ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 342/2017

Decizia nr. 342/2017 Asupra cauzei de față constată următoarele: În fapt, prin Sentința civilă nr. 1179 din 8 octombrie 2014, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă a admis în parte cererea formulată de procuratorul A., împuternicit de reclamanta B., în prezent decedată, prin procurator A., acțiune continuată de moștenitorii acesteia, C., reprezentat de A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, astfel cum a fost precizată ulterior. A obligat pe pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița să emită pe numele defunctului D. o decizie de recalculare a pensiei sale, prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2005, a art. 7 alin. (1) din acest act normativ și să o comunice pe numele moștenitorilor săi.

A respins celelalte capete de cerere. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, solicitând admiterea apelului, desființarea Sentinței civile nr. 1179 din 8 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/120/2013 și respingerea acțiunii formulată de procuratorul A. ca nefondată. Prin Decizia nr. 556 din data de 23 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/120/2015, a fost admis apelul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și, în consecință, a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost respinsă în tot acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii, A. și C., prin procurator A., au formulat cerere de revizuire, ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția l civilă sub nr. x/2/2013/al.

Prin Decizia nr. 2042 din data de 27 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, cererea de revizuire a fost respinsă. Prin cererea formulată de A., în mane propriu și pentru C., înregistrată la data de 12 ianuarie 2016 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția l civilă s-a solicitat îndreptarea, lămurirea și completarea Deciziei civile nr. 2042 din 27 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești x/120/2013/al, prin care s-a respins cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 556 din 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/120/2013. Ulterior, prin răspunsul la întâmpinare, petentul A. a formulat note scrise prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 68/1994, Legii nr. 44/1994, Legii nr. 19/2000 și a Legii nr. 263/2010.

La termenul din 16 februarie 2016, Curtea de Apel Ploiești a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților. Prin Decizia nr. 2085 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă a fost constatată perimată cererea de îndreptare, lămurire și completare a Deciziei civile nr. 2042 din 27 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/120/2013/al. Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație la data de 23 noiembrie 2016. Prin motivele de recurs, se susține, în esență, după prezentarea exhaustivă a istoricului cauzei, că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 2352 din 21 noiembrie 2011 a Tribunalului Dâmbovița, precum și că instanța de apel nu a avut în vedere excepția de neconstituționalitate invocată.

Prin Rezoluția din 24 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu, prin care s-a reținut că recurentul nu are deschisă calea de atac, recursul este tardiv formulat, iar motivele de recurs nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. Completul de filtru nr. 7, Ia data de 16 decembrie 2016, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la filele 43 - 47. Intimata-pârâtă Asociația Națională a Veteranilor de Război - filiala Dâmbovița a depus punct de vedere prin care a solicitat respingerea recursului.

Intimata-pârâtă E. a depus punct de vedere prin care a solicitat admiterea excepțiilor inadmisibilității și tardivității recursului, reținute prin raportul privind admisibilitatea recursului. De asemenea, recurentul-petent A. a depus punct de vedere prin care reia istoricul cauzei și dezvoltă excepția de neconstituționalitate invocată în fața instanței de apei, prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 68/1994, Legii nr. 44/1994 și a Legii nr. 263/2010. Prin Rezoluția din 10 ianuarie 2017 s-a dispus comunicarea punctului de vedere al recurentului către celelalte părți, cu mențiunea de a-și exprima concluziile asupra excepției și asupra caracterului de ordine publică ale criticilor referitoare la această excepție de neconstituționalitate.

Intimata-pârâtă Asociația Națională a Veteranilor de Război - filiala Dâmbovița depus note scrise prin care se fac referiri la fondul cauzei. Totodată, intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 19/2000 ca inadmisibilă, și a excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 263/2010, ca nefondată. Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 17 februarie 2017, fără citarea părților. Prioritar, Înalta Curte urmează a constata legalitatea căii de atac a recursului, în raport de prevederile art. 421 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora, hotărârea prin care a fost constatată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicare, indiferent dacă a fost pronunțată de curtea de apel în primă instanță, apel sau recurs și indiferent dacă hotărârea dată asupra fondului poate fi atacată sau nu cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, textul legal nefăcând nicio mențiune expresă în acest sens. De altfel, în acest sens, prin Decizia nr. 2 din 30 ianuarie 2017, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 414 alin. (1) teza I din C. proc.

civ., s-a statuat că „recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunțată de instanță într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă", prevederile art. 414 alin. (1) teza I C. proc. civ. fiind similare cu cele ale art. 421 alin. (2) C. proc. civ. sub aspectul căii de atac. De asemenea, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate ridicată de recurentul-petent A. prin punctul de vedere la raport este invocată ca și motiv de recurs vizând greșeala instanței de apel de a nu fi avut în vedere excepția astfel ridicată, critică ce ar putea fi încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția tardivității, reținută prin raportul întocmit în cauză, pe care o va analiza cu prioritate față de excepția nulității, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-I respinge, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Se observă că, recursul împotriva Deciziei nr. 2085 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a fost constatată perimată cererea de îndreptare, lămurire și completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2042 din 27 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și peremptoriu, prevăzut de art. 421 alin. (1) C. proc. civ., respectiv în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii. Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură.

De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din același act normativ, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește. Art. 183 C. proc. civ., prevede următoarele: "(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen", iar conform alin (3) "în cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată", În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art 185 alin. (1) C. proc.

civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Legea procesual civilă reglementează și situația în care, partea, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 186 potrivit cărora "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.

În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare Ia dreptul neexercitat în termen." Coroborând dispozițiile legale amintite, din interpretarea lor sistematică, rezultă că termenul pentru exercitarea recursului împotriva Deciziei nr. 2085 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a fost constatată perimată cererea de îndreptare, lămurire și completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2042 din 27 noiembrie 2015 a Curții de Apei Ploiești, reprezintă un termen procedural de 5 zile, care începe să curgă de la pronunțare.

Din verificarea lucrărilor Dosarului nr. x/120/2013/al al Curții de Apei Ploiești, secția I civilă, se constată că decizia recurată, prin care a fost constatată perimată cererea de îndreptare, lămurire și completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2042 din 27 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, a fost pronunțată la data 18 octombrie 2016. În aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului împotriva deciziei de perimare, s-a împlinit ia data de 24 octombrie 2016. Conform datei de pe plicul poștal cu care au fost trimise motivele de recurs, aflat la fila 37 a dosarului de recurs, reiese că recursul a fost exercitat și motivat la data de 7 noiembrie 2016. Prin urmare, se reține că recursul petentului A. împotriva hotărârii de perimare a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și de decădere prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc.

civ., respectiv în termen de 5 zile de ia pronunțare, partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac. De asemenea, nici criticile formulate de recurentul-petent prin punctul de vedere depus la data de 31 decembrie 2016 (conform datei de pe plicul poștal), nu pot fi avute în vedere, întrucât, au fost formulate mult după termenul legal de exercitare a recursului. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 421 alin. (2) coroborate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei nr. 2085 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apei Ploiești, secția I civilă, prin care a fost constatată perimată cererea de îndreptare, lămurire și completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2042 din 27 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei nr. 2085 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 februarie 2017. Procesat de GGC - LM