ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 134/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 18.02.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 841/22.04.2011, formulată de petenții A. și B., în contradictoriu cu intimații C. și Cabinetul Individual de Avocatură C..

Pentru a dispune astfel, tribunalul, notând că petenții solicită lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 841/22.04.2011, în sensul de a se preciza că obligația de plată stipulată în hotărâre îi vizează atât pe pârâtul C., cât și pe pârâtul Cabinetul Individual de Avocatură C., iar din considerentele acestei hotărâri, clare și lipsite de echivoc, rezultă că obligația a fost stabilită exclusiv cu privire la pârâtul C., a reținut că prin procedura reglementată de dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. nu este permisă modificarea soluției pronunțate, reformarea acesteia putând fi realizată numai în căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva acestei încheieri, A. și B. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 503A/13.07.2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că încheierea atacată, astfel cum a fost motivată, întrunește exigențele art. 261 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de judecată, în sensul respingerii cererii de lămurire, ca neîntemeiată.

Pe fondul cererii, instanța de apel a reținut că procedura specială de lămurire a dispozitivului, astfel cum este reglementată de art. 281

1

C. proc. civ., poate fi utilizată de părți doar în ipoteza în care dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, fapt ce poate crea dificultăți în procedura de executare silită, nefiind o cale menită să ducă la anularea ori modificarea titlului executoriu, întrucât o astfel de finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor legale de atac.

În acord cu prima instanță, curtea de apel a apreciat că solicitarea vizând lămurirea sentinței instanței de fond, în sensul obligării pârâților în solidar, este nefondată, atât timp cât în considerentele sentinței s-a analizat în exclusivitate contractul de mandat încheiat între reclamante și pârâtul C. și măsura în care acest pârât este ținut să răspundă pentru îndeplinirea mandatului față de reclamante, fără nicio referire la un contract de mandat care să fi fost încheiat cu pârâtul Cabinetul Individual de Avocatură C. și care să poată justifica lămurirea dispozitivului, în sensul obligării și a acestuia din urmă.

A reținut instanța de apel că, dacă s-ar dispune lămurirea sentinței instanței de fond, în sensul dorit de apelanți, respectiv al obligării pârâților în solidar, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești a cărei lămurire se solicită, iar încheierea pronunțată în aceste condiții ar fi nelegală.

Împotriva acestei decizii, A. și B. au declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii cererii de lămurire a dispozitivului, astfel cum a fost formulată.

În motivare, au reiterat istoricul litigiului și au susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea eronată a art. 281

1

C. proc. civ., precum și a autorității de lucru judecat.

Concretizând, au arătat că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., ignorând puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 841/22.04.2011, prin care s-a admis acțiunea împotriva ambilor pârâți.

În continuare, au prezentat pe larg argumentele în baza cărora apreciază că sentința sus-menționată a privit incidența răspunderii ambilor pârâți, subliniind că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 1591 C. civ., omițând să constate că și raporturile avocat-client sunt tot raporturi de mandat, dar și că echivocitatea dispozitivului sentinței a cărei lămurire o solicită influențează în mod direct și aplicarea acestuia, având în vede că aceasta este susceptibilă de executare.

În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La data de 31.01.2017, recurenții au formulat o cerere de renunțare la judecata recursului.

Potrivit art. 246 C. proc. civ., renunțarea la judecată poate avea loc oricând în cursul judecății, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

În consecință, Înalta Curte, dând eficiență principiului disponibilității care guvernează procesul civil, urmează să ia act de manifestarea de voință a recurenților, în sensul renunțării acestora la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea recurenților-reclamanți A. și B. la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 503A/13.07.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.