ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 226/RC/2016

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A.;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 862 din 03 Iunie 2015, Judecătoria Bacău, secția penală,

în baza art. 396, alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe și art. 141

1

alin. (2), alin. (5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunile.

În baza art. 397, alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată în prezenta cauză de SC B. SA.

Hotărârea primei instanțe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Prin decizia penală nr. 2 din 05 ianuarie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și, în consecință, a fost desființată sentința penală nr. 862/2015 a Judecătoria Bacău și în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 141

1

alin. (2) și (5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

I s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

A fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului, termenul de încercare fiind de 2 ani și 3 luni, stabilit potrivit art. 82 din C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. comb. cu art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă intentată de persoana vătămată SC B. SA și în consecință, a fost obligat inculpatul și partea responsabilă civilmente SC C. SRL București, în solidar, la plata către partea civilă SC B. SA a sumei 7.802 euro în lei la cursul B.N.R. din data executării, reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale.

A obligat inculpatul și partea responsabilă civilmente, în solidar, la plata sumei de 1.000 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare în primă instanță și urmărire penală.

Cheltuielile judiciare din apel au fost reținute în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin cererea de recurs în casație inculpatul a criticat decizia instanței de apel sub două aspecte:

- Curtea de apel Bacău i-a aplicat inculpatului o pedeapsă complementară în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât art. 65 alin. (1) din C. pen. anterior prevede că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puțin doi ani, iar inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 3 luni închisoare.

- În mod greșit instanța de apel a soluționat latura civilă a cauzei, în lipsa apelului părții civile și al Ministerului Public vizând acest aspect, precum și „în lipsa unor motive de apel decelabile din oficiu în lumina caracterului total devolutiv al căii de atac”.

Prin încheierea nr. 157/RC din 03 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. x/180/2013, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 2 din 05 ianuarie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Însă, această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 Convenție), atâta timp cât inculpaților li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-au putut susține apărările. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Înalta Curte reține că aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată, instanța de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, tocmai datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, așa cum s-a menționat anterior.

O pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de Codul penal pentru o anumită infracțiune. Există însă situații, și nu puține, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.

Acestea împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc), dar pot fi și de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii).

Totodată, pe lângă pedeapsa principală, inculpatului i se pot aplica, potrivit Codului penal anterior, în anumite condiții și pedepse accesorii și complementare constând în interzicerea unui sau mai multor drepturi prevăzute de art. 64 din C. pen. anterior, al căror cuantum poate fi cenzurat pe calea cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 141

1

alin. (2) și (5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, necontestată de acesta sub aspectul legalității limitelor de pedeapsă. Totodată, inculpatului i-a fost interzis și exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Contrar susținerilor inculpatului, se reține că acestuia i s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, nu complementară, aspect ce rezultă evident din lipsa menționării perioadei de timp pentru care a fost dispusă, din faptul că pedeapsa închisorii aplicată inculpatului este mai mică de 2 ani, precum și din considerentele hotărârii recurate.

În

acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate reține că pedeapsa accesorie aplicată inculpatului A. este în alte limite decât cele prevăzute de lege, având în vedere că durata acesteia se determină cu exactitate din dispozițiile legale aplicabile, chiar dacă nu este menționată în mod expres, respectiv aceasta se execută de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la momentul executării integrale a pedepsei principale ori până când aceasta este considerată ca executată, cu mențiunea că executarea pedepsei accesorii se suspendă de drept pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii, cum este și cazul recurentului inculpat A.

În

ceea ce privește susținerile inculpatului referitoare la soluționarea acțiunii civile, se constată că aceste critici nu se încadrează nici în cazul de casare indicat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], nici în vreun alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 2 din 05 ianuarie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 75 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2016.