ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4621/2014

Decizia nr. 4621/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, următoarele:

Prin cererea din 17 noiembrie 2009, adresată Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de către cotidianul B., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în ceea ce îl privește pe domnul A., în calitate de președinte fondator al Asociației Culturale C.

Așa cum rezultă din cuprinsul notei de constatare din 14 aprilie 2010, A. a fost recrutat la data de 14 martie 1981, pentru încadrarea informatică a diplomaților americani de la Secția culturală a Ambasadei S.U.A., precum și a altor personalități americane, care invită oameni de cultură și artă români la diferite evenimente. I s-a atribuit numele conspirativ „D.”. La data de 29 martie 1988, a fost reînregistrat ca informator, pentru continuarea exploatării sale informative în mediul cultural american din București.

A arătat reclamantul că informațiile furnizate de A. au vizat îngrădirea dreptului la viață privată prevăzut de art 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și a dreptului la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând următoarele:

La dosar este depusă nota de constatare de către reclamant în care este prezentată o sinteza a dosarelor Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Astfel nota de constatare este structurată pe 2 etape:

În primul dosar sunt prezentate prin nota de constatare 7 extrase din declarațiile lui A. și două rapoarte întocmite de mr. E., datate 06 martie 1981. Se menționează că din cele 48 de declarații care sunt atașate dosarului, care aparțin lui A., doar 7 prezintă interes; restul declarațiilor (41!) nu conțin informații de interes cauzei; cuprind informații despre activitățile sale culturale din S.U.A., situația cursurilor și proiectelor cinematografice, etc. Se arată că numele conspirativ „D.” este adăugat, de fiecare dată, de către altcineva decât A., în conținutul declarațiilor.

Cu privire la dosarul care cuprinde perioada 1981-1987 se susține că nu există documente care să se circumscrie prevederilor art. 2 lit b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Se arată că materialele aferente perioadei 1981-1987 se găsesc în Dosarul x, volumul 2 (mapa anexă). Sunt menționate 5 note de analize întocmite de cei care au urmărit activitatea lui A. și trei rapoarte din perioada 1981-1987.

În final, pârâtul a solicitat instanței să aibă în vedere că toate extrasele din declarații, menționate în nota de constatare, nu sunt prezentate într-un cadru istoric specificat, raportate la situația din perioada comunistă în care acestea au fost date, fiind scoase din contextul timpului și a conjuncturii profesionale în care A. se afla.

Prin sentința civilă nr. 1247 din 05 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A.

A constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Pârâtul a fost recrutat la data de 14 martie 1981, pentru încadrarea informativă a diplomaților americani de la Secția culturală a Ambasadei S.U.A., precum și a altor personalități americane, care invitau cetățeni români la diferite evenimente. Reclamantului i-a fost atribuit numele conspirativ „D.”.

Ulterior, pârâtul a furnizat organelor Securității mai multe note informative relevante (existența acestora nu este contestată), după cum urmează:

În contextul acestor note informative, instanța de fond a reținut că informațiile furnizate de pârât au denunțat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist (dorința unei persoane de a se angaja la un post de radio considerat ostil de regimul comunist, intenția clară de a părăsi țara a unei alte persoane, critici directe ale unui cetățean american la adresa lui H. și a Securității) și au vizat îngrădirea dreptului la liberă circulație (art. 12 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice), a dreptului la viață privată (art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice) și a libertății de exprimare (art. 28 din Constituția României din 1965).

În raport de definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității, Curtea de apel a constatat că este lipsit de relevanță a se stabili dacă persoanelor ce au făcut obiectul notelor informative date de către pârât le-au fost efectiv încălcate drepturi și libertăți fundamentale, în condițiile în care art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 prevede numai condiția ca informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale. Ca urmare, este lipsită de relevanță împrejurarea că prietenei pârâtului, F. i-a fost permis în cele din urmă accesul în țară, atâta timp cât informațiile furnizate de pârât puteau constitui temeiul refuzului de a permite acesteia intrarea în România.

De asemenea, a constatat prima instanță că, față de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu este relevant dacă pârâtul a fost sau nu instruit de organele Securității pentru munca informativă ori dacă acesta a avut sau nu angajament scris. Nu prezintă relevanță nici faptul că pârâtul era la rândul său supravegheat și urmărit de Securitate, acesta fiind un tratament obișnuit al informatorilor - calitatea de persoană urmărită nu o excludea de plano pe aceea de colaborator.

În final, Curtea de apel a exprimat opinia, potrivit căreia, chiar dacă pârâtul nu a urmărit ca informațiile furnizate Securității să îngrădească drepturile persoanelor, acesta a realizat totuși posibilitatea producerii acestui rezultat (modul în care acționa Securitatea era de notorietate) și a acceptat-o.

Împotriva sentinței civile nr. 1247 din 05 aprilie 2013 a declarat recurs pârâtul A., solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicită analizarea hotărârii sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Susține în cuprinsul cererii de recurs că nu a avut calitatea de colaborator al Securității, că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevederilor art. 2 lit. d), art. 3 lit. g), art. 8 lit. a) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări pin Legea nr. 293/2008.

Dosarul existent la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității demonstrează faptul că a avut calitatea de urmărit și nu aceea de colaborator.

Instanța de fond reține că a fost recrutat la data 14 martie 1981 însă nu prezintă niciun argument, la dosarul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu există niciun act care să ateste recrutarea lui la data menționată. La acea dată nu era în țară și nu a existat nicio adeziune sau solicitare din partea lui în acest sens.

Existența declarațiilor din dosarul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în care își folosește numai numele său sau își declară profesia și calitatea în care aceste declarații erau întocmite la momentul solicitări vizei de plecare în străinătate sau la data întoarcerii în țară, nu pot susține terminologia de recrutat chiar dacă ar fi fost folosită de instanța de fond în sensul figurat.

Concluzia instanței de fond în sensul că a fost „recrutat” pentru încadrarea informatică a diplomaților americani de la secția culturală a Ambasadei S.U.A., precum și a alor personalități americane care invitau cetățeni români la diferite evenimente este susținută doar de rapoartele lucrătorilor Securității, fără a mai fi indicate și alte mijloace de probă.

Nu există la dosar un angajament scris sau verbal consemnat de Securitate sau o declarație de adeziune, toate notele scrise sau rapoartele întocmite de către agentul de Securitate sunt realizate în urma aprecierilor pe care le făceau față de persoana lui.

Susține în continuare că nu a avut cunoștință de existența pseudonimului „D.”, despre atribuirea acestui nume informativ a aflat numai la data la care i s-a pus la dispoziție o copie a dosarului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. În toate declarațiile date s-a folosit de propria identitate întrucât aceste declarații era date în scopul obținerii documentelor de călătorie.

Este adevărat că în unele declarații este trecut numele „D.”, dar așa cum se reține și în dosarul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, acest lucru este făcut de o altă persoană decât A.

Cu referire concretă la forța probatorie a înscrisurilor pe care instanța și-a întemeiat soluția, pârâtul-recurent susține că acestea nu au aptitudinea de a configura calitatea de colaborator al Securității.

Exemplifică în acest sens declarația din 25 aprilie 1984 despre care susține că a adus la cunoștință organelor de Securitate că o cunoștință a sa F. urmează să susțină un interviu pentru un loc de muncă la postul de radio G. în cadrul Secției Române, în condițiile în care aceasta îl rugase să nu spună nimănui în România acest lucru.

Această declarație a fost denatură în înțelesul său inițial chiar de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care nu a făcut o apreciere corectă a situației. La momentul la care s-a dat această declarație regimul comunist nu aprecia postul de radio G. ca un post ostil regimului, interzis în condițiile legii (art. 14 din Legea nr. 23/1971).

Faptul că ulterior postul de radio G. a devenit ostil regimului comunist ca urmare a retragerii Clauzei națiunii celei mai favorizate pentru România nu este de natură a aprecia că declarația din 1984 poate fi încadrată întruna din modalitățile prevăzute la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Declarația din 06 mai 1985 prin care a comunicat discuția avută la cina oferită de Ambasada S.U.A. cu un cetățean american în cursul căreia acesta din urmă a făcut referiri la vina președintelui țării pentru situația dificilă din România, la lipsa apei calde și la omniprezența Securității, nu aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale deoarece nu apare menționat în declarații nici măcar numele persoanei care a făcut acest comentariu. În declarația sa nu putea omite această discuție despre care se știa că este înregistrată și atunci a încercat să atenueze impactul acesteia, arătând că acest consilier a cărui nume nu îi era cunoscut nu a avut un accent dur împotriva autorităților.

Despre declarația din 30 iunie 1986, în cursul căreia a făcut o referire la o întâlnire cu un fost actor, care i-a solicitat să trimită cumnatului său un mesaj cu privire la modalitatea de emigrare, susține că nu a adus atingere dreptului la libera circulație a persoanei, întrucât în cuprinsul acesteia au fost descrise procedurile pe care orice român interesat să emigreze le cunoștea și de altfel această declarație a fost dată cu acordul persoanei menționate în declarație.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Dispozițiile cuprinse în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității definesc termenul de colaborator al Securității ca fiind

colaborator al Securității

- persoana care a furnizat informații, precum note și rapoarte scrise, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.

Rezultă din această definiție condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității, și anume persoana trebuia să fi furnizat informații sub orice formă prin care se denunțau atitudini și activități potrivnice regimului totalitar comunist și care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Definiția conceptului juridic de colaborator al Securității prin textul de lege sus menționat nu impune necesitatea existenței unui angajament scris de colaborare, nici dovada că activitatea a fost recompensată de organele de securitate ale statului și altor structuri și instituții cu caracter represiv.

Altfel supus, legea nu stabilește o apropiere formalistă pentru calificarea colaboratorului nefiind nici obligatorie cum nici suficientă, dovada consemnării scrise pe calea unui angajament a manifestării de voință a unei persoane de a desfășura activitate de colaborare cu fosta securitate, dimpotrivă legea impunând un criteriu axat pe valoarea statului de drept, anume unul obiectiv, substanțial și nu unul formal.

Dovada colaborării cu fosta securitate se poate sprijini pe alte elemente de probă din care să reiasă fără echivoc desfășurarea unei activități de colaborare.

Deținerea calității de urmărit de securitate nu este una incompatibilă cu cea de colaborator ala cestuia, neexistând argumente logice pentru care legiuitorul ar fi considerat necesară excluderea cumulării celor două calității, dimpotrivă adevărul istoric a demonstrat că Securitatea a practicat de cele mai multe ori activități atât de colaborare cu titlu de colaborator cât și activități de supraveghere informatică a aceleiași persoane, important fiind examenul probator concret în cauză.

Din câmpul de aplicare a reglementării noțiunii de colaborator potrivit tezei a II-a a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este exclusă numai persoana care a favorizat informații cuprinse în declarații, procese-verbale de interogatoriu și sau de confruntare date în timpul anchetei și procesului în stare de libertate, de reținere ori de arest, pe motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, judecată sau condamnată.

Nu are relevanță împrejurarea că nu s-a dovedit consecințele suferite de persoanele vizate din informațiile furnizate întrucât dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 impun ca informațiile respective să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar această condiție a fost îndeplinită în cauză pentru că materialele informative întocmite de recurentul-pârât se refereau la viața privată a persoanelor aflate în atenția organelor de securitate.

Analizând în continuare criticile recurentului, Înalta Curte constată că acesta nu a contestat întocmirea actelor olografe cu informații furnizate Securității, dar a invocat interpretarea lor distorsionată.

Contrar susținerilor recurentului în nota privind pe F. a precizat că o cunoștință foarte bună a domniei sale urma să dea niște testări pentru a ocupa un post la postul de radio G. din cadrul Secției Române, deși era cunoscută poziția comunistă față de acest post de radio că emisiunile acestui post erau bruiate de autoritățile comuniste deoarece reprezentau pentru români, dacă nu singurele atunci, principalele surse de informații. Această notă a fost dată în condițiile în care a fost rugat pârâtul de persoana semnalată să nu spună nimănui acest lucru pentru că dorește să vină în România cât mai curând.

În declarația din 30 iunie 1986 a făcut referire despre intenția unui fost actor de a emigra din țară ori se cunoștea că în perioada comunistă intenția de a părăsi definitiv țara era considerată o atitudine potrivnică regimului comunist, cunoscută fiind politica dusă de regimul totalitar de îngrădire a liberei circulații.

În declarația din 06 mai 1985 pârâtul-recurent a informat Securitatea despre discuția purtată cu un consilier de presă al ambasadei americane în cadrul căreia și-a exprimat nemulțumirea față de condițiile de viață ale cetățenilor români, lipsa apei calde sau omniprezența Securității.

Toate aceste date justifică stabilirea calității de colaborator al Securității întrucât informațiile furnizate au expus persoanele în cauză unor consecințe negative vizând îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare, dar și la libertatea de circulație.

Având în vedere considerentele expuse Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1247 din 05 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 decembrie 2014.