ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2240/2012

Asupra contestației

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 449 din 23 octombrie

2009 a Tribunalului Galați, a fost condamnată inculpata V.T. la o pedeapsă

principală de 11 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) și c) din C. pen., pe o

durată de 6 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea

infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și

(5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Totodată, conform

art. 14 C. proc. pen., inculpata a fost obligată, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC B. SRL Galați, la plata sumei de 1.875.867.140 lei,

cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC L.I. SRL București,

precum și la suma de 247.472.400 lei către partea civilă SC C.N.C. SRL

București.

Conform acelorași

prevederi legale, a mai fost obligată inculpata la plata sumei de 535.993.900

lei, despăgubiri civile către partea civilă SC P. SRL Brăila, la 186.551.662

lei către partea civilă SC S.F.E. SRL Ilfov, la 110.000.000 lei, despăgubiri

civile către partea civilă SC D.P.C. SRL Pitești și la suma de 224.661.885 lei

către partea civilă SC F. SRL Brașov, cu același titlu.

De asemenea, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Galați, inculpata a fost

obligată și la plata sumei de 2.261.720.000 lei, despăgubiri civile către

partea civilă SC V.A. SRL Buzău, la 3.273.729.700 lei către partea civilă SC G.

SRL Iași și la suma de 1.445.812.600 lei către partea civilă SC D.I. SRL Iași,

cu același titlu.

Au fost respinse, ca

nefondate, celelalte pretenții civile formulate în cauză și s-a constatat că

părțile vătămate SC T.F.F. SRL Galați și SC A.C. SRL Brăila nu s-au constituit

părți civile.

S-a reținut, în

esență, în fapt, că inculpata V.T., în perioada 2004 - 2006, în calitate de

administrator la un număr de șase societăți comerciale, a achiziționat mărfuri,

emițând file CEC și bilete la ordin fără a avea acoperire în contul bancar, în

vederea plății produselor achiziționate și cauzând un prejudiciu total celor 11

părți vătămate de peste 10 miliarde de lei vechi.

În drept, instanța a

apreciat că fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.

215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpata V.T. pentru nelegalitate,

sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptelor și a greșitei sale

condamnări, dar și pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei

stabilite.

Prin Decizia penală

nr. 19/A din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpata V.T. pe care a

desființat-o, în parte, iar, în rejudecare, a reținut în favoarea inculpatei

circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și b)

și alin. (2) C. pen., cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C.

pen. și, pe cale de consecință, a redus cuantumul pedepsei principale de la 11

ani închisoare la 8 ani închisoare, a menținut restul dispozițiilor sentinței

penale atacate și a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor

judiciare.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs, inculpata V.T. și partea civilă

SC F. SRL Brașov, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie,

solicitând casarea hotărârii atacate în temeiul art. 385

9

alin. (1)

pct. 9, 10, 12, 14, 17, 18 și 21 C. proc. pen.

Prin Decizia penală

nr. 676 din 12 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca

nefondate, recursurile declarate de partea civilă SC F. SRL Brașov și de

inculpata V.T. apreciind în esență că, în cauză, nu este incident niciunul din

cazurile de casare invocate și nici nu există vreun alt caz de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în

considerare din oficiu.

Împotriva deciziei

instanței de recurs, a formulat contestație în anulare condamnata V.T.,

susținând, în conformitate cu dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., că instanța de recurs nu a procedat la audierea ei, deși era obligată în

acest sens, precum și faptul că judecarea apelului și a recursului a avut loc

în lipsa apărătorului ales.

Examinând, în

principiu, contestația în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Natura juridică a

acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea

contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare,

respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla

condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

În conformitate cu

dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea

procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen.,

precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac

exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc.

pen. prevede situațiile în care se poate face contestație în anulare, împotriva

hotărârilor penale definitive, această cale extraordinară de atac putând fi

exercitată doar în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de

lege, respectiv:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

) cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1)

C. proc. pen.

Reglementând, în mod

special, cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin

intermediul contestației în anulare, legiuitorul a instituit astfel o garanție

că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții

de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

În speță, deși

contestatoarea a menționat în cuprinsul cererii formulate că instanța de recurs

era obligată să procedeze la ascultarea ei, întrucât nu a fost audiată de

instanța de fond și cea de apel, la dosar nu există dovezi în acest sens, cazul

prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen. fiind invocat în mod formal.

Astfel, se observă,

că nu erau incidente dispozițiile art. 385

14

alin. (1

1

)

C. proc. pen. întrucât contestatoarea fusese audiată de instanța de fond la

termenul din data de 10 decembrie 2008. Pe de altă parte, așa cum s-a consemnat

în practicaua deciziei, aceasta a fost întrebată de instanța de recurs dacă

dorește să dea declarație, arătând că va face anumite precizări în ultimul

cuvânt.

Având în vedere

aceste considerente, precum și faptul că judecata în lipsa apărătorului ales

constituie o chestiune de fond, care nu se încadrează în cazurile expres și

limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art.

391 C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatoarea condamnată V.T. împotriva Deciziei penale nr. 676

din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 4077/121/2007, iar în conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea condamnată

V.T. împotriva Deciziei penale nr. 676 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4077/121/2007.

Obligă contestatoarea

condamnată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 iunie 2012.

Procesat de GGC - N