ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 68/2015

Decizia nr. 68/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3171 din 21 octombrie 2013, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC A. SA Vaslui în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect suspendarea executării procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 18 aprilie 2013 și înregistrat la autoritatea pârâtă din 18 aprilie 2013, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare a acestui act, reținând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SA Vaslui, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurenta a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei și a criticat sentința pentru încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

O primă critică se referă la faptul că prima instanță a prejudecat fondul cauzei, întrucât aspectele ce vizează fondul actului se analizează în cadrul acțiunii în anulare și nicidecum în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.

Astfel, prima instanță trebuia să-și limiteze verificările doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ în cauză.

Cu privire la cazul bine justificat, recurenta a arătat că, în cauză, au fost constatate neregularitățile și s-a aplicat sancțiunea administrativă, după expirarea duratei de valabilitate a contractului - 15 iunie 2012, iar verificarea de către pârâtă a avut loc în perioada 20 februarie 2013 - 18 aprilie 2013, cu mult după expirarea acestei durate, așa cum s-a întâmplat și cu întocmirea și comunicarea către autoritate a Raportului final al Oficiului European de Luptă Antifraudă, respectiv 30 august 2013.

Prima instanță a ignorat principiul neretroactivității legii civile, având în vedere că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile în cauză. Î

n mod greșit a apreciat că nu este îndeplinită condiția privind cazul bine justificat și față de aspectele de nelegalitate ce vizează prescripția dreptului de a stabili obligația bugetară, respingând în mod nelegal și susținerile privind nerespectarea principiului proporționalității.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta a susținut

că prin executarea actului administrativ atacat s-ar ajunge la imposibilitatea plății salariilor, furnizorilor, băncilor, cu consecința executării de către băncile creditoare a ipotecilor și gajurilor, pierderea pieței de desfacere și a partenerilor societății, incidența de plăți cu privire la instrumentele de plată ce le emite, starea de insolvență fiind iminentă.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă C. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate care a reținut în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a căror analiză a fost necesar să se „pipăie” fondul, răspunzând pe larg criticilor formulate în recurs.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 24 septembrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 21 octombrie 2014.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimate și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire creanțelor bugetare din 18 aprilie 2013, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a acestui act.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, pentru că s-a apreciat corect că motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Or, în cauză, recurenta - reclamanta a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat sau a expus critici ce țin de oportunitatea măsurilor dispuse de autorități și care exced controlului de legalitate efectuat de organul judiciar.

Contrar celor afirmate de recurentă, se constată că prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, iar prin “pipăirea” fondului a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2014.

Înalta Curte mai reține că, prin sentința nr. 247 din 28 ianuarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Vaslui în contradictoriu cu pârâta B. privind anularea (…) cât și anularea procesului verbal atacat în cauză (din 18 aprilie 2013) ceea ce reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății recurente, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

P

rin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA Vaslui împotriva sentinței nr. 3171 din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.