ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2015

Decizia nr. 151/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 291 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. 31258/G/II din 11 iulie 2013 întocmit de pârâtă.

Împotriva sentinței civile nr. 291 din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de reclamant s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din N.C.P.C., în temeiul cărora s-a solicitat casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susținut că instanța de fond nu a analizat apărările sale formulate prin contestație, referitoare la faptul că facturile fiscale eliberate nu au natura juridică a unor contracte comerciale, în sensul art. 948 C. civ., fiind doar documente justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate și un mijloc de probă cu privire la operațiunea facturată.

Recurentul a afirmat că trebuia lămurit și aspectul consensului dintre el și Primăria Cosmești, în calitate de beneficiar, nefiind dovedită vreo înțelegere în acest sens. De asemenea, a arătat că aprecierea instanței, potrivit căreia ar fi avut obligația de a cunoaște și verifica, în orice moment, căror persoane le sunt livrate mărfurile societății, este lipsită de temei legal.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

II. Analiza motivelor de casare;

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent, pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare nr. 31258/G/II din 11 iulie 2013 întocmit de B., contestat prin acțiunea dedusă judecății, s-a reținut că reclamantul, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al com. Cosmești, s-a aflat în stare de incompatibilitate în mandatul iunie 2008 - iunie 2012, întrucât a furnizat produse către Primăria com. Cosmești, conform facturilor în sumă totală de 43.735,41 lei, emise de SC C. SRL, societate la care reclamantul deține funcția de administrator și calitatea de asociat, încălcând astfel, interdicția prevăzută de dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Susținerile recurentului în sensul că facturile fiscale eliberate nu au natura juridică a unor contracte comerciale, nu sunt de natură a conduce la înlăturarea obligației instituite în sarcina sa prin textul de lege menționat, aceea de a nu presta servicii prin intermediul societății comerciale unde deține funcția de administrator și calitatea de asociat, față de autoritatea administrației publice locale unde deține funcția de consilier local.

Din actele dosarului se constată că, în temeiul art. 15 alin. (1)

din Legea nr. 176/2010, la solicitarea inspectorului de integritate, Primăria com. Cosmești a transmis prin adresele din 14 ianuarie 2012 și din 01 aprilie 2013, facturi fiscale în copii, din care rezultă plata unor sume de bani către SC C. SRL, unde recurentul deține funcția de administrator și calitatea de asociat, sume reprezentând contravaloarea unor prestări servicii.

În conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, documentele justificative în baza cărora s-a realizat achiziția de prestări servicii sunt facturile fiscale emise de SC C. SRL, în sumă totală de 43.735,41 lei, care au fost decontate de Primăria com. Cosmești.

Decizia nr. 1017 din 26 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, invocată de recurent, nu are incidență și nu prezintă relevanță în cauză, având în vedere că raportul de evaluare contestat a fost întocmit în baza unor documente justificative, care fac dovada încălcării de către reclamant a dispozițiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

De asemenea, în mod corect instanța de fond a reținut că potrivit art. 92 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, reclamantul era obligat să renunțe la prestările de servicii către autoritatea administrației publice locale din care face parte, întrucât, prin prisma funcției deținute în cadrul SC C. SRL, avea posibilitatea de a cunoaște persoana care a achiziționat produsele de la această societate, astfel încât, să nu încalce regimul incompatibilităților la care este supus, în calitate de consilier local.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din N.C.P.C., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

A.

împotriva sentinței civile nr.

291 din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.