ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1544/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2.902 din 18.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 4.890 din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, a admis recursul declarat de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondurilor pentru Mediu împotriva Sentinței nr. 4.890 din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în integralitate.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că necontestat este faptul că reclamanta a introdus pe piața națională bunuri ambalate ce au fost achiziționate din afara teritoriului românesc.

Este evident că ambalajele au fost introduse pe piața românească la momentul importului bunurilor achiziționate.

În mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta datorează contribuția la fondul pentru mediu, conform dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 11 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 25/2008.

Nu sunt fondate criticile recurentei care vizează faptul că europaleții nu sunt deșeuri de ambalaje pentru a genera obligații la Fondul pentru mediu.

Nu prezintă relevanță punctele de vedere, opiniile exprimate de diverse autorități sau persoane juridice referitoare la noțiunea de ambalaj, întrucât interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente revine doar în competența instanțelor de judecată.

În altă ordine, criticile referitoare la faptul că instanța de fond nu a menționat valoarea contribuției la fondul de mediu în dispozitivul sentinței recurate, nu pot fi reținute întrucât o astfel de solicitare a făcut și obiectul cererii de lămurire a dispozitivului sentinței recurate care a fost respinsă prin Încheierea din 29.11.2012, care însă nu a fost recurată în termenul legal.

Pe de altă parte, motivele care vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii cu referire la recursul intimatei-pârâte Administrația Fondului pentru Mediu, completează considerentele pentru care o astfel de solicitare este nefondată.

În altă ordine, în mod corect instanța de fond a reținut că anularea titlului executoriu excede competenței instanței de contencios administrativ în raport de dispozițiile art. 272 C. proc. fisc. și Decizia nr. 14 din 5.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în cadrul recursului în interesul legii și care vizează dezlegarea acestei probleme.

Instanța de recurs, analizând recursul intimatei-pârâte în raport de criticile formulate, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile referitoare la soluția dată de instanța de fond în legătură cu cuantumul contribuției/taxei în litigiu pentru perioada 01.01.2008 - 31.08.2008, sunt întemeiate.

Problema de drept în litigiu care se impune a fi dezlegată, este dacă obligația de plată a contribuției la Fondul pentru mediu este o obligație fiscală anuală sau lunară, în raport de dispozițiile legale incidente.

Deci, cu alte cuvinte, este vorba de o obligație fiscală anuală, nu lunară, cu scadența finală la data de 25 ianuarie a anului următor celui la sfârșitul căruia se calculează ca diferență între cantitățile din obiectivele anuale și cantitățile legal predate, astfel încât dispozițiile introduse prin pct. 7 al O.U.G. nr. 25/2008 sunt aplicabile în anul 2008, așa cum în mod legal au calculat organele fiscale.

Prin urmare, sunt corecte obligațiile și contribuțiile, precum și majorările aferente reținute de autoritatea pârâtă în cuprinsul actelor contestate, instanța de fond pronunțând o soluție greșită din această perspectivă.

De altfel, în acest sens este și practica secției de specialitate - contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din Decizia nr. 7.862/2013.

În ceea ce privește valoarea contribuției de 166.460 RON la Fondul de mediu pentru perioada avută în vedere, respectiv 1.01.2008 - 31.12.2009, reținută în raport de expertiza contabilă efectuată în cauză, instanța de recurs reține că sunt fondate criticile intimatei-pârâte.

După cum se constată în cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză, s-a reținut că pe baza actelor existente la reclamantă, expertiza contabilă nu a identificat că în greutatea totală a ambalajelor reținută ca bază de calcul a contribuției la Fondul pentru mediu a fost inclusă și greutatea ambalajelor pentru transport astfel cum sunt definite în Anexa 1 pct. 1 lit. f) teza finală din H.G. nr. 621/2005, respectiv containerele.

De asemenea, expertul contabil desemnat, concluzionează în cuprinsul raportului de expertiză contabilă, că pentru importurile efectuate începând cu luna mai 2008, pentru a răspunde obiectivului I referitor la greutatea totală a ambalajelor din lemn, reținută ca bază de calcul a contribuției la Fondul de mediu, se impunea depunerea documentelor - B. - aferente care sunt documente de însoțire a mărfii întocmite de furnizor și avizate de organul vamal pentru fiecare import realizat de reclamantă.

Se constată faptul că ulterior expertiza contabilă a fost completată, fiind calculată contribuția datorată Fondului pentru mediu, luându-se în considerare expertiza extrajudiciară care a stabilit greutatea paleților din lemn și ambalajul din scândură aferent mărfurilor depozitate și indicate de reclamantă, fără a face referire la vreun document de însoțire a mărfii.

Expertiza extrajudiciară nu se încadrează în categoria probelor încuviințate de instanța de judecată în raport cu dispozițiile art. 201 și urm. C. proc. civ.

Mai mult, expertiza judiciară, astfel cum a fost completată ulterior, trebuie coroborată cu alte probe, respectiv înscrisuri, în ceea ce privește stabilirea greutății ambalajelor, însă, din întreg materialul probator administrat în cauză cât și din cele menționate și menținute pe tot parcursul derulării expertizei de către expertul judiciar desemnat, astfel de înscrisuri nu au fost depuse la dosarul cauzei și nici cu ocazia efectuării și completării expertizei judiciare.

Față de considerentele expuse, s-a reținut că nu a fost dovedită în mod legal existența unor diferențe în ceea ce privește greutatea ambalajelor care să conducă la diminuarea taxei de mediu datorată Fondului de mediu, astfel cum aceasta a fost stabilită de autoritatea pârâtă.

Împotriva Deciziei nr. 2.902 din 18.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare SC A. SRL.

În motivarea contestației în anulare, societatea contestatoare consideră că decizia pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unor grave erori materiale și a unor omisiuni legate de cercetarea cauzei.

Astfel, dispoziția de casare a sentinței urmată de rejudecarea cauzei și de respingerea acțiunii în integralitate încalcă prevederile art. 313 C. proc. civ. potrivit cărora Înalta de Curte de Casație și Justiție, în caz de casare trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată, ori atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, altei instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență când trimite cauza instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională, competent potrivit legii.

Pe cale de consecință Înalta Curte de Casație și Justiție nu era competentă material să soluționeze cauza pe fond, încălcându-se astfel dublul grad de jurisdicție.

Un alt motiv de contestație în anulare îl constituie eroarea prin omisiune a instanței de recurs care nu s-a pronunțat asupra criticilor aduse hotărârii în legătură cu acțiunea astfel cum a fost precizată privind anularea titlului executoriu nr. x înregistrat la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. x/23.09.2010 emis (eronat) în baza Deciziei de impunere nr. x/65694 din 17.08.2010 care nu privește pe reclamantă ca și a Deciziei nr. x/2.11.2010 comunicată la 8.11.2010 prin care a fost respinsă de Administrația Fondului pentru Mediu contestația SC A. SRL înregistrată sub nr. x/20.09.2010 și x/23.09.2010.

Nu s-a ținut cont de scadența anuală ce influențează modul de calcul (sumele se plătesc la 25.01 al anului următor). Oricum obligațiile la Fondul pentru Mediu au fost greșit stabilite așa cum rezultă din expertiza judiciară contabilă dispusă de instanță cu privire la care pârâta nu a formulat obiecțiuni.

Trebuiau înlăturate susținerile din recursul Administrației Fondului pentru Mediu prin care se consideră eronată motivarea instanței de fond potrivit căreia pentru perioada 01.01.2008 - 31.08.2008 a fost calculată în mod greșit o contribuție de 2 RON/kg și prin care nu se recunoaște această contribuție potrivit articolului unic punctul 7 din O.G. nr. 25 din 29.08.2008 în condițiile în care contribuția era scadentă în anul următor, adică la 25.01.2009 când ordonanța era în vigoare.

Prin urmare, în mod greșit a fost calculată o contribuție de 2 RON/kg. pentru întreg anul 2008, în condițiile în care pentru perioada 01.01.2008 - 31.08.2008 trebuia calculată o contribuție de 1 leu/kg și doar pentru perioada 01.09.2008 - 31.12.2008 trebuia calculată o contribuție de 2 RON/kg.

În mod eronat s-a susținut în recurs că instanța a avut în vedere la pronunțarea soluției un Raport de expertiză extrajudiciară care nu are calitatea I de mijloc de probă în justiție.

În realitate, în dosarul cauzei s-a încuviințat și s-a efectuat o expertiză contabilă judiciară la care pârâta nu a formulat obiecțiuni.

Pe cale de consecință, în mod corect prima instanță a considerat întemeiată susținerea SC A. SRL potrivit căreia s-a determinat greșit greutatea ambalajelor aferente granitului importat în perioada 15.07.2008 - 28.05.2009 (paleților din lemn) și s-a reținut că la determinarea greutății ambalajelor în vederea calculării contribuției datorată la Fondul pentru Mediu nu trebuie incluse containerele rutiere, feroviare sau aeriene.

Pe cale de consecință, susținerile Administrației Fondului pentru Mediu referitoare la concluziile instanței întemeiate pe Raportul de expertiză judiciară contabilă trebuiau înlăturate de plano.

Concluziile expertizei judiciare contabile, nefiind contestate exclud alegațiile, aprecierile și presupunerile din recursul Administrației pentru Fondul de Mediu, potrivit cărora greutatea ambalajelor (diferența dintre greutatea brută și cea netă) ar fi mult mai mare și de aceea aceste susțineri trebuie respinse.

Analizând decizia a cărei anulare se solicită, prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestația în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.:

"Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, întrucât între ele există o legătură logică, le-a examinat împreună, nefiind necesară examinarea punctuală a tuturor motivelor invocate.

Totodată, textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate.

În realitate, Înalta Curte constată că nu este vorba de greșeli materiale sau de omisiuni în sensul art. 318 C. proc. civ., contestatoarea fiind nemulțumită de modul în care instanța de recurs a procedat la analizarea normelor legale incidente cauzei, în contestația în anulare fiind dezvoltate, de fapt, critici la adresa modului în care instanța de recurs a soluționat cauza, critici care nu pot fi primite în această cale extraordinară de atac, deoarece s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de recurenta-reclamantă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 2.902 din 18 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.

Procesat de ED