ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2276/2015

Decizia nr. 2276/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. 614/44/2013 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (3) din Statutul profesiei de avocat referitoare la interdicția exercitării profesiei de avocat pe o perioadă de 5 ani de către grefierii și personalul auxiliar în fața instanței unde au funcționat.

Prin completarea acțiunii introductive formulată la data de 13 septembrie 2013, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 762 din 29 iunie 2013 a UNBR, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația prealabilă formulată de către reclamantă.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 225 din 29 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de suspendare și s-a respins contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, ca nefondată.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și anularea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (3) din Statutul Profesiei de avocat referitoare la interdicția exercitării profesiei de avocat pentru o perioadă de 5 ani de către grefieri și personalul auxiliar în fața instanței unde au funcționat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat în esență următoarele:

- Referitor la motivul de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta susține că instanța de fond, deși a reținut generic faptul că la emiterea art. 39 alin. (1) și (3) din Statutul Profesiei de avocat au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă, ulterior, în alineatul următor constata ca interdicția de la alin. (1) se extinde și la alte categorii de personal, care include și categoria grefierilor și personalului auxiliar de specialitate, susținând fără justificare și în contradicție cu cele constatate, faptul că, această extindere nu reprezintă o adăugare la lege.

Aceasta este singura motivare a instanței de fond cu privire la motivul de nelegalitate invocat de recurentă privind încălcarea prevederilor art. 4 alin. (3), art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000 referitoare la Normele de Tehnică Legislativă.

Or, așa cum s-a arătat și în acțiunea formulată, prevederile art. 39 alin. (1) și (3) din Statutul Profesiei de Avocat completează practic disp. art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995, astfel că nu se poate reține ca nu s-a creat o adăugare la lege, dar și încalcă dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Se poate observa ca dispozițiile art. 39 alin. (1) și (3) din Statutul profesiei de avocat completează practic disp. art. 20 alin. (8) din Legea 51/1995. La acest aspect instanța de fond nu a făcut nicio argumentare.

Aceste dispoziții fac referire la interdicția de a "nu exercita profesia", în condițiile în care Legea nr. 51/1995 se referă la "a nu pune concluzii". De asemenea, dispozițiile contestate din Statut se referă, printre altele și la "grefieri și personalul auxiliar al instanțelor judecătorești", în condițiile în care Legea nr. 51/1995 se referă numai la "foști judecători, procurori și cadre de poliție judiciară".

- Instanța de fond nu a argumentat în niciun fel motivul de nelegalitate invocat, cu privire la emiterea dispozițiilor a căror anulare se solicită, de către un organ necompetent și nici nu a motivat înlăturarea acestui motiv invocat.

În cauză, dispozițiile din Statut au fost emise de un organ necompetent, respectiv, de Consiliul UNBR, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 64/2011, în condițiile în care, potrivit art. 64 lit. d) din Legea nr. 51/1995 această atribuție revenea numai Congresului Avocaților, Consiliului UNBR îi revenea atribuția de a întocmi proiecte și a le înainta Congresului spre adoptare.

Contrar mandatului primit, Consiliul UNBR adoptă în noiembrie 2011, contrar legii și mandatului primit, Statutul profesiei de avocat fără ca acesta să fie supus ratificării înainte de publicare.

Abia în 2012, prin Hotărârea nr. 7/2012 a Congresului UNBR, după publicarea Statutului în M. Of. și modificarea lui tot de către Consiliul UNBR se validează de către organul competent forma modificată și completată a Statutului Profesiei de avocat. Prin aceeași hotărâre se mandatează Consiliul UNBR pentru exercitarea între Congrese a atribuțiilor prevăzute de art. 64 lit. d) din Legea nr. 51/1995, cu condiția ca Decizia Consiliului să fie supusă ratificării la următorul Congres.

- În cauză, Consiliul UNBR și-a depășit mandatul dat adoptând Statutul profesiei de avocat și dispunând publicarea lui în M. Of., fără ca în prealabil să existe ratificarea dată de Congres.

- Referitor la motivul de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material.

Instanța de fond a reținut sumar și generic, fără o analiză concreta a textelor invocate, ca disp. art. 39 alin. (1) și (3) din Statutul Profesiei de avocat au fost emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000, în condițiile în care art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevăd clar și fără derogare, faptul că "Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă."

Acceptarea unei extinderi a interdicției impuse de actul administrativ, față de obligația de respectare a normelor de tehnică legislativă demonstrează o dată în plus că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de drept material.

Nu se poate accepta că extinderea interdicției elimină o discriminare între avocații, foști judecători și avocații, foști grefieri, întrucât aceasta din urmă categorie nu a pronunțat hotărâri, nu a avut putere de decizie în activitatea desfășurată în instanță, fiind simplu personal auxiliar, care exercită atribuțiile și sarcinile dispuse de judecător.

Instanța de fond a reținut eronat și faptul că exemplificarea situației de discriminare dintre aprozii și agenții procedurali ai unei instanțe, care, având studii superioare pot deveni avocați și pot desfășura activitate la instanța unde au funcționat anterior și grefierii instanței, care deveniți avocați, nu pot desfășura activitate la instanța unde au funcționat este una imaginară și ipotetică întrucât cerințele de studii și calificare profesională pentru cele două categorii sunt diferite.

Or, nu poate fi exclus faptul că și aprodul și agentul procedural pot avea studii superioare juridice și pot deveni avocați, care, pot desfășura activitate în instanța unde au funcționat anterior, contrar grefierilor.

Instanța de fond nu a argumentat și nu s-a referit în considerentele hotărârii despre solicitarea formulată prin completarea acțiunii depuse la dosar la data de 13 septembrie 2013, referitoare la anularea Deciziei nr. 762 din 29 iunie 2013 a UNBR prin care recurentei i s-a respins contestația prealabilă.

Așa cum rezultă din cuprinsul deciziei, pârâta UNBR recunoaște extinderea interdicției prevăzută la art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 cu modificările și completările ulterioare, cu motivarea că organele profesiei au considerat că sunt îndreptățite să procedeze astfel, întrucât și alte categorii profesionale, pot prezenta în exercitarea profesiei un risc prezumtiv care poate afecta prestigiul profesiei de avocat.

Pârâta face referire la existenta unui risc prezumtiv de afectare a prestigiului profesiei de avocat. Ori, normele, fie ele și statutare se elaborează pe note de fundamentare și nu pe prezumții.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în materie, Înalta Curte constată că este fondată pentru următoarele motive:

- Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanța de fond în analizarea prevederilor art. 39 alin. (1) și (3) din Hotărârea nr. 64 din 3 decembrie 2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat a Uniunii Naționale a Barourilor din România, a apreciat într-un mod contradictoriu că deși alin. (3) extinde această interdicție a magistraților asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, executorilor judecătorești, grefierilor și personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al Curții Constituționale, această extindere nu reprezintă o adăugare la lege. Apreciază totodată instanța de fond că au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, emiterea acestei hotărâri fiind în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 "Avocații - foști judecători nu pot pune concluzii la instanțele unde au funcționat, iar foștii procurori și cadrele de poliție nu pot acorda asistentă juridică la unitatea de urmărire penală la care și-au desfășurat activitatea, timp de 5 ani de la încetarea funcției respective".

În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) și (3) din Statutul profesiei de avocat "(1) Avocații foști judecători nu pot exercita profesia de avocat în fața instanțelor unde au funcționat timp de 5 ani de la încetarea funcției deținute.

(2) Aceeași interdicție se aplica și magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, executorilor judecătorești, grefierilor și personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al Curții Constituționale."

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă "Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului - se emit în limitele și potrivit normelor care le ordona.

Se reține că prevederile art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 cuprind enumerări limitative, fiind dispoziții de excepție, arătând astfel că situațiile în care avocații nu pot pune concluzii sunt de strictă interpretare și aplicare, referindu-se doar la foștii judecători, procurori și cadre de poliție și nu alte categorii de personal precum grefierii de ședință.

În mod greșit, instanța de fond a făcut o analiză între situația foștilor judecători, procurori și cadre de poliție și cea a grefierilor considerând că există aceeași rațiune. Acest argument de analogie este folosit în practică pentru a rezolva "lacunele legii". Însă alta este situația atunci când legea prevede interdicții, excepții, acestea fiind de strictă interpretare și aplicare.

Așadar enumerările limitative formulate în prevederile art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 trebuie respectate întocmai și aplicate în practică.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată de asemenea că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 - fiind valabile argumentele prezentate mai sus. Totodată s-au încălcat prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 întrucât prin emiterea actului administrativ denumit Statutul Profesiei de avocat, respectiv a prevederilor art. 39 alin. (1) și 3 s-a adăugat în mod nepermis la Legea nr. 51/1995, nefiind respectată legea în aplicarea căreia a fost adoptat actul.

- Referitor la emiterea Statutului avocaților de către un organ necompetent prin decizia Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România fără a fi supuse anterior publicării, ratificării Congresului Avocaților conform art. 64 lit. d) din Legea nr. 51/1995.

Înalta Curte reține că întrucât prin Hotărârea nr. 7/2012 a Uniunii Naționale a Barourilor din România - Congresul Avocaților - s-a validat, așa cum a arătat și recurenta, forma modificată și completată a Statutului profesiei de avocat adoptată prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64 din 3 decembrie 2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat publicat în M. Of. nr. 88 din 19 decembrie 2011, iar după această validare, Statutul avocaților cu modificările și completările aduse a fost trimis spre publicare în M. Of., nu se poate pune problema necompetenței Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, adică a organului emitent al Statutului avocaților, acesta având în continuare mandat din partea Congresului avocaților ca în perioada dintre Congrese să îndeplinească atribuția prevăzută la art. 64 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1995 - pentru organizarea și executarea profesiei de avocat cu condiția ratificării înainte de publicare de către Congres.

Plângerea prealabilă a reclamantei-recurente a fost formulată la data de 25 martie 2013, mult ulterior situației invocate de reclamantă în sensul că (Statutul) deciziile Consiliului UBR să fie ratificate de Congres. Această situație s-a realizat, așa cum s-a arătat mai sus înainte de formularea plângerii prealabile, deci nu este vătămător, argumentul așadar nu prezintă consistență, urmând a fi înlăturat.

- În ceea ce privește neanalizarea de către instanța de fond a cererii privind anularea Deciziei nr. 762 din 29 iunie 2013.

Înalta Curte constată că reclamanta-recurentă și-a completat cererea introductivă la data de 13 septembrie 2013, după primirea Deciziei nr. 762/2013, solicitând anularea acesteia din urmă.

Instanța de fond nu s-a pronunțat în concret asupra anulării Deciziei nr. 762/2013, analizând în mod exclusiv doar cererea privind anularea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (5) din Statutul avocaților, acesta reprezentând temeiul de drept al respingerii solicitării reclamantei, în ceea ce privește posibilitatea exercitării profesiei de avocat în fața instanței unde a profesat anterior ca grefier - și anume Judecătoria Focșani, reiterat și în Decizia nr. 762/2013.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce atrage incidența art. 488 pct. 1 alin. (8) C. proc. civ. - Înalta Curte în conformitate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va casa în totalitate sentința recurată în sensul că va admite acțiunea reclamantei, va dispune anularea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (3) din Statutul profesiei de avocat referitoare la interdicția exercitării profesiei de avocat pe o perioadă de 5 ani de către grefieri și personalul auxiliar în fața instanței unde au profesat.

În consecință, anulează Decizia nr. 762 din 29 iunie 2013 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 225 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta A., astfel cum a fost completată.

Dispune anularea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (3) din Statutul profesiei de avocat referitoare la interdicția exercitării profesiei de avocat pe o perioadă de 5 ani de către grefierii și personalul auxiliar în fața instanței unde au profesat.

Anulează Decizia nr. 762 din 29 iunie 2013 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.

Procesată de GGC - NN