ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1954/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1954/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia

nr. 1954/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 20 mai 2009, reclamanta SC A. SRL a solicitat

instanței - în contradictoriu cu pârâții B. și C. - să pronunțe o hotărâre care

să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru terenurile m suprafața

totală de 8.000 mp situate în com. Bragadiru, după cum urmează:

a) parcela 59/16, în suprafață de

4.000 mp intabulată în C.F. a com. Bragadiru, județul Ilfov și

b) parcela 59/17, în suprafață de 4.000

mp intabulată în C.F. a com. Bragadiru, județul ilfov,

S-a mai solicitat ca instanța să

dispună obligarea Oficiului pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov să

facă cuvenitele mențiuni în caz de admitere a primului capăt de cerere.

În subsidiar, în cazul respingerii

primului capăt de cerere, reclamanta a cerut obligarea pârâților, în solidar,

la plata sumei de 400.000 euro în echivalent în lei, la cursul Băncii Naționale

a României din ziua plății, reprezentând valoarea de circulație a terenurilor.

În situația respingerii primelor două

capete de cerere, s-a cerut obligarea pârâților, în solidar, la plata

echivalentului în lei al sumei de 110.000 euro, la cursul Băncii Naționale

a României de la data plății efective, plus dobânda legală, de la data

introducerii acțiunii până la data plății efective, cu titlul de plată

nedatorată.

Învestit In primă instanță, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1557 din 23 septembrie 2011,

a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. A admis în parte cererea

și a constatat că pârâții au vândut reclamantei terenurile în suprafață totală

de 8.000 mp situate în com. Bragadiru, după cum urmează: - parcela 59/16 - în

suprafață de 4000 mp, intabulată în C.F. a com. Bragadiru, județul Ilfov; - parcela

59/17 - în suprafață de 4.000 mp, intabulată în C.F. a com. Bragadiru, județul

Ilfov, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în

cauză.

A dispus ca sentința să țină loc de

contract autentic de vânzare-cumpărare.

A respins, ca neîntemeiat, cel de-al

doilea capăt de cerere și ca rămase fără obiect, capetele de cerere subsidiare.

Apelul declarat în cauză de pârâtul B.,

a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 376/A din 24 octombrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Prin Decizia civilă nr. 3943 din 24

septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a

respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr.

376/A din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, și a obligat pe recurentul-pârât la

5.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A. SRL, reduse

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, la data de

03 februarie 2015, a fost înregistrata contestația în anulare formulată de

pârâtul B.. în cuprinsul cererii, a solicitat suspendarea executării deciziei

contestate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 317 pct. 2, art, 318 pct. 1, art. 319 pct. 1 și 2 din

V.C.P.C., în vigoare la data inițierii demersului judiciar, respectiv pe

dispozițiile art. 52 din Constituție.

Cu respectarea dispozițiilor art. 320 alin.

(2) C. proc. civ., intimata SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a

invocat excepția tardivității contestației în anulare. De asemenea, a solicitat

respingerea cererii de suspendare, ca inadmisibilă, pentru nefodeplinirea

condițiilor impuse de dispozițiile art. 319

1

C. proc. civ. și

obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată și a unei amenzi

judiciare pentru abuz de drept procesual

Cu privire la lipsa capacității de

folosință a intimatei C., Înalta Curte reține următoarele:

Capacitatea procesuală de folosință

reprezintă acea componentă a capacității de folosință a unei persoane fizice

care constă în aptitudinea de a dobândi și exercita drepturi și obligații

procesuaie, aptitudine care încetează odată cu decesul persoanei fizice. Din

punct de vedere al dreptului procesual civil, capacitatea procesuală de

folosință reprezintă aptitudinea de a formula cereri de chemare în judecată și

a exercita căi de atac, respectiv de a sta în proces, aptitudine care există pe

durata vieții persoanei fizice.

În cauza de față, ia termenul din 01

aprilie 2015, contestatorul B. a învederat instanței faptul că C. a decedat și

a depus la dosar - fila 272 verso - certificatul de deces al acesteia.

Din cuprinsul acestuia, reiese că

decesul intimatei C. a intervenit la data de 19 noiembrie 2013.

În raport de această situație, Înalta Curte

la termenul din 6 mai 2015 a admis excepția lipsei capacității procesuale de

folosință a intimatei C.

Față de data decesului intimatei (19

noiembrie 2013) și față de data formulării contestației în anulare (02

februarie 2015), este evident că, la data formulării acesteia, intimata C. nu

mai avea capacitatea procesuală de folosință pentru a. sta în judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte urmează să respingă contestația în anulare formulată de contestatorul B.

împotriva Deciziei civile nr. 3943 din 24 septembrie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2009 în

contradictoriu cu intimata C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără

capacitate procesuală de folosință.

În ceea ce privește cererea de

intervenție forțată a numiților D. și E., persoane indicate ca fiind

moștenitorii intimatei C. formulată de contestatorul B., Înalta Curte reține

următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 57 C.

proc. civ., cererea de chemare în judecată a altor persoane se formulează de

către pârât odată cu Întâmpinarea, iar de către reclamant se depune cel mai

târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanțe. Cererea de

chemare în judecată a altor persoane poate fi promovată numai în fața primei

instanțe, această soluție legislativă fiind întemeiată pe necesitatea

respectării principiului celor două grade de jurisdicție.

Contestația în anulare a fost

reglementată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac, de retractare,

nesuspensivă de executare, exercitată împotriva hotărârilor judecătorești

irevocabile, menită a repara neregulari tați le evidente privind actele de

procedură, eludarea normelor de competență de ordine publică a instanțelor,

neanalizarea unora dintre motivele de casare sau când dezlegarea dată în recurs

este rezultatul unei greșeli materiale.

În soluționarea contestației în

anulare, părțile nu mat sunt îndreptățite la modificarea cadrului procesual în

sensul formulării de cereri de intervenții, de chemare în garanție sau de

arătare a titularului dreptului, astfel cum acestea sunt reglementate de

dispozițiile art. 57, art. 58 și 59 C. proc. civ., acesta fiind apanajul

acordat de către legiuitor părților în primele două faze procesuale, fond și

apel, așa cum reiese din chiar conținutul normelor procesuale amintite. Chiar

și în cazul cererii de intervenție accesorie, C. proc. civ. limitează posibilitatea

formulării acesteia numai până în recurs. în lipsa unui. text legai care sa

prevadă altfel, în căiie extraordinare de atac de retractare, cum este și

contestația în anulare, nu pot figura alte părți decât cele din procesul în

care a fost pronunțată hotărârea atacata, întrucât instanța verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate mimai în raport de persoanele care

au avut calitatea de parte în procesul în care a fost pronunțată acea hotărâre.

Reiese deci, că în soluționarea

contestației în anulare, cadrul procesual este unul irevocabil stabilit,

formularea oricărei cereri de intervenție fiind inadmisibilă.

În speță, la termenul de judecată din

data de 6 mai 2015, contestatorul B. a arătat că înțelege să formuleze cerere

de intervenție forțată a numiților D. și E., persoane indicate ca fiind

moștenitorii intimatei C., cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile

art. 57 C. proc. civ.

Această cerere a fost depusă și în

format scris, la data de 21 mai 2015 (filele 286-287).

Față de faptul că cererea de chemare

în judecată a altor persoane formulată de contestatorul B. nu îndeplinește

condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 57 C. proc. civ., fiind depusă

direct în etapa judecării contestației în anulare, Înalta Curte urmează să o

respingă.

Privitor la excepția tardivității

contestației în anulare, Înalta Curte urmează să o admită pentru următoarele

considerente:

Respectarea termenului de formulare a

contestației în anulare se analizează cu prioritate, întrucât numai o cerere

formulată în cadrul termenului procedural poate fi discutata din perspectiva

condițiilor de admisibilitate.

Potrivit art 319 alin. (2) C. proc.

civ., "Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării

silite, iar în timpul ei, până Ia împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin.

(1) lit. b) sau c). împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la

îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în

termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre,

dar mi mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."

Potrivit doctrinei și practicii,

hotărârile judecătorești susceptibile a fi puse în executare silita sunt acele

hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile, care constată obligații

referitoare la plata unei sume de bani, predarea unui bun ori folosința

acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori alte lucrări sau luarea

unei alte măsuri admise de lege. în situația hotărârilor judecătorești

pronunțate în soluționarea unui recurs, acestea sunt susceptibile de executare

silită numai în măsura în care recursul modifica deciziile pronunțate în

ciclurile procesuale anterioare în sensul obligării uneia dintre părți la plata

unei sume de bani, predarea unui bun ori folosința acestuia, desființarea uneî

construcții, plantații ori alte lucrări sau luarea unei alte măsuri admise de

lege.

În cauza de față, prin decizia

pronunțată în recurs și atacată prin prezenta contestație în anulare, a fost

respins ca nefondat recursul exercitat de pârâtul B., rămânând astfel,

definitivă și irevocabilă soluția primei instanțe prin care a fost admisă, în

parte acțiunea reclamanților și s-a constatat că pârâții au vândut reclamantei

terenurile în suprafață totală de 8.000 mp, situate în com. Bragadiru, după cum

urmează; - parcela 59/16 - în suprafață de 4.000 mp, intabulată în C.F. a com.

Bragadiru, județul Ilfov; - parcela 59/17 - în suprafață de 4.000 mp,

intabulată în C.F. a com. Bragadiru, județul Ilfov, astfel cum au fost

identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Reiese deci, că hotărârea ce face

obiectul prezentei căi extraordinare de atac, nu se poate aduce la îndeplinire

pe calea executării silite, având caracterul unei acțiuni în constatarea,

hotărârea urmând să țină loc de act autentic.

Prin urmare, termenul de formulare a

contestației în anulare este cel care vizează hotărârile judecătorești

nesusceptibile de executare silită, reglementat de dispozițiile art. 319 alin.

(2) teza a II-a C. proc. civ.

Din cuprinsul dispozitivului deciziei

contestate, reiese că aceasta a fost pronunțată la data de 24 septembrie 2013.

Partea a solicitat comunicarea

deciziei contestate la data de 23 decembrie 2013, potrivit cererii înregistrate

la registratura generală sub nr. x, fiindu-i comunicată cu adresa Dosar nr. x/3/2009

la data de 06 ianuarie 2014, fila 91, rară însă a se face dovada datei primirii

efective.

Pe de altă parte, în aplicarea

dispozițiilor mai sus menționate, termenul pentru exercitarea căii de atac a

expirat cel mai târziu la data de 24 septembrie 2014, termenul limită după care

nu mai poate fi exercitată contestația în anulare, indiferent de data la care

partea a iuat la cunoștință de hotărâre în mod efectiv.

Potrivit dispozițiilor art. 103 alin.

(1) și (2) C. proc. civ., neexercitarea oricărei cai de atac în termenul legal

atrage decăderea, afară de cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată

printr-o împrejurare mai presus de voința ei, în acest din urmă caz, actul de

procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Nici din înscrisurile aflate la

dosarul cauzei și nici din susținerile contestatorului nu rezuită ea acesta să

fi fost împiedicat, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, să exercite

în termenul legal, contestația în anulare. Or, în atare condiții, termenul

pentru exercitarea contestației în anulare a expirat, ope legis, la data de 24

septembrie 2014.

În condițiile în care decizia de

recurs, care este o hotărâre irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C.

proc. civ., a fost pronunțată la data de 24 septembrie 2013, iar contestația a

fost formulată la data de 2 februarie 2015, se constată că s-a depășit termenul

procedural limită de formulare, respectiv termenul obiectiv de 1 an de la data

când hotărârea a rămas irevocabilă. Astfel, Înalta Curte va respinge

contestația în anulare împotriva Deciziei civile nr. 3943 din 24 septembrie

2013, formulată de contestatorul B., ca tardivă.

Prin întâmpinare, intimata SC A. SRL a

solicitat și amendarea contestatorului B., arătându-se că prin înregistrarea

prezentei contestații în anulare acesta a săvârșit un abuz de drept procesual,

reluând „aspecte definitiv și irevocabil soluționate de instanțele

judecătorești".

Pentru a caracteriza un act de

procedură ca fiind abuziv, doctrina și practica au fost constate în a aprecia

că este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ, următoarele cerințe:

autorul actului să fie titularul dreptului procedural în cauză și să fie

capabil să îl exercite, dreptul procedural să fie utilizat în limitele, fixate

de lege și să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care

a fost acordat de lege, dreptul procedural să fie exercitat cu rea credință.

În cauza de față, dacă primele

condiții se verifică, nu s-a probat exercitarea de către contestatorul B., a

drepturilor procedurale în alt mod decât cel edictat de legiuitor. Criticile de

neîegalitate învederate prin cererea scrisă care, conform susținerilor

intimatei SC A. SRL, pun în discuție chestiuni tranșate în mod definitiv și

irevocabil de instanțe prin hotărâri judecătorești, nu pot forma convingerea

Instanței că prezenta contestație în anulare a fost exercitată cu rea credință.

Astfel, Înalta Curte urmează a

respinge cererea de amendare a contestatomlui.

Intimata SC A. SRL a solicitat obligarea

contestatomlui B. la plata cheltuielilor de judecată, fiind depuse la dosar

factura fiscală din data de 26 martie 2015 și extras de cont care atestă

încasarea de către societatea de avocatură a sumei de 10.923 lei, cu titlul de

onorariu avocațial.

Înalta Curte, constatând culpa

procesuală a contestatorului, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., urmează a dispune obligarea acestuia Ia plata cheltuielilor de

judecată.

În raport de dispozițiile art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de judecată poate să modifice

onorariile avocaților ori de câte ori va constata că sunt nepotrivit de mari

sau de mici față de valoarea pricinii sau de munca depusă de avocat, Înalta Curte

urmează a reduce cheltuielile de judecată solicitate, de Ia suma de 10.923 lei,

la suma de 5.000 lei, față de gradul de complexitate al cauzei care nu a

necesitat anraniarea fondului cauzei, muncă depusă de către apărătorul ales al

intimatei la redactarea întâmpinării și numărul redus de termene la care a

asigurat reprezentarea.

Prin cererea înregistrată,

contestatorul B. a solicitat și suspendarea executării deciziei contestate.

Prin pronunțarea prezentei hotărâri,

cererea de suspendare formulata de contestator a rămas fără obiect, urmând a fi

respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de introducere

forțată în cauză a numiților D. și E., formulată de contestatorul B.

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatorul B. împotriva deciziei civile nr. 3943 din 24

septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. x/3/2009, în contradictoriu cu intimata C., ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Respinge, contestația în anulare

formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei civile nr. 3943 din 24

septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. x/3/2009, în contradictoriu cu intimata SC A. SRL, ca

tardivă.

Respinge cererea de amendare a

contestatorului B. formulată de SC A. SRL.

Obligă pe contestatorul B. la plata,

către intimata SC A. SRL, a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată m prezenta cale de atac, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

Respinge cererea de suspendare a

executării deciziei contestate, ca fiind rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

30 septembrie 2015.