ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 892/2016

Decizia nr. 892/2016

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Suceava, secția civilă, la dala de 30 septembrie 2015 și

înregistrată sub nr. x/86/2015, reclamanta A. Suceava, în contradictoriu

cu pârâți: B., C., D., a solicitat obligarea acestora la plata sumei de

391.115,71 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea prejudiciului

produs E. Suceava - F. Iacobeni.

Reclamanta a arătat

că primul pârât este angajatul E. Suceava și la data constatării

prejudiciului (constând în tăierea ilegală și nejustificată

a mai multor arbori din raza ocolului silvic) ocupa funcția de șef de

district la F. Iacobeni, având încheiat contractul individual de muncă din

09 octombrie 2006, iar ultimii doi sunt moștenitori acceptanți ai

succesiunii numitului G., decedat, ce a fost angajatul E. Suceava ocupând

funcția de pădurar la F. Iacobeni, canton silvic nr. 2

„Ciotina", în baza contractului individual de muncă din 1995.

2 Prin sentința nr. 1793

din 3 decembrie 2015 pronunțată în Dosar nr. x/61/2015 Tribunalul

Suceava, secția I civilă, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

reținând că. potrivit art. 1 din H.G. nr. 229 din 04 martie 2009,

reclamanta este o regie autonomă de interes național, aflată sub

autoritatea statului și este o persoană juridică ce are sediul

în municipiul București.

După cum rezultă din

art. 2 al aceluiași act normativ, A. are în structură,

unități cu și fără personalitate juridică.

În Anexa 2 la H.G. nr. 229 din

04 martie 2009, la pct. 35, figurează, printre persoanele fără

personalitate juridică, E. Suceava, care nu a primit mandat de

reprezentare din partea A. pentru promovarea acestei acțiuni.

În speță, sediul

angajatorului, respectiv al reclamantei, este în municipiul București,

și nu în Suceava, unde funcționează o structură din cadrul A.,

fără personalitate juridică.

Dreptul comun în materie de

competență teritorială este guvernat de dispozițiile art. 107

alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care cererea de chemare în

judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție

domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune aici.

În speța de

față însă devin incidente dispozițiile speciale ale C.

muncii, care, în art. 269 alin. (2), dispun în sensul că cereriie

referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează

instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul

își are domiciliul sau reședința ori. după caz, sediul.

Prin urmare, în ceea ce

privește competența teritorială, legislația muncii

derogă de la dreptul comun în materie.

În plus, conform art. 210 din

Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la

soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează

instanței judecătorești competente în a cărei

circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă

reclamantul.

În situația în care angajatorul

este reclamant, cum este speța de față, este competentă

teritorial instanța în a cărei rază teritorială are sediul

angajatorul.

Prin sentința nr. 2348

din 3 martie 2016 pronunțata în Dosar nr. x/3/2016 Tribunalul

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, reținând că prezenta pricină

are, prin raportare la pretențiile deduse judecății, natura

juridică a unui conflict de muncă, ce intră în sfera de

reglementare a dispozițiilor art. 266 C. muncii, conform cu cmc

jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă

cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și

încetarea contractelor individuale sau colective de muncă.

Așa fiind, rezultă

că sunt aplicabile prevederile art. 269 din C. muncii potrivit cu care

judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor

judecă orești stabilite conform legii.

Totodată, conform art.

269 alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se

adresează instanței competente în a cărei circumscripție

reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz.

sediul.

Potrivit art. 210 din Legea

nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale

de muncă se adresează tribunalului în a cărei

circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă,

reclamantul.

Din coroborarea acestor

dispoziții legale, rezultă că, în litigiile de muncă

competența de soluționare revine tribunalului în circumscripția

căruia se află domiciliul sau reședința persoanei fizice,

sau sediul persoanei juridice.

În ceea ce privește

persoana juridică, C. muncii nu distinge sediul principal sau sediul/sediile

secundare ale acesteia.

Conform dispozițiilor

art. 227 alin. (2) C. civ., în funcție de obiectul de activitate, persoana

juridică poate avea, pe lângă sediul principal mai multe sedii cu

caracter secundar pentru sucursale, reprezentanțele sale teritoriale

și punctele de lucru.

Întrucât textul de lege nu

distinge, rezultă că reclamantul - persoană juridică poale

introduce acțiune atât la instanța în circumscripția căreia

Inspectoratul Județean are sediul principal, cât și la instanța

unde își are sediul secundar.

În situația în care

rolurile procesuale sunt inversate, respectiv persoana juridică este

chemată în judecată, C. proc. civ. este cei care prevede, de data

aceasta în mod expres, în dispozițiile art. 109, că cererea de

chemare în judecată formulată împotriva unei persoane juridice de

drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un

dezmembrămâm fără personalitate juridică, pentru

obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc, sau care

izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrâmâmului ori din

fapte săvârșite de acesta.

În cazul dedus

judecății, acțiunea a fost formulată de către A., în

numele și pentru E. Suceava, întrucât această direcție

reprezintă un dezmembrământ fără personalitate

juridică.

Abaterile de

săvârșirea cărora sunt acuzați pârâții,

salariații E., au legătură cu executarea unor contracte de muncă

din cuprinsul cărora a uitat că aceștia, având domiciliul în

județul Suceava, și-au desfășurat activtatea de muncă

tot în județul Suceava.

Înalta Curte, competenta

să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art.

135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competenta de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru argumentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată

reclamanta A. - E. Suceava, în calitate de angajator, a solicitat obligarea

pârâților angajați ai acestei entități (astfel cum au fost

indicați în respectiva cerere), la plata prejudiciului creat prin

tăierea ilegală a unui anumit număr de arbori din raza F. local

aflat sub jurisdicția sa.

Potrivit art. 1 alin. (2) din

H.G. nr. 229 din 04 martie 2009 privind reorganizarea A. și aprobarea

regulamentului de organizare și funcționare „A. este regie autonomă

de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin

autoritatea publica centrală care răspunde de silvicultură".

Art. 2 alin. (1) al

aceluiași act normativ statuează că A. are în subordinea sa

unități fără personalitate juridică, prevăzute în

anexa nr. 2 și unități cu personalitate juridică prevăzute

în anexa nr. 3."

Din anexa nr. 2 la care face

referire texiul legal preeitat rezultă că E. Suceava este o unitate

fără personalitate juridică a reclamantei, sens în care

stabilirea competenței teritoriale nu se poate realiza prin raportare la

această entitate, care nu a făcut dovada constituirii legale astfel

cum prevăd dispozițiile art. 56 alin. (2) N.C.P.C. pentru a putea

figura în proces în nume propriu, ci în raport cu sediul regiei autonome

propriu-zise, respectiv, A. (persoană juridică cu sediul centrul in

municipiul București, sector 2) în calitate de reclamantă căreia

i-a aparținut inițiativa de învestire a instanței, cu luarea în

considerare a dispozițiilor legale din materia dreptului muncii aplicabile.

Împrejurarea că în

cererea de chemare în judecată este indicat sediul E. Suceava, ca sediu

secundar sau local al reclamantei A., nu este de natură să

producă efecte juridice în ceea ce privește competența

teritorială, atâta vreme cât aceasta este reglementată printr-o

normă specială imperativă iar autoritatea ce are calitatea de

reclamantă este însăși regia.

De asemenea, din

dispozițiile art. 1 alin. (2) al H.G. nr. 229 din 04 martie 2009

rezultă în mod evident caracterul de instituție publică al

reclamantei, respectiv, aceia de regie autonomă de interes național,

sens în care, contrar celor reținute de către una din instanțele

aflate în conflict negativ, în cauză nu pot fi incidente și nu se

poate face analogie cu dispozițiile art. 109 N.C.P.C., pe de o parte

întrucât acestea reglementează competența teritorială

alternativă a persoanelor juridice de drept privat, iar pe de altă

parte, întrucât textul Segal are în vedere ipoteza în care persoana

juridică are calitatea de pârâtă, situație care nu se

regăsește în cauză, întrucât A. are calitatea de

reclamantă.

Având în vedere caracterul de

necontestat al pricinii deduse judecății ca fiind un litigiu de

muncă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii speciale,

și anume, ale art. 269 alin. (2) C. muncii, respectiv, dispozițiile

art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social, din a căror

interpretare coroborată rezultă că cererile referitoare la

judecarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a

cărei circumscripție reclamantul își ar domiciliul sau sediul.

Textul legal stabilește o

competență teritorială exclusivă ce nu poate fi

înlăturată nici de alegerea reclamantului și nici de dreptul

comun în materie de competență teritorială, conform principiului

specialia generalius de romani.

Cum sediul reclamantei A. se

află în municipiul București, sector 2, instanța competentă

teritorial a soluționa pricina conform argumentelor prezentate mai sus

este Tribunalul București, instanță în favoarea căreia va

opera prezenta declinare de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Slabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi. 13 aprilie 2016.