ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 350/RC/2016

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1000 din 6 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. x/325/2014, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

A fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) din același cod, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) din același cod, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani și 6 luni, prin sentința penală nr. 1833 din 27 iunie 2011 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. x/325/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1861/R din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara la data de 21 noiembrie 2011.

În temeiul art. 85 C. pen. anterior, s-a dispus anularea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1833 din 27 iunie 2011 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. x/325/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1861/R din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara la data de 21 noiembrie 2011.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1833 din 27 iunie 2011 a Judecătoriei Timișoara și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente de: 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.; 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.; sporul de 2 luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior rap. la art. 5 C. pen., au fost contoptie pedepsele aplicate în prezenta cauză, de 1 an și 6 luni închisoare și, respectiv, 2 ani și 6 luni închisoare, cu pedepsele de 8 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1833 din 27 iunie 2011 a Judecătoriei Timișoara, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 5 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 86

1

C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 (șase) ani, stabilit conform art. 86

2

alin. (1) C. pen. anterior și calculat de la data de 21 noiembrie 2011, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 1833 din 27 iunie 2011 a Judecătoriei Timișoara, conform art. 86

2

alin. (2) C. pen. anterior.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 86

3

alin. (4) C. pen. anterior, s-a dispus ca supravegherea îndeplinirii măsurilor de supraveghere să se facă de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, care, în caz de neîndeplinire, va sesiza instanța pentru luarea măsurii prevăzute în art. 86

4

alin. (2) din același cod.

În baza art. 86 ind.3 alin. (2) C. pen. anterior, un exemplar al prezentei sentințe s-a dispus să se comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost suspendate pedepsele accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 404 C. proc. pen., au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. anterior și art. 86 alin. (2) din același cod privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni și revocarea pentru neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a exercitat calea de atac a apelului inculpatul A.,

solicitând a se dispune soluția de achitare întrucât nu el este cel care a condus autoturismul în data de 23 iunie 2009.

Prin Decizia penală nr. 1165/A din 12 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara,

secția penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1000 din 06 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. x/325/2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, la data de 30 decembrie 2015, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A.,

susținând că hotărârile pronunțate de instanța de fond și de cea de apel sunt netemeinice și nelegale, probatoriul administrat în cauză nefiind de natură a conduce la condamnarea sa pentru infrațiunile pentru care a fost trimis în judecată. A arătat recurentul inculpat că nu el este cel care a condus autoturismul, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea ambelor hotărâri și achitarea sa, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond sau la cea de apel.

În susținerea căii de atac, a fost invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 120/RC din 11 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/325/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1165/A din 12 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Admiterea în principiu a cererii de recurs în casație a fost generată exclusiv de decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., constatându-se că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată" din cuprinsul acestora este neconstituțională.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A.,

se constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/ nesatisfăcătoare. In această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale-inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauza dedusă judecății. Prin motivele de recurs formulate, se realizează o analiză a probelor, susținându-se că declarațiile martorilor B. și C., coroborate cu celelalte probatorii administrate în cauză, relevă împrejurarea că recurentul inculpat nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, tinzându-se practic către o soluție de achitare fundamentată pe dispozițiile art. 16 lit. c) C. proc. pen.

Ceea ce s-a urmărit prin recursul în casație formulat este, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1165/A din 12 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/325/2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1165/A din 12 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/325/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2016.