ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 mai 2024

Deliberând asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 183/F din data de 24 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (de către o persoană care avea dreptul de conducere suspendat), în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 05 iulie 2019), întrucât fapta nu există.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe același inculpat pentru infracțiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 337 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 05 iulie 2019), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 08 august 2019), întrucât fapta nu există.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 10 septembrie 2019), întrucât fapta nu există.

A constatat că față de cei trei inculpați nu au fost luate în cursul procesului penal măsuri preventive sau asigurătorii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare aferente tuturor fazelor procesuale au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 272 alin. (1), (2) din C. proc. pen., onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru inculpații A. și B., majorate la suma de 2.500 RON pentru fiecare, au rămas în sarcina statului, fiind suportate din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (de către o persoană care avea dreptul de conducere suspendat), prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., curtea de apel a reținut că inculpatul A. este acuzat că, la data de 05 iulie 2019, în jurul orei 02:34, a condus autoturismul marca x, de culoare gri, cu numărul de înmatriculare x, pe Strada x din municipiul Alexandria, județul Teleorman, având exercitarea dreptului de a conduce vehicule suspendată.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că probatoriul cauzei nu dovedește, în afara oricărui dubiu, existența acțiunii inculpatului de conducere a vehiculului respectiv, la momentul și pe drumul public anterior menționate, astfel că se impune achitarea sa pentru această infracțiune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

În acest sens, curtea a constatat că singurele mijloace de probă care susțin teza acuzării, în sensul că inculpatul A. ar fi săvârșit această faptă, sunt procesul-verbal de depistare și declarațiile de martori ale celor doi dintre lucrătorii de poliție care au întocmit acest proces-verbal, dintre care unul a exercitat ulterior și funcția de organ de cercetare penală (al treilea decedând, astfel că nu a putut fi audiat nici în faza de urmărire penală) și a apreciat că analiza acestor mijloace de probă relevă, însă, contradicții numeroase asupra unor aspecte importante, ceea ce generează un dubiu serios și puternic cu privire la credibilitatea lor, cu atât mai mult cu cât sunt și contrazise de o probă obiectivă, aflată la adăpost de orice îndoială, respectiv imaginile surprinse de o cameră de supraveghere stradală, notată A22, aparținând Primăriei Municipiului Alexandria (singura identificată de către organele de urmărire penală), amplasată pe traseul de deplasare al autoturismului anterior menționat și al autospecialei de poliție care l-a urmărit în trafic.

În prealabil, curtea de apel a arătat că versiunea lucrătorilor de poliție, consemnată în procesul-verbal de depistare și susținută apoi de către doi dintre aceștia, respectiv de agentul de poliție rutieră D. și elevul în practică E., în declarațiile de martori, este aceea că, la momentul și locul de referință, inculpatul A. a fost cel care ar fi condus autoturismul, pe când versiunea comună a celor trimiși în judecată, respectiv a inculpatului A. și a inculpaților C. și B. (acuzați de mărturie mincinoasă în favoarea primului inculpat), este aceea că, în realitate, autoturismul a fost condus de cel din urmă - inculpatul B., care deținea permis valabil de conducere, neexistând niciun martor ocular, dar nici vreo altă probă care să susțină una sau alta dintre versiuni.

Astfel, s-a reținut, în esență, că este cuvântul celor acuzați contra cuvântului celor care îi acuză, fapt care, în lipsa oricăror alte probe, este de natură a genera, prin el însuși, o îndoială în favoarea celor dintâi, întărită în speță, de contradicțiile și inconsecvența în relatări din declarațiile celor din urmă.

În concret, curtea de apel a constatat că, potrivit procesului-verbal de depistare și declarațiile de martori ale lucrătorilor de poliție anterior nominalizați din faza de urmărire penală, cel care a condus autoturismul a purtat un tricou de culoare roșu, iar potrivit procesului-verbal de redare a imaginilor de pe traseul urmat de acel autoturism, surprinse de singura cameră de supraveghere stradală identificată în cursul urmăririi penale, acesta a fost îmbrăcat cu un tricou de culoare închisă, neprecizată, care, în acele imagini și în înregistrarea din care au fost prelevate, vizionată în cursul cercetării judecătorești, nu poate fi observată.

Astfel, s-a reținut că cei doi martori, fiind audiați de curte, au făcut afirmații diferite, martorul agent de poliție rutieră D. susținând că șoferul a fost îmbrăcat cu un tricou de culoare roșu-grena, vișiniu, iar martorul elev în practică E. afirmând că acesta a fost îmbrăcat cu un tricou de culoare roz, astfel cum inculpatul B., în declarația din cursul cercetării judecătorești, a menționat că a fost culoarea tricoului purtat de el, neexistând nicio probă certă care să îl contrazică, întrucât, în procesul-verbal de depistare, nu a fost consemnată vestimentația sa, iar cei doi martori, fiind întrebați de curte, nu au putut furniza nicio informație cu privire la acest aspect.

De asemenea, curtea a constatat că, la momentul de referință, lucrătorii de poliție audiați ca martori nu îi cunoșteau, nici măcar din vedere, pe inculpații A. și B., astfel cum ei înșiși au afirmat în declarațiile din cursul cercetării judecătorești, existând astfel posibilitatea să-i fi confundat, cu atât mai mult cu cât evenimentele s-au petrecut pe timp de noapte, singurul care le-a fost cunoscut, din vedere, fiind inculpatul C. (acesta fiind, în mod cert, pasagerul mai corpolent din autoturism care a purtat un tricou de culoare alb).

Pe de altă parte, curtea a constatat că singura înregistrare video referitoare la fapta analizată, prezentată de acuzare pe unul din CD-urile înaintate instanței împreună cu rechizitoriul x redată parțial în procesul-verbal întocmit de procuror și vizionată integral în cursul cercetării judecătorești, la termenul din data de 25 octombrie 2023 - surprinde intersecția dintre Strada x - unde, conform procesului-verbal de depistare, a început urmărirea autoturismului în care se aflau inculpații, și Strada x - artera pe care, potrivit aceluiași proces-verbal, acea faptă și pretinsul ei autor au fost constatate la momentul opririi autoturismului respectiv, iar, din această înregistrare, rezultă următoarele aspecte:

- la minutul 01:51, autoturismul marca x, venind de pe Strada x, a virat dreapta pe Strada x, neputând fi însă identificată persoana aflată la volanul său și nici observate minime semnalmente ori caracteristici, de orice natură, ale acesteia (chiar procurorul care a întocmit procesul-verbal de redare în faza de urmărire penală limitându-se la a menționa că șoferul purta un tricou de culoare închisă, neprecizată, indicat în imaginea fixată la acel moment cu săgeata galbenă), fiind clare doar culoarea alb a tricoului purtat de pasagerul de pe locul din dreapta față și caracterul corpolent al acelui pasager (acesta fiind, în mod cert, inculpatul C.);

- imediat după acel autoturism, la 2 secunde, a efectuat același viraj un alt autoturism (în care, conform probatoriului administrat în cauză, se aflau membrii familiei Sandu, audiați ca martori - tatăl F. și fiii acestuia G., H. și I., cel din urmă fiind, potrivit susținerilor acestora, conducătorul auto);

- după 10 secunde, respectiv la minutul 02:01, în cadru a apărut autospeciala de poliție, fără semnale luminoase în funcțiune, care a urmat același traseu, iar în condițiile în care agentul de poliție rutieră care o conducea - D., audiat ca martor, a declarat, în cursul cercetării judecătorești, că avea o viteză de deplasare în limita legală, aceasta fiind în localitate de 50 km/h și, totodată, elevul în practică ce îl însoțea - E., audiat și el ca martor, a afirmat, în aceeași fază procesuală, că autoturismul urmărit se deplasa cu o viteză redusă, astfel cum rezultă și din aceeași înregistrare video, concluzia, rezultată dintr-un simplu calcul matematic, este că autovehiculul în care se aflau lucrătorii de poliție a rulat la aproximativ 140 de metri în spatele autoturismului marca x.

Curtea a constatat și faptul că, în procesul-verbal de depistare, nu a fost consemnat locul exact al opririi autoturismului marca x pe Strada x, iar în declarațiile din cursul cercetării judecătorești, martorul elev de poliție E. nu a putut indica acel loc, în timp ce martorul agent de poliție rutieră D. a indicat doar un loc aproximativ, astfel că nu există o probă certă care să contrazică susținerea inculpatului B. (care a precizat, în mod constant, că el a fost conducătorul acelui autoturism) din declarația dată în aceeași fază procesuală, potrivit căreia oprirea s-a realizat imediat după virajul la dreapta surprins în imaginile anterior menționate (altele nefiind prezentate).

În același timp, afirmația aceluiași inculpat că, de la punerea în mișcare a autoturismului, din zona sălii de jocuri de noroc și până la momentul opririi lui, a fost parcursă o distanță de 200-300 metri, a fost confirmată prin chiar declarația martorului agent de poliție rutieră D. din faza de urmărire penală, potrivit căreia urmărirea acelui autoturism, care, conform procesului-verbal de depistare, a început pe Strada x, s-a realizat pe o distanță de maximum 300 metri.

Curtea de apel a apreciat că, în raport cu toate împrejurările anterior menționate, este neverosimilă susținerea martorilor lucrători de poliție în sensul că autospeciala de poliție ar fi rulat, la un moment dat, în paralel cu autoturismul în care se aflau inculpații (fapt negat de aceștia), având astfel posibilitatea să-l vadă pe șofer, context în care a constatat că nu au fost prezentate înregistrări de orice natură, alta decât cea anterior menționată, care să confirme această susținere, fie stradale (pe care nu există nicio dovadă că organele de urmărire penală le-ar fi căutat și nu le-ar fi găsit, deși autoturismul în cauză a plecat din zona unei săli de jocuri de noroc și a rulat în zona de amplasare a unei unități sanitare - spital sau policlinică - conform declarației martorului agent de poliție rutieră D. din cursul cercetării judecătorești, ambele locații fiind dintre cele care, în mod obișnuit, au instalate camere de supraveghere), fie realizate cu aparatura de pe autospeciala de poliție (despre care nu s-a dovedit, printr-o verificare pe care organele de urmărire penală ar fi trebuit să o realizeze la acel moment, că nu ar fi avut dotări în acest sens, pentru a fi validate sau infirmate susținerile lucrătorilor de poliție că nu dețineau astfel de dotări), fie, chiar în lipsa acelei aparaturi, prin mijloace proprii (în condițiile în care, pe de o parte, martorul agent de poliție rutieră anterior nominalizat avea asupra lui telefonul personal, pe care l-a și folosit pentru a solicita intervenția la fața locului a unui alt echipaj de poliție, astfel cum rezultă din declarația dată de acesta în cursul cercetării judecătorești, iar, pe de altă parte, au fost realizate alte înregistrări video, stocate pe un CD înaintat instanței odată cu rechizitoriul și menționate în procesul-verbal de redare întocmit de procuror, care nu au surprins însă tocmai momentul constatării faptei, ci momente ulterioare, când, la spital, inculpatul A. a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în prezența cadrelor medicale și, apoi, la sediul poliției, când i s-a adus la cunoștință conținutul procesului-verbal de constatare a infracțiunii, înregistrări despre care martorul respectiv a afirmat, în declarația dată în fața Curții, că au fost efectuate de către elevul în practică E., ceea ce conduce la concluzia că lucrătorii de poliție au avut la dispoziție mijloace apte să realizeze înregistrări relevante, dar nu le-au folosit exact în momentul esențial, al constatării faptei și identificării celui care a condus autoturismul în cauză).

S-a apreciat că același caracter, neverosimil, îl au și afirmațiile în același sens (al rulării autospecialei de poliție în paralel cu autoturismul în care se aflau inculpații) făcute de martorii F., G., H. și I., întrucât, conform singurei înregistrări video prezentate instanței, aceștia se aflau în autoturismul poziționat între autoturismul marca x, care rula imediat în fața lor, și autospeciala de poliție, care se deplasa, la o distanță considerabilă, în spatele ambelor autoturisme.

În schimb, prin raportare la împrejurările anterior expuse, este credibilă susținerea concordantă a inculpaților, din declarațiile date în fața curții că, la momentul când lucrătorii de poliție au coborât din autospeciala de poliție (care a rulat la o distanță considerabilă în spatele lor), ei erau deja în afara autoturismului cu care se deplasaseră.

Analizând în continuare și alte aspecte ce rezultă din probatoriul cauzei, curtea a constatat numeroase contradicții și inadvertențe majore între actul de constatare a faptei și declarațiile de martori ale celor care au întocmit acel act, acestea regăsindu-se și între declarațiile persoanelor respective, dar și între declarațiile proprii, care au suferit modificări importante și inexplicabile de la o fază procesuală la alta.

Astfel, cu privire la procesul-verbal de depistare, curtea a constatat, mai întâi, că a fost întocmit, ca agenți constatatori, de agentul de poliție D. - din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Alexandria (care ulterior, în aceeași cauză, a avut și calitatea de organ de cercetare penală, acesta fiind cel care a dispus începerea urmăririi penale in rem), de agentul de poliție J. - din cadrul unei alte structuri a aceleiași instituții, respectiv Biroul de Ordine Publică (care a decedat în urma unui accident rutier la data de 25 decembrie 2019, astfel că nu a putut fi audiat), dar și, alături de cei doi agenți de poliție, de elevul în practică E., care nu avea nicio atribuție în acest sens.

În cuprinsul procesului-verbal analizat, fiind detaliate împrejurările concrete de constatare a faptei, s-au arătat următoarele:

- în timp ce se deplasau cu autospeciala x, lucrătorii de poliție au observat autoturismul în cauză pe Strada x (subînțelegându-se, în context, că, la acel moment, ambele autovehicule se aflau în trafic, în mișcare, deci nu a fost observat momentul când ocupanții autoturismului respectiv s-au urcat în el, pentru a putea fi văzuți șoferul și, respectiv, pasagerii lui) și au plecat după acesta, pentru a-l opri (fără a se menționa din ce motiv);

- când au ajuns în spatele autoturismului respectiv (fără a se menționa, în concret, în ce loc anume), au pornit semnalele acustice și luminoase (însă imaginile surprinse de singura cameră de supraveghere stradală identificată nu indică funcționarea semnalelor luminoase la autospeciala de poliție) și, văzând că acesta nu a oprit, au intrat în depășirea lui, mergând în paralel (fapt neverosimil, astfel cum s-a evidențiat anterior), ocazie cu care au observat că, la volanul autoturismului, se afla o persoană de sex bărbătesc ce purta un tricou de culoare roșu (fără indicarea altor semnalmente ale acesteia, deși, în declarația din fața curții, martorul agent de poliție rutieră D., aflat la volanul autospecialei de poliție, a afirmat că a avut posibilitatea să o vadă bine pe acea persoană, întrucât rula cu viteza legală și artera de circulație era luminată, vizibilitatea fiind bună), iar, pe locul pasagerului din dreapta față, era un bărbat ce purta un tricou de culoare alb;

- acel autoturism a oprit (subînțelegându-se că în mod voluntar, întrucât nu există nicio referire la vreo manevră de blocare în trafic a acestuia), iar lucrătorii de poliție au coborât din autospeciala de poliție și s-au îndreptat rapid către portiera șoferului autoturismului respectiv, constatând că, la volan, se afla inculpatul A., care purta un tricou de culoare roșu (în declarațiile din fața curții, martorul agent de poliție rutieră D. afirmând că acesta a fost îmbrăcat cu un tricou de culoare roșu-grena, vișiniu, iar martorul elev în practică E. susținând că tricoul pe care îl purta șoferul a fost de culoare roz);

- deoarece șoferul astfel identificat (în privința căruia nu a fost consemnată nicio manevră, precum aceea a mutării de pe un loc pe altul în interiorul autoturismului) prezenta halenă alcoolică, i s-a solicitat să efectueze testarea cu aparatul etilotest, dar a refuzat, în continuare fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, unde, în prezența cadrelor medicale, a refuzat să-i fie prelevate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în cuprinsul aceluiași proces-verbal, la rubrica destinată declarației făptuitorului, au fost consemnate susținerile inculpatului A. (care a semnat acel document la rubrica "Persoana în cauză") că nu a condus autoturismul și că urma să facă o declarație completă în prezența avocatului său, alături de conducătorul în fapt al autoturismului (nefiind indicate încercări de fugă sau manifestări recalcitrante din partea sa ori afirmații vexatorii ale acestuia sau amenințări la adresa lucrătorilor de poliție, care nici din înregistrările audio-video, surprinse la spital și la sediul poliției, nu rezultă).

Totodată, în cuprinsul aceluiași proces-verbal, s-a consemnat că, la momentul opririi, în autoturism se aflau și alte două persoane, poziționate de către cei care au întocmit acel act astfel: pe locul din dreapta față - C., iar, pe locul din spate - B. (fără a se menționa cum erau îmbrăcate acele persoane).

În cuprinsul aceluiași proces-verbal, la rubrica privind datele suplimentare, s-a consemnat că inculpatul A. figura în bazele de date ale Poliției Române ca posesor de permis de conducere, care i-a fost însă reținut la data de 01 februarie 2015, ca urmare a constatării săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., fiind întocmit proces-verbal de predare a dovezii înlocuitoare și aducându-i-se la cunoștință că nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dar și că C. și B. se aflau și ei sub influența băuturilor alcoolice (fără a se menționa că s-ar fi încercat și testarea vreunuia dintre ei cu aparatul etilotest).

La finalul aceluiași proces-verbal, s-a menționat că, din cauza orei târzii, nu au fost identificați martori (dar, în mod contradictoriu, la rubrica "Martori", s-a consemnat olograf "Refuză să semneze", fără a se preciza cine anume a manifestat un astfel de pretins refuz).

Pe de altă parte, în cuprinsul procesului-verbal analizat, nu există nicio mențiune din care să rezulte că, la fața locului, au fost ridicate de către lucrătorii de poliție actele autoturismului respectiv, în condițiile în care, conform procesului-verbal întocmit după două zile, și anume la data de 07 iulie 2019, s-a consemnat că, la acea dată, la sediul Poliției Municipiului Alexandria, s-a prezentat inculpatul C., care a susținut că el era în fapt proprietarul autoturismului care a fost oprit în trafic de către lucrătorii de poliție la data de 05 iulie 2017, constatându-se că au fost ridicate, în vederea verificării, cartea de identitate a autovehiculului și polița RCA, care i-au fost restituite acestuia.

Curtea a mai constatat că prima audiere, în calitate de martor, a unuia dintre lucrătorii de poliție, respectiv a lui D., s-a realizat, în faza de urmărire penală, de către procuror, la data de 26 ianuarie 2020, după circa jumătate de an de la momentul faptei, iar după aproximativ 9 luni de la audierea primului martor, respectiv la data de 29 octombrie 2020, procurorul l-a audiat, în calitate de martor, și pe elevul aflat în practică alături de cei doi agenți de poliție, E..

S-a reținut că, în contextul contradicțiilor din cuprinsul acestor declarații, care, încă din faza de urmărire penală, erau unele evidente și majore, martorul E. relatând, în declarația sa, aspecte faptice inedite, neconsemnate în procesul-verbal de depistare, dar și diferite față de cele relatate, anterior audierii lui, de către singurul polițist rutier din echipaj, procurorul a dispus, prin ordonanța din data de 11 februarie 2021, efectuarea, în privința acestuia, a unei constatări având ca obiect testarea cu tehnica de detecție a comportamentului simulat.

Conținutul și concluziile raportului de constatare criminalistică nr. 337.754 din data de 09 martie 2021, întocmit de un specialist criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București nu fac decât să adâncească dubiul cu privire la credibilitatea susținerilor martorului E., întrucât, interpretând diagramele poligraf, specialistul criminalist a conchis că este imposibil de formulat o concluzie de certitudine privind comportamentul simulat al subiectului, menționând că, pe tot parcursul examinării, atitudinea sa a fost una de revoltă, pe de o parte, pentru că a ajuns să fie examinat poligraf, "cu scopul de a-și dovedi nevinovăția", iar, pe de altă parte, din cauza faptului că a trebuit să renunțe la anumite priorități pe care le avea în ziua respectivă, dar și că acesta a făcut deseori referire la faptul că cele consemnate de el erau puse la îndoială, "simțindu-se acuzat că nu ar prezenta în mod corect realitatea evenimentelor petrecute în noaptea de 05 iulie 2019".

Curtea de apel a reținut că precizările ulterioare ale specialistului criminalist, în sensul că, potrivit literaturii de specialitate, situații de genul celor anterior evidențiate pot genera o reactivitate psihofiziologică atipică la întrebările relevante ale cauzei, dar că, din punctul său de vedere, subiectul examinat a fost sincer, fără a menționa însă pe ce anume se bazează, în mod obiectiv, acel punct de vedere, nu pot fi reținute ca validând realitatea afirmațiilor făcute de martor.

În acest context, s-a apreciat că este lipsită de relevanță împrejurarea că, la data de 03 martie 2021, martorul E. l-a identificat pe inculpatul A., din planșa fotografică, în postura de conducător al autoturismului marca x, conform procesului-verbal întocmit cu acel prilej.

Sub acest aspect, curtea a reținut că respectivul procedeu probatoriu a fost realizat cu numai o zi înainte de testarea poligraf a martorului, când acesta s-a arătat revoltat de efectuarea testării respective (deși, în declarația sa din data de 29 octombrie 2020 s-a consemnat că și-a dat acordul la o astfel de testare) și de faptul că îi erau puse la îndoială afirmațiile, simțindu-se chiar acuzat că nu ar spune adevărul (cu toate că nu era subiect al unei astfel de învinuiri).

Astfel, în conținutul aceluiași raport de constatare criminalistică, s-a consemnat că martorul a fost programat inițial, în vederea testării poligraf, la data de 26 februarie 2021, însă, din cauza odihnei necorespunzătoare (împrejurare afirmată de acesta), a fost declarat inapt temporar și reprogramat în vederea examinării, testarea, care a condus la formularea concluziilor anterior menționate, desfășurându-se la data de 04 martie 2021 (a doua zi după realizarea procedeului probatoriu al recunoașterii de către martor, din planșa fotografică, a inculpatului A.).

În plus, din procesul-verbal care constată efectuarea acestui procedeu probatoriu rezultă că recunoașterea inculpatului A. de către martorul elev de poliție E. s-a realizat dintr-o planșă fotografică ce nu cuprindea și imaginea inculpatului B., care, chiar la locul constatării faptei, declarase că el a condus autoturismul (conform declarației martorului agent de poliție rutieră D.), astfel că martorul în discuție nu a putut face comparație între aceștia și, astfel, o recunoaștere căreia să i se poată da relevanță.

Curtea de apel a apreciat că declarațiile celor doi martori din cursul cercetării judecătorești relevă și alte contradicții, în raport cu afirmațiile anterioare ale acestora, dar și cu imaginile surprinse de singura cameră de supraveghere stradală identificată în cursul urmăririi penale, iar acele contradicții sporesc lipsa de credibilitate a acestora și, implicit, dubiul care îi profită inculpatului A..

Astfel, deși, cu ocazia audierii lor de către curte, ambii martori lucrători de poliție l-au indicat pe inculpatul A., prezent în sala de judecată, ca fiind cel care a condus autoturismul, această recunoaștere nu poate fi reținută drept o probă certă a existenței faptei atribuite inculpatului respectiv, întrucât martorii nu au făcut decât să-și susțină consemnarea din procesul-verbal de depistare cu privire la identitatea conducătorului auto și afirmațiile lor anterioare cu privire la același aspect, de care, în mod evident, nu se puteau dezice, astfel că declarațiile acestora trebuie privite cu maximă rezervă, inclusiv prin prisma dreptului de a nu se contrazice în legătură cu realitatea celor consemnate și, apoi, relatate.

Curtea de apel a apreciat că, în schimb, inconsecvența în afirmații și contradicțiile numeroase evidențiate în considerente constituie elemente serioase care pun la îndoială credibilitatea susținerilor acestora.

În altă ordine de idei, deoarece, în cursul cercetării judecătorești, martorul E. a indicat culoarea tricoului purtat de conducătorul auto ca fiind roz, în procesul-verbal de depistare nu s-a menționat cum era îmbrăcat inculpatul B., care a susținut că el purta un tricou de această culoare ("roz-roșu", conform declarației sale) și, tot în cursul cercetării judecătorești, martorul agent de poliție rutieră D. a afirmat că inculpatul A. purta un tricou de culoare vișiniu, confirmând astfel susținerea lui sub acest aspect, nu este exclus ca inculpatul B. să fi condus într-adevăr autoturismul marca x (astfel cum el a afirmat în permanență), iar lucrătorii de poliție să-l fi confundat cu inculpatul A. (care a negat încă de la început această faptă), cu atât mai mult cu cât, conform afirmațiilor ambilor martori, aceștia nu cunoșteau dinainte pe niciunul dintre ei, iar cei doi inculpați au vârste apropiate și nu prezintă fizionomii în mod esențial diferite, în plus evenimentele petrecându-se pe timp de noapte.

Pe de altă parte, vizionarea imaginilor surprinse de singura cameră de supraveghere stradală identificată de către organele de urmărire penală, realizată în ședință publică, cu participarea tuturor inculpaților, a avocaților acestora și a reprezentantului Ministerului Public, nu a permis identificarea persoanei aflate la volanul autoturismului marca x, observarea vreunor semnalmente ale sale și stabilirea măcar a culorii obiectelor de vestimentație purtate de aceasta, chiar în procesul-verbal de redare a acelorași imagini, întocmit de către procuror în faza de urmărire penală, menționându-se doar că cel aflat la volanul autoturismului respectiv (indicat cu săgeata galbenă) purta un tricou de "culoare închisă".

În raport cu toate aceste aspecte, curtea a conchis că nu există probe certe, ci un dubiu serios cu privire la identitatea persoanei care, la momentul și în locul menționate în rechizitoriu, a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, neputându-se reține, mai presus de orice îndoială, că acea persoană ar fi fost cu adevărat inculpatul A..

Referitor la declarațiile de martori ale ocupanților celui de-al doilea autoturism - F., G., H. și I., curtea a constatat că toți aceștia au afirmat, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești (ultimii trei, în privința celui dintâi constatându-se imposibilitatea de audiere, astfel că s-a dat citire declarației sale anterioare), că nu cunosc cine a condus autoturismul marca x în care se aflau inculpații, nefurnizând astfel nicio informație care să înlăture dubiul anterior menționat.

De altfel, aceștia nici nu au fost menționați, în procesul-verbal de depistare, ca fiind martori ai faptei.

Cu privire la declarațiile inculpaților, curtea a constatat că și acestea conțin contradicții (inclusiv cu privire la locurile ocupate în autoturism de către pasageri, alții decât șoferul), însă, cu privire la aspectul esențial, al identității persoanei care a condus autoturismul, la momentul și în locul arătate în rechizitoriu, afirmațiile lor au fost constante și concordante, în sensul că acea persoană a fost B., iar nu inculpatul A..

Raportul de constatare criminalistică nr. 337.754 din data de 09 martie 2021, care a conchis că răspunsurile inculpaților B. și C. la întrebările privind persoana care a condus autoturismul respectiv au provocat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat, nu constituie o probă certă a săvârșirii faptei analizate de către inculpatul acuzat, altul decât aceștia - A. (care nu a fost subiect al testării), putând furniza cel mult un indiciu cu privire la nesinceritatea lor, la fel ca și inadvertențele din și dintre declarațiile inculpaților.

Toate acestea nu pot răsturna însă prezumția de nevinovăție de care beneficiază cel acuzat, care presupune, conform art. 5 alin. (2) din C. proc. pen., că orice îndoială se interpretează în favoarea sa, pe când sarcina administrării unor probe certe de vinovăție îi aparține procurorului, astfel cum prevede art. 99 alin. (1) din C. proc. pen.

S-a apreciat că, în speță, nu au fost prezentate însă probe certe în susținerea acuzației aduse inculpatului A., care, astfel cum s-a evidențiat anterior, s-a întemeiat, în exclusivitate, pe procesul-verbal de depistare și declarațiile celor care, acționând ca agenți ai statului, l-au întocmit, însă acestea s-au dovedit contradictorii, iar autorii lor inconsecvenți în afirmații, ceea ce a condus la dubii serioase cu privire la credibilitatea lor.

O hotărâre de condamnare nu se poate întemeia pe probabilitate, ci doar pe certitudine, dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure și în măsură să reflecte, cu acuratețe și la adăpost de orice îndoială, realitatea obiectivă, iar, în cauza de față, pentru motivele anterior menționate, astfel de probe nu există.

Conchizând, curtea de apel a reținut că nu s-a dovedit, prin probe certe, existența faptei de care inculpatul A. a fost acuzat, de a conduce, la data de 05 iulie 2019, în jurul orei 02:34, pe Strada x din municipiul Alexandria, autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, în condițiile în care avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce, motiv pentru care va pronunța achitarea acestuia, pentru infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, reținută în sarcina inculpatului A., curtea a constatat că refuzul acestui inculpat de a se supune, la data de 05 iulie 2019, prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei este o faptă certă, fiind constatată de organele de poliție, confirmată de cadrele medicale în fața cărora acel refuz a fost exprimat și de înregistrarea audio-video realizată la acel moment, fiind și recunoscută de acesta, însă, pentru a constitui infracțiune, această faptă trebuie săvârșită, conform normei de incriminare - art. 337 din C. pen., cu relevanță în speță, de către cel care a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Or, în speță, pentru motivele anterior menționate, curtea a constatat inexistența unei astfel de fapte a inculpatului A., întrucât nu s-a dovedit, în afara oricărui dubiu, că acesta a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare x, pe Strada x din Municipiul Alexandria, la data de 05 iulie 2019, în jurul orei 02:34 - aceasta fiind acțiunea în legătură cu care organele de poliție l-au condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceste condiții, fapta inculpatului de a refuza să se supună acelei prelevări nu îndeplinește condițiile de tipicitate ale infracțiunii analizate, din perspectiva subiectului său activ, iar curtea va pronunța achitarea inculpatului pentru această infracțiune, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta săvârșită de inculpat, deși a existat în materialitatea sa, nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la infracțiunea de mărturie mincinoasă, reținută în sarcina fiecăruia dintre inculpații B. și C., curtea de apel a reținut că, potrivit actului de trimitere în judecată, aceștia au fost acuzați că, în declarațiile de martori, formulate, la data de 08 august 2019 - inculpatul B. și, respectiv, la data de 10 septembrie 2019 - inculpatul C., în dosarul nr. x/2019, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria (cauza fiind ulterior declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în considerarea calității de avocat a celui dintâi), în care se efectuau cercetări cu privire la săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., au făcut afirmația mincinoasă că, la data de 05 iulie 2019, la momentul opririi de către lucrătorii de poliție, la volanul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, nu se afla ultimul inculpat menționat, ci inculpatul B..

Astfel, notând prevederile art. 273 alin. (1) din C. pen., curtea de apel a reținut că, pentru motivele expuse în considerentele hotărârii de față, în speță, probatoriul administrat, altul decât declarațiile de martori ale celor doi inculpați anterior nominalizați, nu contrazice, în afara oricărui dubiu, susținerile acestora din respectivele declarații că inculpatul B., iar nu inculpatul A. (conform tezei acuzării), s-a aflat la volanul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, la momentul și locul în raport cu care cel din urmă a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Curtea de apel a apreciat că, în aceste condiții, nu s-a dovedit, prin probe certe, nici că inculpații B. și C. au făcut afirmații mincinoase în declarațiile de martori formulate la datele anterior menționate, motiv pentru care va achita pe cei doi inculpați, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris și susținute oral, parchetul a solicitat, în temeiul disp. art. 412 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, condamnarea la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, având în vedere starea de recidivă posteexecutorie, a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen. și art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 43 alin. (5) din C. pen., precum și a inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 43 alin. (5) din C. pen., și la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia a inculpatului B. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen.

În argumentare, în opinia parchetului, constatările din procesul-verbal de depistare privind pornirea semnalelor acustice și luminoase, precum și intrarea în depășire a autospecialei de poliție, care a circulat în paralel cu autoturismul x, moment în care lucrătorii de poliție au observat că la volan se afla o persoană de sex bărbătesc care purta un tricou roșu, acea persoană fiind inculpatul A., se coroborează cu declarațiile martorilor D.-agent de poliție, E. -elev aflat în practică în autospeciala de poliție, dar și cu rapoartele de constatare criminalistică. S-a arătat că cei doi martori l-au indicat în fața instanței de judecată pe inculpatul A. ca fiind persoana care s-a aflat la volanul autoturismului, iar martorul E. l-a recunoscut și în faza de urmărire penală, din planșa foto, pe același inculpat ca fiind cel care a condus autoturismul x. S-a învederat că acest autovehicul a fost oprit pe strada x, ulterior efectuării virajului la dreapta, moment surprins de camera de supraveghere A22, aparținând Primăriei Municipiului Alexandria și s-a precizat că efectuarea virajului la dreapta, surprins de camera video menționată în cele ce preced, s-a realizat anterior momentului în care martorii susțin că autospeciala de poliție a rulat în paralel cu autoturismul marca x.

Totodată, făcând trimitere la probele administrate în dosar, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, respectiv la: procesul-verbal de depistare; adresa I.P.J. Teleorman - Serviciul Rutier, prin care s-a confirmat că inculpatul A. figura la acea dată în Sistemul Național de Evidențe Auto cu mențiunea că, la data de 01 februarie 2015, i-a fost reținut permisul de conducere, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație; procesul-verbal întocmit de personalul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria, prin care s-a confirmat refuzul inculpatului A. de a-i fi prelevate mostre biologice; procesul-verbal de vizionare a înregistrării realizate de camera de supraveghere A22, aparținând Primăriei Municipiului Alexandria, montată la intersecția Străzii Cuza Vodă cu Strada x; declarația martorului E. dată în faza de urmărire penală și menținută în fața instanței de fond; raportul de constatare criminalistică nr. 337.754 din data de 09 martie 2021, întocmit de Serviciul Criminalistic - Laboratorul de Psihologie Criminalistică din cadrul D.G.P.M.B.; procesul-verbal din data de 03 martie 2021 prin care martorul E. l-a recunoscut pe inculpatul A. ca fiind cel care, la data de 05 iulie 2019, a condus autoturismul marca x; declarația martorului D. - la data faptei organ de constatare și de cercetare penală în cadrul I.P.J. Teleorman - Poliția Municipiului Alexandria - Biroul Rutier, dată în faza de urmărire penală și menținută în fața instanței de fond; declarațiile martorilor F., G., I. și H. date în faza de urmărire penală, menținute în fața instanței de fond; declarațiile inculpatului B. (de martor din data de 08 august 2019, de suspect din data de 19 ianuarie 2021, prin care și-a menținut, în esență, declarația dată în calitate de martor); declarația de martor a lui C. din data de 10 septembrie 2019, declarația de suspect a lui A. din data de 09 noiembrie 2021 etc., parchetul a apreciat, în esență, că declarațiile inculpaților din faza de urmărire penală sunt contradictorii cu privire la locul ocupat de inculpatul A. în autoturism.

S-a mai arătat că susținerile inculpaților B. și C. sunt contrazise și de înregistrarea video realizată de camera de supraveghere A22, din cuprinsul căreia rezultă că pasagerul locului dreapta-față a purtat un tricou alb, și s-a învederat că în cuprinsul înregistrării video efectuată la data de 05.07.2019 de către organele de poliție se poate observa culoarea tricoului purtat de inculpatul A..

Totodată, parchetul a învederat că atât martorul E., cât și martorul D., în faza de urmărire penală, au declarat că persoana aflată la volan a purtat un tricou roșu, aspect ce se coroborează cu mențiunea din procesul-verbal de depistare. Astfel, chiar dacă în declarațiile ulterior date în fața instanței după aproximativ patru ani de la data faptei, martorul E. a precizat că inculpatul A. a purtat un tricou roz, iar martorul D. a precizat că același inculpat a purtat un tricou roșu/grena/vișiniu, acest aspect nu este de natură să înlăture susținerea martorilor cu privire la persoana care s-a aflat la volan.

Mai mult, în fața instanței de judecată, cei doi martori mai sus menționați, l-au indicat, fără ezitare, pe inculpatul A. ca fiind cel care a condus autoturismul, iar susținerile martorilor se coroborează cu procesul-verbal de depistare, dar și cu rapoartele de constatare criminalistică, potrivit cărora răspunsurile inculpaților B. și C. la întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat, astfel încât aceștia au făcut afirmații mincinoase în declarațiile de martori cu privire la persoana care s-a aflat la volan.

Conchizând, raportat la probatoriul administrat, parchetul a apreciat că inculpatul A. este cel care a condus autoturismul, deși avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată, și s-a sustras de la recoltarea probelor biologice.

Desfășurarea cercetării judecătorești în apel

În al doilea grad de jurisdicție, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 decembrie 2023, sub nr. x/2022, cu prim termen de judecată fixat la data de 25 ianuarie 2024, când Înalta Curte a încuviințat cererea în probațiune formulată de Ministerul Public constând în reaudierea martorilor E. și D., a amânat judecarea cauzei și a acordat termen la data de 08 februarie 2024, pentru când a dispus, printre altele, citarea celor doi martori și a pus în vedere intimatului inculpat B. să depună acte cu privire la situația sa medicală pentru a se analiza în ce măsură își poate face singur apărarea, cu precizarea că prezența sa nu este obligatorie, putând solicita judecarea cauzei în lipsă.

La termenul de judecată din data de 08 februarie 2024, Înalta Curte a procedat la audierea martorilor E. și D., a încuviințat cererea în probațiune formulată de Ministerul Public constând în reaudierea martorilor F., G., H. și I., a amânat cauza și a fixat termen de judecată la data de 22 februarie 2024, pentru când a dispus citarea martorilor la adresele cunoscute. Totodată, a menținut dispoziția Înaltei Curți de la termenul de judecată din data de 25 ianuarie 2024 în ceea ce îl privește pe intimatul inculpat B., în sensul de a depune acte cu privire la situația sa medicală.

La același termen de judecată, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, vizionarea în ședință publică a imaginilor surprinse pe camerele video, stocate pe suportul optic aflat la dosar, cu privire la care, având cuvântul pe rând, atât reprezentantul Ministerului Public, cât și apărătorul ales al intimatului inculpat A., precum și intimații inculpați C. și B. au învederat că sunt de acord cu vizionarea în ședință publică a imaginilor stocate pe suportul optic aflat la dosar.

După deliberare, apreciind utilă soluționării cauzei vizionarea în ședință publică a imaginilor surprinse pe camerele video, stocate pe suportul optic aflat la dosar, Înalta Curte a stabilit termen la data de 07 martie 2024 în vederea vizionării acestora.

La termenul de judecată din data de 22 februarie 2024, instanța de control judiciar a procedat la audierea martorilor G., H. și I. și a acordat termen la data de 07 martie 2024 în vederea continuării cercetării judecătorești în apel cu audierea martorului F., precum și pentru vizionarea în ședință publică a înregistrării video stocată pe suporții optici înaintați de Ministerul Public.

Totodată, Înalta Curte a luat act că s-a depus, în ședință publică, un înscris medical cu privire la starea de sănătate a inculpatului B., respectiv un bilet de ieșire din spital din data de 10 octombrie 2023, de către apărătorul ales al intimatului inculpat A..

La termenul din 07 martie 2024, Înalta Curte a procedat la audierea martorului F., precum și la vizionarea în ședință publică a înregistrării video stocată pe suporții optici înaintați de Ministerul Public și a respins cererea de probatorii formulată de apărătorul ales al intimatului inculpat A. constând în ascultarea în ședință publică a înregistrării declarației inculpatului B., apreciind că nu este utilă cauzei, cu argumentarea că, fiind o înregistrare audio, nu se poate stabili starea de sănătate în această modalitate.

Totodată, la interpelarea președintelui completului de judecată, intimatul inculpat A. a precizat că dorește să dea declarație în fața instanței de apel, iar intimatul inculpat C. a învederat că nu dorește să fie audiat în fața instanței de control judiciar.

După ce a explicat intimatului inculpat A. că are dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i, totodată, atenția că ceea ce declară poate fi folosit atât în favoarea, cât și împotriva sa, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (4) raportat la art. 378 din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea acestuia.

La acest termen de judecată, nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, constatând cauza în stare de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri, stabilind termen pentru deliberare, redactare și pronunțare, în condițiile art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 25 aprilie 2024 și, ulterior, la data de 16 mai 2024.

***

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține ca fiind necontestat faptul că la data de 5 iulie 2019, echipajul de poliție compus din agenții de poliție D. și K., precum și elevul în practică E. a oprit în trafic autoturismul marca x, model x, cu număr de înmatriculare x, în jurul orei 02:30 pe strada x din municipiul Alexandria, cât și faptul că inculpatul A. avea permisul suspendat și a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât și prelevarea de probe biologice, susținând că nu este persoana care a condus autoturismul în cauză.

Notând susținerile antagonice ale lucrătorilor de poliție și ale ocupanților autoturismului marca x, model x, cu număr de înmatriculare x, referitor la persoana care a condus vehiculul, prima instanță a concluzionat că singurele mijloace de probă care susțin teza acuzării -procesul-verbal de depistare și declarațiile date în calitate de martor de către lucrătorii de poliție D. și E.- sunt contradictorii în privința a numeroase aspecte considerate importante de instanță, ceea ce generează dubii serioase cu privire la credibilitatea lor, fiind contrazise de o probă obiectivă -imaginile surprinse de o cameră de supraveghere amplasată pe traseul de deplasare a autoturismului.

Prioritar, Înalta Curte reține că legea procesual penală consacră principiul liberei aprecieri a probelor, în acest sens fiind dispozițiile art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.", iar potrivit art. 114 alin. (4) din C. proc. pen. "Pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 (n.n.-articolul reglementează întocmirea actelor de constatare de către organele de ordine publică pentru infracțiunile constatate) și 62". Ca atare, valoarea probatorie a declarațiilor date în calitate de martori de D. -agentul de poliție care a procedat la oprirea în trafic a autoturismului- și E. -elev de poliție aflat în autospeciala condusă de primul, se evaluează în mod necesar prin raportare la ansamblul probator ca orice altă probă testimonială în lipsa unei dispoziții legale contrare, mărturia acestora constituind probă directă în condițiile în care cei doi sunt martori oculari contrar celor reținute de prima instanță.

Subsecvent, observăm că declarațiile date în calitate de martori de D. și E. se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, cu excepția declarațiilor date de inculpați, că depozițiile celor doi concordă sub toate aspectele esențiale, chiar dacă nu sunt identice, iar contradicțiile se explică din perspectiva percepției diferite în concordanță cu locul ocupat de aceștia în autospeciala care a urmărit autoturismul x, a implicării distincte a celor doi în derularea evenimentelor și, nu în ultimul rând, a diferențelor subiective de percepere, memorare și redare a evenimentelor, nefiind evidențiat niciun motiv plauzibil pentru ca vreunul dintre aceștia să-l indice pe inculpatul A. ca fiind cel care a condus autoturismul x în contra unei alte realități faptice.

Dimpotrivă, declarațiile inculpaților au fost oscilante pe parcursul procesului penal și contradictorii în privința unor chestiuni de fapt relevante, inculpații urmărind prin declarațiile lor să acre