ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2797/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2797/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2797/2015 Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 4 iunie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății apelului declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 13 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Buzău. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul A., fără a indica și dezvolta motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate. Înalta Curte înregistrând dosarul de recurs, a procedat, la data de 15 septembrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac, prin care s-a constatat că nu este îndeplinită cerința de forma privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G.
nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, obligație legală ce a fost adusă la cunoștința recurentului-reclamant prin actul de procedură comunicația data de 17 iulie 2015. Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta urmează a fi anulat pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererile pentru exercitarea recursului împotriva încheierii de suspendare a judecății cauzei se taxează cu 20 lei. De asemenea, art. 33 alin. (1) din aceiași act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare m judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G.
nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cei mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. statuează că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea. În speță, prin actul de procedură comunicat la data de 17 iulie 2015 (fila 14 dosar recurs) s-a pus în vedere recurentului-reci amant A. să achite taxa judiciară de timbra în cuantum de 20 lei, conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G.
nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii. Cum în. speța, recurentul-reclamant A. nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plata a taxei judiciare de timbru prevăzută de actul normativ menționat, recursul declarat de acesta va fi anulat, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din data de 4 iunie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.