ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 878/2018

După deliberare, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 22.10.2012, sub nr. x/93/2012, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., să se constate că pârâții nu sunt proprietarii terenului în suprafață de 6.304 mp din acte și 6.320,55 mp din măsurători, situat în intravilanul orașului Bragadiru, tarla x, parcela x, identificat cu numerele cadastrale x, intabulat în CF X și, pe cale de consecință, să se dispună anularea numerelor cadastrale respective ale pârâților și radierea acestora din Cartea funciară, pentru terenul menționat în cererea principală.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că terenul ce face obiectul prezentei cauze a fost menționat în două titluri de proprietate: titlul nr. x/1999 emis pe numele autorilor lor O. și P., respectiv titlul nr. x din 16.03.2004 emis pe numele Q., autorul pârâților.

În drept au fost invocate disp. art. 111 C. proc. civ., art. 33 din Legea nr. 7/1996.

Prin sentința civilă nr. 1176 din 14.05.2013, Tribunalul Ilfov a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A. și B. și a respins, în consecință, acțiunea reținând, din cuprinsul materialului probator administrat în cauză, că reclamanții nu au făcut dovada calității de proprietari ai terenului care face obiectul cauzei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții susținând că, deși nu este necesară dovada calității de proprietar, fiind suficientă mențiunea de la Cartea funciară, au depus și acte care dovedesc calitatea lor de proprietar, că sunt în posesia terenului, iar intimații - pârâți nu numai că nu sunt în posesia acestuia, dar au formulat și o acțiune în revendicare, anulată ca insuficient timbrată.

Prin Decizia civilă nr. 17/A din 22.01.2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul împotriva sentinței civile nr. 1176 din 14.05.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, a anulat sentința apelată și a fixat termen pentru rejudecare.

Rejudecând, prin Decizia nr. 383/A din 1 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere în constatare formulat de reclamanți în contradictoriu cu pârâții C. și D. A respins excepția inadmisibilității capătului de cerere în constatare formulat în contradictoriu cu ceilalți pârâți. A admis în parte cererea de chemare în judecată. A constatat că pârâții E., F., H., G., I., J., K., L., M. și N. nu sunt proprietarii terenului în suprafață de 6.304 mp (6.320,55 mp din măsurători) situat în intravilanul orașului Bragadiru, tarlaua x, parcela x, identificat cu numerele cadastrale x, intabulat în CF X. A respins capătul de cerere în constatare formulat împotriva pârâților C. și D., ca inadmisibil. A respins capătul de cerere având ca obiect anularea numerelor cadastrale și radierea acestora din cartea funciară, ca neîntemeiat. A obligat pe pârâții E., F., H., G., I., J., K., L., M. și N. la plata către reclamanți a sumei de 33.291,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. nr. 803 din data de 17 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâții E., F., G., H., I., J., K., M., N. și L. împotriva Deciziilor nr. 383/A din 1 iunie 2016 și nr. 17/A din 22 ianuarie 2014 ale Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și de familie. Au fost obligați recurenții - pârâți la plata sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, reduse în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimații - reclamanți B. și A.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut ca nefondată prima critică vizând greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., privind interpretarea greșită a actului dedus judecății, respectiv contractul de vânzare cumpărare ce reprezintă titlul reclamanților, întrucât aceștia nu ar fi dovedit, prin înscrisul respectiv, dreptul de proprietate asupra terenului despre care pretind că se suprapune cu cel al pârâților.

Prezenta critică este reglementată pentru a sancționa o hotărâre care nesocotește principiul înscris în art. 969 din C. civ., trecând peste voința părților exprimată în termenii și clauzele contractului, însă nu poate fi încadrată în acest motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. întrucât împrejurarea că reclamanții nu ar fi proprietarii terenului în litigiu, sub aspectele dezvoltate în cuprinsul criticii, ce ar determina reținerea lipsei calității procesuale active, nu poate fi dedusă din interpretarea efectelor actului juridic, ci ține de aplicarea corectă a legii, respectiv de verificarea identității dintre titularul acțiunii și cel al dreptului pretins în cauză, urmând a fi analizată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că soluția instanței de apel care a respins excepția invocată, este corectă. Deși calitatea procesuală este o condiție de fond a acțiunii, verificările privind îndeplinirea acestei condiții nu presupun o analiză efectivă a modului de realizare a dreptului în litigiu, ci dovedirea existenței elementelor din care să rezulte concordanța între afirmațiile deduse judecății ale părții reclamante și calitatea sa aparentă de titular al dreptului pretins, condiție îndeplinită în cauză, prin coroborarea înscrisurilor menționate.

Ulterior, în cadrul analizei pe fond a situației de fapt întreprinse de instanța de apel a fost confirmată această împrejurare, prin administrarea raportului de expertiză topografică, ale cărui concluzii nu au fost contestate în termenul legal de către pârâți.

Pe de altă parte, nici faptul că reclamanții, coproprietari în indiviziune alături de S. și T., au formulat singuri cererea de chemare în judecată nu poate duce la constatarea lipsei calității lor procesuale active și nu atrage un fine de neprimire a acțiunii, întrucât aceștia nu efectuează un act de dispoziție, ci de conservare a dreptului lor și a posesiei exercitate asupra terenului, nefiind impusă o condiție de unanimitate a coproprietarilor în ceea ce privește o atare manifestare de voință. În acest sens, este incident art. 643 alin. (1) și (2) din Noul C. civ., aplicabil în cauză conform dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia fiecare coproprietar poate sta singur în justiție în orice acțiune privitoare la coproprietate, hotărârile pronunțate în folosul coproprietății profitând tuturor coproprietarilor.

Totodată, verificând existența și actualitatea interesului legitim, ca și condiție de exercitare a acțiunii, instanța de apel a ținut cont de aserțiunea pârâților în sensul că reclamanții ar fi înstrăinat o parte din terenul în litigiu în favoarea unor terțe persoane și că titlurile de proprietate cu privire la care este reținută, în încheierea de Carte funciară, suprapunerea ar viza alți proprietari și, raportat la această împrejurare, a identificat actualitatea interesului juridic protejat prin faptul că, în calitate de vânzători ai unui teren pentru care este notată o suprapunere a două titluri, răspund pentru evicțiune, chiar dacă o astfel de notare nu are ca efect indisponibilizarea bunului.

În plus, susținerea în sensul că din titlul reclamanților nu rezultă că terenul proprietatea pârâților este inclus în parte sau în întregul său în terenul coproprietatea reclamanților nu reprezintă o critică de nelegalitate ci o chestiune de apreciere a probelor ce tinde la a schimba o situație de fapt, astfel cum a fost reținută în faza devolutivă a procesului prin interpretarea probatoriului administrat în cauză. Din acest punct de vedere nu se poate vorbi de o interpretare greșită a efectelor juridice ale actului translativ de proprietate sau de o aplicare greșită a legii, ci de o verificare de fapt privind locul situării terenului, obiect al litigiului, împrejurare ce a fost lămurită în apel și care nu poate face obiectul unei cenzuri în recurs.

În ceea ce privește efectele convenției de revocare a vânzării, acestea au fost stabilite de instanța de apel în cadrul verificărilor privind admisibilitatea acțiunii, astfel că nu se poate reține aserțiunea pârâților în sensul că instanța nu este chemată să se pronunțe pe așa-zisa convenție de revocare, ci exclusiv pe actele de proprietate cadastrate și intabulate, astfel cum rezultă din extrasele de carte funciară.

Pentru a reține admisibilitatea acțiunii, instanța de apel a plecat de la constatarea că vânzarea a fost revocată și prețul a fost restituit, astfel că pârâții, care nu dețin posesia terenului, nu mai pot justifica un titlu de proprietate în baza căruia să inițieze o acțiune în revendicare pentru compararea de titluri iar reclamanții, la rândul lor, nu mai au la îndemână, în contradictoriu cu recurenții, o acțiune în constatarea nulității titlurilor de proprietate ale acestora.

Cum reclamanții exercită și posesia terenului, s-a considerat că acțiunea reglementată de art. 111 C. proc. civ. reprezintă singura modalitate procesuală pentru a constata faptul că nu există un alt titlu ce s-ar putea opune celui al reclamanților (respectiv a se constata inexistența titlului pârâților).

Pârâții s-au opus admisibilității acestei căi procesuale susținând că instanța de apel ar fi interpretat greșit convenția revocatorie în ceea ce privește efectele produse, considerând că dețin în continuare un titlu de proprietate valabil asupra terenului.

Este corectă aprecierea instanței de apel cu privire la valabilitatea convenției încheiată la data de 9.05.2005 de revocare a contractului nr. x din 15.12.2004, cel prin care pârâții au cumpărat terenul în litigiu de la numitul U.

Efectul revocator al acestei convenții a fost constatat, de altfel, și în considerentele sentinței nr. 2992 din 31.09.2005 a Judecătoriei Buftea prin care s-a respins acțiunea în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare cu motivarea că nu a existat o cauză de ineficiență juridică la momentul încheierii lui și că vânzarea lucrului altuia nu are semnificația lipsei de obiect material a contractului, acesta încetându-și efectele prin revocarea sa iar cumpărătorilor fiindu-le restituit prețul plătit. Chiar dacă mențiunea din dispozitiv prin care s-a constatat restituirea prețului plătit a fost înlăturată în apel, prin Decizia nr. 132 din 20.01.2016 a Tribunalului București care a considerat inadmisibilă constatarea unei situații de fapt, soluție păstrată prin Decizia nr. 1401 din 19.06.2006 a Curții de apel București pronunțată în recurs, în această ultimă decizie s-a reținut că împrejurarea restituirii prețului a fost recunoscută de pârâți și consemnată într-un înscris autentificat de notarul public.

Recurenții au contestat valabilitatea convenției, apreciind că încalcă principiul unanimității și simetriei juridice, întrucât nu a fost semnată de toate persoanele îndreptățite.

Înalta Curte constată că părțile care au încheiat convenția revocatorie sunt cele ce figurează în contractul de cumpărare, cu excepția soților C. și D. care, nesemnând convenția, și-au păstrat în patrimoniu dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren, cu privire la care cumpărătorii ieșiseră din indiviziune, anterior revocării, printr-un act de partaj voluntar încheiat la 8.03.2005.

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților, nu se poate reține încălcarea principiului unanimității la revocarea convenției în condițiile în care întinderea dreptului de proprietate aflat în patrimoniul cumpărătorilor era determinat, pentru fiecare lot, în cotă indiviză încă de la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare și, în plus, la momentul revocării acestuia fusese sistată starea de indiviziune, dreptul de proprietate al părților purtând asupra unui bun individual determinat, astfel încât pentru fiecare lot, în parte, poate fi analizată revocarea convenției, raportată la manifestarea de voință a fiecărui proprietar.

Referitor la critica privind lipsa unui mandat expres al pârâtului N. dat soției sale M. la înstrăinarea bunului comun, Înalta Curte reține, substituind considerentele deciziei recurate, că acesta nu se poate prevala de inexistența consimțământului său la încheierea convenției de revocare a vânzării pentru motivul că înstrăinătorul nu era proprietarul imobilului, întrucât s-ar întemeia pe însuși caracterul ilicit al convenției de vânzare pentru a obține validarea acesteia.

Inexistența consimțământului coproprietarului la înstrăinarea bunului imobil poate fi invocată în scopul protejării unei convenții valide de dobândire a acestui bun, dar nu a uneia care s-a dovedit a fi ilicită prin cauza ei, de vreme ce ambele părți contractante au cunoscut și au acceptat, prin încheierea convenției de revocare, că cel care vinde nu este proprietar.

Față de aceste împrejurări, nu poate fi reținută critica recurenților nici din perspectiva unei greșite interpretări a efectelor convenției și nici a unei aplicări greșite a legii.

Faptul că ulterior încheierii convenției de revocare pârâții au consemnat prețul, din nou, pe seama și la dispoziția vânzătorului, succesorul acestuia chiar încasându-l în anul 2009, nu prezintă relevanță asupra efectelor pe care respectiva convenție le-a produs la data încheierii ei, vânzarea fiind revocată și părțile repuse în situația anterioară începând cu acel moment, potrivit principiului mutuusconsensus, mutuusdissensus, fără a fi necesar a se constata pe cale judiciară un astfel de efect. Pentru a opera un nou transfer al dreptului de proprietate către pârâți se impunea exprimarea unui nou acord de voință al părților în condițiile legii, ceea ce nu s-a întâmplat la momentul consemnării, din nou, a prețului de achiziție al terenului pe seama și la dispoziția vânzătorului.

Nici împrejurarea că o astfel de convenție nu ar fi fost intabulată în Cartea funciară nu reprezintă un argument pentru ineficiența sa juridică întrucât o atare mențiune nu are efect constitutiv ci de opozabilitate față de terți a dreptului înscris. Or, în cauză, chiar reclamanții, care în calitate de terți s-ar fi putut opune efectelor convenției invocând inopozabilitatea, sunt cei care se prevalează de aceste efecte care au atras caducitatea titlului pretins de recurenți asupra terenului în litigiu.

În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii raportată la temeiul de drept al art. 33 din Legea nr. 7/1996, invocat de reclamanți, această susținere nu va fi analizată întrucât se referă la capătul de cerere privind anularea numerelor cadastrale, respins de instanță pentru inexistența unui temei juridic care să permită susținerea unei astfel de cereri.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul ca nefondat.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. va obliga pe recurenții - pârâți la plata sumei de 2.000 RON către intimații - reclamanți B. și A. reprezentând onorariu avocațial, redus proporțional cu volumul de activitate, valoarea pretențiilor și complexitatea cauzei, în această fază procesuală.

Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare, contestatorii: E., F., G., H., I., J., K., L., M., N.

Temeiul juridic al contestației în anulare nu a fost indicat.

Contestatorii susțin că soluția din recurs este una greșită, curtea interpretând greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, concluzionând fără vreun temei că reclamanții au devenit coproprietari asupra întregului teren în litigiu și, ca urmare, reclamanții au calitate procesuală activă.

În motivarea soluției de respingere a excepției calității procesuale active se invocă și suprapunerea terenurilor potrivit notărilor de carte funciară asupra dreptului de proprietate al familiilor A. și S. dobândit prin actul de vânzare cumpărare nr. x/2004 precum și prin încheierea de respingere nr. x din 7.04.2011 în care s-a reținut că " se menține situația de suprapunere comunicată prin referatul nr. x/2005 în sensul că documentațiile cadastrale cu nr. x până la x până la x/UAR Bragadiru se referă la același teren, dar au proprietari diferiți, în baza actelor de proprietate diferite".

Din acest enunț, contestatorii trag concluzia că, în mod greșit, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că existența acestei suprapuneri operează în favoarea susținerii existenței calității procesuale active a reclamanților, cu toate că titlurile de proprietate cu privire la care este reținută suprapunerea vizează alți proprietari, în contextul în care dreptul de proprietate al reclamanților a suportat multiple modificări în timp ca suprafață, situație juridică și titulari.

Mai mult decât atât, s-a reținut că reclamanții sunt coproprietari ai suprafeței de teren de 228.125 mp alături de familia S./T. în care s-ar include o parte din terenul pârâților. Nefăcându-se o partajare a terenului, intimații-reclamanți singuri nu au calitatea procesuală de a formula prezenta acțiune întrucât nu este îndeplinită condiția coparticipației tuturor coproprietarilor la întreprinderea demersului judiciar (unanimității).

Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a avut în vedere la pronunțarea soluției în recurs acest motiv de recurs.

Nici motivul de recurs privind interpretarea convenției cu nr. x din 9.05.2005 încheiate de vânzătorul U. cu toți pârâții, prin care se susține revocarea contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din 15.12.2004 în condițiile prevăzute de art. 969 alin. (2) C. civ.

Înalta Curte a interpretat greșit actul juridic dedus judecății întrucât convenția invocată nu a fost niciodată finalizată, nefiind semnată de către toți pârâții proprietari, astfel că nu s-a produs revocarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 15.12.2004.

În ceea ce-l privește pe N., care nu a semnat convenția de revocare, fiind proprietar W. cu X., s-a reținut în mod greșit și nelegal de către Înalta Curte că semnarea convenției de către soția sa produce efecte și în ceea ce-l privește, câtă vreme a devenit copărtaș ca urmare a semnării actului de vânzare cumpărare de către soția sa. Or, este cunoscut că nu există mandat tacit al soților când este în discuție un act de dispoziție care ar conduce la pierderea unor drepturi.

Din această perspectivă, contestatorii apreciază că motivarea instanței este una greșită întrucât, indiferent de faptul că acest apelant-pârât a dobândit dreptul de proprietate ca urmare a prezumției comunității de bunuri, pierderea dreptului din patrimoniul său se poate produce doar ca urmare a exprimării exprese a consimțământului său.

Așa numita convenție de revocare nu a fost finalizată, nu a intrat în circuitul civil, nu a produs efecte nici între părți și nici față de terți, nefiind semnată de către C. și D., iar prețul vânzării a fost pus la dispoziția vânzătorului și acesta a înțeles să îl ridice, ratificând astfel transferul dreptului de proprietate către pârâți.

Mai mult decât atât, contestatorii apreciază că soluția este greșită și prisma faptului că, deși Curtea de apel a admis în parte acțiunea reclamanților A. și a constatat că familia C. este proprietarul unei suprafețe din totalul terenului, totuși, din dispozitivul sentinței rezultă că întregul teren de aprox. 6.000 mp urmează a fi radiat din cartea funciară.

Față de pârâții C. și D. acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se că aceștia nu au semnat convenția.

În realitate, prin sentința pronunțată, Curtea de Apel a constatat că recurenții nu sunt proprietari și pe terenul proprietatea familiei C. Recurenții și familia C. au cumpărat împreună suprafața de 6.304 mp, dar nu în suprafețe egale, aspect care nu a fost evidențiat în mod concret în sentința pronunțată, care a constatat nelegal că recurenții nu sunt proprietari pe întreaga suprafață, inclusiv pe cea deținută cu titlu de proprietate de fam. C.

Curtea nu a analizat acest motiv de recurs prin urmare nu a dat eficiență acestor susțineri de fapt și de drept.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorii nu au indicat temeiul juridic al contestației, însă acesta se deduce din motivarea contestației în anulare unde se vorbește despre omisiunea de a se cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, la care se referă art. 318 din C. proc. civ. potrivit căruia pot fi atacate cu contestație în anulare hotărârile instanțelor de recurs când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În opinia contestatorilor, anularea deciziei contestate s-ar impune întrucât instanța de recurs nu ar fi analizat două dintre motivele de recurs:

- primul motiv de recurs neanalizat ar fi privit modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, prin greșita constatare a calității de proprietari ai reclamanților asupra întregii suprafețe de teren deținut cu titlu de proprietate de către recurenți, ca urmare a reținerii unei suprapuneri între terenurile proprietatea părților, iar, în lipsa unei partajări a terenului, reclamanții singuri nu puteau formula prezenta acțiune, fiind necesară îndeplinirea condiției coparticipării unanime;

- cel de-al doilea motiv de recurs neanalizat s-ar fi referit la faptul că nu s-ar fi cercetat aspecte legate de lipsa de efecte juridice a convenției nr. x/2005 prin care s-a revocat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2004, ca urmare a interpretării greșite a acestei convenții, prin necercetarea criticilor referitoare la inexistența mandatului tacit al soților în cazul actelor de dispoziție, la nefinalizarea acestei convenții, la neînscrierea sa în cartea funciară, motiv pentru care aceasta nu produce efecte juridice și nu a intrat în circuitul civil.

Înalta Curte observă că aceste critici se încadrează în art. 318 din C. proc. civ., însă sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:

Întâi de toate, se observă că majoritatea criticilor reiau aspecte de nelegalitate care au format obiect al recursului și pe care instanța de recurs le-a analizat, în cadrul motivelor de recurs revăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ.

Deși contestatorii susțin neanalizarea unor motive de recurs, în realitate ceea ce face obiect al contestației privește anumite argumentele aduse în susținerea motivelor de recurs.

Argumentele, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină, iar art. 318 C. proc. civ. se referă numai la omisiunea de a examina motivul de recurs, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte.

În prezenta cauză criticile privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesual active au fost analizate pe larg de către instanța de recurs în cadrul motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., iar nu în cadrul motivului de recurs invocat, cel prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., instanța răspunzând tuturor argumentelor aduse de recurent sub acest aspect, antamându-se aspectele legate de suprapunerea de terenuri din titlurile de proprietate ale reclamanților și ale autorilor pârâților, de aplicabilitatea principiului unanimității coproprietăților în realizarea actelor de dispoziție, cele privind includerea terenului proprietatea pârâților în cel proprietatea coproprietatea reclamanților care, constituind o chestiune de fapt care a fost stabilită în apel, nu a putut fi cenzurată în recurs.

Astfel fiind, sunt nefondate susținerile contestatorilor că instanța de recurs nu ar fi analizat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., dar și toate argumentele aduse în susținerea acestuia.

Un alt motiv de recurs a vizat ineficacitatea convenției de revocare a contractului de vânzare-cumpărare și a fost analizat din perspectiva art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ.

Valabilitatea convenției din 9 05 2005, de revocare a convenției contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 15 12 2004, a fost analizată pe larg de către Înalta Curte, cu referire la respectarea principiului unanimității. S-a constatat că, anterior revocării, fusese sistată starea de indiviziune, au fost analizate efectele acestei convenții raportate la lipsa mandatului expres al pârâtului N., la consemnarea prețului la dispoziția vânzătorului, la absența intabulării în cartea funciară a acestei convenții.

Astfel fiind, sunt nefondate criticile contestatorilor privind neanalizarea argumentelor referitoare la interpretarea convenției de revocare din perspectiva celor două motive de modificare invocate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază ca nefondată contestația în anulare formulată, urmând a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. împotriva Deciziei nr. 803 din data de 17 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă pe contestatori, în solidar, la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimații A. și B.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2018.