ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3372/2014

Decizia nr. 3372/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii;

Prin cererea înregistrată la data de 08 mai 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, a chemat în judecată pârâtul B. al sectorului 3, prin C. a sectorului 3, solicitând anularea Deciziei nr. 2567 din 08 martie 2012 emisă de C. a sectorului 3 în soluționarea contestației prealabile formulate împotriva Deciziilor de impunere nr. 665 din 19 ianuarie 2012 și, respectiv, nr. 1794 din 23 ianuarie 2012; anularea Deciziei de impunere nr. 665 din 20 decembrie 2011 și a Deciziei de impunere nr. 1794 din 23 ianuarie 2012, emisă de C. a Sectorului 3, în ceea ce privește următoarele sume: - 4.430.049 lei, reprezentând impozit pe clădiri și 212.112 lei, reprezentând impozit pe terenuri, obligații fiscale aferente anului 2012, conform Deciziei de impunere nr. 665 din 19 ianuarie 2012; - 625.093,00 lei reprezentând impozit pe clădiri și 212.112 lei, reprezentând impozit pe terenuri, obligații fiscale aferente tot anului 2012, conform Deciziei de impunere nr. 1794 din 23 ianuarie 2012.

Pârâta C. sector 3 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta SC A. SA, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 5406 din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul

B. al sectorului 3 - C. a sectorului 3

.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că ceea ce se contesta, între altele, în litigiu, este Decizia nr. 2567 din 08 martie 2012 emisa în soluționarea contestației. Legalitatea acestei decizii nu poate fi apreciata în raport cu o decizie anterioara în soluționarea unei alte contestații administrativ fiscale, cu care prezenta instanță nu a fost investita, astfel ca eventuala motivare contradictorie si confuza nu poate fi analizata decât prin raportare la considerentele Deciziei nr. 2567 din 08 martie 2012.

Or, din cuprinsul respectivei decizii nu rezulta ca statutul de parc industrial ar fi fost contestat în ceea ce o privește pe reclamanta, problema punându-se numai cu privire la faptul ca SC A. SA nu face dovada ca ar fi beneficiara unui ajutor de stat în condițiile legii.

S-a reținut că acest aspect - al statutului de parc industrial - este un aspect recunoscut, chiar de către organul fiscal în cuprinsul deciziei în soluționarea contestației, chiar si în întâmpinare, motiv pentru care nu se impune a se clarifica acest aspect.

De asemenea, s-a reținut că ajutoarele de stat nu se acorda de drept, conform art. 250 și 257 din C. fisc., ci sunt condiționate de o anumită procedura impusă de legislația specifică parcurilor industriale.

În plus, ajutorul de stat privind scutirea la taxa de teren sau construcții datorata de operatorii economici care constituie un parc industrial, se acorda numai odată pe an, iar daca se constata ca s-a acordat ilegal aceasta se restituie cu dobânzile corespunzătoare.

O posibila decizie de acordare a ajutorului de stat sub forma nedatorării impozitului pe terenul si clădirile de pe platforma SC A. SRL, aparține unității administrativ teritoriale, cu îndeplinirea normelor europene în materia ajutorului de stat, iar proprietarii terenului și clădirilor trebuie să-și dovedească dreptul cu o decizie de autorizare a acordării ajutorului de stat, emisa de Consiliul Concurentei, înainte de 1 ianuarie 2007 sau emisa de către Comisia Europeana după aceasta data și cu un aviz de principiu privind eligibilitatea în cadrul unei scheme de ajutor de stat sau de minimis.

Or, societatea SC A. SA, prin societatea de administrare, nu a depus la sediul C. sector 3 aceste documente.

În concluzie, chiar daca SC A. SA poarta titulatura de parc industrial dobândita în baza art. 23 din O.U.G. nr. 115/2003, scutirea de la plata impozitelor pe clădiri și teren din perimetrul acesteia deținute de societatea de administrare SC A. SRL se acorda în cadrul unei scheme de ajutor de stat acordat în condițiile actelor normative indicate mai sus.

Instanța de fond a reținut în speța de față, că reclamanta se încadrează în dispozițiile O.U.G. nr. 117/2006, trebuind să se supună reglementarilor și modalităților de notificare și autorizare prevăzute în materia ajutorului de stat, însă procedura prevăzuta de O.U.G. nr. 117/2006 nu a fost parcursă.

În atare condiții, în care reclamanta prin propria culpa nu a urmat calea prevăzută de O.U.G. nr. 117/2006 pentru a i se recunoaște pe calea procedurii acolo prevăzute, dreptul la ajutorul de stat, practic aceasta are doar o vocație la ajutorul de stat, iar nu un drept, astfel că devin incidente dispozițiile art. 85 alin. 2 din Codul de procedura fiscala conform cărora o decizie de impunere se emite chiar în situația în care impozitele ar fi scutite la plată, actele administrativ-fiscale contestate fiind, așadar, legale.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a dezvoltat critici față de soluția adoptată de prima instanță, indicând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Astfel, a arătat că în mod eronat a reținut instanța de fond că aspectele vizând dobândirea statutului de parc industrial de către SC A. SRL, precum și necesitatea parcurgerii procedurii prevăzută de O.U.G. nr. 117/2006 pentru eligibilitatea ajutorului de stat reținute cu autoritate de lucru judecat de către instanțele investite anterior nu ar avea relevanță în prezenta cauză.

S-a susținut, de asemenea, că hotărârea primei instanțe încalcă scopul urmărit de legiuitor la adoptarea scutirii de la plata impozitului pe imobile.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Procedura în fața instanței de recurs

Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

La data de 6 iunie 2014, recurenta - reclamantă SC A. SRL a înregistrat la dosar o cerere la care a atașat declarația de renunțare la drept, în formă autentică.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 5406 din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, mai înainte de a cerceta motivele invocate, constată că recurenta a formulat, în temeiul art. 247 C. proc. civ., o cerere de renunțare la însuși dreptul pretins.

Văzând dispozițiile legale prevăzute de art. 247 C. proc. civ., se reține că spre deosebire de renunțarea la judecată, care nu se poate face după ce s-a intrat în dezbaterea fondului și cu atât mai puțin în recurs, decât cu învoirea celeilalte părți, renunțarea la însuși dreptul pretins se poate face în orice fază a procesului, deci și în recurs, chiar fără învoirea părții adverse.

Renunțarea la drept nu se poate presupune, ci trebuie să rezulte dintr-o declarație expresă din partea titularului dreptului sau din fapte neechivoce a căror interpretare să ducă în mod necesar, la o singură concluzie, și anume aceea a renunțării la drept.

Prin declarația autentificata din data de 05 iunie 2014 la notar public D. - Biroul Notarial Individual E., SC A. SRL în calitate de recurentă-reclamantă, în temeiul art. 247 C. proc. civ. a declarat că este de acord cu renunțarea la însuși dreptul dedus judecății în prezenta cauză.

Pentru cele anterior menționate, instanța va lua act de renunțarea recurentei - reclamante la însuși dreptul pretins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea de renunțare la dreptul dedus judecății formulată de recurenta - reclamantă SC A. SRL. în cadrul recursului declarat împotriva sentinței nr. 5406 din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2014.