ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1429/2016

Decizia nr. 1429/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Hotărârea nr. 550 din 26 mai 2015 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Hotărârea nr. 550/2015 a Plenului CSM”), Plenul CSM a respins cererea formulată de domnul A., procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător la Judecătoria Ploiești sau la orice judecătorie din țară unde vor exista locuri vacante la data discutării cererii.

În temeiul art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare

, procurorul A., în contradictoriu cu intimatul CSM, a formulat contestație, solicitând anularea Hotărârii Plenului CSM nr. 550/2015 prin care i-a fost respinsă cererea de numire în funcția de judecător stagiar la Judecătoria Ploiești și, în subsidiar, la orice judecătorie din țară unde erau locuri vacante la data soluționării respectivei cereri, și, pe cale de consecință, solicitând obligarea intimatului CSM să emită o nouă hotărâre prin care să dispună admiterea cererii formulate de numire în funcția de judecător stagiar la una din judecătoriile amintite mai sus la care au existat posturi vacante la data soluționării cererii de către Plenul CSM.

În motivarea contestației, se arată că hotărârea Plenului CSM este nelegală, lipsită de transparență decizională și, prin urmare, emisă cu exces de putere pentru motivele arătate în continuare.

În jurisprudența sa, Înalta Curte a stabilit în mod constant în sensul că analiza unei cereri de numire în funcția de judecător sau procuror nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care CSM are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesului legitim privat al judecătorului/procurorului care a formulat o astfel de cerere.

În speță, intimatul a analizat în mod formal și eliptic cererea cu care a fost învestit, în condițiile în care, în motivarea hotărârii, s-a limitat doar la expunerea detaliată a dispozițiilor legale incidente, precum și la redarea unor date statistice referitoare la schemele de personal și la volumul de activitate al parchetului implicat (posturi ocupate/vacante, încărcătură medie/procuror) fără a analiza, în concret, respectivele date statistice, prin prisma impactului admiterii cererii formulate asupra activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, direct afectat prin eventuala admitere a cererii contestatorului, ca și motivele de ordin profesional expuse în motivarea cererii formulate, în considerarea art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Hotărârea contestată nu demonstrează care este consecința eventualei aprobări a cererii de numire în funcția de judecător stagiar, dezechilibrul ce s-ar putea produce asupra politicii de resurse umane în domeniul justiției și de ce în acest caz trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul celui personal, în condițiile în care unitatea de parchet la care funcționează și-a exprimat acordul cu privire la transfer.

Referirea formală la statistica parchetului implicat nu poate justifica respingerea cererii, prin prisma atribuțiilor CSM în stabilirea politicii de resurse umane la nivelul instanțelor și parchetelor, în condițiile în care în această materie împrejurarea că intimatul CSM beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum este cel atacat în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de o analiză riguroasă a condițiilor și a efectelor concrete a admiterii/respingerii unei cereri formulate în temeiul art. 61 din Legea nr. 303/2004 sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea caracter arbitrar.

Nelegalitatea hotărârii contestate rezultă și din faptul că datele statistice invocate nu reprezintă o evidență la zi, cererea fiind analizată la data de 26 mai 2015, iar datele statistice s-au referit la anii 2013 și 2014.

Totodată, se arată că cererea nu a vizat doar Judecătoria Ploiești, ci în subsidiar toate instanțele la care existau locuri vacante la data soluționării cererii, iar intimatul nu a solicitat punctul de vedere al tuturor instanțelor la care contestatorul a solicitat numirea în funcția de judecător stagiar așa cum prevăd dispozițiile art. 22 alin. (3) din Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006.

Din interpretarea sintagmei „pot fi numiți”, care se regăsește în cuprinsul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, rezultă că magistrații care formulează cereri de numire au dreptul la o aplicare justă a marjei de apreciere de către autoritatea decidentă și, în cadrul acesteia, în condițiile întrunirii tuturor criteriilor, formularea unei astfel de cereri este un drept și nu o vocație.

Susține contestatorul că, din analiza Hotărârilor Plenului CSM nr. 1340 din 27 noiembrie 2014 și nr. 550 din 26 mai 2015, prin care Plenul CSM a respins cererile sale de numire în funcția de judecător stagiar, rezultă că dreptul său legal de a fi numit în funcția de judecător stagiar (stabilit prin hotărârea Secția de judecători a CSM prin care s-a constatat că îndeplinesc toate condițiile pentru a fi numit în funcția de judecător stagiar) a fost anulat prin hotărârea contestată care a stabilit în mod arbitrar, fără niciun temei legal, că transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor stagiari se pot aproba numai în cazuri de excepție determinate de motive familiale și personale deosebite. În aceeași ordine de idei, dreptul stabilit în favoarea sa prin hotărârea Secției pentru judecători din cadrul CSM (prin care se constata că îndeplinește toate condițiile pentru a fi numit în funcția de judecător stagiar) este unul iluzoriu, întrucât Plenul CSM a stabilit, prin hotărârea contestată, că în perioada stagiului nu se poate dispune numirea unui procuror în funcția de judecător. Se susține că intimatul a stabilit în mod discreționar și fără temei legal un nou criteriu eliminatoriu, care nu este prevăzut de lege, în sensul că „transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor stagiari se pot aproba numai în cazuri de excepție determinate de motive familiale și personale deosebite astfel cum rezultă și din hotărârile invocate de petent”.

Intimatul CSM a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației, ca neîntemeiată, susținând, în esență, legalitatea și temeinicia hotărârii contestate.

Contestatorul A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiate, a apărărilor formulate de intimat. Totodată, contestatorul a depus note scrise.

Intimatul CSM a depus note scrise prin care a solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect, având în vedere că, prin Decretul Președintelui României nr. 123 din 15 ianuarie 2016, contestatorul A. a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria Buzău.

II. Derularea procedurii judiciare și considerentele Înaltei Curți

La termenul de judecată din 2 martie 2016, în temeiul art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecarea cauzei a fost amânată la data de 11 mai 2016, pentru a se comunica contestatorului A. un exemplar al notelor de ședință depuse de intimat, prin care se invocă excepția rămânerii fără obiect a contestației, în vederea formulării de către contestator a unui punct de vedere.

Până la termenul de judecată din 11 mai 2016, contestatorul nu a depus un punct de vedere cu privire la excepția invocată de intimat.

La termenul de judecată de astăzi, 11 mai 2016, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a rămas în pronunțare cu privire la excepția lipsei de interes în susținerea contestației, recalificând excepția invocată de intimat în considerarea faptului că Hotărârea Plenului CSM nr. 550/2015 este în ființă și produce efecte juridice, astfel că nu se poate reține lipsa de obiect a contestației.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes în susținerea contestației, Înalta Curte constată că, prin cererea adresată CSM, care a fost soluționată prin hotărârea contestată în cauză, domnul A., procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, a solicitat eliberarea din funcția de procuror și numirea în funcția de judecător la Judecătoria Ploiești sau la orice judecătorie din țară unde vor exista locuri vacante la data discutării cererii.

Înalta Curte constată că, prin Decretul Președintelui României nr. 123 din 15 ianuarie 2016, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 38/19.01.2016, domnul A. a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria Buzău

, instanță care a fost enumerată de către contestator, în cuprinsul contestației, printre

judecătoriile la care existau locuri vacante la data soluționării cererii

sale.

Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., una dintre cele 4 condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în „justificarea unui interes”, iar „interesul de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual”.

În condițiile în care a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria Buzău, se constată că interesul de a acționa al contestatorului, în sensul obținerii

numirii în funcția de judecător la Judecătoria Ploiești sau la orice judecătorie din țară unde vor exista locuri vacante la data discutării cererii sale, nu mai este unul actual în sensul art. 33 C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a acțiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes, excepție care face inutilă în tot cercetarea în fond a cauzei, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., va admite această excepție și, pe cale de consecință, va respinge

contestația formulată de A., ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 550 din 26 mai 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca lipsită de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2016.