ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1017/2015
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1017/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia
nr.
1017
/2015
Asupra cauzei penale de față, constată
următoarele:
Prin decizia penală nr. 163/A din 07
mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul
nr. x/57/2011, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial
Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 201 din 11 decembrie 2013 și a încheierii
de ședință din data de 18 decembrie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia,
secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/57/2011.
A fost desființată, în parte, sentința
penală atacată și în totalitate încheierea din 18 decembrie 2013 și, rejudecând
în fond, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 10 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) și
interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă - după executarea
pedepsei principale, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care
le repune în individualitatea lor.
În baza art. 290 C. pen. (1969) raportat
la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
(1969), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. (1969),
art. 33 lit. a) C. pen. (1969), art. 34 lit. b) C. pen. (1969) și art. 35 alin.
(2) C. pen. (1969), a fost contopită pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin
prezenta cu pedepsele de 3 ani închisoare și interzicerea dreptului de a ocupa o
funcție publică pe durata maximă de 10 ani, pentru infracțiunea prevăzută de
art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 253
1
C. pen. (1969), cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pentru infracțiunea
prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 13
2
din Legea
nr. 78/2000 raportat la art. 248
1
C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen. (1969), de 3 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pentru infracțiunea
prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 253
1
C. pen. (1969),
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și de 5 ani închisoare pentru infracțiunea
prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 13
2
din Legea
nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen. (1969), urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai
grea de 5 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) și interzicerea dreptului de a ocupa
o funcție publică pe durata maximă, după executarea pedepsei principale.
Au fost menținute celelalte dispoziții
ale sentinței penale atacate.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile
declarate de inculpații B., C., D., A. și E. și de părțile responsabile civilmente
SC F. SRL Deva și Asociația Misionar Umanitară G. împotriva aceleiași sentințe.
Au fost obligați inculpații B., C., D.,
A. și E. și părțile responsabile civilmente SC F. SRL Deva și Asociația Misionar
Umanitară G. la plata cheltuielilor de judecată către intimata parte civilă Municipiul
Hunedoara prin Consiliul Local al Municipiului Hunedoara, în cuantum de câte 707
RON.
Au fost obligate părțile responsabile civilmente
SC F. SRL Deva și Asociația Misionar Umanitară G. la plata sumei de câte 600
RON, cheltuieli de judecată către stat.
Au fost obligați inculpații B., C., D.,
A. și E. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 900 RON,
din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii
desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Împotriva acestei decizii, la data de 15
mai 2015, condamnatul B. a formulat contestație la executare,
întemeiată pe dispozițiile art. 598 C.
proc. pen., arătând, în esență, că instanța de apel nu a dedus din pedeapsa aplicată
perioada executată de la 04 octombrie 2013 la zi.
Cererea formulată de condamnatul B. a fost
înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub nr. x/57/2015, cu termen la 02 iunie
2015, când, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales a apreciat incident cazul de
contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., instanța
investită la acel moment arătând, însă, că, în raport cu solicitarea petentului,
respectiv deducerea pedepsei executate, este aplicabil cazul prevăzut de art. 598
alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și nu cel indicat de apărare, situație în care competența
de soluționare a cauzei revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța care
a pronunțat decizia penală nr. 163/A din 07 mai 2015, în conformitate cu dispozițiile
art. 598 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.
Astfel investită, examinând contestația
la executare formulată de condamnatul B., Înalta Curte constată că aceasta este
întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin.
(1) lit. c) C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face
contestație când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută
sau vreo împiedicare la executare, care, în conformitate cu dispozițiile art. 598
alin. (2) C. proc. pen., trebuie depusă la instanța care a pronunțat respectiva
hotărâre.
Din cererea formulată reiese că, în cauză,
nelămurirea ivită cu ocazia punerii în executare a hotărârii (sentința penală
nr. 201 din 11 decembrie 2013) se datorează omisiunii instanței de apel de a deduce
perioada executată în baza sentinței penale nr. 117 din 03 octombrie 2012 a Curții
de Apel Alba lulia, rămasă definitivă prin decizia nr. 3002 din 03 octombrie 2013
a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Verificând actele dosarului se constată
că, urmare a condamnării numitului B., prin sentința penală nr. 117 din 03 octombrie
2012 a Curții de Apel Alba lulia, rămasă definitivă prin decizia nr. 3002 din 03
octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la o pedeapsă
rezultantă de 5 ani închisoare, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii
nr. 136 din 04 octombrie 2013, executarea pedepsei arătate începând cu această dată.
Ulterior, prin sentința penală nr. 201
din 11 decembrie 2013, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință din
data de 18 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală
și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/57/2011, rămasă definitivă prin decizia
penală nr. 163/A din 07 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, s-a dispus condamnarea contestatorului B. la o pedeapsă rezultantă
de 5 ani închisoare, în baza acestei hotărâri fiind emis mandatul de executare a
pedepsei închisorii nr. 229 din 08 mai 2015.
Astfel, prin sentința menționată a fost
condamnat inculpatul B. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor civile
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), în condițiile
art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) - după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea
infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată,
prevăzută de art. 13
1
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248
1
C .pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), 3 ani închisoare
și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă de 10 ani,
în condițiile art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 253 C. pen. (1969) - după
executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la
infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat
la art. 253 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969). S-a constatat
că faptele care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu cele pentru care
inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) prin sentința
penală nr. 117 din 03 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în
Dosarul nr. x/57/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3002 din 03
octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Au fost descontopite pedepsele
aplicate inculpatului prin sentința penală menționată în elementele componente care
au fost repuse în individualitatea lor, respectiv 5 ani închisoare pentm săvârșirea
infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de
art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. (1969),
cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1969); 3 ani închisoare și 10 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b C. pen. (1969) pentru
săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de conflict de interese,
prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 253
1
C. pen. (1969),
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969). În baza art. 36 alin. (1) C.
pen. (1969), art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969) și art. 35 alin.
(2) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele principale și complementare aplicate
inculpatului prin sentința sus-menționată și cele aplicate în prezenta cauză în
pedepsele cele mai grele, urmând ca în final inculpatul B. să execute pedeapsa de
5 închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza
a II-a și lit. b) C. pen. (1969) și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție
publică pe durata maximă, după executarea pedepsei principale, fără aplicarea vreunui
spor. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza
a II-a și lit. b) C. pen. (1969), în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71
C. pen. (1969).
Totodată, a fost anulat mandatul de executare
a pedepsei nr. 136 din 04 octombrie 2013 emis de Curtea de Apel Alba Iulia pe numele
inculpatului și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, la rămânerea definitivă
a sentinței. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată începând
cu data de 04 octombrie 2013 și până la data de 11 decembrie 2013, data pronunțării
sentinței din prezenta cauză.
Analizând, însă, decizia penală nr. 163/A
din 07 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în Dosarul nr. x/57/2011, prin care a rămas definitivă sentința anterior menționată,
se constată că, deși la momentul pronunțării B. se afla încarcerat ca urmare a condamnării
pentru fapte concurente, în dispozitivul acesteia s-a omis a se deduce durata pedepsei
deja executate în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 136 din
04 octombrie 2013 emis de Curtea de Apel Alba Iulia, respectiv perioada de la 04
octombrie 2013 la 07 mai 2015, astfel cum prevăd dispozițiile art. 36 alin. (3)
C. pen. (1969), lege apreciată mai favorabilă în cauză [având corespondent în
art. 40 alin. (3) C. pen.], în conformitate cu care, în cazul infracțiunilor concurente,
dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa stabilită prin hotărârea
anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate. Or, în lipsa
deducerii corespunzătoare a pedepsei executate anterior, nu este lămurită durata
sancțiunii rămase de executat.
În consecință, constatând incidente dispozițiile
art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 599 C.
proc. pen. raportat la art. 36 alin. (3) C. pen. (1969), va admite contestația la
executare formulată de condamnatul B. împotriva deciziei penale nr. 163/A din 07
mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul
nr. x/57/2011.
Va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată
condamnatului B. perioada executată de la 04 octombrie 2013 la 07 mai 2015, va anula
mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 201
din 11 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală și
pentru cauze cu minori, definitivă prin decizia penală nr. 163/A din 07 mai 2015
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, și va dispune
emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc.
pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației la executare
vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru
condamnatul B., în sumă de 130 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația la executare formulată
de condamnatul B. împotriva deciziei penale nr. 163/A din 07 mai 2015 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/57/2011.
Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată
condamnatului B. perioada executată de la 04 octombrie 2013 la 07 mai 2015.
Anulează mandatul de executare a pedepsei
închisorii emis în baza sentinței penale nr. 201 din 11 decembrie 2013 pronunțată
de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori, definitivă
prin decizia penală nr. 163/A din 07 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția penală, și dispune emiterea unui nou mandat de executare conform
prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea
contestației la executare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu
pentru condamnatul B., în sumă de 130 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 22 iulie 2015.