ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2100/2016

Decizia nr. 2100/2016 După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, la data de 14.12.2015, sub nr. x/86/2015, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., domiciliat în comuna Poiana Stampei, jud. Suceava, obligarea acestuia la plata sumei de 9.157 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs Direcției Silvice Suceava - Ocolul Silvic Dorna Cândrenilor. În motivare, a arătat că pârâtul este angajatul Direcției Silvice Suceava, în funcția de maistru silvic la Ocolul Silvic Dorna Cândrenilor.

Anterior, acesta a ocupat postul de pădurar la cantonul nr. 5 „Roșia”, din cadrul aceluiași ocol silvic. Urmare sesizării Direcției Naționale Anticorupție, în perioada 05.06.2013-11.07.2013, în cantonul sus-menționat au fost efectuate, de către reprezentanții I.T.R.S.V. Suceava, o serie de controale parțiale, ocazie cu care s-a constatat tăierea ilegală a unor arbori. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 254 și urm. din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, art. 24 și urm. din Legea nr. 22/1969, art. 6 din O.U.G.

nr. 85/2006, art. 20 din Regulamentul din 23.09.2009 de pază a fondului forestier, aprobat prin Hotărârea nr. 1076/2009 și art. 108 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă nr. 239 din 17 iunie 2013. Prin sentința nr. 214 din 15 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2015, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a dispune astfel, a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 95 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Prin urmare, a constatat că această instanță este competentă din punct de vedere general și material să soluționeze litigiul.

A reținui, de asemenea, că cererea dedusă judecății are ca obiect o acțiune în răspundere patrimonială, formulată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de angajator. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 229 din 4 martie 2009, această entitate esîe o regie autonoma de interes național, aflată sub autoritatea statului, cu sediul în municipiul București. Potrivit art. 2 din același act normativ, Regia Națională a Pădurilor are în structură unități cu și fără personalitate juridică. În Anexa nr. 2 la H.G. nr. 229 din 4 martie 2009, la pct. 35, figurează, printre unitățile Iară personalitate juridică, Direcția Silvică Suceava, care nu a primit mandat de reprezentare din partea Regiei Naționale a Pădurilor pentru promovarea acestei acțiuni.

Tribunalul Suceava a reținut că, în speță, sunt incidente prevederile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, conform cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Ca atare, a apreciat că dispozițiile legale mai sus menționate sunt în concordanță cu cele ale art. 95 alin. (1) C. proc. civ., constituind, totodată, excepția de la regula prevăzută de art. 107 C. proc. civ. De asemenea, a reținut că, potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Or, în situația în care angajatorul este reclamant, cum este cazul în speță. Tribunalul Suceava a apreciat că este competentă teritorial să judece litigiul instanța în a cărei rază teritorială are sediul angajatorul, respectiv Tribunalul București. În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIlI-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/2016, la data de 21.03.2016. Prin sentința nr. 5026 din 17 mai 2016, Tribunalul București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a dispune astfel, această instanță a reținut că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă, în mod evident, că acțiunea a fost promovată în nume propriu de către Direcția Silvică Suceava, unitate fără personalitate juridică, aflată în structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă. De asemenea, a constatat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, deși a fost indicată denumirea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, au fost menționate, în conformitate cu dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., datele de identificare ale Direcției Silvice Suceava, respectiv sediul din municipiul Suceava, codul fiscal, numărul de înregistrare în Registrul Comerțului, contul bancar și conducătorul acesteia.

În raport de indicarea acestor date, a concluzionat că acțiunea a fost formulată în nume propriu de Direcția Silvică Suceava. La pronunțarea sentinței, Tribunalul București a avut în vedere șl dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., care conferă capacitate procesuală de folosință persoanelor care au folosința drepturilor civile, constituite potrivii legii. Astfel, a apreciat că Direcția Silvică Suceava este constituită prin H.G. nr. 229/2009, astfel încât, potrivit prevederilor legale mai sus menționate, aceasta poate avea calitatea de reclamantă, având capacitatea procesuală de a promova acțiuni în nume propriu, chiar dacă nu are personalitate juridică.

Întrucât norma specială de competență, reglementată de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, prevede că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii în primă instanța revine Tribunalului București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în circumscripția căruia se află sediul reclamantei Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, pentru considerentele care succed: Fiind învestită cu pronunțarea regulatorului de competență, Înalta Curte urmează să aibă în vedere circumstanțele deja stabilite în cauză, respectiv natura litigiului (conflict de muncă), normele de drept material care guvernează raportul juridic dedus judecății și incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, republicată, pentru determinarea instanței competente.

Cererea de chemare în judecată formulată în cauză face parte din categoria conflictelor de muncă, iar, potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, republicat, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii civile, respectiv 22.01.2016, judecarea conflictelor de muncă este în competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. De asemenea, prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului soda! stipulează că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc.

civ. prevăd că necompetența teritorială este de ordine publică și părțile nu o pot înlătura. Înalta Curte reține că, în cauza pendinte, Tribunalul Suceava și Tribunalul București și-au declinat reciproc competența de soluționare a pricinii privind pe reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava și pe pârâtul A., având ca obiect „acțiune în răspundere patrimonială”.

În ceea ce privește aprecierea celor două tribunale care a determinat ivirea conflictului negativ de competență, se constată că ambele instanțe au avut în vedere incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, însă divergența de opinie poartă cu privire la identitatea reclamantei, în sensul că Tribunalul Suceava a reținut că, în litigiul pendinte, calitate de reclamantă o are Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de angajator, în timp ce Tribunalul București a considerat că această calitate o are Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava, unitate fără personalitate juridică, aflată în structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă.

În speță, acțiunea civilă a fost promovată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava, în scopul atragerii răspunderii patrimoniale a pârâtului A. pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, aceasta fiind semnată de directorul Direcției Silvice Suceava. Din modalitatea de formulare a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că titulara acesteia este Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Suceava acționând în cauza doar în calitate de reprezentant. Astfel, dat fiind caracterul obligatoriu al indicării elementelor oricărei cereri de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 C. proc. civ., inclusiv cele referitoare la numele sau denumirea părților și numele reprezentantului, mențiunile din cuprinsul cererii formulate în cauză relevă calitatea de reclamantă a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și calitatea directorului Direcției Silvice Suceava de reprezentant al acesteia.

Această constatare este confirmată de precizările reclamantei făcute în fața Tribunalului București, în contextul cererii formulate la data de 25.04.2016. Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a precizat că este reprezentată legal, în temeiul art. 6 alin. (9) din Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, aprobat prin Hotărârea nr. 229 din 04 martie 2009, de directorului Direcției Silvice Suceava. Prin urmare, nu se poate susține că, în cauză, titulara cererii de chemare în judecată dedusă judecății este Direcția Silvică Suceava, astfel cum a reținut Tribunalul București. Întrucât aceasta a acționat în cauză în virtutea mandatului acordat directorului prin Hotărârea nr. 229 din 04 martie 2009. În aceste condiții și în lipsa unei reglementări exprese privind calitatea de reclamantă a direcției, Înalta Curte consideră că această calitate aparține Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva.

Din această perspeciivă, este lipsită de relevanță împrejurarea că dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., pe temeiul cărora s-a dezînvestit Tribunalul București, permit și entităților fără personalitate juridică să formuleze cereri injustiție, în calitate de reclamante, dacă sunt constituite potrivit legii, atât timp cât s-a intenționat ca însăși Regia Națională a Pădurilor - Romsilva să aibă o asemenea calitate în prezentul proces.

Pe de altă parte, trebuie observat că mai sus indicat nu ar fi fost, oricum incident în cauză, întrucât noțiunea de „entitate fără personalitate juridică” are în vedere entități individuale, independente și nu pe acelea care depind și sunt strâns legate de o persoană juridică, cum este cazul direcției, ce reprezintă o unitate fără personalitate juridică a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Hotărârea nr. 229 din 04 martie 2009. Potrivit art. 1 alin. (2) din Hotărârea nr. 229 din 04 martie 2009, Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în municipiul București, sectorul 2, și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.

Înalta Curte reține, astfel, că, în cuprinsul acestui act normativ, termenul de „sediu” este însoțit de mențiunea „central”, fiind folosit cu sensul de „sediu principal”. În conformitate eu prevederile art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, semnificația unui concept în context se stabilește prin actul normativ care îl instituie, devenind obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie. Astfel, noțiunea de „sediu”, folosită în conținutul unui alt act normativ decât Hotărârea nr. 229 din 04 martie 2009, în același context, nu poate avea altă semnificație decât cea rezultată din actul normativ menționat, în absența unei definiții în celălalt act normativ.

Atunci când legiuitorul a intenționat atribuirea unei alte semnificații decăi cea stabilită prin actul normativ care definește un anumit termen, a făcut acest lucru în mod expres, cum este cazul art. 109 C. proc. civ., potrivit căruia „cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrămăntului ori din fapte săvârșite de acesta”. Tăcerea legiuitorului în această privință, în ipoteza art. 269 alin. (2) C. muncii, nu poate fi interpretată în sensul posibilității, pentru interpretul normei, de a extinde aplicarea acesteia și la alte situații ce nu au fost reglementate expres, în caz contrar, adăugându-se nepermis la lege.

În aceste condiții, „sediul” la care fac referire dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii are semnificația de „sediu principal”, neputând fi avute în vedere sediile secundare, cum este cazul sediului unei direcții silvice. Împrejurarea că reclamanta și-a indicat domiciliul procesual la sucursala din Suceava nu are relevanță pentru stabilirea competenței teritoriale, ci prezintă interes doar din perspectiva comunicării actelor de procedură. Ca atare, stabilirea instanței competente să soluționeze pricina se va face în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, republicat, coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv de sediul reclamantei Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, care se află în municipiul București, sector 2, deci pe raza teritorială a Tribunalului București.

Concluzionând, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de a judeca pricina în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2016.