ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3034/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată

.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, la data de 26.11.2016, sub nr. 114145/299/2015, reclamanții A, B și C în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să stabilească dobânda legală calculată de la data de 01.01.2003 la 23.12.2014 pentru tranșa a II-a în cuantum de 13302 lei din compensațiile acordate prin Hotărârea nr. 366/19.12.2000, validată prin Ordinul nr. 162/13.01.2005, precum și să emită decizia cuprinzând suma rezultată și ordinul de plată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 7 și 8 din Legea nr. 9/1998, art. 30 O.G. nr. 94/2004, art. 5 din H.G. 286/2004, toate celelalte dispoziții aplicabile, Normele metodologice de aplicare, Decizia I.C.C.J. nr. XXI/19.03.2007 pronunțată în recursul în interesul legii, art. 6 CEDO, art. 1489 C.civ., art. 1497 C.civ., art. 1516 C.civ., art. 1531 C.civ., art. 1535 C.civ., Legea 164/2014.

La termenul de judecată din data de 31.03.2016, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 1 București.

Prin sentința civilă nr.5994 din 07.04.2016, Judecătoria Sector 1 București a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii, având ca obiect obligație de a face, formulata de reclamanții A, B și C, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, în favoarea Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă obligația de a face, și anume cea de obligarea a pârâtei la emiterea unui titlu de plată prin care să se stabilească cuantumul actualizării debitului, astfel încât reclamanții să poată obține plata acestor sume de bani de la Ministerul Finanțelor Publice.

Potrivit art. 2 lit. f din legea nr. 554/2004 contencios administrativ reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Conform art. 8 alin. 1 din același act normativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Raportând aceste prevederi legale la cererea introductivă ce face obiectul prezentului dosar și la procedura prevăzută de art. 10 din Legea nr. 164/2014, instanța a reținut că pentru nașterea dreptului la acordarea sumelor de bani solicitate în cauză, legea prevede două etape: stabilirea acestora de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin emiterea unui titlu de plată, urmând ca, în baza acestui titlu de plată ministerul Finanțelor Publice să efectueze plata sumelor astfel stabilite.

De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că procedura prevăzută de Legea nr. 9/1998 și Legea nr.164/2014 este prin esența sa o procedură administrativă.

S-au mai reținut și prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.

Față de aceste aspecte, instanța a concluzionat că prezentul litigiu se încadrează în noțiunea de contencios administrativ, astfel cum este definit de art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, respectiv activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Astfel, pârâta este autoritate publică, iar drepturile pretinse de reclamant decurg din refuzul pârâtei de emitere a unui titlu de plată cu privire la sumele solicitate de reclamanți.

Conform art.1 alin.1 din H.G. nr.572/2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților:’’ (1) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, denumită în continuare Autoritatea, este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru.’’

Conform art.96 pct.1 NCPC: „Curțile de apel judecă: 1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale;’”, iar potrivit art.10 alin.1 teza a doua din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ: „....litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

În fine, conform art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:” (3) Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.”

Pe cale de consecință, având în vedere că în speță acțiunea este îndreptată împotriva unei autorități aparținând administrației publice centrale, în cauză sunt aplicabile în ceea ce privește competența materială, dispozițiile art. 96 pct. 1 NCPC, coroborate cu cele ale art.10 alin.1 teza a doua și art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competentă fiind Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceste considerente, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București-Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.

2.După declinare

,la data de 25.04.2016, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr.2210 din 24.06.2016, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale în cauza formulată de reclamanții A, B, C, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că, în speță, reclamanta a obținut în anul 2014 plata tranșei a doua din compensațiile ce i se datorau din anul 2002, conform Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și solicită plata dobânzilor legale pentru perioada 2002-2014.

Curtea de Apel a considerat că procedura acordării de dobânzi legale la o sumă certă de bani este de competența instanțelor de drept comun. În plus, acordarea dobânzii legale nu este prevăzută în Legea nr.9/1998. Toate procedurile administrative prevăzute în Legea nr. 9/1998 au fost epuizate, iar în cauză litigiul nu este de natură administrativă, ci de drept comun, asupra dobânzii legale.

Conform art. 1535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Văzând disp. art. 94 lit.k) Noul Cod de procedură civilă în sensul că judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, conform art. 135 Noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va trimite cauza la ICCJ pentru soluționare conflictului negativ de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art.135 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că reclamanții A, B și C au chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să stabilească dobânda legală calculată de la data de 01.01.2003 la 23.12.2014 pentru tranșa a II-a în cuantum de 13302 lei din compensațiile acordate prin Hotărârea nr. 366/19.12.2000 validată prin Ordinul nr. 162/13.01.2005, precum și să emită decizia cuprinzând suma rezultată și ordinul de plată.

Concret, reclamanții au obținut în anul 2014 plata tranșei a doua din compensațiile ce li se datorau din anul 2002, conform Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și solicită plata dobânzilor legale pentru perioada 2002-2014.

Potrivit art. 1 alin.(1) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ,    orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Contenciosul administrativ este definit prin  art. 2 alin. (1) lit. f) din  Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind  activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Din interpretarea dispozițiilor sus-citate rezultă că adresarea către instanța de contencios administrativ este condiționată de îndeplinirea următoarelor condiții: 1) cel puțin una dintre părți este o autoritate publică; 2) conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, ori nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

În raport de această situație se constată că, obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă obligația de a face, iar procedura acordării de dobânzi legale la o sumă certă de bani este de competența instanțelor de drept comun.

De asemenea, nu trebuie neglijat faptul că, toate procedurile administrative prevăzute în Legea nr. 9/1998 au fost epuizate, acordarea dobânzii legale nefiind prevăzută de acest act normativ, situație în raport de care se constată că litigiul asupra dobânzii legale nu este de natură administrativă, ci de drept comun.

Conform art. 1535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

În ceea ce privește dreptul comun, se vor avea în vedere și dispozițiile art. 94 lit.k) Noul Cod de procedură civilă potrivit cărora, judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin.1 și 4 Cod procedură civilă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe   reclamanții A, Mihaila Constantin și C și pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi  04 noiembrie 2016.