ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 430/2016

Decizia

nr. 430/2016

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, la data de 16 decembrie 2015 sub nr. x/111/2015 revizuentul A. a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

anularea Deciziei nr. 3943 din 24 septembrie 2013 a acestei instanțe, a

Deciziei nr. 376/A din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori șl de familie, și a sentinței nr. 1557

23 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, ca fiind

potrivnice Constituției României, C. civ. român, legilor organice române și

Declarației Universale a Drepturilor Omului.

În motivare, revizuentul a arătat că

prin sentința nr. 1557 din 23 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă în Dosar nr. x/3/2009 (irevocabilă prin Decizia

nr. 3943 din 24 septembrie 2013 a Înaltei Curte de Casație și Justiție)

s-a admis cererea de chemare în judecată având ca obiect pronunțarea unei

hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cum parare a două terenuri

situate în extravilanul com. Bragadiru, jude. Ilfov, cumpărătorul fiind un

cetățean israeîîan căruia îi era interzisă cumpărarea de terenuri în România.

Prin sentința nr. 398 din 02 aprilie 2015

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosar nr. x/3/2013

(cu obiect asemănător și aceleași părți) s-a reținut lipsa calității procesuale

active a reclamantului B. pentru imposibilitatea dobândirii unui drept de

proprieIa de pe teritoriul României în lipsa unei condiții de reciprocitate

reglementate prin tratate internaționale conform art. 6 alin. (1) din Legea nr.

312/2005.

Cele două sentințe sunt, astfel,

contradictorii, întrucât în dosarele respective s-au dezbătut chestiuni

identice, între aceleași părți, care îmă au primit soluții potrivnice.

Analizând cererea de revizuire în mod

prioritar sub aspectul adudierii excepției de inadmisibilitate, Înalta Curte

constată următoarele:

Prealabil oricăror chestiuni, având în

vedere temeiul juridic invocat de către revizuent, și anume, dispozițiile art. 509

alin. (1) pct. 8 din N.C.P.C., se reține că, raportat la dala declanșării

procesului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, 20 mai

2009, în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, respectiv art.

322 pct. 7 din actul normativ menționat, sens în care cauza va fi analizaiă din

perspectiva acestui text legal.

Aceasta întrucât potrivit art. 24 N.C.P.C.

„Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor

sîiite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar potrivit art. 3

alin. (1) din Legea nr. 76 2012 „Dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai

proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare1.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de

același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate".

Revizuirea întemeiată pe textul legal

anterior menționat prestpune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:

existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în

cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și

cauză între litigiile finalizate prin hotărârile pretins contrare. Din rațiunea

reglementării acestui caz special de revizuire se deduce că, de asemenea, o

altă condiție de aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o

constituie faptul de a nu se fi discutat și verificat, în cel de-al doilea

litigiu, autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în cel dintâi

litigiu, întrucât într-un astfel de caz revizuirea pentru contrarîetate de

hotărâri s-ar transforma într-un recurs deghizat împotriva dezlegărilor date

chestiunii autorității de lucru judecat de către instanța din cel de-al doilea

litigiu.

Cazul de revizuire prevăzut de art.

322 pct. 7 C. proc. civ lă se întemeiază pe respectarea autorității de lucru

judecat a celor statuate deja jurisdicțional și are în vedere situația în care,

prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, Intre

aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o

hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru

contrarietate de hotărâri reprezintă o sancționare a nesocotirii lucrului

judecat.

În cauză, revizuentul solicită

anularea primei hotărâri dintre cele două referitor ia care susține că ar fi incidență

contrarietatea, respectiv, a Deciziei nr. 3943 din 24 septembrie 2013

pronunțată în Dosar nr. x/3/2009 de Înalta Curte, care este anterioară

sentinței nr. 398 din 02 aprilie 2015 a Tribunalului București, despre care

revizuentul arată că este potrivnică hotărârii Înaltei Curți de Casație și

Justiție,

Astfel, prin cererea de revizuire se

solicită anularea în tot a Deciziei nr. 3943 din 24 septembrie 2013 pronunțată

în Dosar nr. x/3/2009 și se arată că „în situația în care s-ar menține sentința

dată în Dosarul civil nr. x/3/2009, atunci ne-am afla în situația lipsită de

orice temei de drept ca instanțele să facă legi în România."

Prin concluziile orale formulate cu

prilejul dezbaterilor, la solicitarea instanței de a preciza dacă o hotărâre

judecătorească (cea din 2013) poate nesocoti autoritatea de lucru judecat a

unei hotărâri inexistente la data pronunțării ei (respectiv, sentința din 2

aprilie 2015 a Tribunalului București), revizuentul a arătat că este vorba de

încălcarea autorității de lucru judecat de către prima hotărâre, respectiv, cea

din 2013, solicitând în mod expres, anularea, prin intermediul căii

extraordinare de atac. a acesteia.

De asemenea, din conținutul cererii de

revizuire, din memoriile depuse la dosarul cauzei în susținerea acesteia

(cererea completatoare, răspunsul ia întâmpinare, etc), cât și din apărările

formulate cu prilejul dezbaterilor publice, rezultă că revizuentul a solicitat,

în mod sistematic, anularea Deciziei nr. 3943 din 24 septembrie 2013 a Înaltei

Curți, despre care a arătat că este o hotărâre ilegală, bazată pe un act nul de

drept, că încalcă norme legislative imperative și că este imperios necesara fi

desființată.

Rezultă astfel, cu evidență, că

manifestarea de voință în sens procesual a revizuentului este aceea de

desființare a primei hotărâri dintre cele presupus contradictorii, lucru care

însă nu poate fi primit, fiînd contrar sensului și finalității art. 322 pct. 7 C.

proc. civ.

Cazul de revizuire reglementat de art.

322 pct. 7 C. proc. civ. sancționează, așa cum s~a arătat, încălcarea, de către

a doua hotărâre, a autorității de lucru judecat a primei hotărâri, cu

consecința anulării/desființării ultimei hotărâri, nefiind posibil procedeul

invers, respectiv, nu hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat este

încălcată, adică prima, să fie desființată, ei hotărârea care a ignorat cele

statuate de aceasta, adică hotărârea ulterioară.

Anularea hotărârii care încalcă

autoritatea de lucru judecai, respectiv, a ultimei hotărâri, este bazată pe

anterioritatea hotărârii în raport de care operează autoritatea lucrului

judecat și reprezintă consecința sancționată juridic a unei atare încălcări.

O astfel de interpretare rezultă din

însăși esența autorității de lucru judecat, care semnifică faptul că o cerere

nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este

prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, în

mod firesc ulterioară, cu scopul unei bune administrări a justiției și a

respectării principiului securității raporturilor juridice.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul

A.

Având în vedere că potrivit art. 274 alin.

(1) C. proc. civ. „Partea care în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată", Înalta Curte va obliga revizuentul la

plată, către intimata (SC B. SRL, a sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecata,

reprezentând onorariu de avocat redus de la 6.750 lei în raport de durata și

complexitatea cauzei, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 3943 din 24

septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă pe revizuentul A. la plata

sumei de 3.000 lei cu litiu de cheltuieli de judecată către intimata SC B. SRL,

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

24 februarie 2016.