ÎCCJ, Secția penală

Decizia penală nr. 89/RC/2017

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 35 din data de 10 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Horezu, în temeiul art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din infracțiunile de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și refuz de prelevare a mostrelor biologice, prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. (1) C. pen. și art. 337 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzute și pedepsite de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată și art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani 9 luni închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 9 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen. din 1969, cu referire la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 1049/A din 12 octombrie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 35 din data de 10 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria Horezu în Dosarul nr. x/241/2014 și l-a obligat pe apelantul inculpat A. la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut, în esență, că în data de 28 august 2011, în jurul orei 00

30

, după ce a consumat băuturi alcoolice în discoteca "B." din Berbești, județul Vâlcea, inculpatul A., însoțit fiind de martorii oculari C. - pe locul din dreapta, față - și D. - pe bancheta din spate -, s-a urcat la volanul autovehiculului, cu intenția de a merge în altă locație. După ce au pornit la drum, spre localitatea Sinești, pe DJ 605A, la semnalul echipajului de poliție, inculpatul a oprit autovehiculul pe partea dreaptă a carosabilului, în dreptul localului aparținând SC "E" SRL din Berbești și a încercat să fugă din autovehicul, dar a fost prins de organele de poliție.

În acest context, inculpatul A., împreună cu martorii oculari C. și D., a fost condus la sediul Poliției Orașului Berbești, unde i s-a stabilit identitatea, după care s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest marca F., care a indicat o concentrație alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, potrivit procesului-verbal întocmit de agentul constatator (dosar urmărire penală) numitul A. a refuzat prelevarea probelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, motivând că nu ar fi condus niciun autovehicul pe drumurile publice.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut, în esență, că instanțele de fond nu au ținut seama, în aplicarea legii penale mai favorabile, pe lângă limitele speciale ale pedepsei, de modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei, precum și de cauzele care înlătură consecințele condamnării.

În concret, a precizat că a fost ignorat gradul de alcoolemie ce s-a stabilit cu aparatul etilotest marca F., de 0,41 mg/l pur în aer expirat, faptul că nu a mai săvârșit fapte penale sau contravenționale și că a avut o conduită corespunzătoare în cursul procesului penal.

A menționat că, deși a formulat cereri și excepții, și-a susținut nevinovăția și a solicitat să fie ascultați în faza cercetării judecătorești toți martorii audiați în faza de urmărire penală, martorii nu au fost audiați nici de către instanța de fond, nici de către instanța de apel. A apreciat că declarațiile martorilor C. și D., date în faza de urmărire penală, sunt nelegale, întrucât martorii au fost intimidați de către organele de poliție și nu relevă realitatea.

Față de aceste considerente, inculpatul A. a solicitat, în principal, desființarea hotărârii recurate și achitarea sa, în temeiul art. 396 pct. 1 raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. În subsidiar, a solicitat, raportat la dispozițiile art. 80 C. pen., renunțarea la aplicarea pedepsei pentru această infracțiune.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1049/A din 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și s-a fixat termen la data de 28 februarie 2017, ora 9.00, sala secției penale, pentru când se citează recurentul-inculpat.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că cererea de recurs în casație a inculpatului A. este formulată în termenul prevăzut de lege și îndeplinește cerințele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen. În cuprinsul acesteia sunt menționate numele și prenumele părții care exercită recursul în casație (A.), domiciliul acesteia, a indicat hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 1049/A din 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"] și motivele de fapt ale recursului în casație.

Totodată, s-a reținut că decizia atacată face parte dintre hotărârile supuse recursului în casație, iar în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că recurentul a indicat ca fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa ce i-a fost aplicată depășește limita legală, având în vedere circumstanțele cauzei.

Raportat la dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 591 din data de 01 octombrie 2015, analiza motivelor de recurs în casație nu poate viza caracterul vădit nefondat al cererii, motiv pentru care se impune ca pronunțarea pe aceste aspecte să fie făcută, așa cum a statuat Curtea Constituțională, într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respectiv cea a soluționării în fond a acestei căi de atac, s-a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1049/A din 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și s-a fixat termen la data de 28 februarie 2017.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

În consecință, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea analiza și netemeinicia deciziei atacate.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatului i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. nu invocă aspecte de nelegalitate, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci practic solicită, în principal, achitarea în temeiul art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., susținând că nu au fost audiați de către instanța judecătorească martorii din faza de urmărire penală, iar în ceea ce privește declarațiile martorilor C. și D., date în faza de urmărire penală, sunt nelegale, aceștia au fost intimidați de organele de urmărire penală, iar cele relatate nu reflectă realitatea, cât și reindividualizarea pedepsei, urmând ca instanța să țină cont de gradul de alcoolemie ce s-a stabilit, că nu are antecedente penale și a avut o conduită corespunzătoare pe parcursul procesului.

Așa cum s-a arătat, în procedura recursului în casație se verifică legalitatea pedepsei aplicate în raport de încadrarea juridică și circumstanțele reținute, în mod definitiv, de instanța care a judecat apelul.

Prin urmare, solicitarea achitării în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., precum și referirea la o eventuală pedeapsă ce s-ar fi putut aplica în raport de motivele susținute de recurent, exced, în mod evident, cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Practic, inculpatul solicită o reevaluare a materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie.

Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen, nu poate analiza conținutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator și nu poate stabili o altă situație de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și instanței de apel.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă, exclusiv, dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, chiar dacă soluția dispusă conduce la satisfacerea intereselor inculpatului.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Totodată, în raport de cazul de recurs în casație formulat - art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului este legală, fiind în limitele prevăzute de lege, având în vedere că instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani și 9 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., soluție menținută și de instanța de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1049/A din data de 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/241/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1049/A din data de 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/241/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2017.

Procesat de GGC - CT