ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 610/2013

Decizia nr. 610/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 21 februarie 2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, admiterea cererii în sensul obligării pârâtului ca, pentru perioada iulie 1994 - noiembrie 2007, să-i recunoască calitatea de veteran de război, în conformitate cu art. 2 lit. a) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în conformitate cu Ordinul M.Ap.N. nr. MP 178 din 21 februarie 1991, a fost concentrat ca voluntar, avansat la gradul de locotenent-colonel și trimis în războiul Golfului cu Spitalul Chirurgical Militar nr. 100, în cadrul Forțelor Multinaționale.

Prin Sentința nr. 129/CA/2012-PI din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, interpretând sistematic și istorico-teleologic prevederile art. 2 din Legea nr. 44/1994, a constatat, pe de o parte, legătura acestui articol cu art. 1 din aceeași lege, iar, pe de altă parte, ca finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care fac parte cele două dispoziții, în contextul istoric dat, este aceeași, respectiv acordarea unor drepturi veteranilor de război, care au participat la primul sau al doilea război mondial.

Drept urmare, în opinia instanței, pentru dobândirea calității de veteran de război în temeiul prevederilor art. 2 lit. a) din lege, atât înainte, cât și după modificarea intervenită prin Legea nr. 303/2007, nu este suficientă înrolarea voluntară sau lupta în rândurile armatelor Națiunilor Unite, ci este necesară participarea cetățeanului român la primul sau al doilea război mondial, chiar în cadrul armatelor Națiunilor Unite.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul A. a declarat recurs.

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din Legea nr. 44/1994, recunoașterea calității sale de veteran de război fiind astfel justificată.

Pe de altă parte, recurentul invocă încălcarea dreptului său la apărare, întrucât pârâtul a depus la dosarul cauzei anumite înscrisuri, după încheierea dezbaterilor.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin Ordinul M.Ap.N. nr. 178 din 21 februarie 1991, reclamantul a fost concentrat ca voluntar, avansat la gradul de locotenent colonel și trimis în războiul Golfului cu Spitalul Chirurgical Militar nr. 100 în cadrul Forțelor Multinaționale.

Instanța de fond a identificat și a interpretat în mod corect - în opinia Înaltei Curți, dispozițiile legale incidente, concluzionând că, pentru dobândirea calității de veteran de război în temeiul prevederilor art. 2 lit. a) din lege, atât înainte, cât și după modificarea intervenită prin Legea nr. 303/2007, nu este suficientă înrolarea voluntară sau lupta în rândurile armatelor Națiunilor Unite, ci este necesară participarea cetățeanului român la primul sau al doilea război mondial, chiar în cadrul armatelor Națiunilor Unite.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 44 din 1 iulie 1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război prevede că: ,,Au calitatea de veteran de război persoanele care au participat la primul sau al doilea război mondial în armata română și s-au aflat într-una din următoarele situații:

a) au luptat în unități militare - subunități, mari unități sau comandamente - la diferite eșaloane ori au făcut parte din formațiunile logistice, astfel cum sunt prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major;

b) au acționat în unitățile speciale din zona interioară la dezamorsarea proiectilelor, precum și la curățarea teritoriului de mine până la 31 decembrie 1946;

c) au fost comandanți militari sau comandanți ai gărzilor militare ori membri în comisiile militare de control și recepție în întreprinderi furnizoare de material de război, prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major;

d) au luptat pe teritoriul național vremelnic ocupat de inamic, împotriva acestuia, în unități ori formațiuni constituite, recunoscute ca atare de Marele Stat Major;

e) au făcut parte din justiția militară, poliția militară, jandarmerie, din unități de pompieri militari și companii de poliție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, care au acționat în zona de operațiuni ori s-au aflat în unități sau formațiuni constituite și au acționat în timpul războiului, în perioadele arătate în Nomenclatorul Marelui Stat Major;

f) au devenit invalizi de război;

g) au fost prizonieri de război”.

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. a) din aceeași lege: „Sunt considerați, de asemenea, veterani de război: a) cetățenii romani din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar și au luptat în rândurile armatelor Națiunilor Unite”.

Partea introductivă a art. 2 din Legea nr. 44/1994 a fost modificată de pct. 1 din Legea nr. 303 din 13 noiembrie 2007, publicată în M. Of. nr. 785 din 20 noiembrie 2007, în sensul că: ,,Sunt considerate, de asemenea, veterani de război, persoanele care au participat la primul sau la al doilea război mondial, după cum urmează ..”.

Înalta Curte reține că dispozițiile legale menționate se interpretează în sensul acordării drepturilor legale veteranilor de război care au participat la primul sau al doilea război mondial.

Prin urmare, încadrarea reclamantului ca rezervist concentrat în perioada 4 februarie 1991 - 31 martie 1991 în Spitalul Militar Chirurgical 100 ce a fost înființat în scop umanitar pentru activitățile militare ce se desfășurau în zona Golfului Persic în cadrul Forțelor Multinaționale nu poate fi asimilată situației prevăzută de lit. a) din art. 2 Legea nr. 44/1994.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare invocată de recurent, Înalta Curte reține netemeinicia argumentelor expuse în cererea de recurs, întrucât la data de 26 martie 2012, față de împrejurarea că a fost respinsă cererea de amânare formulată de pârât, s-a dispus amânarea pronunțării soluției pentru data de 2 aprilie 2012, pentru a da posibilitatea pârâtului să depună la dosar concluzii scrise. Așadar, Curtea de apel a respectat dreptul la apărare al autorității pârâte, făcând aplicarea art. 156 C. proc. civ., iar depunerea la dosar, la data de 30 martie 2012, a concluziilor scrise de către pârât nu a generat în niciun fel încălcarea drepturilor reclamantului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 129/CA/2012-PI din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM