ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1538/2016

HOTĂRÂRE

21.09.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1538/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1538/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 20 iulie 2015, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și Ș. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Târgu Mureș și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților la reîncadrarea reclamanților conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2011 și la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare; obligarea pârâtei Curtea de Apel Târgu Mureș la emiterea deciziilor de reîncadrare conform Legii nr. 284/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2011; obligarea pârâților la plata diferențelor salariale aferente perioadei 1 ianuarie 2011 și până la pronunțarea sentinței actualizată cu rata inflației; obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea grilelor de salarizare cuprinzând noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri, având în vedere că la acest moment pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009, legi abrogate în prezent, creându-se astfel confuzii între vechimea în muncă, vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) și sporurile care au fost incluse în salariu; precum și obligarea pârâtului Ministerului Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

Prin sentința nr. 879 din 12 noiembrie 2015, Tribunalul Covasna, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect drepturi salariale - pretenții în favoarea Tribunalului Harghita.

Pornind de la prevederile art. 127 C. proc. civ., tribunalul, constatând că părțile reclamante sunt grefieri la Judecătoria Miercurea Ciuc, a reținut că aparține Tribunalului Harghita competența soluționării cererii formulate în temeiul prevederilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Prin sentința nr. 789 din 19 mai 2016, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice și, în consecință, a declinat competența teritorială de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Covasna, secția civilă, completul specializat pentru soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale. A constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a dispus suspendarea judecării cauzei. A sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență apărut.

Tribunalul a reținut că întrucât litigiul este unul de muncă sunt aplicabile, din punct de vedere al competenței, dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii și cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Instanța a mai constatat însă faptul că, în speță, în analiza competenței prevăzute de art. 127 C. proc. civ. trebuie avută în vedere nu numai instanța la care funcționează reclamantul ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află respectiva instanță.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi situație, potrivit legii, reclamantul „va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcționează pe lângă aceste instanțe.

Se constată însă că în cauză nu este îndeplinită această condiție, având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanții au calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Miercurea Ciuc, funcționând deci în cadrul unei instanțe aflate în circumscripția teritorială a Tribunalului Harghita.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Harghita nu reprezintă instanța unde reclamanții „își desfășoară efectiv activitatea”, sens în care textul legal nu este aplicabil și nu poate justifica învestirea unui alt tribunal cu judecarea litigiului.

În aceleași sens este și decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prin care s-a decis că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul articolului trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

În consecință, văzând dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 și faptul că reclamanții își au locul de muncă la o instanță din subordinea Tribunalului Harghita, în favoarea acestuia va fi determinată competența de soluționare a cauzei.