ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 976/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 976/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 976/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data 10 februarie 2015, petenții A. și B. au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 841 din 22 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2010, cu privire la utilizarea doar a singularului „obligă pârâtul…”, în loc de „obligă pârâții”, cum ar fi fost corect și, respectiv, „respinge cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 6000 euro…” în loc de „cererile de obligare a pârâților”, cum ar fi fost corect.
În drept a fost invocat art. 281 C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 19 martie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și Cabinet Individual de Avocat C., ca neîntemeiată, apreciind că, nu este posibilă îndreptarea hotărârii în sensul celor solicitate de petenți, în cauză nefiind vorba de o eroare materială în sensul art. 281 C. proc. civ., aceasta putând fi eventual dispusă numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Reclamanții A. și B. au formulat apel împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 19 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 385/A din 02 septembrie 2015, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanții A. și B., împotriva încheierii de ședință din 19 martie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010, în contradictoriu cu intimații pârâți C. și Cabinetul Individual de Avocatură C., cu sediul în București.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că în temeiul prevederilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate obține rectificarea dispozitivului hotărârii ce se execută, în sensul menționării obligației de achitare a sumelor datorate în sarcina ambilor pârâți și nu în sarcina unui singur pârât.
Totodată, a apreciat că aspectele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată pot viza, eventual aspecte ce ar aduce atingere legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești, care pot fi îndreptate numai în căile de atac, și nu pe calea parcursă de apelanți.
Împotriva deciziei civile nr. 385/A din 02 septembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei, în sensul admiterii apelului împotriva încheierii de ședință din 19 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2010, iar pe fond, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 841 din 22 aprilie 2011, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 iunie 2011.
Prin criticile formulate, după o prezentare a situației de fapt, recurenții au susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., precum și a autorității de lucru judecat, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens au arătat că:
- În mod eronat instanța de apel i-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale față de soluția pronunțată pe fond, de obligare la plată a ambilor pârâți, cu atât mai mult cu cât considerentele deciziei civile nr. 385/A din 02 septembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București contravin art. 281 C. proc. civ., ignorându-se faptul că, prin aceasta, cu autoritate de lucru judecat a fost admisă acțiunea împotriva ambilor pârâți.
- Instanța de apel a ignorat faptul că și raportul dintre avocat și client este un raport de mandat, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1591 C. civ., fără să aibă în vedere că raporturile dintre părți au fost stabilite în considerarea calității de avocat a lui C., care este titularul cabinetului avocațial.
Recurenții au menționat că, dacă acțiunea s-a soluționat în contradictoriu cu cei doi pârâți, fiind admisă și se omite numele unuia dintre ei, suntem în prezența unei erori materiale, astfel că cererea lor se impunea a fi admisă.
- Contrar celor reținute prin decizia recurată, faptul că atât C., cât și Cabinetul Individual de Avocatură C. au formulat calea de atac a apelului, confirmă poziția recurenților din prezentul dosar.
Analizând recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 385/A din 02 septembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Prin cererea formulată petenții au susținut că în dispozitivul sentinței civile nr. 841 din 22 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2010, s-ar fi strecurat o eroare materială cu privire la utilizarea doar a singularului prin aceea că s-a dispus în sensul că „obligă pârâtul…”, în loc de „obligă pârâții”, și, respectiv „respinge cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 6.000 euro…” în loc de „cererile de obligare a pârâților”.
Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.
Examinând cererea recurenților, se constată că, calea reglementată de dispozițiile art. 281 C. proc. civ. vizează îndreptarea unor greșeli de ordin formal, procedural care nu sunt de natură să afecteze în vreun fel soluția pronunțată, respectiv dispozitivul și considerentele pe care aceasta se sprijină.
Textul de lege are în vedere „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri” care pot fi îndreptate din oficiu sau la cererea părților.
Este de observat în speță că, unor asemenea greșeli, care nu sunt apte să afecteze însăși substanța hotărârii, nu le poate fi asimilată modificarea dispozitivului deciziei sub aspectul „obligării pârâților, în loc de „obligarea pârâtului”, pentru ca această lipsă să fie acoperită prin procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate obține rectificarea dispozitivului hotărârii ce se execută, în sensul menționării obligației de achitare a sumelor datorate în sarcina ambilor pârâți și nu în sarcina unui singur pârât.
Înalta Curte, sub acest aspect, a avut în vedere considerentele sentinței pronunțate în cauză, din care rezultă că pârâtul a fost obligat la plata sumei de bani, reținându-se încălcarea dispozițiilor art. 1521 C. civ. prin raportare la procurile încheiate între părți și la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobilul în litigiu.
Se apreciază astfel că aspectele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată vizează aspecte ce aduc atingere legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești, care pot fi îndreptate numai în căile de atac, și nu pe calea aleasă de recurenți.
Este irelevant în cauză faptul că hotărârea în discuție a fost pronunțată în contradictoriu cu ambele părți, că s-a dispus admiterea în parte a acțiunii și că, în cuprinsul hotărârii s-a făcut trimitere la actele încheiate și cu pârâtul Cabinetul de avocat C., întrucât au fost solicitate și sume de bani despre care s-a pretins că ar fi fost achitate în temeiul unui contract de asistență juridică.
Pe de altă parte, se apreciază ca neîntemeiate și argumentele referitoare la declararea căilor de atac de către ambii pârâți,
pârâtul Cabinetul de avocat C. invocând tocmai lipsa calității sale procesuale pasive, critică respinsă în apel chiar cu motivarea că „cel obligat fiind pârâtul în persoană, nu Cabinetul de avocatură care reprezintă forma de exercitare a profesiei de avocat”.
Pentru toate considerentele anterior reținute, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 385/A din 02 septembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 385/A din 02 septembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilǎ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2016.