ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.04.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1556/2015

HOTĂRÂRE
02.04.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1556/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1556/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

sub nr. X/2/2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât, din Focșani, județul Vrancea.

1.2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 159 din 22 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a constatat calitatea de lucrător al Securității, în ceea ce îl privește pe pârâtul B.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul B., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece în mod greșit s-a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, care definesc noțiunea de „lucrător al Securității”. Recurentul precizează că a lucrat ca angajat al Direcției de contrainformații, cu atribuții în sectorul economic, iar în această calitate nu a îngrădit sau suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale persoanelor.

Criticile formulate de recurent se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) N.C.P.C., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 octombrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) N.C.P.C.

Prin încheierea din 18 decembrie 2014 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) N.C.P.C., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2.2. Soluția instanței de recurs;

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, a reținut implicarea pârâtului în activități ce au condus la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale unor persoane.

În acest sens pârâtul a participat la supravegherea informativă a unor persoane pe motive ideologice, respectiv ascultarea și relatarea de către acestea a știrilor transmise de posturi de radio capitaliste, precum și întreținerea de către acestea a unor relații private cu cetățeni străini, fiind expusă situația de fapt concretă reținută de prima instanță.

Pentru considerentele menționate, instanța de control judiciar constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în baza art. 496 alin. (1) N.C.P.C. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 159 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-04-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1578/2015
Decizia nr. 1578/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03 aprilie 2013 reclamantu
ÎCCJ 2018-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr.
ÎCCJ 2015-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2015
Decizia nr. 3502/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 18
ÎCCJ 2015-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3964/2015
Decizia nr. 3964/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2012, reclamantul Consiliul Național pentr
ÎCCJ 2014-02-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 766/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 2754 din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de re
Sursă