ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 234/2016

HOTĂRÂRE

02.02.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 234/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 234/2016

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrata pe roiul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 13 octombrie 2014, sub nr. xxx/3/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții C.N.C.I. - Guvernul României, A.N.R.P., Guvernul României A.N.R.P., C.J.S.D.P.P.T., Brăila, Instituția Prefectului Guvernului României și C.L.S.D.P.P.T., Ianca, Primăria Ianca, solicitând instanței anularea Deciziei de invalidare nr. 1576 din 30 iulie 2014, emisă de C.N.C.I., constatarea existenței dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent și obligarea la emiterea unei decizii de validare a măsurii acordării de despăgubiri.

Prin sentința, civilă nr. 139 din 3 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, invocată din oficiu de instanță și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Instanța a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, coroborat cu art. 3 pct. 4 lit. d) și art. 4 din același act normativ, rezultă că entitatea la care fac trimitere dispozițiile art. 35 nu este C.N.C.I., pe rolul căreia nu se puteau afla cereri nesoluționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel cum prevăd dispozițiile art. 4, având în vedere că a fost înființată tocmai prin dispozițiile art. 17 alin. (1) din acest act normativ, ci entitatea care a fost învestiți cu soluționarea notificații, care în cazul de față este Comisia Județeană Brăila.

Instanța a motivat că, în susținerea aceleiași interpretări, este de menționat și faptul că art, 35 nu face referire la „entitatea emitentă" a deciziei de validare ci la „entitate", precum și ca, de fiecare dată când intenția legiuitorului a fost de a stabili competența unei singure instanțe, a identificat-o prin denumire. Indicarea unor criterii de determinare a instanței competente (ex: sediu, domiciliu, locul situării imobilului) se impune numai în cazurile în care este necesară pentru identificarea acelei instanțe dintre mai multe care judecă același tip de cauze, cura este cazul contestațiilor formulate împotriva deciziilor C.N.C.I.

O interpretare contrară ar conduce îa concluzia că soluționarea tuturor contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I., în temeiul Legii nr. 165/2013, ar reveni în competența unei singure instanțe, Tribunalul București, probatoriul urmând a fi administrat prin comisie rogatorie de către tribunalele de la locul imobilului, cu consecința temporizării actului de justiție.

Prin sentința civilă nr. 814 din 18 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă, a fost admisă excepția de necompetențâ teritorială a Tribunalului Brăila, invocată din oficiu de instanță și a fost declinată competența de soluționare în favoarea Tribunalului București. Constatând intervenit conflictul negativ de competență, instanța a suspendat judecata cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța a reținut că noțiunea de „entitate investită" este definită la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, iar la lit. g) se menționează "g) C.N.C.I., înființată potrivit prezentei legi".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 5 pct. 5 din Legea nr. 165/2013, prin decizia entității învestite de lege se înțelege decizia/dispoziția/ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct. 4.

De asemenea, art. 35 din Legea nr. 165/2013 stabilește competența teritorială în favoarea tribunalului de la sediul entității a cărui act este contestat.

Cum în cauza de față s-a formulat plângere împotriva deciziei emise de Comisia Naționala pentru Compensarea Proprietăților, iar această entitate, ce se regăsește în definiția legală a noțiunii de „entitate învestită de lege", își are sediul in București, instanța a apreciat că, în cauză, competența teritorială de soluționare a cererii aparține Tribunalului București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecata a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la. art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) fit a) al Legii nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are în competență validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Examinând conformitatea textului cu legea fundamentală, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 656 din 26 noiembrie 2014, a statuat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

Conform prevederilor art. 35 alin. (1) al Legii nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Cât privește sintagma „entitate învestită", art. 3 pct. 4 al actului normativ mai sus citat enumera toate structurile desemnate de lege, cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, la lit. g), regăsindu-se C.N.C.I. care, în cauza de față, este emitenta deciziei contestate.

Se observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de „entitate" folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 1576 din 30 iulie 2014, emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidență că, în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate 11 alta decât cea care a avut și. calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente.

Cum sediul C.N.C.I. se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.