ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 463/2015

Decizia nr. 463/2015

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr 43 din 23 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția prematurității; a respins ca neîntemeiată excepția tardivității; a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC A. SA în contradictoriu cu B. și a anulat actele de executare reprezentate de Ordinul B. nr 5 din 30 ianuarie 2013, precum și toate celelalte forme de executare silită efectuate în dosarul de executare; a obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 194 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:

Prin contestația la executare formulată de SC A. SA a solicitat:

- să se admită contestația la executare și să se anuleze executarea silită pornită împotriva contestatoarei la cererea intimatei;

- să se constate că dreptul de a cere executarea silită este în principal prescris, în subsidiar să se anuleze executarea ca fiind perimată și în terțiar ca fiind nelegală și netemeinică;

- să se anuleze toate formele de executare efectuate împotriva contestatoarei;

- să se dispună întoarcerea executării silite.

Curtea a reținut că la 25 februarie 2004, între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, pe de-o parte, și intimata B. (fostă C., fostă D.), pe de altă parte, a fost încheiat protocolul nr 28 având ca obiect preluarea de către aceasta din urmă a creanțelor bugetare restante la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în vederea recuperării acestora în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 51/1998. Printre creanțele preluate este menționată și cea deținută împotriva debitoarei SC A. SA în cuantum de 13.763,56 lei consolidată ulterior la nivelul sumei de 4.196,46 dolari S.U.A. potrivit O.U.G. nr. 95/2003.

B. a emis somația colectivă pentru plată din 4 martie 2004 privind pe debitorii care au fost transferați de la Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara prin protocolul din 25 februarie 2004, în vederea declanșării procedurii de executare silită.

În vederea îndeplinirii formalităților de executare silită, a fost emis Ordinul vicepreședintelui C. nr 580 din 12 aprilie 2005, prin care s-a ordonat înființarea popririi asupra oricăror sume, prezente și viitoare, existente în conturile de orice natură, în lei sau în valută, deschise la toate filialele, sucursalele și agențiile instituțiilor de credit, deținute potrivit legii, de către debitorii C. identificați în anexa la respectivul ordin, până la concurența sumelor precizate în aceasta.

În anexa la ordinul menționat, este indicată debitoarea SC A. SA (fostă SC E. SA Orăștie) cu o creanță bugetară în sumă de 13.763,56 lei.

Cu privire la excepția prematurității cererii, sunt incidente dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, în forma în vigoare aplicabilă executărilor silite începute înainte de data de 15 februarie 2013, în conformitate cu care „reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază și, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanță. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligației de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepția cererilor formulate în timpul judecății sau a celor prin care se exercită o cale de atac”.

Parcurgerea procedurii prealabile indicate de acest text legal este exclusă în cazul exercitării unei căi de atac, indiferent de obiectul acesteia.

Contestația la executare este o astfel de cale de atac, îndreptată împotriva unor acte de executare silită apreciate ca nelegale, putând fi exercitată numai într-un anumit termen scurt prevăzut de lege.

Cu privire la excepția tardivității cererii, sunt aplicabile prevederile art. 401 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care contestația la executare se poate introduce într-un termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare contestat, de la data comunicării sau înștiințării privind înființarea popririi, de la data primirii somației ori de la data când contestatorul a luat cunoștință de primul act de executare.

Lipsind dovezile de comunicare a actelor de executare, pentru calcularea termenului de 15 zile se ține seama de criteriul subiectiv, respectiv data de la care contestatoarea a luat cunoștință de executarea silită pornită împotriva sa. Întrucât societatea a arătat în cuprinsul contestației că a cunoscut înființarea popririi asupra conturilor sale la 14 februarie 2013 și cum nu s-au administrat probe în sens contrar, rezultă că introducerea contestației la executare la data de 20 februarie 2013, respectă termenul prevăzut de lege.

Art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 prevede că ordinul de blocare prin poprire a conturilor debitorului poate fi emis numai după comunicarea către debitor a titlului executoriu.

De asemenea, art. 44 C. proc. fisc. prevede că actul administrativ trebuie să fie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat prin remiterea acestuia, prin poștă cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, sau prin alte mijloace electronice de transmitere, la distanță, dacă se asigură transmiterea textului, confirmarea primirii și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.

Îndeplinirea acestei obligații nu este suplinită de publicarea somației colective pentru plată din 4 martie 2004, atât timp cât dispozițiile legale menționate prevăd obligativitatea comunicării titlului executoriu printr-o modalitate care să asigure recepția acestuia de către debitor.

În lipsa comunicării titlului executoriu, mai înainte de intervenirea cesiunii, cu respectarea art. 44 și art. 45 C. proc. fisc., actul nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic, acesta neavând posibilitatea de a recurge la căile specifice de atac pentru contestarea creanței fiscale imputate, ceea ce s-ar traduce într-o încălcare a dreptului la un recurs efectiv, protejat de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauză exista obligativitatea comunicării titlului executoriu către contestatoare, aceasta constituind situația premisă pentru realizarea cesiunii de creanță în depline condiții de legalitate, cu respectarea exigențelor O.U.G. nr. 51/1998. În lipsa comunicării acestui titlu executoriu, toate formele de executare silită sunt lovite de nulitate, deoarece vătămarea suferită de debitoare nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea acestora, atât timp cât nu i s-a dat posibilitatea de a contesta în termenul legal titlul de creanță emis de organele fiscale.

Pe de altă parte, ordinul de înființare a popririi a fost întocmit la 30 ianuarie 2013, adică cu mult peste termenul de 7 ani, calculat de la data emiterii titlului executoriu.

Singurul act de executare întocmit a fost reprezentat de somația colectivă de plată din 4 martie 2004, afișată la sediul Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara la 15 martie 2004.

Ordinul nr 580 din 12 aprilie 2005 emis de intimată nu poate fi apreciat ca un act întrerupător al cursului prescripției extinctive deoarece emană în mod exclusiv de la creditor și nu este însoțit de nicio dovadă privind punerea sa în executare.

Aceste argumente au condus la concluzia temeiniciei contestației la executare și a impus anularea actelor de executare.

Prin sentința civilă nr 52 din 8 septembrie 2014, aceeași instanță a admis în parte cererea de completare a sentinței civile nr 43 din 23 iunie 2014 formulată de SC A. SA și a dispus întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioară executării, respectiv restituirea sumei de 13.763,56 lei, sumă poprită în baza Ordinului B. nr 5 din 30 ianuarie 2013; a respins cererea de obligare a intimatei la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 13.763,56 lei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut aplicarea în cauză a disp art. 281

2

C. proc. civ., întrucât a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării.

Cu privire la cererea având ca obiect obligarea intimatei la plata dobânzii fiscale, având în vedere dispozițiile legale în materie fiscală, care prevăd dreptul statului de a percepe dobânda fiscală aferentă unei creanțe fiscale neexecutate la termen, obligații de plată datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, iar nu și al unei persoane fizice sau juridice, subiect îndreptățit a solicita numai dobânda legală, inclusiv în raport cu statul și instituțiile acestuia, respectiva cerere a fost respinsă.

Împotriva sentinței nr 43 din 23 iunie 2014 precum și a sentinței nr. 52 din 8 septembrie 2014 a declarat recurs intimata B.,

criticându-le sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea este nelegală, având în vedere disp. art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ. fiind dată cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 și ale O.U.G. nr. 95/2003.

Ordinul de poprire nr 5 din 30 ianuarie 2013 a fost emis în virtutea dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea activelor statului, în vigoare la data emiterii.

B. a fost abilitată prin lege să preia de la Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate creanțele bugetare restante la data de 30 iunie 2003, actualizate cu dobânzi și penalități până la data predării, în vederea încasării și virării acestora la F.

Potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003: „titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare transferate constituie titluri executorii”.

CAS garantează valabilitatea, realitatea și actualitatea creanțelor transferate, precum și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii aferente.

În cadrul executării silite, B. are doar rolul de executor, având obligația de a urmări încasarea integrală a creanțelor preluate de la casele de sănătate conform disp O.U.G. nr. 95/2003.

Dispozițiile C. proc. fisc. nu sunt aplicabile în speță. Acestea cuprind reglementări cu titlu general aplicabil creanțelor fiscale, care sunt aplicabile numai în cazul executărilor silite declanșate de executorii fiscali ai Autoritatea Națională Administrație Fiscală și sunt de strictă interpretare și aplicare.

Dispozițiile legale cuprinse în O.U.G. nr. 51/1998 nu prevăd obligativitatea comunicării acestora. Singura obligație legală aparține cesionarului - Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara.

Executarea silită demarată de C. nu este condiționată de emiterea unei somații.

La 12 aprilie 2005 a operat de drept întreruperea termenului de prescripție și a început să curgă un nou termen de prescripție de 7 ani.

O nouă întrerupere a termenului de prescripție a operat la data reinstituirii măsurii popririi asupra conturilor debitorului - 30 ianuarie 2013.

Așadar, în speță nu a operat prescripția dreptului de a solicita executarea silită și ca atare, nu există motive legale pentru anularea actelor de executare.

Intimata

SC A. SA Orăștie

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Împotriva sentinței civile nr 52 din 8 septembrie 2014 a declarat recurs contestatoarea SC A. SA solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul admiterii cererii de obligare a intimatei la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 13.763,56 lei.

Recurenta arată că hotărârea nu cuprinde motivele de drept și de fapt care au format convingerea instanței.

Sunt invocate disp art. 124 C. proc. fisc.: „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.

În ceea ce privește data de la care aceasta se acordă este invocată decizia preliminară pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, camera a III-a, la data de 18 aprilie 2013, în cauza C-565/11, în sensul că se impune acordarea acesteia de la data reținerii sumei.

Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea este nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursurile declarate de B.:

Hotărârea nu a fost dată cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 și respectiv O.U.G. nr 95/2003. Curtea de Apel a reținut că executarea silită se desfășoară în conformitate cu reglementările acestor acte normative, iar potrivit disp art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 „titlul executoriu se comunică debitorului”.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. (1) din aceeași ordonanță: „după comunicarea către debitor a titlului executoriu B. poate dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natură, pe care debitorul le deține în orice bancă sau cooperativă de credit, indiferent de normele în care sunt constituite”.

Așadar, instanța, reținând că executarea prin poprire se poate realiza de către B. numai după comunicarea titlului executoriu către debitoare, iar câtă vreme aceasta nu a comunicat respectivul titlu, contestația la executare este întemeiată - rezultă că au fost aplicate în soluționarea litigiului dispozițiile art. O.U.G. nr. 51/1998.

Ca urmare, motivul de recurs privind pronunțarea hotărârii cu încălcarea dispozițiilor legale nu poate fi primit.

Potrivit disp art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003 „Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate va notifica debitorilor transferul creanțelor bugetare, în termen de 10 zile de la data transferului”.

Însă art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, astfel cum s-a precizat anterior prevede că „titlul executoriu se comunică debitorului”.

Așa fiind, s-a reținut în mod corect de către instanță că disp art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003 nu au relevanță sub aspectul necomunicării titlului executoriu. Aceasta deoarece cele două acte normative se referă la noțiuni diferite: notificarea transferului creanțelor bugetare și comunicarea titlului executoriu.

În lipsa comunicării titlului executoriu, contestatoarea nu avea posibilitatea de a recurge la căi de atac pentru a contesta creanța imputată, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea formelor de executare silită.

Singurul act de executare silită întocmit a fost reprezentat de somația colectivă de plată din 4 martie 2004, afișată la sediul Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara la 15 martie 2004. Termenul de prescripție de 7 ani s-a împlinit la 15 martie 2011.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține că Ordinul nr. 580 din 12 aprilie 2005 este un act întrerupător al cursului prescripției extinctive, dreptul de a executa silit al B. s-a prescris la 12 aprilie 2012.

Așa fiind la momentul emiterii Ordinului vicepreședintelui B. nr 5 din 30 ianuarie 2013, termenul de prescripție de 7 ani era împlinit.

Dovada transmiterii către terți a ordinului de poprire nu are relevanță în reținerea ca întemeiată a contestației pentru lipsa comunicării titlului executoriu către debitoare.

Contestația a fost admisă tocmai pentru faptul că nu a fost comunicat titlul executoriu către debitoare, astfel cum prevede O.U.G. nr. 51/1998.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea sentinței civile nr 43 din 23 iunie 2014 și nici a sentinței civile nr 52 din 8 septembrie 2014, instanța de fond dispunând în mod corect întoarcerea executării silite.

În ceea ce privește recursul declarat de SC A. SA:

În speță nu sunt aplicabile disp art. 124 C. proc. fisc., astfel cum susține contestatoarea recurentă.

Instanța a dispus întoarcerea executării silite, respectiv restituirea sumei poprite prin Ordinul B. nr 5 din 30 ianuarie 2013 și anume 13.763,56 lei.

Recurenta contestatoare a suferit un prejudiciu prin indisponibilizarea respectivei sume, însă acesta poate fi acoperit de dobânda legală aferentă acestei sume.

S-a reținut corect că recurenta nu este îndreptățită a solicita dobânda fiscală aferentă sumei poprite.

În ceea ce privește decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 aprilie 2013 pronunțată în cauza C 560/11, invocată de recurentă, aceasta a concluzionat următoarele:

- „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal (restituire taxă poluare), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.

Înalta Curte apreciază că, în litigiul de față, nefiind în prezența unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, nu are aplicabilitate respectiva decizie.

Recurenta contestatoare avea posibilitatea de a solicita dobânda legală aferentă sumei de 13.763,56 lei.

Față de aceste considerente, recursul declarat de

SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 52 din 8 septembrie 2014 urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de B. București împotriva sentinței civile nr. 43/2014 din 23 iunie 2014 și a sentinței civile nr. 52/2014 din 8 septembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC A. SA Orăștie împotriva sentinței civile nr. 52/2014 din 8 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 februarie 2015.