ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1320/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1320/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1320/2016

Asupra cauzei

de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ.,

constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 2088 din 6 mai 2015, Tribunalul Dolj, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins acțiunea

civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta

Agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă

Dolj, având ca obiect anularea deciziei de imputare din 29 septembrie 2014

referitoare la obligațiile de plată în cuantum de 4.612 lei,

reprezentând indemnizație de șomaj aferentă perioadei 16 iulie

2012 - 23 mai 2013.

Împotriva

acestei hotărâri reclamanta a declarat calea de atac a apelului, cauza

fiind înaintată spre competentă soluționarea Curții de Apel

Craiova.

În calea de

atac a apelului reclamanta a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr.

76/2002.

Prin

încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2016 Curtea de

Apel Craiova, secția I civilă, a respins cererea de sesizare a

Curții Constituționale, ca inadmisibilă, reținând că

reclamanta nu a motivat excepția, nu a indicat textul constituțional

pe care îl consideră încălcat și nici nu a făcut referire

în vreun fel la ce principiu constituțional se încalcă prin

dispoziția legală considerată neconstituțională.

Prin Decizia

civilă nr. 478 din 26 ianuarie 2016 Curtea de Apel Craiova, secția I

civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea A.

împotriva Sentinței civile nr. 2088 din 6 mai 2015 pronunțată de

Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Împotriva

acestor hotărâri a declarat, printr-o cerere unică, recurs reclamanta

A.

În motivarea

recursului a arătat că dispozițiile art. 47 din Legea nr.

78/2002 sunt neconstituționale, iar textul are legătură cu

soluționarea cauzei sale, sumele de bani pe care le-a primit în calitate

de șomeră nu erau necuvenite, atât timp cât a achitat, în calitate de

salariat, toate obligațiile de asigurări sociale.

Dispozițiile

art. 47 au fost modificate de art. 1 pct. 15 din Ordonanța de

Urgență nr.  126/8 decembrie 2008. Angajatorul a uzat de

dispozițiile Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, determinând intrarea sa în

șomaj. Susține că în mod eronat instanța i-a respinsă

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a art. 47 din Legea nr. 78/2002, deoarece au fost

respectate prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992. Excepția a fost invocată

în apel cu respectarea dispozițiilor alin. (2) ale art. 29 din Legea nr.

47/1992, iar Curtea Constituțională nu a constatat printr-o decizie

anterioară că aceste prevederi legale sunt neconstituționale.

Susține că instanța nu putea să respingă cererea de

sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, potrivit

alin. (5) al textului legal anterior invocat, deoarece folosirea

conjuncției "sau" cu privire la alin. (3) al art. 29 din Legea

nr. 47/1992 nu determină imperativ inadmisibilitatea sesizării

dacă sunt întrunite cerințele alin. (1) și (2) al aceluiași

articol.

Cu privire la

decizia atacată, susține că a luat cunoștință de

soluția pronunțată prin internet și nu cunoaște

considerentele decizie, astfel încât va depune ulterior motivele de recurs.

Învestită

cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a întocmit, la data de 11 aprilie

2016, raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor

și a dispus, la data de 14 aprilie 2016, comunicarea lui părților,

pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 3

mai 2016, recurenta a depus la dosarul cauzei punct de vedere la raport, prin

care a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. XVIII alin.

(2) din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 24 din Constituția României. A

solicitat admiterea recursului și respectarea dreptului său la un

proces echitabil, așa cum prevăd protocoalele adiacente Convenției

Europene a Drepturilor Omului.

Intimata

Agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă Dolj

a depus în procedura de filtru în data de 5 mai 2016 punctul său de vedere

la recurs prin care a invocat excepția inadmisibilității

recursului, arătând că în cererile privind conflictele de muncă

și asigurări sociale, nu sunt supuse recursului hotărârile date

de instanțele de apel. A invocat și excepția nulității

recursului arătând că recurenta nu a formulat critici care să

permită încadrarea în vreunul din motivele de casare prevăzute de art.

488 C. proc. civ.

S-a dispus

comunicarea excepției de neconstituționalitate dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 24 din

Constituția României, iar intimata nu a formulat o apărare și pe

această chestiune.

Constatându-se

încheiată această etapă a procedurii de filtru, s-a fixat termen

pentru judecarea recursului la data de 9 iunie 2016, în temeiul art. 493 alin.

(5) C. proc. civ., fără citarea părților. S-a fixat

același termen și pentru examinarea cererii de sesizare a Curții

Constituționale, iar prin încheierea din 9 iunie 2016 s-a dispus sesizarea

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat la art.

24 din Constituția României.

Înalta Curte,

cu privire la recursul declarat împotriva încheierii de ședință

din data de 26 ianuarie 2016, reține următoarele:

Potrivit art.

486 alin. (1) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă,

printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reședința, denumirea,

sediul părților, precum și motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele se vor depune printru-un memoriu separat.

Lipsa acestor

mențiuni este sancționată cu nulitatea cererii potrivit alin.

(3) al aceluiași articol.

Conform art.

487 alin. (1) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși

cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin.

(5), aplicabile și în recurs", adică atunci când termenul pentru

exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea

hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași

durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

O atare

situație nu este însă incidentă în cauză întrucât recurenta

exercită calea de atac împotriva unei încheieri prin care s-a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr.

76/2002, încheiere ce poate fi atacată cu recurs la instanța

superioară, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (5)

din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, în speță Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Recursul este

o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul

și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres

și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C.

proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Obligația

părții de a arăta motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor este prevăzută sub

sancțiunea nulității de dispozițiile art. 489 alin. (2) C.

proc. civ.

Deși nu

se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă

posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze

argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar

neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cuprinsul

cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurenta nu a încadrat în

drept criticile formulate.

Chestiunile

pe care recurenta le supune dezbaterii în calea extraordinară de atac a

recursului nu au legătură cu cele statuate de instanță în

respectiva hotărâre și, prin urmare, nu pot constitui critici de

nelegalitate care să conducă la desființarea încheierii atacate,

împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Astfel, în

speță, recurenta redă conținutul dispozițiilor art. 47

din Legea nr. 76/1992, precum și dispozițiile art. 55, 58, 65 din

Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, arătând că trebuia să

beneficieze de indemnizația de șomer, venituri ce nu trebuie a fi

considerate necuvenite, neindicând nici în calea de atac textul constituțional,

pretins a fi încălcat de aceste dispoziții legale. În opinia

recurentei, au fost respectate cerințele privind admisibilitatea

sesizării Curții Constituționale, statuate prin

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția invocată

are legătură cu soluționarea cauzei și că poate fi

ridicată la cererea uneia dintre părți. Aceste aspecte,

însă, sunt străine de considerentele încheierii atacate cu recurs în

prezenta cauză.

Criticile

formulate nu se referă la argumentele hotărârii recurate care au

vizat inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate pentru că autoarea

excepției nu a indicat textul constituțional pe care îl încalcă

prevederile legale considerate neconstituționale. Totodată, s-a

reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu

au fost motivată, nefiind invocate nici explicit nici implicit temeiurile

de neconstituționalitate, așa cum cer dispozițiile art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare,

criticile formulate nu se constituie efectiv într-o critică de

nelegalitate, neputând fi cenzurate de instanța de recurs în temeiul art.

488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Aceasta

deoarece condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și

încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art.

488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a

părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa

fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe

conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi

reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica

sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de

art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A.

împotriva încheierii din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția I civilă, prin care s-a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

Analizând

recursul formulat împotriva Deciziei nr. 478 din 26 ianuarie 2016 a Curții

de Apel Craiova, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

Cu titlu

preliminar, având în vedere că recurentul nu a motivat recursul declarat

împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, între

excepția inadmisibilității recursului și excepția

nulității lui, excepții invocate de intimată prin punctul

de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta

Curte, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., stabilește că are

prioritate soluționarea excepției inadmisibilității

recursului. Aceasta deoarece nu se poate pune în discuție excepția

nulității căii de atac decât în situația în care

instanța de judecată este legal sesizată, respectiv, cea în care

instanța de recurs este învestită cu un recurs admisibil.

Astfel, se

constată că cererea introductivă a fost înregistrată pe

rolul primei instanțe în data de 30 octombrie 2014, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În drept, Legea

nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a intrat în vigoare la

data de 15 februarie 2014, prin apariția Legii nr. 76/2012 pentru punerea

în aplicare a acestui act normativ, astfel cum a fost modificată prin

Ordonanță de urgență nr. 4/2013, care a schimbat

dispozițiile finale ale legii de punere în aplicare a Codului nou de

procedură civilă, în sensul că art. 81 - Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, republicată în M. Of. al

României, nr. 545/3.08.2012, cu completările ulterioare, intră în

vigoare la data de 15 februarie 2013.

Potrivit

dispozițiilor art. 456 din Titlul II - Căile de atac - C. proc. civ.,

hotărârile judecătorești pot fi supuse apelului, care este cale

ordinară de atac și, în anumite condiții expres prevăzute

de textele legale, căilor extraordinare de atac care sunt recursul,

contestația în anulare și revizuirea.

Dispozițiile

art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că o hotărâre

judecătorească este supusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Din actele

și lucrările dosarului rezultă că demersul juridic al

reclamantei A., a fost inițiat în data de 30 octombrie 2014, prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. x/63/2014, context în

care sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, conform dispozițiilor art. 24 același act

normativ.

O cale de

atac neprevăzută de lege, potrivit normei conținute de art. 457

alin. (3) C. proc. civ., atrage inadmisibilitatea ei.

Astfel,

potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri

definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs,

precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit art.

XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, hotărârile pronunțate în cererile

privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu

sunt supuse recursului.

Obiectul

prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de asigurări sociale,

având ca obiect obligarea pârâtei la anularea deciziei de imputare din 29

septembrie 2014 referitoare la obligațiile de plată în cuantum de 4.612

lei, reprezentând indemnizație de șomaj aferentă perioadei 16

iulie 2012 - 23 mai 2013.

În raport de

dispozițiile legale anterior menționate, Decizia civilă nr. 478

din 26 ianuarie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă,

atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă, prin lege,

cenzurii acestei căi de atac.

În

consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Anulează

recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2016 a

Curții de Apel Craiova, secția I civilă, prin care s-a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 478 din

26 ianuarie 2016 pronunțată de aceeași instanță.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL