ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3033/2015

Decizia nr. 3033/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la data de 15 decembrie 2011, pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. 122666/G/II/25.11.2011, prin care pârâta Agenția Națională de Integritate a constatat că, începând de la data de 19 decembrie 2008 și până la data întocmirii raportului, reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, pentru că a deținut simultan atât funcția de senator în Parlamentul României, cât și aceea de administrator al Societății B. SRL Tulcea.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că raportul de evaluare nr. 122666/G/II/25.11.2011 a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 9, art. 13 alin. (1) și art. 14, art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (4) din Legea nr. 176/2010, pentru că nu a fost informat despre începerea procedurii de cercetare, în condițiile în care, invitațiile din 21 octombrie 2011 și, respectiv din 9 noiembrie 2011 pentru prezentarea unui punct de vedere au fost returnate la expeditor, nefiind confirmată primirea.

A mai arătat că, sub aspect procedural, au fost încălcate și prevederile legale referitoare la repartizarea cauzei la inspectorul de integritate.

Cât privește constatările de fond ale actului administrativ, reclamantul a susținut că raportul de evaluare întocmit de pârâtă este nelegal, întrucât, la data începerii mandatului de senator în Parlamentul României, 19.12.2008, încetase calitatea sa de administrator la Societatea B. SRL Tulcea, ca urmare a cererii de demisie înaintată la 10 decembrie 2007.

Astfel, și-a îndeplinit obligația prevăzută de Legea nr. 161/2003, renunțând la una dintre calitățile incompatibile, iar lipsa mențiunii din Registrul Comerțului despre încetarea calității de administrator nu se datorează culpei sale, fiind consecința atitudinii asociatului majoritar al societății, care nu a comunicat modificarea adusă actului constitutiv al societății, în conformitate cu dispozițiile art. 192 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 473/CA din 22 octombrie 2012, instanța a respins acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat recurs, admis prin decizia civilă nr. 2738 din 11 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, de casare a sentinței recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță a omis a se pronunța asupra motivului de nelegalitate privitor la nerespectarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind repartizarea cauzei la inspectorul de integritate în mod aleatoriu prin sistem electronic și că nu au fost stabilite pe deplin împrejurările de fapt avute în vedere ca elemente ale unei stări de incompatibilitate, în sensul art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 și art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 92/2006.

Cauza a fost înregistrată, în fond după casare, pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 septembrie 2014.

Instanța a pus în vedere pârâtei să facă dovada repartizării aleatorii a lucrării, iar reclamantul, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, a renunțat la susținerea motivului de nelegalitate privitor la nerespectarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Prin sentința civilă nr. 3/CA din 14 ianuarie 2015, Curtea de Apel Constanța a admis cererea formulată de reclamantul A. și a anulat raportul de evaluare nr. 122666/G/II/25.11.2014 întocmit de pârâtă.

A constatat că, prin raportul de evaluare contestat, pârâta Agenția Națională de Integritate a reținut că, în perioada dintre data de 19.12.2008 și data întocmirii raportului, reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate deoarece a deținut, concomitent, atât calitatea de senator în Parlamentul României, cât și calitatea de administrator la B. SRL, cu încălcarea prevederilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 și ale art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 96/2006.

Pârâta a avut în vedere la reținerea stării de incompatibilitate relațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului potrivit cărora reclamantul figurează în calitate de administrator al B. SRL pentru perioada 16.05.2005-01.07.2011, când s-a numit lichidatorul judiciar, societatea fiind dizolvată prin sentința civilă nr. 334 din 21 octombrie 2010 a Tribunalului Tulcea.

Cu privire la funcția de administrator al B. SRL, reclamantul a arătat că nu mai deține această calitate din data de 01.01.2008, întrucât și-a dat demisia, cererea sa fiind adresată atât Societatea B. SRL, cât și la asociatul majoritar al acesteia, C. SRL.

Instanța a constatat că reclamantul nu a încălcat dispozițiile legale care privesc starea de incompatibilitate, deoarece neînregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului, respectiv lipsa publicității în Monitorul Oficial, conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, are drept consecință inopozabilitatea față de terți a încetării funcției de administrator, nicidecum ineficiența demisiei în raport cu societatea.

Încetarea funcției de administrator prin demisie se bazează pe principiul libertății de voință a persoanei administratorului, precum și pe acela al simetriei, fiind firesc ca renunțarea la funcție să constituie privilegiul administratorului.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că pârâta a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 și ale celorlalte dispoziții ale legii, reținând strict doar aspecte ce țin de înregistrarea mențiunilor la Registrul Comerțului, omițând efectele demisiei în cadrul contractului de mandat. Demisia a produs efecte juridice, în sensul încetării funcției reclamantului de administrator al B. SRL Tulcea de la data de 1 ianuarie 2008, anterior datei de 19 decembrie 2008, la care Senatul României i-a validat, prin Hotărârea nr. 68, mandatul de senator.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând modificarea ei în parte, în sensul respingerii cererii promovate de reclamant, cu consecința menținerii ca legal și temeinic,a raportului de evaluare nr. 122666/G/II/25.11.2011.

În motivare arată că, în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, înmatricularea și mențiunile privind societățile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în Registrul Comerțului ori de la data publicării lor în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, iar neînregistrarea mențiunilor este sancționată, de art. 5 alin. (2), cu inopozabilitatea.

De asemenea, potrivit art. 131 pct. 4 din Legea nr. 31/1990, pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la Oficiul Registrului Comerțului, spre a fi menționate în Registru și publicate în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

În speță, reclamantul figurează, conform datelor de la O.N.R.C., ca fiind administrator al societății D. SRL. Simpla înaintare a cererii de demisie din funcția de administrator atât la D. SRL (la data de 10.12.2007), cât și la asociatul majoritar al acestei societăți, C. SRL (la data de 10.12.2007), neurmată de efectuarea operațiunilor specifice de înmatriculare și publicare atrage inopozabilitatea actului de demisie, care nu poate fi luat în seamă.

Evaluarea concretă a materialului probator existent la dosar nu relevă existența unei stări de fapt diferite de cea cuprinsă în conținutul raportului de evaluare întocmit de A.N.I. Mențiunile din Registrul Comerțului sunt publice și constituie „oglinda” evoluției societății, orice faptă neînregistrată nefiind opozabilă terților.

În speță, pentru modificarea datelor referitoare la administrator era obligatorie depunerea de către intimat a declarației pe propria răspundere a noului administrator, a specimenului de semnătură, a actului de identitate al acestuia, precum și a cazierului fiscal. Determinant este că documentația provenită de la O.N.R.C. nu menționează existența unui alt administrator, în afara reclamantului.

Prima instanță a reținut că ar fi posibilă stabilirea unei alte realități decât cea menționată în Registrul Comerțului pe baza unor deducții sau a coroborării altor date. Această interpretare nesocotește însăși rațiunea de a fi a Registrului Comerțului, care este conceput tocmai pentru informarea terților cu privire la datele din cuprinsul lui și pentru ca aceste date să fie cunoscute erga omnes, până în momentul modificării lor exprese.

Scopul instituirii regimului incompatibilităților fiind acela de a se evita orice suspiciune referitoare la integritatea etico-profesională a persoanei obligată să respecte acest regim, rezultă că mențiunile din Registrul Comerțului sunt esențiale pentru informarea cetățenilor cu privire la calitățile deținute în cadrul societăților de persoanele care ocupă funcții publice ori funcții de demnitate publică.

Interpretarea legii dată de prima instanță nesocotește însuși scopul instituirii regimului incompatibilității, fiind rezultatul aplicării greșite, în special, a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

În drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., solicitându-se pe acest ultim temei, examinarea cauzei sub toate aspectele.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că încă de la 1 ianuarie 2008 a încetat calitatea sa de administrator al B. SRL, ca urmare a înaintării cererii de demisie atât la D. SRL cât și la asociatul majoritar C. SRL, la data de 10.12.2007, și înregistrării la această din urmă societate sub nr. 641 din 10 decembrie 2007. Încetarea calității nu a fost înregistrată în Registrul Comerțului, însă nu din vina intimatului reclamant, ci din vina C. SRL, în lipsa hotărârii care să modifice actul constitutiv al D. SRL.

Înregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului are loc în scop de publicitate iar nu pentru validitate, iar demisia este un act unilateral care își produce efectele la momentul aducerii ei la cunoștința celelalte părți. Prin rezoluția din 30 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, în urma cercetărilor, că cererea de demisie a fost efectiv înaintată, respectiv depusă la asociatul majoritar.

În concluzie, instanța de fond a reținut în mod legal și temeinic că reclamantul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte o constată nefondată, pentru următoarele argumente:

5.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Criticile recurentei se axează pe inopozabilitatea actului de demisie al intimatului reclamant din funcția de administrator al societății D. SRL, datorită neînregistrării în Registrul Comerțului a mențiunilor referitoare la încetarea acestui mandat, respectiv la desemnarea unui nou administrator.

Sancțiunea inopozabilității față de terți a mențiunilor neînregistrate, care rezultă din art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului și din art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, nu este aplicabilă și în cazul raportului juridic dedus judecății, care se referă la evaluarea stării de incompatibilitate privind demnitățile publice.

Conform art. art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, calitatea de deputat și senator este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;

În raportul de drept public referitor la evaluarea stării de incompatibilitate relevantă este exercitarea concomitentă a demnității publice și a funcției de administrator într-o societate.

În aplicarea prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, Agenția Națională de Integritate nu se găsește în poziția terțului căruia nu îi este opozabil actul de demisie datorită neînregistrării mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului (situație specifică raporturilor juridice de drept civil privat), ci este autoritatea statului învestită cu atribuția verificării existenței incompatibilității, prin raportare la prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Incompatibilitatea este generată de exercitarea funcției/calității în cadrul unei societăți, prevăzută ca fiind incompatibilă cu o funcție/demnitate publică. La nivelul Înatei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, există o practică constantă, consolidată, conform căreia starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 nu există dacă se face dovada înregistrării demisiei la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voință exprimată (soluția de unificare a jurisprudenței din 7 noiembrie 2013).

Astfel, recurenta-pârâtă era datoare să cerceteze dacă în speță este întrunită ipoteza unei astfel de exercitări, de către intimatul-reclamant, a funcției de administrator în perioada reținută prin raportul de evaluare, cercetări care nu se pot limita la mențiunile din Registrul Comerțului.

Pe cale de consecință, în mod legal și temeinic, prima instanță s-a raportat la actul de demisie invocat de către intimatul-reclamant, în considerarea prevederilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, conform cărora funcția de administrator se exercită în condițiile unui contract de mandat, încetând, deci, prin renunțarea mandatarului la mandat, adică prin demisia administratorului.

Raportat la probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că intimatul reclamant a demisionat din funcția de administrator la data de 10.12.2007, înainte de începerea mandatului de senator, relevantă în acest sens fiind cererea de demisie, despre care, în cadrul cercetărilor penale întreprinse în Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că a fost efectiv înregistrată la C. SRL, asociatul majoritar al D. SRL, dovadă stând mențiunile din registrul de corespondență al acestei societăți din zilele de 10-12.12.2007.

În concluzie, Curtea constată că prima instanță a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, constatând, în mod legal și temeinic, că nu a existat starea de incompatibilitate, dată fiind producerea efectelor juridice ale actului de demisie cu mult înaintea validării mandatului de senator al intimatului-reclamant.

5.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat constatând că nu sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 3/CA din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2015.