ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2100/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2100/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2100/2016

După

deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată

următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția

I civilă, la data de 14.12.2015, sub nr. x/86/2015, reclamanta Regia

Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică

Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul A., domiciliat în comuna Poiana Stampei, jud. Suceava, obligarea

acestuia la plata sumei de 9.157 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului

produs Direcției Silvice Suceava - Ocolul Silvic Dorna Cândrenilor.

În motivare,

a arătat că pârâtul este angajatul Direcției Silvice Suceava, în

funcția de maistru silvic la Ocolul Silvic Dorna Cândrenilor. Anterior,

acesta a ocupat postul de pădurar la cantonul nr. 5 „Roșia”, din

cadrul aceluiași ocol silvic.

Urmare

sesizării Direcției Naționale Anticorupție, în perioada

05.06.2013-11.07.2013, în cantonul sus-menționat au fost efectuate, de

către reprezentanții I.T.R.S.V. Suceava, o serie de controale

parțiale, ocazie cu care s-a constatat tăierea ilegală a unor

arbori.

În drept,

cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 254 și urm. din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, art. 24 și

urm. din Legea nr. 22/1969, art. 6 din O.U.G. nr. 85/2006, art. 20 din

Regulamentul din 23.09.2009 de pază a fondului forestier, aprobat prin

Hotărârea nr. 1076/2009 și art. 108 alin. (2) din Contractul colectiv

de muncă nr. 239 din 17 iunie 2013.

Prin

sentința nr. 214 din 15 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr.

x/86/2015, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a admis excepția

necompetenței teritoriale exclusive și a decimat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a

dispune astfel, a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 95 alin.

(1) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanță

toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor

instanțe. Prin urmare, a constatat că această instanță

este competentă din punct de vedere general și material să

soluționeze litigiul.

A

reținui, de asemenea, că cererea dedusă judecății are

ca obiect o acțiune în răspundere patrimonială, formulată

de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de

angajator.

Potrivit art.

1 din H.G. nr. 229 din 4 martie 2009, această entitate esîe o regie

autonoma de interes național, aflată sub autoritatea statului, cu

sediul în municipiul București. Potrivit art. 2 din același act

normativ, Regia Națională a Pădurilor are în structură

unități cu și fără personalitate juridică.

În Anexa nr. 2

la H.G. nr. 229 din 4 martie 2009, la pct. 35, figurează, printre

unitățile Iară personalitate juridică, Direcția

Silvică Suceava, care nu a primit mandat de reprezentare din partea Regiei

Naționale a Pădurilor pentru promovarea acestei acțiuni.

Tribunalul

Suceava a reținut că, în speță, sunt incidente prevederile

art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, conform cărora

cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se

adresează instanței competente în a cărei circumscripție

reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz,

sediul.

Ca atare, a

apreciat că dispozițiile legale mai sus menționate sunt în

concordanță cu cele ale art. 95 alin. (1) C. proc. civ., constituind,

totodată, excepția de la regula prevăzută de art. 107 C.

proc. civ.

De asemenea,

a reținut că, potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a

dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor

individuale de muncă se adresează instanței

judecătorești competente, în a cărei circumscripție

își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Or, în

situația în care angajatorul este reclamant, cum este cazul în

speță. Tribunalul Suceava a apreciat că este competentă teritorial

să judece litigiul instanța în a cărei rază

teritorială are sediul angajatorul, respectiv Tribunalul București.

În urma

declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VIlI-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, sub nr. x/3/2016, la data de 21.03.2016.

Prin

sentința nr. 5026 din 17 mai 2016, Tribunalul București, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția

necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a

dispune astfel, această instanță a reținut că, din

înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă, în mod evident, că

acțiunea a fost promovată în nume propriu de către Direcția

Silvică Suceava, unitate fără personalitate juridică,

aflată în structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva,

regie autonomă.

De asemenea,

a constatat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, deși

a fost indicată denumirea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva,

au fost menționate, în conformitate cu dispozițiile art. 194 alin.

(1) lit. a) C. proc. civ., datele de identificare ale Direcției Silvice

Suceava, respectiv sediul din municipiul Suceava, codul fiscal, numărul de

înregistrare în Registrul Comerțului, contul bancar și

conducătorul acesteia. În raport de indicarea acestor date, a concluzionat

că acțiunea a fost formulată în nume propriu de Direcția

Silvică Suceava.

La

pronunțarea sentinței, Tribunalul București a avut în vedere

șl dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., care conferă

capacitate procesuală de folosință persoanelor care au

folosința drepturilor civile, constituite potrivii legii.

Astfel, a apreciat

că Direcția Silvică Suceava este constituită prin H.G. nr.

229/2009, astfel încât, potrivit prevederilor legale mai sus menționate,

aceasta poate avea calitatea de reclamantă, având capacitatea

procesuală de a promova acțiuni în nume propriu, chiar dacă nu

are personalitate juridică.

Întrucât

norma specială de competență, reglementată de art. 269 alin.

(2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, prevede că cererile

referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează

instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul

își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Suceava.

Examinând conflictul

negativ de competență, Înalta Curte reține că, în

cauză, competența soluționării pricinii în primă

instanța revine Tribunalului București, secția a Vlll-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, în circumscripția

căruia se află sediul reclamantei Regia Națională a

Pădurilor - Romsilva, pentru considerentele care succed:

Fiind

învestită cu pronunțarea regulatorului de competență,

Înalta Curte urmează să aibă în vedere circumstanțele deja

stabilite în cauză, respectiv natura litigiului (conflict de muncă),

normele de drept material care guvernează raportul juridic dedus judecății

și incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003

privind C. muncii, republicată, pentru determinarea instanței

competente.

Cererea de

chemare în judecată formulată în cauză face parte din categoria

conflictelor de muncă, iar, potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr.

53/2003 privind C. muncii, republicat, în forma în vigoare la data introducerii

acțiunii civile, respectiv 22.01.2016, judecarea conflictelor de

muncă este în competența instanței în a cărei

circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința

ori, după caz, sediul.

De asemenea,

prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului soda! stipulează

că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de

muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție

își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Dispozițiile

art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. prevăd că necompetența

teritorială este de ordine publică și părțile nu o pot

înlătura.

Înalta Curte

reține că, în cauza pendinte, Tribunalul Suceava și Tribunalul

București și-au declinat reciproc competența de soluționare

a pricinii privind pe reclamanta Regia Națională a Pădurilor -

Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava și pe pârâtul A., având

ca obiect „acțiune în răspundere patrimonială”.

În ceea ce

privește aprecierea celor două tribunale care a determinat ivirea

conflictului negativ de competență, se constată că ambele

instanțe au avut în vedere incidența dispozițiilor art. 269

alin. (2) C. muncii, însă divergența de opinie poartă cu privire

la identitatea reclamantei, în sensul că Tribunalul Suceava a reținut

că, în litigiul pendinte, calitate de reclamantă o are Regia

Națională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de angajator, în

timp ce Tribunalul București a considerat că această calitate o

are Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția

Silvică Suceava, unitate fără personalitate juridică,

aflată în structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva,

regie autonomă.

În

speță, acțiunea civilă a fost promovată de Regia

Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică

Suceava, în scopul atragerii răspunderii patrimoniale a pârâtului A.

pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu,

aceasta fiind semnată de directorul Direcției Silvice Suceava.

Din

modalitatea de formulare a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte

constată că titulara acesteia este Regia Națională a

Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Suceava acționând în

cauza doar în calitate de reprezentant.

Astfel, dat

fiind caracterul obligatoriu al indicării elementelor oricărei cereri

de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 C. proc. civ., inclusiv

cele referitoare la numele sau denumirea părților și numele

reprezentantului, mențiunile din cuprinsul cererii formulate în cauză

relevă calitatea de reclamantă a Regiei Naționale a

Pădurilor - Romsilva și calitatea directorului Direcției Silvice

Suceava de reprezentant al acesteia.

Această

constatare este confirmată de precizările reclamantei făcute în

fața Tribunalului București, în contextul cererii formulate la data

de 25.04.2016. Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a precizat

că este reprezentată legal, în temeiul art. 6 alin. (9) din

Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Naționale a

Pădurilor - Romsilva, aprobat prin Hotărârea nr. 229 din 04 martie

2009, de directorului Direcției Silvice Suceava.

Prin urmare,

nu se poate susține că, în cauză, titulara cererii de chemare în

judecată dedusă judecății este Direcția Silvică

Suceava, astfel cum a reținut Tribunalul București. Întrucât aceasta

a acționat în cauză în virtutea mandatului acordat directorului prin

Hotărârea nr. 229 din 04 martie 2009.

În aceste

condiții și în lipsa unei reglementări exprese privind calitatea

de reclamantă a direcției, Înalta Curte consideră că

această calitate aparține Regiei Naționale a Pădurilor -

Romsilva.

Din

această perspeciivă, este lipsită de relevanță

împrejurarea că dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., pe

temeiul cărora s-a dezînvestit Tribunalul București, permit și

entităților fără personalitate juridică să

formuleze cereri injustiție, în calitate de reclamante, dacă sunt

constituite potrivit legii, atât timp cât s-a intenționat ca

însăși Regia Națională a Pădurilor - Romsilva să

aibă o asemenea calitate în prezentul proces.

Pe de

altă parte, trebuie observat că mai sus indicat nu ar fi fost, oricum

incident în cauză, întrucât noțiunea de „entitate fără

personalitate juridică” are în vedere entități individuale,

independente și nu pe acelea care depind și sunt strâns legate de o

persoană juridică, cum este cazul direcției, ce reprezintă

o unitate fără personalitate juridică a Regiei Naționale a

Pădurilor - Romsilva, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din

Hotărârea nr. 229 din 04 martie 2009.

Potrivit art.

1 alin. (2) din Hotărârea nr. 229 din 04 martie 2009, Romsilva este

persoană juridică, cu sediul central în municipiul București,

sectorul 2, și funcționează pe bază de gestiune

economică și autonomie financiară.

Înalta Curte

reține, astfel, că, în cuprinsul acestui act normativ, termenul de „sediu”

este însoțit de mențiunea „central”, fiind folosit cu sensul de „sediu

principal”.

În

conformitate eu prevederile art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

semnificația unui concept în context se stabilește prin actul

normativ care îl instituie, devenind obligatoriu pentru actele normative din

aceeași materie.

Astfel,

noțiunea de „sediu”, folosită în conținutul unui alt act

normativ decât Hotărârea nr. 229 din 04 martie 2009, în același

context, nu poate avea altă semnificație decât cea rezultată din

actul normativ menționat, în absența unei definiții în

celălalt act normativ.

Atunci când

legiuitorul a intenționat atribuirea unei alte semnificații

decăi cea stabilită prin actul normativ care definește un anumit

termen, a făcut acest lucru în mod expres, cum este cazul art. 109 C.

proc. civ., potrivit căruia „cererea de chemare în judecată împotriva

unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța

locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică,

pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care

izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul

dezmembrămăntului ori din fapte săvârșite de acesta”.

Tăcerea

legiuitorului în această privință, în ipoteza art. 269 alin. (2)

C. muncii, nu poate fi interpretată în sensul posibilității,

pentru interpretul normei, de a extinde aplicarea acesteia și la alte

situații ce nu au fost reglementate expres, în caz contrar,

adăugându-se nepermis la lege.

În aceste

condiții, „sediul” la care fac referire dispozițiile art. 269 alin.

(2) C. muncii are semnificația de „sediu principal”, neputând fi avute în

vedere sediile secundare, cum este cazul sediului unei direcții silvice.

Împrejurarea

că reclamanta și-a indicat domiciliul procesual la sucursala din

Suceava nu are relevanță pentru stabilirea competenței

teritoriale, ci prezintă interes doar din perspectiva comunicării

actelor de procedură.

Ca atare,

stabilirea instanței competente să soluționeze pricina se va

face în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003

privind C. muncii, republicat, coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr.

62/2011, respectiv de sediul reclamantei Regia Națională a

Pădurilor - Romsilva, care se află în municipiul București,

sector 2, deci pe raza teritorială a Tribunalului București.

Concluzionând,

pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de

a judeca pricina în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2016.