ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1115 din 19 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 33 din 11 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Vrancea au fost respinse cererile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații A. și B. au fost trimiși în judecată, ca neîntemeiate.

Au fost respinse cererile formulate de inculpați, privind aplicarea dispozițiilor art. 16 C. proc. pen. și art. 75 C. pen., ca neîntemeiate.

Au fost condamnați inculpații A. și B. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), (2) C. pen. (cu aplicarea art. 5 C. pen.) la câte 5 (cinci) ani închisoare.

S-a aplicat ambilor condamnați pedeapsa complementară pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepselor și pedeapsa accesorie pe perioada executării pedepsei, în temeiul art. 66 și 65 C. pen. privind interzicerea exercitării următoarelor drepturi:dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice, prev. de art. 66 lit. a) C. pen.; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat prev. de art. 66 lit. b) C. pen.

A fost admisă acțiunea civilă promovată de C.

S-a dispus obligarea inculpaților la despăgubiri, în solidar către partea civilă astfel: plata sumei de 10000 lei RON- reprezentând daune materiale; plata sumei de 40000 RON reprezentând daune morale și plata unei prestații lunare periodice de 700 lei lunar începând cu 01 ianuarie 2014 până la încetarea stării de invaliditate.

A fost obligată partea vătămată să dovedească prin prezentarea la "Comisia medicală de expertiză a capacității de muncă" până la 11 februarie 2016 și anual starea sa de invaliditate.

Au fost admise acțiunile civile promovate de unitățile sanitare și au fost obligați inculpații în solidar la despăgubiri astfel:

- 5424,76 lei către Spitalul Clinic de Urgență D. Iași, cu dobânda legală aferentă;

- 150,87 lei către Spitalul de Urgență E. Focșani, cu dobânda legală aferentă;

- 848,88 lei către Serviciul de Ambulanță Focșani, cu dobânda legală aferentă.

S-a dispus confiscarea obiectelor predate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Vrancea - obiect contondent - cuțit.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la ambii inculpați.

Au fost obligați inculpații la câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Taxa de 63 lei pentru efectuarea expertizei medico legale de către Serviciul Județean Medico Legal Vrancea s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Au fost obligați inculpații, în solidar, la 1000 lei cheltuieli de judecată pentru partea civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În seara de 31 decembrie 2013, inculpații A. și B. au lovit-o cu intenție și în mod repetat, cu obiecte contondente din lemn, precum și cu picioarele, în zona capului, pe persoana vătămată C., provocându-i multiple leziuni traumatice (traumatism cranio-cerebral acut deschis obiectivat prin hematom extradural acut parieto-temporal stâng, dilacerare cerebrală precentrală stângă, contuzie hemoragică cerebrală parietală stânga, fractură cominutivă cu înfundare fronto-parietală și hematom epicranian parieto-temporal stâng, plagă contuză parieto-temporală stângă, hemoragie subconjuctivală și echimoză ochi stâng), leziuni care au pus în pericol viața victimei și care au necesitat pentru vindecare 80 - 90 zile de îngrijiri medicale.

S-a apreciat că probatoriile administrat în tot cursul procesului penal au confirmat fără niciun dubiu vinovăția celor doi inculpați.

În concret, au fost avute în vedere declarațiile persoanei vătămate C., care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză (F., G., H., I., J.) și cu concluziile raportului de constatare medico-legală din 10 februarie 2014.

S-a reținut că din declarațiile martorilor audiați atât la urmărirea penală, cât și în faza cercetării judecătorești, a rezultat că persoana vătămată a fost lovită cu o asemenea intensitate, încât a căzut imediat după aplicarea loviturii, iar după ce a căzut, ambii inculpați au continuat să o lovească.

S-a apreciat că din depozițiile martorilor, coroborate cu conținutul actelor medicale nu rezultă cu certitudine că persoana vătămată ar fi încercat să-l fi lovit pe vreunul dintre inculpați (aceștia acreditând această idee atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel), neputând fi reținute în acest sens declarațiile date de K. (sora inculpaților), L., M., N., în faza cercetării judecătorești, întrucât, așa cum a reținut și prima instanță, aceștia au surprins fragmente nesemnificative din conflict sau desfășurate după ce a avut loc agresarea persoanei vătămate.

Instanța de fond a apreciat că activitatea infracțională desfășurată de cei doi inculpați, materializată în agresarea persoanei vătămate C., se circumscrie infracțiunii de tentativă la omor și nu infracțiunii de vătămare corporală gravă, cum s-a solicitat prin motivele de apel.

Totodată, s-a mai avut în vedere că susținerile inculpaților A. și B., în sensul că nu au intenționat uciderea persoanei vătămate sunt contrazise de împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta, voința manifestată a inculpaților, obiectele folosite, consecințele constatate și evaluate științific, zonele corpului, considerate vitale, asupra cărora au fost exercitate violențele (respectiv zona capului și a toracelui), precum și comportamentul inculpaților de după agresarea persoanei vătămate.

S-a apreciat că în cauză nu pot fi aplicate circumstanțele atenuante judiciare prevăzute. de art. 73 lit. a) și b C. pen. anterior, ce au corespondent în disp. art. 75 lit. a) și art. 75 lit. b) actualul C. pen., întrucât acționând și încurajându-se reciproc să acționeze împotriva persoanei vătămate, inculpații nu au dovedit că aceasta a fost cea care i-a determinat pe aceștia să o lovească în regiunea capului atât de puternic încât să-i producă un traumatism cranio-cerebral deschis, plagă contuză parietală stânga, fractură parietală occipitală cu înfundare-dreapta și parieto-temporală stânga.

Analizând prin aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. încadrarea juridică dată faptei comise, instanța de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpaților este legea nouă, respectiv dispozițiile art. 188 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 32 C. pen., omor, forma tentativei, față de dispozițiile art. 175 lit. i) "omor calificat".

Pedeapsă aplicată inculpaților de instanța de fond a fost orientată spre minimul prevăzut de legiuitor apreciindu-se că fapta comisă este reproșabilă în egală măsură ambilor inculpați care au acționat împreună, conștient, în același scop, prezintă un grad de pericol social important pentru societate și pentru partea vătămată. Însă, chiar dacă atitudinea părții vătămate nu a atins intensitatea cerută de legiuitor pentru a fi considerată circumstanță atenuantă potrivit disp. art. 75 Cod penal (lit. a) sau b)) instanța a reținut că aceasta a produs inculpaților o stare de anormalitate și confuzie care coroborată cu starea bahică în care se aflau, constituie un motiv pentru stabilirea unor pedepse minime.

La individualizarea pedepsei, s-a mai avut în vedere faptul că inculpații nu au antecedente penale și nu au manifestat anterior un comportament antisocial.

S-a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen.

S-a mai reținut că prin caracteristicile infracțiunii comise ambii inculpați au dovedit inaptitudinea de a participa ca lideri la viața socială fiindu-le aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și lit. b) pe perioada executării pedepsei.

Pentru transportarea părții vătămate la spital și îngrijirile medicale ulterioare, unitatea de ambulanță și spitalicești s-au constituit părți civile solicitând despăgubiri astfel: Spitalul de Urgență "E." Focșani - cheltuieli de spitalizare 150,87 lei (adresa din 24 iunie 2014): Spitalul Clinic de Urgență D. - 5424,76 lei (adresa din 23 iunie 2014); Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea - 848,88 lei (nr. 97 din 29 august 2014).

Instanța de fond a apreciat că cererile sunt admisibile potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 cu toate modificările ulterioare raportat la art. 19 și 20 C. pen. și a dispozițiilor art. 1357 C. civ.

Au fost admise aceste acțiuni și inculpații au fost obligați în solidar la despăgubiri așa cum au fost solicitate, cu dobânda legală calculată până la data achitării efective.

Partea vătămată C. s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaților la despăgubiri civile astfel:

- 10.000 lei daune materiale reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada spitalizării și ulterior;

- 40.000 lei daune morale;

- obligarea inculpaților la plata unei prestații periodice lunare reprezentând costul nerealizat datorat stării de incapacitate cauzată prin agresarea părții vătămate; a susținut partea vătămată că anterior comiterii faptei era ziler își întreținea familia și câștiga 10/20.000 lei vechi pe lună.

În dovedirea acțiunii civile au fost administrate următoarele probe:

- adresa din 24 iunie 2014 emisă de Spitalul Județean de Urgență E. Focșani din care rezultă că C. a fost internat la 01 ianuarie 2014 ora 00.28 și apoi transportat la Spitalul de Neurochirurgie;

- adresa nr. 6356/2014 din care rezultă intervalul de timp în care a fost spitalizat;

- declarația martorului I. care acesta a arătat că i-a dat un împrumut părții vătămate (prin mama lui) cu suma de 3000 lei în același scop pentru îngrijiri în vederea însănătoșirii a împrumutat bani de la alți consăteni, înainte de conflict partea vătămată care are familie lucra și câștiga 10/20.000 lei vechi pe lună;

- scrisori medicale emise de Spitalul Clinic de Urgență D. - 12 septembrie 2014;

- bilet de ieșire din spital emis de Spitalul Clinic de Urgență Prof. D. Iași confirmând împrejurările medicale/spitalizarea pentru perioada 03 septembrie 2014 - 12 septembrie 2014;

- raportul de expertiză medico-legală efectuată de Serviciul Județean de Medicină Legală Vrancea, cu nr. 250E din 15 octombrie 2014 din care rezultă scăderea capacității de muncă, corespunzătoare gradului de invaliditate pe o perioadă de 12 luni;

- plic cu chitanțe pentru transport de la domiciliu la unitățile spitalicești, în valoare de 1589 lei și 2253 lei;

- raport de expertiză medico-legală.

Instanța a apreciat că în baza acestor probe, partea vătămată a dovedit cuantumul pretențiilor materiale, precum și stare de incapacitate fizică în care se află, stare care nu îi permite să realizeze prin muncă venituri.

Față de venitul minim pe economia națională, instanța a obligat inculpații în solidar să contribuie la întreținerea părții vătămate într-un cuantum aproximativ a fi egal cu veniturile pe care le-ar fi obținut partea vătămată dacă ar fi aptă fizic.

La stabilirea acestei contribuții, instanța a luat în considerare împrejurarea că partea vătămată nu practica o profesie care să-i aducă un venit lunar constant permanent, nu a propus probe în acest sens încât singurul criteriu de raportat rămâne venitul minim pe economia națională. Incapacitatea fizică în a presta în viitor activități lucrative care să-i aducă venituri a rezultat cu certitudine din raportul de expertiză medico-legală efectuată de Serviciul Județean de Medicină Legală Vrancea, cu nr. 250E din 15 octombrie 2014 din care rezultă scăderea capacității de muncă, corespunzătoare gradului de invaliditate pe o perioadă de 12 luni.

Față de gravitatea consecințelor suferite de partea vătămată, a faptului că acestea s-au produs pe o perioadă de timp îndelungată, că efectele în timp vor continua să se producă, iar viața victimei va continua să fie afectată substanțial nu numai fizic dar și în plan familial și social, instanța de fond a apreciat că a fost deplin dovedit cuantumul daunelor morale solicitate de partea vătămată fiind admis și acest capăt de cerere.

În raport de această situație, inculpații au fost obligați la despăgubiri către partea vătămată - parte civilă în solidar așa cum s-a indicat anterior, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 14 lit. b) C. proc. pen. anterior, art. 20 C. proc. pen. actual, raportate la dispozițiile art. 1357 C. civ. și art. 1383 C. civ.

II. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpații A. și B.

În susținerea apelului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a arătat că instanța de judecată a stabilit în mod eronat perioada în care inculpații vor plăti prestația lunară de 700 lei în favoarea persoanei vătămate C., începând cu data de 01 ianuarie 2014 până la încetarea stării de invaliditate.

S-a arătat că potrivit dispozițiilor legale, inculpații A. și B. trebuie să plătească prestația periodică începând cu data de 01 ianuarie 2014, doar 1 an de zile, perioadă de timp în care persoana vătămată va urma tratamentul prescris și se va prezenta, la termen, la serviciul de medicină legală, în vederea reexaminării.

S-a mai susținut că în mod eronat au fost obligați inculpații în solidar la 1000 lei cheltuieli de judecată pentru persoana vătămată - partea civilă, fiind încălcate dispozițiile art. 276 alin. (4) C. proc. pen.

S-a precizat că instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 274 alin. (2) C. proc. pen., respectiv să stabilească partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare inculpat.

S-a mai invocat faptul că în mod greșit instanța de fond a dispus la data de 29 octombrie 2014 ca taxa medico-legală de 50 lei să fie plătită din fondurile Ministerului Justiției, în condițiile în care persoana vătămată - prin apărător, a solicitat efectuarea expertizei medico-legale.

S-a mai arătat că taxa trebuia să fie suportată de persoana vătămată C. și apoi, contravaloarea ei să fie inclusă în totalul cheltuielilor de judecată avansate de această parte pentru soluționarea cauzei, ca în final, să fie obligați inculpații să suporte această sumă.

Totodată, s-a mai arătat că în mod nejustificat a dispus prima instanță și în ceea ce privește taxa de 63 de lei, aferentă expertizei medico-legale efectuată în faza de urmărire penală, respectiv suportarea acestei taxe din fondurile Ministerului Justiției.

Inculpații A. și B. prin apelul promovat în cauză au solicitat în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. din 1969, motivat de faptul că nu au urmărit și nici nu au acceptat posibilitatea ca loviturile aplicate persoanei vătămate să-i cauzeze moartea.

De asemenea, inculpații au solicitat reținerea în favoarea lor a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) și b) C. pen. din 1969 respectiv depășirea limitelor legitimei apărări, invocând totodată și faptul că infracțiunea a fost săvârșită ca urmare a provocării de către persoana vătămată, care i-a amenințat cu un cuțit.

Ca modalitate de executare, s-a solicitat aplicarea suspendării condiționate prevăzute de art. 81 și 82 C. pen. din 1969.

Inculpații au mai criticat hotărârea apelată și sub aspectul obligării lor la plata unei prestații lunare periodice de 700 lei, începând cu data de 01 ianuarie 2014 și până la data de 11 februarie 2016, susținându-se că în mod corect inculpații ar fi trebuit să plătească această prestație începând cu data de 01 ianuarie 2014, doar un an de zile, față de concluziile medicului legist.

Prin Decizia penală nr. 1115 din 19 octombrie 2015, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și de inculpații A. și B.

A desființat în parte Sentința penală nr. 33 din 11 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:

A modificat dispoziția prin care s-a dispus obligarea inculpaților, în solidar, către partea civilă C. la plata unei prestații lunare periodice de 700 lei, în sensul că această prestație lunară periodică va fi plătită începând cu 01 ianuarie 2014, timp de 1 (un) an de zile.

A înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile prin care:

- a fost obligată partea vătămată să dovedească prin prezentarea la "Comisia medicală de expertiză a capacității de muncă", până la 11 februarie 2016 și anual, starea sa de invaliditate;

- s-a dispus ca taxa de 63 lei pentru efectuarea expertizei medico-legale de către Serviciul Județean Medico-legal Vrancea să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției;

- au fost obligați inculpații, în solidar, la 1000 lei cheltuieli de judecată pentru partea vătămată-parte civilă.

A fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă C.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului au rămas în sarcina statului.

Instanța de control judiciar și-a însușit argumentele primei instanțe, conform cărora activitatea infracțională desfășurată de cei doi inculpați, materializată în agresarea persoanei vătămate C., se circumscrie infracțiunii de tentativă la omor și nu infracțiunii de vătămare corporală gravă, cum s-a solicitat prin motivele de apel.

S-a apreciat că susținerile inculpaților A. și B., în sensul că nu au intenționat uciderea persoanei vătămate sunt contrazise de criteriile indicate de prima instanță, în baza cărora a fost reținută infracțiunea de tentativă la omor.

Instanța de apel a avut în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, voința manifestată a inculpaților, obiectele folosite, consecințele constatate și evaluate științific, zonele corpului, considerate vitale, asupra cărora au fost exercitate violențele (respectiv zona capului și a toracelui), precum și comportamentul inculpaților de după agresarea persoanei vătămate.

Totodată, s-a apreciat că în cauză nu pot fi aplicate circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 73 lit. a) și b) C. pen. anterior, ce au corespondent în dispozițiile art. 75 lit. a) și art. 75 lit. b) a C. pen. în vigoare, având în vedere că, acționând și încurajându-se reciproc să acționeze împotriva persoanei vătămate, inculpații nu au dovedit că aceasta a fost cea care i-a determinat pe să o lovească în regiunea capului atât de puternic, încât să-i producă un traumatism cranio-cerebral deschis, plagă contuză parietală stânga, fractură parietală occipitală cu înfundare-dreapta și parieto-temporală stânga.

Instanța de apel a mai reținut că și dacă s-ar admite că persoana vătămată prin atitudinea sa agresivă le-a creat inculpaților convingerea că sunt în primejdie, intensitatea cu care au reacționat inculpații nu apare nici în aceste împrejurări întemeiată, aceștia fiind superior numeric, membrii familiei lor erau în imediata apropiere, aveau posibilitatea să se refugieze în casă și să stopeze orice atac din partea persoanei vătămate, neputând exista o proporționalitate justificată între atac (al persoanei vătămate) și răspunsul la acesta.

S-a apreciat că din nicio probă nu a rezultat că inculpații s-au considerat amenințați de grupul de urători și că în această situație au reacționat din întâmplare, lovind-o pe persoana vătămată.

S-a mai reținut că nu a rezultat că acel cuțit ar fi aparținut persoanei vătămate Doar sora inculpaților a susținut că unul dintre inculpați a fost amenințat cu cuțitul de persoana vătămată, apreciindu-se că această depoziție nu se coroborează cu restul materialului probator.

Instanța de control judiciar a apreciat că nu pot fi primite apărările invocate de inculpați în sensul reținerii în favoarea lor a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. anterior, întrucât nu există aspecte certe care să conducă la concluzia că aceștia au comis fapta prin depășirea limitelor legitimei apărări. De asemenea, s-a considerat că nu există aspecte certe care să conducă la concluzia că cei doi inculpați au comis fapta în stare de provocare.

Totodată, s-a reținut că prima instanță a identificat corect și incidența legii penale mai favorabile, în sensul că normele Codului penal actual sunt mai favorabile inculpaților, respectiv dispozițiile art. 188 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 32 C. pen., omor în forma tentativei fiind mai favorabile față de dispozițiile art. 175 lit. i) - omor calificat.

Cu privire la pedepsele aplicate inculpaților A. și B. s-a apreciat că acestea sunt legale și temeinice, fiind respectate prevederilor art. 74 C. pen.

S-a reținut că în mod corect instanța de fond a aplicat inculpaților pedepse minime, ținând cont de atitudinea persoanei vătămate care, chiar dacă nu a atins intensitatea cerută de legiuitor pentru a fi considerată circumstanță atenuantă potrivit dispozițiilor art. 75 C. pen. (lit. a) sau b)), a produs inculpaților o stare de anormalitate și confuzie.

Instanța de control judiciar a considerat că din analiza probatoriilor administrate în cauză, nu rezultă aspecte favorabile inculpaților, referitoare la împrejurările legate de fapta comisă, care să diminueze gravitatea infracțiunii sau periculozitatea sa.

S-a apreciat că nu pot fi reținute criticile formulate de inculpați, referitoare la încadrarea juridică a faptei și la reținerea de circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 75 lit. a) și b) C. pen.

Instanța de apel a constatat că se impune a fi admise apelurile declarate de inculpații A. și B., sub aspectul stabilirii corecte a perioadei în care aceștia vor plăti prestația lunară de 700 lei în favoarea persoanei vătămate C., începând cu data de 01 ianuarie 2014 până la încetarea stării de invaliditate.

În raport de concluziile medicului legist, care a apreciat o scădere a capacității de muncă corespunzătoare gradului III de invaliditate post-traumatică și o încadrare în grad de invaliditate de cel mult 12 luni (conform raportului de expertiză medico-legală), s-a apreciat că această prestație lunară periodică nu putea depăși 1 an;, deoarece după 12 luni persoana vătămată trebuie să se prezinte din nou la Serviciul de medicină legală, în vederea examinării și constatării stării de sănătate, eventual menținerea sau modificarea gradului de invaliditate (procentul de diminuare a capacității de muncă).

Ca atare, s-a constatat că inculpații A. și B. trebuie să plătească prestația periodică începând cu data de 01 ianuarie 2014, doar 1 an de zile, perioadă de timp în care partea vătămată va urma tratamentul prescris și se va prezenta, la termen, la Serviciul de Medicină Legală, în vederea reexaminării.

De asemenea, instanța de control judiciar a considerat că în cauză au fost încălcate prevederile art. 276 alin. (4) C. proc. pen., care reglementează plata cheltuielilor făcute de parte, în sensul obligării inculpaților în solidar la 1000 lei cheltuieli de judecată pentru persoana vătămată - partea civilă.

Ca atare, s-a apreciat că se impune obligarea fiecărui inculpat la plata unei sume cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 1115 din 19 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/91/2014 au declarat recurs în casație inculpații A. și B. (la data de 05 ianuarie 2016, cu respectarea termenului prevăzut de lege), calea de atac fiind întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 ianuarie 2016, termenul pentru examinarea admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen. fiind stabilit la data de 14 martie 2016.

La termenul de judecată din 14 martie 2016 cauza a fost amânată pentru data de 25 aprilie 2016, urmare admiterii cererilor formulate de inculpații A. și B., care au solicitat să li se acorde posibilitatea de a-și angaja un apărător.

Dezbaterile au avut loc în ședința de Cameră de consiliu din data de 25 aprilie 2016, iar pronunțarea încheierii a fost amânată la data de 09 mai 2016.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin Încheierea nr. 165/RC din 09 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/91/2014, pentru argumentele expuse în cuprinsul acestei încheieri, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1115 din 19 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, și trimiterea cauzei în vederea judecării recursurilor în casație, în ședință publică, cu citarea părților.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, fiind stabilit termen pentru soluționarea pe fond a cererilor de recurs în casație la data de 6 iunie 2016.

Recurenții inculpați au invocat în susținerea căii extraordinare de atac cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

În susținerea acestui caz de casare au arătat că fapta reținută în sarcina lor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior și nu pe cele alte tentativei la infracțiune de omor prevăzută de art. 32 C. pen., raporta la art. 188 alin. (1), (2) C. pen. consideră că pedepsele care au fot condamnați nu se situează în limitele legale prevăzute de această infracțiune.

Înalta Curte, examinând recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1115 din 19 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și 2 C. proc. pen., apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recurenții inculpați au invocat în susținerea căii extraordinare de atac cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., învederând că fapta săvârșite de ei întrunește elementele constitutive al infracțiunii de vătămate corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior și nu pe cele ale tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 C. pen., raporta la art. 188 alin. (1), (2) C. pen., deoarece din probele administrate rezultă că nu au urmărit și nici nu au acceptat posibilitatea ca loviturile pe care le-au aplicat victimei să-i cauzeze moartea, iar pedepsele ce le-au fost aplicate nu se situează în limitele legale prevăzute pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Înalta Curte reamintește că analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.

De aceea, controlul judiciar nu poate conduce la modificarea situației de fapt reținută de către instanța de apel și nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpatului i s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-a putut susține apărările. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Se constată că inculpații A. și B. și-au întemeiat recursurile în casație pe cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Înalta Curte reține că aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată, instanța de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, tocmai datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, așa cum s-a menționat anterior.

O pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de Codul penal pentru o anumită infracțiune. Există însă situații în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.

Acestea împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi și de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii).

Totodată, pe lângă pedeapsa principală, inculpatului i se pot aplica, potrivit Codului penal anterior, în anumite condiții și pedepse accesorii și complementare constând în interzicerea unui sau mai multor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen. anterior, al căror cuantum poate fi cenzurat pe calea cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține însă că recurenții inculpați contestă legalitatea limitelor de pedeapsă doar raportat la încadrarea juridică dată faptei, care în opinia lor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă și nu a infracțiunii de tentativă la omor pentru care au fost trimiși în judecată și pentru care ulterior s-a dispus condamnarea lor, critici care nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

De altfel, se constată că apărările formulate de către recurenții inculpați în cadrul recursului în casație sunt formale, deoarece solicită reaprecierea probatoriilor, împrejurare care, în opinia acestora poate conduce la schimbarea încadrării juridice dată faptelor, însă acuzația în materie penală adusă inculpaților este dovedită de materialul probator administrat în cauză.

Fapta inculpaților care în seara de 31 decembrie 2013 au lovit-o, cu intenție și în mod repetat, cu obiecte contondente din lemn, precum și cu picioarele, în zona capului, pe persoana vătămată C., provocându-i multiple leziuni traumatice, conform raportului de constatare medico-legală din 10 februarie 2014, victima suferind un traumatism cranio-cerebral acut deschis obiectivat prin hematom extradural acut parieto-temporal stâng, dilacerare cerebrală precentrală stângă, contuzie hemoragică cerebrală parietală stânga, fractură cominutivă cu înfundare fronto-parietală stângă, hematom epicranian parieto-temporal stâng, plagă contuză parieto-temporală stângă, hemoragie subconjunctivală și echimoză ochi stâng, leziuni care s-au putut produce prin lovire activă cu obiect contondent (bâtă, par) și care au pus în pericol viața victimei și au necesitat pentru vindecare 80 - 90 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen. și nu pe cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen. anterior.

La încadrarea juridică dată faptei de care sunt acuzați inculpații, instanțele de fond și de apel au ținut seama de un amplu material probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, în fața instanței de fond și a instanței de apel.

Astfel, au fost avute în vedere declarațiile persoanei vătămate C., care se coroborează cu depozițiile martorilor F., G., H., I., J.) și cu concluziile raportului de constatare medico-legală din 10 februarie 2014.

Declarațiile acestor martori nu sunt infirmate prin declarațiile martorilor K., sora inculpaților, N., M., L., care, deși sunt fragmentare, completează declarațiile din prima fază a procesului penal.

Din declarațiile martorilor audiați atât la urmărirea penală, cât și în faza cercetării judecătorești, a rezultat că persoana vătămată a fost lovită cu o asemenea intensitate încât a căzut imediat după aplicarea loviturii, iar după ce a căzut, ambii inculpați au continuat să o lovească.

Critica privind greșita încadrare juridică dată faptei, care vizează reevaluarea stării de fapt, activitate ce implică și reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal, a fost susținută de inculpați și în fața instanței de apel, instanță care analizat-o în mod judicios și apreciind că este nefondată, a respins calea de atac.

Stabilirea situației de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Cazurile în care se poate exercita recursul în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt, înlăturând astfel, rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în mod devolutiv integral.

În consecință, starea de fapt reținută în cauză nu mai poate constitui motiv de cenzură din partea instanței supreme, pentru considerente ce țin strict de interpretarea dată probelor de instanța de fond și cea de apel, care de altfel au pronunțat unanim câte o soluție de condamnare.

În aceste condiții, Înalta Curte, raportându-se la situația de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel, constată că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, respectiv tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 C. pen., raportat la art. 188 C. pen.

De altfel, referitor la criticile privind faptele comise ca fiind încadrate, în mod greșit în tentativă la infracțiunea de omor, și nu de vătămare corporală gravă, aspect care ar fi determinat limite de pedeapsă diferite, Înalta Curte arată că susținerile apărării nu se circumscriu cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care este de strictă interpretare și care vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpaților se constată următoarele:

Inculpații A. și B. au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr. x/P din 23 iunie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), (2) C. pen., fapte săvârșite la data de 31 decembrie 2013, sub imperiul Codului penal anterior.

La stabilirea pedepselor, în mod corect instanța de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpaților este Codul penal în vigoare, deoarece dispozițiile art. 188 alin. (1), (2) C. pen. care incriminează infracțiunea de omor, prevăd pedepse mai mici (limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 10 și 20 de ani închisoare, reduse cu 1/2 în forma tentativei, potrivit art. 33 C. pen., - între 5 ani și 10 ani închisoare), în raport cu dispozițiile art. 175 lit. i) - omor calificat care prevăd o pedeapsă cuprinsă de la 15 ani la 25 de ani închisoare.

În aceste condiții, Înalta Curte observă că, pedepsele de câte 5 ani închisoare aplicate inculpaților A. și B. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), (2) C. pen. se încadrează în limitele prevăzute de dispozițiile legale: de la 5 la 10 ani închisoare, fiind situate la limita minimă prevăzută de textul incriminator.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 1115 din 19 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/91/2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumelor de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de câte 260 lei, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de condamnații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 1115 din 19 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/91/2014.

Obligă recurenții condamnați la plata sumelor de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de câte 260 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 iunie 2016.

Procesat de GGC - NN