ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1936/2015

Decizia nr. 1936/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 20 aprilie 2011 pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamanta SC A. SRL a solicitat anularea adreselor din 11 ianuarie 2011 și din 01 martie 2011 emise de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.).

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este o societate specializată în servicii de pază și protecție, care, potrivit prevederilor Legii nr. 333/2003

privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor,

poate funcționa numai în temeiul unei licențe emise de I.G.P.R., care se reînnoiește o dată la trei ani, iar legea impune condiția obiectului unic și principal de activitate, nefiind permis niciun alt obiect de activitate în afară de paza și protecția bunurilor și persoanelor.

Societatea este beneficiara Licenței de funcționare din 03 februarie 2005 reînnoită de I.G.P.R. la data de 23 ianuarie 2008, valabilă până la data de 03 februarie 2011.

Prin adresa din 11 ianuarie 2011, I.G.P.R. a comunicat societății respingerea cererii de reînnoire a licenței, motivat de neîndeplinirea cerințelor prevăzute de H.G. nr. 1010/2004 pentru aprobarea normelor metodologice și a documentelor prevăzute la art. 69 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Plângerea prealabilă formulată de societate a fost respinsă de I.G.P.R. prin adresa din 01 martie 2011.

Reclamanta susține că actele contestate sunt nelegale deoarece se fundamentează pe dispoziții legale care încalcă principiul constituțional al ierarhiei actelor normative.

Prin art. 7 lit. c) din Normele metodologice

privind eliberarea, reînnoirea, suspendarea și anularea licențelor de funcționare pentru societățile specializate de pază și protecție, avizarea conducătorilor și atestarea agenților de pază, prevăzute în anexa nr. 1 la

H.G. nr. 1010/2004 (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004”), se aduc modificări Legii nr. 333/2003, adăugându-se cerințe care nu sunt cuprinse în lege.

Cele două acte administrative sunt nelegale deoarece temeiul de drept pe care se fundamentează încalcă principiile constituționale privind garantarea libertății comerțului, instituite prin prevederile art. 45 și art. 135 din Constituție.

Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, susținând că încalcă accesul liber la justiție consacrat prin art. 21 din Constituție, iar Legea nr. 333/2003 nu cuprinde nicio dispoziție prin care reînnoirea licenței de funcționare a societăților de pază să fie condiționată de prezentarea dovezii achitării taxelor și impozitelor.

Prin sentința civilă nr. 175/CA/2011 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., și a constatat nelegalitatea prevederilor art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004.

Prin decizia civilă nr. 4578 din 6 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâtul I.G.P.R. împotriva sentinței civile nr. 175/CA/2011 din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a fi citate emitentul actului contestat.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 277/35/2011*.

În cauză, a fost citat, în calitate de pârât, Guvernul României care a solicitat respingerea excepției de neegalitate, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 190 din 24 octombrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- admite excepția de nelegalitate invocată de reclamanta

SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și constată nelegalitatea prevederilor art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004;

- admite acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R.;

- dispune anularea adreselor din 11 ianuarie 2011 și din 01 martie 2011 emise de pârâtul I.G.P.R.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu referire la excepția de nelegalitate

Din dispozițiile art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, rezultă condiționarea reînnoirii licenței de funcționare a societăților de protecție și pază și, implicit, a continuării activităților comerciale, de achitarea integrală a taxelor și impozitelor către bugetul de stat.

Legea nr. 333/2003 nu cuprinde nicio dispoziție prin care reînnoirea licenței de funcționare a societății de pază să fie condiționată de prezentarea dovezii achitării taxelor și impozitelor, cerință menționată numai de prevederile art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004.

Curtea de apel a apreciat că dispozițiile respective din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004 completează prevederile Legii nr. 333/2003, cu încălcarea principiului ierarhiei normelor juridice și, implicit, a dispozițiilor art. 108 alin. (2) din Constituție României.

Obligația pentru agenții economici de a achita integral și la termen impozitele și taxele este prevăzută de C. fisc. și C. proc. fisc., neexistând nicio justificare pentru formularea cerinței impuse prin art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004.

Mai mult, această cerință nu se mai regăsește în cuprinsul H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederile Legii nr. 333/2003, acesta fiind un argument suplimentar în susținerea afirmației că cerința impusă prin art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004 nu făcea altceva decât să adauge la lege, impunând condiții suplimentare care nu aveau suport în prevederile actului normativ cu forță juridică superioară.

Cu referire la fondul cauzei

Reclamanta este o societate specializată în servicii de pază și protecție, funcționând în temeiul Legii nr. 333/2003. Potrivit acestui text de lege, societățile de pază și protecție pot funcționa numai în temeiul unei licențe emise de I.G.P.R., care se reînnoiește o dată la trei ani.

Prin actele contestate, pârâtul I.G.P.R. a respins cererea reclamantei de reînnoire a licenței de funcționare invocând nerespectarea prevederilor art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004.

Cum în cauză s-a constatat nelegalitatea prevederilor respective, iar, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, efectul admiterii excepției de nelegalitate îl constituie soluționarea cauzei de către instanța în fața căreia s-a invocat excepția fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost contestată, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, întrucât adresele contestate emise de pârâtul I.G.P.R. au fost întemeiate pe prevederile apreciate ca fiind nelegale de către instanță, prin admiterea excepției de nelegalitate.

Împotriva sentinței civile nr. 190 din 24 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Guvernul României și I.G.P.R.

2.1. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României

Recurentul-pârât Guvernul României invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit nu a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate, având în vedere că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pot fi contestate pe calea excepției de nelegalitate numai actele administrative cu caracter individual.

Cu referire la fondul excepției de nelegalitate, recurentul-pârât susține că prevederile contestate sunt legale, întrucât sunt emise în temeiul art. 69 din Legea nr. 333/2003, iar, în raport cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, nu contravin prevederilor Legii nr. 333/2003, care prevăd doar condițiile generale pentru obținerea licențelor.

Conform art. 69 din Legea nr. 333/2003, Guvernul are competența de a stabili, prin hotărâre, normele de aplicare a legii, norme care pot cuprinde și condiții speciale pentru reînnoirea licențelor din moment ce în legea-cadru nu sunt prevăzute în mod expres decât condițiile cerute pentru obținerea licențelor.

2.2. Recursul declarat de pârâtul I.G.P.R.

Recurentul-pârât I.G.P.R. invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În privința soluției date excepției de nelegalitate, recurentul I.G.P.R. susține că Legea nr. 333/2003 nu prevede nicio condiție referitoare la reînnoirea licenței, astfel că art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004 nu adaugă la lege, normele fiind emise în temeiul art. 69 din Legea nr. 333/2003 pentru a stabili cadrul legal de punere în aplicare a legii în privința reînnoirii licenței de funcționare.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul I.G.P.R. susține că actele contestate în cauză sunt legale, întrucât, așa cum rezultă din certificatul de atestare fiscală din 20 octombrie 2010, societatea reclamantă avea obligații de plată către bugetul de stat în cuantum de 9.476.316 RON, astfel că nu îndeplinea, la momentul cererii de reînnoire a licenței, cerința prevăzută de art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru considerentele arătate în continuare, prin care se va răspunde sistematizat criticilor formulate în cele două recursuri.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului-pârât Guvernul României în sensul inadmisibilității excepției de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ. În acord cu jurisprudența sa anterioară, instanța de recurs reține că, din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), pot fi contestate pe calea excepției de nelegalitate atât actele administrative cu caracter individual, cât și cele cu caracter normativ.

În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate, Înalta Curte reține că, în realizarea controlului efectuat în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea actului administrativ contestat se analizează în raport cu actele cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Dispozițiile contestate în prezenta cauză, fac parte din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1010/2004, act administrativ cu caracter normativ emis în temeiul art. 108 din Constituție, republicată, și al art. 69 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Prin art. 69 din Legea nr. 333/2003, legiuitorul a abilitat Guvernul să emită: normele metodologice privind eliberarea, suspendarea și anularea licențelor și a avizelor prevăzute de prezenta lege; normele tehnice care trebuie respectate cu ocazia proiectării și realizării sistemelor de alarmare împotriva efracției; documentele specifice necesare executării și evidenței serviciului de pază și modelele acestora; documentele pentru organizarea și desfășurarea activităților de pregătire și atestare a personalului de pază.

În temeiul dispozițiilor respective, prin H.G. nr. 1010/2004 au fost aprobate Norme metodologice privind eliberarea, reînnoirea, suspendarea și anularea licențelor de funcționare pentru societățile specializate de pază și protecție, prevăzute în anexa nr. 1 la hotărârea respectivă.

Art. 7 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004 reglementează condițiile ce trebuie îndeplinite în cazul în care o astfel de societate solicită reînnoirea licenței, având următorul conținut:

„Art. 7. - Societățile pot solicita, prin inspectoratul județean de poliție sau, după caz, prin Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Poliției de Ordine Publică reînnoirea la fiecare 3 ani a licenței de funcționare, prezentând în acest sens următoarele documente:

a) cererea prin care se solicită reînnoirea licenței;

b) dovada activităților aflate în derulare și numărul de angajați;

c) cazierul fiscal și dovada achitării taxelor și impozitelor;

d) dovada achitării taxei de licențiere;

e) prezentarea listei cu materialele și tehnica ce face parte din dotarea societății, în funcție de obiectul de activitate;

f) copie a certificatului constatator eliberat de oficiul registrului comerțului privind situația actuală a societății;

g) licența în original.”

Legea nr. 333/2003 reglementează în mod expres, în cuprinsul art. 20 alin. (3), doar condițiile necesare pentru obținerea licențelor de funcționare pentru societățile specializate de pază și protecție, avizarea conducătorilor și atestarea agenților de pază - lit. a) - f), fără însă a reglementa și condițiile care trebuie îndeplinite în cazul reînnoirii, suspendării sau anulării acestor licențe.

În condițiile în care Legea nr. 333/2004 prevede doar condiții generale pentru obținerea licențelor, normele metodologice privind reînnoirea licențelor pot cuprinde și condiții speciale, în măsura în care acestea nu contravin unor dispoziții exprese ale actului normativ cu forță juridică superioară.

Împrejurarea că Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin H.G. nr. 301/2012, nu mai prevăd condiția reglementată anterior de art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, nu este de natură a demonstra nelegalitatea dispozițiilor contestate, întrucât, în sensul celor arătate anterior, legalitatea actului administrativ se analizează în raport cu dispozițiile cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată legalitatea prevederilor art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, care nu contravin dispozițiilor Legii nr. 333/2003, în temeiul și în executarea cărora au fost emise.

Cu referire la excepția de nelegalitate, în realizarea rolului constituțional ce revine Înaltei Curți de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, Beian împotriva României, §39), instanța are în vedere practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 3210 din 26 iunie 2012, nr. 6850 din 23 octombrie 2013 și nr. 989 din 27 februarie 2014.

Cu referire la fondul cauzei, este necontestat faptul că, din certificatul de atestare fiscală din 20 octombrie 2010, rezultă că, la momentul formulării cererii de reînnoire a licenței, societatea reclamantă avea obligații de plată către bugetul de stat în cuantum de 9.476.316 RON, astfel că nu îndeplinea cerința prevăzută de art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, dispoziții a căror legalitate a fost reținută în sensul celor ce preced.

În atare condiții, contrar aspectelor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că actele contestate în prezenta cauză sunt legale și temeinice.

Deși recurentul-pârât Guvernul României a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu au fost identificate critici care să poată fi circumscrise ipotezei reglementate de acest text de lege.

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că susținerile din cele două recursuri sunt întemeiate sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 C. proc. civ., va admite recursurile declarate în cauză și va modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, atât a excepției de nelegalitate, cât și a acțiunii formulate de reclamanta SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliției Române și Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 190 din 24 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată, după cum urmează:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a prevederilor art. 7 lit. c) din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, invocată de reclamanta SC A. SRL.

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2015.