ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 188/2016

HOTĂRÂRE

28.01.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 188/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 188/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București ia data de 11 februarie 2014 și disjunsă la termenul din 24 februarie 2015, reclamantul A., în numele și pentru membrul său B., a chemat în judecată pe

Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului

Apărării Naționale

, solicitând anularea Deciziei nr. 20177 din 01 octombrie 2013 pentru punerea în plată a drepturilor de pensie conform Legii nr. 241/2013, emiterea unei noi decizii de pensie care să aibă în vedere aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 51019/2010, care modifică H.G. nr. 1294/2001 și Ordinul

Ministerul Apărării Naționale

din 2010 pentru modificarea si completarea anexei nr. 1 la Normele metodologice privind încadrarea in condiții deosebite, speciale si alte condiții, aprobate prin Ordinul

Ministerul Apărării Naționale

; obligarea

Casa de Pensii Sectorială a Ministerului

Apărării Naționale

la plata diferenței dintre pensia emisă la 01 octombrie 2013, plătită în prezent și noua pensie ce va fi emisă, plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobânda calculată până la data plății efective a noii pensii, precum și recunoașterea dreptului pretins urmare a deciziilor emise în baza Legii nr. 241/2013.

Prin sentința civilă nr. 1642 din 24 februarie 2015, Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului lași.

În motivarea acestei hotărâri instanța a reținut, în esență, că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 1/2013 pronunțată de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii, ci prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Prin sentința civilă nr. 2101 din 07 octombrie 2015, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatându-se ivit un conflict negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 154 alin. (1) din Legea 263/2010, urmează să se țină seama de sediul sindicatului.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2031, ce au preiuat, cu unele modificări, dispozițiile art. 28 din vechea reglementare a Legii nr. 54/2003

„(1) Organizațiile sindicale apăra drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de munca și contractele individuale de munca, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, in fata instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale stalului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

”

Astfel cum a dezlegat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1/2013, pronunțată în recursul în interesul legii, având ca obiect stabilirea legitimării procesuale active a organizațiilor sindicale, precum și determinarea instanței competente teritorial să soluționeze litigiile de muncă promovate de sindicate în numele membrilor acestora, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile de dreptul muncii promovate în numele membrilor de sindicat, instanța competentă teritorial fund cea de la sediul sindicatului reclamant, în raport de prevederile art. 269 alin. (2) C. muncii.

În speță, se reține că A., constituit potrivit sistemului ECRIS, în baza sentinței nr. 83/2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București cu scopul de a promova și apăra drepturile cadrelor militare disponibilizate ce derivă din legislația asigurărilor sociale legate în principal a dreptul la pensie, a introdus, în numele membrului de sindicat B., o acțiune prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 20177 din 01 octombrie 2013 pentru punerea în plată a drepturilor de pensie conform Legii nr. 241/2013, emiterea unei noi decizii de pensie care să aibă în vedere aplicarea dispozițiilor H.G. nr. S1019/2010, care modifică H.G. nr. 1294/2001 și Ordinul

Ministerului

Apărării Naționale

din 2010 pentru modificarea si completarea anexei nr. 1 la Normele metodologice privind încadrarea în condiții deosebite, speciale si alte condiții, aprobate prin Ordinul

Ministerului

Apărării Naționale

nr. 16/2012; obligarea

Casa de Pensii Sectorială a Ministerului

Apărării Naționale

În consecință, cum litigiul de față este unul de asigurări sociale, iar nu un litigiu de muncă, în cauză nu sunt incidente nici prevederile 28 din Legea nr. 62/2011, nici dezlegările pronunțate în Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în R.I.L.

Se reține, totodată că, dat fiind obiectul diferit al litigiului de față, și în lipsa reglementării exprese a unui drept de reprezentare legală a sindicatelor în acțiunile în apărarea drepturilor de asigurări sociale a membrilor lor, nu se justifică interpretarea extensivă, pentru identitate de rațiune, a dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și art. 269 alin. (2) C. muncii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine, instanței de la domiciliul reclamantului, persoană fizică, titular al acțiunii, iar nu instanței de la sediul sindicatului.

În consecință, în cauză, revine Tribunalului Iași competența de soluționare a cauzei, instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul B.