ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3546/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3546/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față:
Din analiza actelor
și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
deduse judecății
Prin cererea
înregistrată la data de 2 august 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P.F.I. SA a solicitat,
în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local sector 3, Direcția Impozite și Taxe
Locale sector 3, anularea deciziei din 28 mai 2012 emise în soluționarea
contestației prealabile din 24 aprilie 2012, anularea deciziei de impunere fără
număr și nedatate, comunicată la 2 aprilie 2012, în ceea ce privește sumele de
625.727 RON, reprezentând impozit pe clădiri aferent anului 2012, de 106.610 RON,
reprezentând impozit pe teren aferent anului 2012, și de 629.688 RON,
reprezentând rămășite și majorări de întârziere restante la 31 decembrie 2011,
și anularea deciziei de impunere din 21 mai 2012.
Hotărârea instanței
de fond
Prin sentința civilă
nr. 6974 din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Recursul exercitat
în cauză
Împotriva acestei sentințe,
considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta SC P.F.I.
SA, solicitând modificarea în tot a hotărârii și, pe cale de consecință, admiterea
acțiunii, astfel cum a fost formulată.
La data de 6 iunie 2014,
recurenta-reclamantă SC P.F.I. SA a formulat cerere de renunțare la drept, autentificată
prin încheierea din 5 iunie 2014 a Biroului Individual Notarial C., solicitând,
în fața instanței, a se face aplicarea art. 247 C. proc. civ.
Soluționarea cererii
de renunțare la însuși dreptul pretins
Examinând actele și lucrările
dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 247 C. proc. civ., Înalta Curte reține
că manifestarea de voință în sensul de a se renunța la însuși dreptul pretins reprezintă
o desistare, un act de dispoziție al recurentului, care nu este supus cenzurii instanței,
conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Văzând dispozițiile
art. 247 C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de renunțare la însuși dreptul pretins,
instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra
cheltuielilor, iar când renunțarea este făcută în instanță de apel, hotărârea primei
instanțe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunțării, Înalta Curte
urmează a anula sentința recurată și a respinge acțiunea formulată de reclamantă
ca urmare a renunțării la însuși dreptul pretins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de SC P.F.I. SA împotriva sentinței nr. 6974 din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Anulează sentința recurată
și respinge acțiunea formulată de reclamanta SC P.F.I. SA ca urmare a renunțării
la însuși dreptul pretins.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 1 octombrie 2014.