Curte va analiza îndeplinirea cerințelor de admisibilitate a căii de atac exercitate în raport cu dispozițiile art. 508 alin. (4) raportat la art. 483 alin. (1) C. proc. civ. din 2010.

Recurentul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 317 din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/86/2014*.

Întrucât decizia nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava a fost dată în soluționarea unei contestații în anulare, sunt aplicabile dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, conform cărora „Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.

Astfel fiind, decizia nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava este supusă acelorași căi de atac ca și decizia nr. 317 din 26 ianuarie 2015 a aceleiași instanțe, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1911 din 10 aprilie 2014 a Tribunalului Suceava.

Or, întrucât decizia nr. 317 din 26 ianuarie 2015 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în recurs, nu face parte din categoriile de hotărâri supuse recursului, enumerate de art. 483 alin. (1) C. proc. civ. din 2010 – hotărâri date în apel, hotărâri date, potrivit legii, fără drept de apel, și alte hotărâri care, în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului – rezultă că nici decizia nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava nu este supusă recursului, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la ipoteza admisibilității recursului la recurs.

Pentru considerentele expuse, în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (1) raportat la art. 508 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere, ca nefondată, a contestației în anulare formulate de A. împotriva deciziei nr. 317 din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/86/2014*.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere, ca nefondată, a contestației în anulare formulate de A. împotriva deciziei nr. 317 din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/86/2014*.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2015.